ICCJ. Decizia nr. 1496/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1496/2011
Dosar nr. 331/36/2010
Şedinţa publică din 13 aprilie 2011
Asupra recursurilor de faţă; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 219 din 05 mai 2008 a Tribunalului Constanţa, pronunţată în Dosar nr. 29/118/2005, s-a hotărât: „în baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), c), C. pen. si art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.; Condamnă inculpatul B.C. - fiul lui V. şi P., la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 10 (zece) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durata de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 81 C. pen.; Suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 10 luni, termen calculat conform art. 82 C. pen. În baza art. 71 alin. (2) C. pen., interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen.; Pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 359 C. proc. pen. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev. de art. 83 C. pen. În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii pe timp de 24 ore la 24 octombrie 2005.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap la art. 6.din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), c), cod pen şi art. 76 alin. (1), Iit. c) C. pen.; Condamnă inculpatul: T.M. - fiul lui I. şi I., la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 81 C. pen.; Suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 6 luni, termen calculat conform art. 82 C. pen. În baza art. 71 alin .2.cod pen,interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen.; Pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 359 C. proc. pen.; Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev. de art. 83 C. pen. În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP); Deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii pe timp de 24 ore de la 24 octombrie 2005.
În baza art. 13/1 din Legea 78/2000 rap. la art. 194 alin. (1) Cod pen. cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. si art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.; Condamnă inculpatul: P.I. - fiul lui G. şi E., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. În baza art. 81 C. pen.; Suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe durata unui termen de în cercare de 4 ani, termen calculat conform art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen.; Pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 359 C. proc. pen. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev. de art. 83 C. pen.
În baza art. 61 alin. (3) si (4) din Legea nr. 78/2000 in ref. la art. 255 alin. (4) şi (5) C. pen., Dispune confiscarea sumei de 20.000 dolar SUA de la inculpatul B.C. şi restituirea acestei sume către B.D.
Constată că persoana vătămată B.D. nu a formulat pretenţii civile de la inculpatul P.I.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. obligă fiecare inculpat la plata câte unei sume de 6000 lei .fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat."
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În perioada 2002-2004, în calitate de director în cadrul Primăriei Municipiului Constanţa, inculpatul B.C. a pretins de la B.D. suma de 20.000 dolar SUA şi a primit această sumă prin intermediul inculpatului T.M. care s-a deplasat în repetate rânduri, la sediul restaurantului P. şi a ridicat de la B.D., în total, suma de 20.000 dolar SUA în numele şi pentru inculpatul B.C., pentru a-i facilita intrarea la negociere direct cu primăria în vederea cumpărării terenului aferent restaurantului P., situat în Constanta.
Inculpatul P.I. l-a constrâns prin ameninţări pe B.D. să-i vândă spaţiul comercial - alimentara, situat în Municipiul Constanţa, în suprafaţă de 71 mp, şi la un preţ derizoriu. Astfel, încă din vara anului 2003, inculpatul P.I. a început să profereze ameninţări asupra persoanei vătămate B.D. pentru a-i vinde spaţiul comercial - alimentara lângă care se afla o clădire pe care inculpatul (împuternicit de socrul său B.I.) a obţinut-o de la Primăria Constanta. Ameninţările inculpatului au culminat cu deplasarea acestuia la sediul restaurantului P., spunându-i lui B.D. că bagă buldozerul şi îi demolează restaurantul, aspect confirmat prin depoziţiile martorilor C.E., B.F.C., B.D., B.E. Ameninţările inculpatului i-au creat o stare de temere care a persistat, întrucât B.D. aflase despre H.C.L.M. nr. 403 din 21 noiembrie 2003, în cuprinsul căreia se stipula că se aprobă vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile pentru care figura şi teren în suprafaţă de 121,53 mp deşi suprafaţa spaţiului comercial - alimentare era doar de 71 mp, deci cei 50 m se aflau în interiorul restaurantului P. (alimentara are perete comun cu restaurantul). In aceste împrejurări, inculpatul B.C. i-a spus lui B.D. să rezolve cât mai repede problema cu P., în sensul că trebuie să-i cedeze alimentara pentru că altfel nu va putea intra la negocieri în vederea cumpărării terenului aferent restaurantului P.
Denunţătorul, pentru a stabili termenii cedării spaţiului comercial - alimentara a înregistrat cu un reportofon discuţiile purtate cu inculpatul P.I., fiind pronunţat şi numele inculpatului B.C. (fila 167 vol. II u.p) probă necontestată de inculpatul B.C. şi P.I. nefiind necesară autorizarea unor astfel de înregistrări, astfel cum prevăd disp. art. 916 alin. (2) C. proc. pen.
Urmare presiunilor şi ameninţărilor, neputând rezista constrângerilor în sensul cedării alimentarei pentru a putea intra la negocieri în vederea cumpărării terenului aferent restaurantului P., la data de 06 aprilie 2004, deci cu o zi înainte de 07 aprilie 2004, ziua negocierii cu Primăria se încheie contractul de vânzare cumpărare al spaţiului comercial - alimentara în suprafaţă de 71 mp la preţul derizoriu de 32.973.000 lei incluzând şi TVA în sumă de 5.263.000 lei şi obiecte de inventar în sumă de 17.963.000 lei, practic construcţia costând 15.000.000 lei şi incluzând TVA de 19 % (fila 115 vol. I urm.penală).
Prin Decizia penală nr. 43/ P din 22 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată în Dosar nr. 29/118/2005, s-a hotărât:
„În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.,
Admite apelurile declarate de: - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie – D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanţa:- inculpatul B.C.:- inculpatul T.M. - inculpatul P.I. - partea vătămată B.D., împotriva sentinţei penale nr. 219 din data de 05 mai 2008, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul penal nr. 29/118/2005, desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) - art. 10 lit. d) C. proc. pen.,
Achită inculpaţii B.C. pentru infracţiunea prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen.; T.M. pentru infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) - art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului P.I. Conf. art. 862 C. pen., fixează termenul de încercare de 4 ani (prin adăugare la intervalul de 2 ani a cuantumului pedepsei) şi, pe durata acestuia, inculpatul se supune măsurilor de supraveghere prev. de art. 863 C. pen.:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă.
Datele prevăzute în alin. 1 lit. b), c) şi d) se comunică serviciului stabilit la lit. a).
Conf. art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului P.I. cu privire la art. 864 C. pen. referitor la revocarea suspendării.
Face aplicarea art. 71 alin. ultim, C. pen., cu privire la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b) C. pen.
Înlătură dispoziţiile instanţei de fond cu privire la condamnarea inculpaţilor B.C. şi T.M., dispoziţiile art. 191 C. proc. pen. privind obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare şi cele referitoare la confiscarea-restituirea sumei de 20.000 dolar USA, respectiv dispoziţiile art. 81 şi urm. C. pen. faţă de inc. P.I.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei în măsura în care nu contravin prezentei.
În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respinge apelul declarat de inc. P.I. ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă apelantul P.I. la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Conf. art. 189 C. proc. pen., onorariul de 50 lei pt. av. G.S. se va plăti din fondurile M.J.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Dacă probele au fost clare cu privire la acţiunile de vânzare-cumpărare a terenului în suprafaţă de 1238,15 mp, cunoscut sub denumirea de T.C. aparţinând Primăriei Municipiului Constanţa, la implicarea inculpatului B.C. ca director la Direcţia Administrarea Domeniului Public şi Privat din Primărie, ca membru al comisiilor de negociere, susţinerile denunţătorului B.D. referitoare la darea unei mite de 20000 dolar USA pentru obţinerea acestuia nu au fost confirmate de probe certe privind pretinderea/acceptarea de către inculpatul B.C. urmată de primirea vreunei sume de bani prin intermediul inculpatului T.M., pentru facilitarea obţinerii terenului aferent complexului P.
La formarea acestei convingeri, au stat următoarele argumente:
- Nu s-au găsit cei 20 000 dolar USA pretinşi a fi daţi ca „mită" şi nici urme ale acestora (conturi bancare pe numele inculpatului B.C., achiziţionarea unor bunuri, sau altele asemănătoare);
- Nu sunt înregistrări audio-video care să fi înregistrat întâlnirile celor 2 inculpaţi cu denunţătorul, discuţiile purtate de aceştia, darea/primirea mitei;
- Nu sunt martori care sa fi asistat la întâlniri pe de o parte între martorul denunţător B.D. şi inculpatul B.C., iar pe de altă parte între acelaşi martor şi inculpatul T.M. Totodată, în timp ce martorii C.E., B.l., C.E. susţin că şeful lor martorul B.D. Ie-a spus că „a dat suma de 20.000 dolar USA unui tânăr M., şoferul Inculpatului B., martorii T.C.M., N.S., C.N., R.S.F., N.E., V.D. confirmă apărarea inculpatului T.M. că s-a întâlnit cu denunţătorul şi au avut discuţii numai în legătură cu închirierea unui spaţiu din Mamaia;
- Nu există un minimum de dovadă (directă sau indirectă, martor, înregistrări electronice, înscrisuri, declaraţiile inculpaţilor) că inculpatul T.M. ar fi dat vreo sumă de bani inculpatului B.C.;
- În momentul formulării cererii de achiziţionare a terenului, martorul B.D. nu avea sumele de bani necesare plăţii preţului, şi nici măcar când s-au încheiat negocierile iniţiale în aprilie 2004 nu a putut să plătească cel puţin avansul, ceea ce face puţin credibile „stăruinţele sale" pentru a pregăti „mita";
- Martorii acuzării sunt fie prieteni (H.E., T.N.) sau rude (S.V., nepoată, B.F.C., fiu, R.F., cumnat, B.M., soţie, B.R.E., fiică, R.D., cumnată) cu martorul B.D., fie angajaţi (C.E., B.l., A.V.) sau clienţi (C.G., N.D., S.N.) ai firmei acestuia şi, ceea ce este mai important, aspectele relatate nu le-au perceput în mod direct, ci le-au cunoscut de la martorul denunţător, nu au văzut ca acesta să se întâlnească cu inculpatul B.C., nu au asistat la vreo discuţie între cei doi în care inculpatul să pretindă, iar martorul să accepte să dea mita;
- Martora H.E., rezidentă în Germania nu a făcut nici o dovadă a sumei de 10.000 dolari pe care ar fi împrumutat-o martorului B.D., fiind şi rezerve că într-o ţară în care moneda naţională era euro, martora era plătită în dolari, iar împrumutul a fost rambursat în euro. Apoi, înscrisul prezentat de martora S.V. referitor la extragerea sumei de 5000 dolar SUA, nu este certificat de nici o autoritate (bancă emitentă, organ de urmărire), are ştersături nevalidate de autor, iar ambele martore au susţinut ca l-au împrumutat cu diverse sume de bani în primăvară lui 2004 şi tot atunci li s-au şi restituit deşi împrumutatul martorul B.D. nu avea disponibilităţi, nereuşind să-şi respecte obligaţiile asumate conform procesului-verbal de negociere din aprilie 2004, aspect confirmat de martora D.R.L. care în calitate de notar, fiind solicitată de acesta, a perceput direct problemele financiare pe care le invoca, precum şi de martorul C.R.;
- Martorii apărării E.M., secretara Municipiului Constanţa, C.N., preşedintele comisiei de urbanism şi membru în comisia de vânzare a bunurilor Consiliului Local Constanta au declarat că exista o procedură pentru vânzarea acestor bunuri, că erau implicate mai multe servicii/direcţii, preţul se stabilea de către evaluatori externi, martorul C. precizând că denunţătorul a încercat prin mai multe intervenţii diminuarea acestuia, dar nu era posibil;
- Depunerea cu o întârziere de peste 1 an 6 luni a denunţului ceea ce pe de o parte, a împiedicat organizarea flagrantului, găsirea eventualelor probe materiale, iar pe de altă parte, creează mari dubii asupra sincerităţii denunţătorului martorul B.D. În acest sens, sunt şi declaraţiile propriului prieten (chiar naşul său), martorul T.N. care i-a pus la îndoială acuzaţiile faţă de inculpatul B.C., precum şi martorul C.G. care a precizat că nu a crezut că autorităţile publice pot cere mită, oferindu-se să se intereseze;
- înregistrarea ambientală efectuată de către denunţător cu microcaseta nu poate fi luată în considerare deoarece, audiată direct de către instanţă, nu se înţeleg dialogurile, nu sunt date cu privire la locul, ziua efectuării.
Contrar opiniei primei instanţe, s-a apreciat că martorii acuzării nu se pot bucura de credibilitate deoarece, în lipsa unor probe cu caracter obiectiv (înregistrări audio-video, martori independenţi de denunţător), declaraţiile martorilor prieteni, rude, angajaţi, clienţi nu pot susţine acuzarea.
Ori, în condiţiile în care acţiunea de pretindere-oferire a mitei a început în 2002, s-a concretizat în aprilie 2004, denunţul s-a depus la peste 1 an şi 6 luni - octombrie 2005, în care martorul denunţător a susţinut că a procedat astfel din cauza presiunilor inculpatului P.I., în care martorii apropiaţi T.N., C.G. au pus la îndoială afirmaţiile sale, nici unul dintre martorii acuzării nu a perceput direct aspectele denunţate de martorul B.D., în care martora T.M. ca secretară a inculpatului B.C. a văzut că martorul B.D. a venit în audientă în legătură cu cumpărarea terenului prin negociere, că l-a căutat pe inculpat şi telefonic, că au purtat discuţii legate de preţul de peste 100.000 euro, plata în rate, avansul ajungând la 20.000 euro (denunţătorul fiind singurul care a înţeles 20.000 dolar SUA), în care martorii A.N., D.R.L., T.N. au arătat că martorul B.D. a susţinut că a depus denunţul pentru a-şi recupera alimentara şi din cauza relaţiilor inculpatului cu inculpatul P.I. (motivaţie dată de denunţător constant în cursul judecăţii), iar martorul B.P.B. a declarat, în şedinţă publică şi printr-un memoriu adresat tribunalului, că „declaraţia i-a fost parţial dictată de către anchetatori", a rezultat că martorul denunţător B.D. a avut contacte cu inculpatul B.C. în care s-a discutat cu privire la suma 20000 euro, însă împrejurările şi probele evidenţiate mai sus aui creat mari dubii asupra scopului pentru care s-a solicitat aceasta ca avans de 25% din preţul stabilit de evaluator şi nu pentru facilitarea cumpărării terenului în suprafaţă de 1238,15 mp, cunoscut şi sub denumirea de T.C., acuzarea nereuşind să dovedească vinovăţia inculpatului B.C. şi, respectiv încasarea sumei de bani prin intermediul inculpatului T.M., condiţie esenţială pentru existenţa infracţiunii de „luare de mită".
S a apreciat că este credibil că în dorinţa de a-şi recupera alimentara, martorul B.D. a recurs la orice mijloc inclusiv la a depune un denunţ penal calomnios împotriva, în principal, a inculpatului B.C. care îl putea convinge pe P.I. să procedeze la restituirea acesteia prin revânzare. În acest sens fiind declaraţiile martorului B.D. coroborate cu declaraţiile martorilor T.N., D.R.L., A.N., C.N.
De asemenea, s-a reţinut că este adevărat că există relaţii de prietenie sau colegialitate (dar nu de dependenţă) şi între unii dintre martorii apărării şi cei doi inculpaţi, dar, în baza art. 6 paragr. 1 din Convenţie şi a dispoziţiile naţionale invocate mai sus, aceştia se bucură de „prezumţia de nevinovăţie" care, după efectuarea cercetării judecătoreşti de către instanţa de fond, respectiv cea de control judiciar, nu a fost răsturnată.
În concluzie, dacă probele administrate în cursul urmăririi penale au justificat trimiterea în judecată, ansamblul probator existent la acest moment, nu a putut conduce la o soluţie de condamnare, dubiul profitând apelanţilor inculpaţi B.C. şi T.M.
Prin urmare, apelurile declarate de cei doi inculpaţi au fost admise şi, a fost desfiinţată în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. hotărârea atacată, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) - art. 10 lit. d) C. proc. pen., au fost achitaţi inculpaţii B.C. pentru infracţiunea prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen., respectiv T.M. pentru infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) - art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen., înlăturându-se dispoziţiile instanţei de fond cu privire la condamnarea inculpaţilor B.C. şi T.M., obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În cauză, nu s-a dispus restituirea banilor pe care denunţătorul i-ar fi dat atunci când denunţă autorităţii fapta de corupţie mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru acea faptă conform art. 61 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 78/2000 şi art. 255 alin. (4) şi (5) C. pen. deoarece martorul denunţător B.D. nu a formulat pretenţii în acest sens, situaţie în care se putea aplica măsura confiscării, şi nu s-a dispus nici confiscarea pentru că nu s-a reţinut vinovăţia inculpatului B.C., dispunându-se achitarea acestuia. Astfel, au fost înlăturate dispoziţiile referitoare la confiscarea-restituirea sumei de 20.000 dolar USA.
Cu privire la inculpatul P.I., acuzaţia ce i-a fost adusă, probele (anterior menţionate) referitoare la achiziţionarea alimentarei tocmai de către socrul său martorul B.I.D., la restituirea prin revânzarea către partea vătămată B.D. au condus dincolo de orice îndoială la concluzia că inculpatul P.I. l-a constrâns, prin ameninţare (din cauza funcţiei pe care o ocupa cu controale excesive, şicanarea desfăşurării activităţii până la demolare), să-i vândă spaţiul comercial „alimentara" situat în Municipiul Constanţa, în suprafaţă de 71 mp şi la preţul impus de inculpat, în scopul de a se îmbogăţi, faptă prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 194 alin. (1) C. pen.
Apărarea inculpatului a fost înlăturată de declaraţiile martorului T.N. care a arătat că partea vătămată B.D. i-a spus că îşi retrage plângerea dacă îşi recupera spaţiul şi, primind mesajul, inculpatul a luat măsuri prin revânzarea spaţiului,în acest sens, se are în vedere şi faptul că inculpatul a asigurat unicul cumpărător, precum şi împrejurarea că, în condiţiile în care partea vătămată făcea demersuri şi pentru cumpărarea terenului din vecinătate nu avea nici o raţiune să vândă un spaţiu comercial deja amenajat.
În concluzie, a rezultat că prima instanţa a stabilit în mod corect situaţia de fapt, încadrarea juridică corespunzătoare şi a aplicat pedeapsa în raport de criteriile de individualizare. Referitor la stabilirea pedepsei, potrivit criteriilor prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) printre care şi pericolul social concret sporit în cauza al faptei, dat de ameninţările exercitate asupra părţii vătămate de inculpatul P.I. profitând de funcţia pe care o ocupa, în scopul obţinerii unui folos injust şi de proporţii, s-a apreciat că pedeapsa trebuie să fie aspră considerente pentru care pedeapsa de 2 ani închisoare este de natură să asigure prevenţia generală, reeducarea inculpatului, să dea o minimă satisfacţie opiniei publice profund marcată de asemenea fapte.
În contextul activităţii infracţionale, în condiţiile în care s-au scurs peste 5 ani de la data faptei fără alte abateri, circumstanţele personale inculpatului P.I. - fără antecedente penale, încadrat în muncă, cu o familie organizată, au constituit circumstanţe atenuante în senul art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. cu consecinţa reducerii conform art. 76 C. pen. a cuantumului pedepsei sub minimul prevăzut de textul incriminator care în cazul înlăturării acestora disproporţionat cu periculozitatea faptei şi făptuitorului.
Însă, sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei, circumstanţele personale inculpatului-fără antecedente penale, dar cu abuzuri în exercitarea funcţiei, restabilirea situaţiei anterioare abia după intervenţia plângerii penală au condus la temerea că suspendarea condiţionată conform art. 81 C. pen. nu este suficientă pentru reeducarea sa, astfel că s-a impus aplicarea prevederilor art. 861 C. pen. prin suspendarea sub supraveghere.
Prin Decizia penală nr. 511 din 11 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosar nr. 29/118/2005, s-au admis recursurile declarate de către Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., Serviciul Teritorial Constanţa, de către partea vătămată B.D. şi de către recurenţii inculpaţi B.C., T.M. şi P.I. împotriva Deciziei penale nr. 43/ P din 22 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, s-a casat Decizia reculată şi s-a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Constanţa spre rejudecare apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., Serviciul Teritorial Constanţa, de către apelanta parte vătămată B.D. şi de către apelanţii inculpaţi B.C., T.M. şi P.I.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de recurs a reţinut că în conţinutul dispozitivului deciziei instanţei de apel, deşi se admit apelurile declarate de parchet şi de toţi inculpaţii, s-a creat inculpatului P.I. o situaţie mai grea, prin înlocuirea dispoziţiilor art. 81 C. pen. cu art. 861 C. pen., iar în finalul dispozitivului, contrar celor dispuse în prima parte, s-a respins apelul declarat de acelaşi inculpat, această neconcordanţă existentă în conţinutul dispozitivul şi al minutei încheiate cu ocazia deliberării reprezentând o încălcare a dispoziţiilor art. 309 C. proc. pen., care prevăd că dispozitivul hotărârii trebuie să fie identic cu minuta şi nicidecum nu se poate circumscrie vreunei erori materiale în condiţiile art. 195 C. proc. pen.
S-a mai reţinut că, considerentele deciziei instanţei de apel apare contradictoriu în raport cu dispozitivul acesteia, în sensul că temeiul achitării pronunţate de instanţă, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a avut ca motivare lipsa probelor certe care conferă un dubiu asupra vinovăţiei inculpaţilor, nefiind indicat elementul constitutiv care lipseşte din conţinutul infracţiunii de luare de mită şi, respectiv, complicitate la această infracţiune.
Sub acest aspect, s-a constatat că instanţele nu au lămurit cauza sub toate aspectele, astfel încât din analiza coroborată a probelor să poată fi reţinută cu certitudine fapta sau nevinovăţia inculpatului P.I. în săvârşirea infracţiunii de şantaj, din coroborarea probelor care au stat la baza reţinerii infracţiunii de şantaj în sarcina acestui inculpat, constatându-se că acestea nu fac dovada certă a elementului obiectiv şi subiectiv specifice acestei infracţiuni, instanţa de apel urmând să reanalizeze probele, să le interpreteze şi să pronunţe o soluţie temeinică şi legală.
Prin Decizia de casare, instanţa de recurs a stabilit că pentru elucidarea împrejurărilor referitoare la condiţiile în care partea vătămată B.D. a acceptat ş ia vândut spaţiul comercial inculpatului P.I., se impune confruntarea părţii vătămate şi a soţiei acestuia, B.M., cu inculpatul P.I., cu martorii B.I.D., P.G. şi cu notară D.R.L., precum şi confruntarea martorei S.V. cu inculpatul T.M.
De asemenea, s-a mai apreciat că se impunea solicitarea de la unitatea bancară a unui extras de cont care să facă dovada titularului contului şi a persoanei care a retras suma de 5.000 dolar SUA la data de 7 aprilie 2004 pentru a fi dată unchiului său.
Instanţa de recurs a mai stabilit că, în urma reaprecierii ansamblului probator şi adoptării unei soluţii, de condamnare sau de achitare, instanţa de apel urmează să se pronunţe şi cu privire la confiscarea sau restituirea sumei de 20.000 dolar SUA, referitor la care nu s-a luat nici una dintre măsurile procesuale prevăzute de C. proc. pen. şi, respectiv, de dispoziţiile Legii nr. 78/2000.
Ca urmare a hotărârii înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. nou 331/36/2010 pentru rejudecarea apelurilor formulate în cauză.
Curtea a reţinut că împotriva sentinţei penale nr. 219 din 5 mai 2008, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul penal nr. 29/118/2005, în termenul legal, au declarat apel D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanţa, inculpaţii B.C., T.M., B.C., P.I. şi partea vătămată B.D.
Apelul formulat de M.P. a vizat individualizarea pedepselor atât sub aspectul cuantumului cat si a modalităţii de executare, nu se justifica reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) si c) C. pen., neavându-se în vedere contextul social în care s-au derulat faptele, frecvenţa crescută a faptelor de corupţie, că inculpaţii au avut o atitudine nesinceră nefiind indicate concret împrejurările calificate ca circumstanţe atenuante, nu s-a motivat reţinerea acestora si, nici din actele si lucrările dosarului, nu a rezultat necesitatea reţinerii acestora, solicitându-se în consecinţă majorarea pedepselor aplicate celor trei inculpaţi (prin înlăturarea circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea inculpaţilor) precum şi reindividualizarea modalităţii de executare a pedepselor aplicate celor trei inculpaţi prin aplicarea cel puţin a prev. art. 861 C. pen.
În dezvoltarea motivelor de apel depuse în scris la instanţa de apel (în primul ciclu procesual), cei trei inculpaţi au invocat, pe fond, că sunt nevinovaţi, faptele nu exista, că înregistrarea convorbirilor de către denunţător cu inculpatul P.I. este o probă administrată ilegal, iar, în ceea ce priveşte garanţiile procesuale, inculpaţii B.C. şi T.M. au motivat că urmărirea penala este lovita de nulitate absoluta deoarece nu li s-a respectat dreptul la apărare prin efectuarea unor acte (ascultare martori, audiere denunţător) fără încunoştiinţarea şi în lipsa avocaţilor.
Apelantul B.D., parte vătămata raportat la infracţiunea de „şantaj", a solicitat majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor şi schimbarea modalităţii de executare a pedepselor, prin aplicarea prev. art. 861 C. pen.
Conformându-se hotărârii instanţei de recurs, potrivit art. 38518 alin. (1) C. proc. pen., Curtea de Apel Constanţa a efectuat confruntări între partea vătămată B.D. şi martorul B.I.D. (f. 89-91), partea vătămată B.D. şi martora P.G. (f. 92-93), partea vătămată B.D. şi martora D.R. (f. 94), martora B.M. şi martorul B.I.D. (f. 95-96), martora B.M. şi martora P.G. (f. 97-98), martora B.M. şi martora D.R. (f. 99).
La termenul din data de 08 septembrie 2010, inculpaţii B.C. (f. 86), T.M. (f. 87) şi P.I. (f. 88) au precizat că nu doresc să dea declaraţie în faţa instanţei de apel prevalându-se astfel de dreptul la tăcere prev. de art. 70 alin. (2) C. proc. pen.
Confruntările între inculpatul P.I. şi partea vătămată B.D. şi martora B.M. (soţia părţii vătămate B.D.), precum şi între martora S.V. şi inculpatul T.M. nu au fost posibile ca urmare a faptului că inculpaţii P.I. şi T.M. s-au prevalat la termenul din data de 08 septembrie 2010 de dreptul la tăcere.
De asemenea, la solicitarea Curţii, s-a depus la dosar o adresă a B.C.R. (f. 66) din care a reieşit că titularul contului este numitul S.A., iar suma de 5.000 dolar SUA a fost ridicată de numita S.V., iar din extrasul de cont ataşat (f. 67) a reieşit că această sumă a fost retrasă la data de 07 aprilie 2008 la ora 08:42.
Curtea a audiat în apel şi pe martora D.C. (f. 108-109).
La solicitarea Curţii privind existenţa vreunei convorbiri telefonice în data de 07 aprilie 2004 între inculpaţii B.C. şi T.M. (utilizatori ai unor nr. de telefon V.), V.R. SA a comunicat că nu mai deţin date de trafic ale acestor numere de telefoane mobile deoarece informaţiile cu privire la apelurile şi sms-urile efectuate/primite de către utilizatorii V. sunt stocate şi accesibile doar pentru perioada ultimelor 6 luni (f. 114).
Examinând sentinţa apelată în raport de motivele de apel invocate şi de actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că apelul formulat de către partea vătămată B.D. nu este fondat, celelalte apeluri formulate în cauză de către M.P. şi cei trei inculpaţi fiind fondate, pentru următoarele:
Mai întâi, cu privire la criticile inculpaţilor privind aspectul că urmărirea penală este lovita de nulitate absoluta deoarece nu li s-a respectat dreptul la apărare (motiv de apel care a fost invocat în scris în faţa instanţei de apel - în primul ciclu procesual), Curtea a constatat că la rejudecarea apelurilor (în cel de al doilea ciclu procesual) apărătorii inculpaţilor nu au mai făcut consideraţii orale sau scrise asupra acestui motiv de apel însă nici nu au renunţat în mod expres la susţinerea acestui motiv de apel, astfel că în consecinţă Curtea l-a examinat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului de urmărire penală, Curtea a constatat că potrivit art. 332 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 197 alin. (2) C. proc. pen., intervine sancţiunea nulităţii absolute a urmăririi penale cu consecinţa restituirii cauzei la procuror numai în cazul nerespectării dispoziţiilor referitoare la asistarea inculpatului de către apărător.
Prin urmare, în situaţia nerespectării art. 172 C. proc. pen. în cursul urmăririi penale, este datoria instanţei să administreze probele propuse prin rechizitoriu, precum şi alte probe utile şi pertinente pentru aflarea adevărului în cauză, cu respectarea principiilor nemijlocirii, oralităţii, publicităţii, contradictorialităţii şi a garantării dreptului de apărare al inculpatului, având în vedere pe de altă parte că probele administrate în cursul urmăririi penale fundamentează întocmirea rechizitoriului şi trimiterea în judecată a inculpatului şi doar prin administrarea probelor în cursul cercetării judecătoreşti fundamentează şi se stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului.
Astfel, Curtea a constatat că în cursul cercetării judecătoreşti s-au respectat exigenţele unui proces echitabil, inculpaţii dispunând în cursul judecăţii de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării, beneficiind de asistenţă juridică calificată şi având efectiv posibilitatea audierii tuturor martorilor; astfel, s-au administrat pe parcursul procesului, în şedinţe publice, de către instanţe, în fond, respectiv în apel, atât probele acuzării-ascultarea martorului/parte vătămată B.D., a martorilor propuşi de acesta H.E., S.V., R.D., R.F., B.l., C.E., C.E., C.G., B.M., B.R.E., B.F.C., efectuarea de confruntări, înscrisuri cât şi probele apărării-audierea inculpaţilor, precum şi a martorilor D.R.L., T.F., S.G., C.A., B.M., T.N., A.N., C.N., R.S.F., N.E., V.D., D.C., înscrisuri.
În consecinţă, fiind respectate dispoziţiile referitoare la asistarea celor doi inculpaţi B.C. şi T.M., Curtea a constatat că urmărirea penală nu este lovită de nulitate absolută şi, ca atare, nu s-a impus restituirea cauzei la procuror.
1. În ceea ce priveşte fondul cauzei, referitor la infracţiunea de „luare de mită", pe baza declaraţiilor inculpaţilor, ale martorilor şi înscrisurilor, Curtea a reţinut următoarele:
În anul 1990, martorul B.D. a preluat în locaţie de gestiune complexul P. situat în municipiul Constanţa, compus din două spaţii comerciale şi un restaurant.
În anul 1999, în calitate de administrator al SC M. SRL, martorul B.D. a cumpărat complexul P. de la SC E. SA Constanţa, dar numai clădirile, terenul aferent acestora în suprafaţă de 1238,15 mp, cunoscut şi sub denumirea de T.C. aparţinând Primăriei Municipiului Constanţa şi pentru care plătea o taxă de folosinţă.
Prin H.C.L.M. nr. 118 din 29 martie 2002, Consiliul Local Constanta a hotărât constituirea unei comisii pentru vânzarea bunurilor imobile (terenuri şi clădiri) aparţinând domeniului privat al municipiului.
Conform art. 2 din hotărâre, pe lângă alţi membrii, din comisie, făceau parte şi inculpaţii B.C. - Director al Direcţiei de Administrare Domeniu Public şi Privat şi I.P. - director tehnic.
Prin referatul nr. 112497 din 27 septembrie 2002 al Direcţiei Administrare Domeniu Public şi Privat semnat de inculpatul B.C., în calitate de director, s-a propus modificarea H.C.L.M. nr. 118/2002 şi completarea H.C.L.M. nr. 153 din 26 aprilie 2001 şi, ca urmare, prin Dispoziţia nr. 534 din 18 martie 2003 a primarului municipiului Constanţa, s-a dispus punerea în aplicare a H.C.M.L. nr. 37/2002 referitoare la aprobarea metodologiei de vânzare a bunurilor aparţinând domeniului public; dispoziţie care în anexa la pct. 1 stabilea că după înregistrarea cererii de la persoana fizică sau juridică solicitarea se direcţiona Direcţiei Administrare Domeniu Public şi Privat.
În continuare, această direcţie solicita Direcţiei Patrimoniului şi D.A.P.L. situaţia juridică a terenului, elabora proiecte de hotărâre privind aprobarea vânzării unei suprafeţe de teren cu sarcini, iar după aprobarea H.C.L.M. de vânzare teren, înainta o cerere către Direcţia Urbanism pentru certificat de urbanism necesar vânzării şi întocmea o notă de comandă către evaluatori în vederea efectuării rapoartelor de evaluare pentru terenurile aprobate prin H.C.L.M. şi, în final, prezintă comisiei de vânzare a bunurilor imobile, constituită în baza H.C.L.M. nr. 118/2002, dosarul imobilului respectiv în vederea negocierii şi întocmirii procesului verbal de negociere.
În art. 7 al Hotărârii prevăzându-se vânzarea prin negociere directă conform anexei nr. 2 în care la poziţia 38 figura T.C. cu suprafaţa de 1238,15 mp., în cursul anului 2002, potrivit susţinerilor martorului B.D., necontestate de cei doi inculpaţi, şi-a manifestat opţiunea de cumpărare a terenului.
Prin art. 1 şi art. 2 din H.C.M.L. nr. 386 din 30 septembrie 2002, s-a aprobat modificarea H.C.L.M. nr. 118/2002, în sensul anulării poziţiei nr. 44 din anexa 2, celelalte active rămânând neschimbate.
În aceste condiţii, prin referatul nr. 143557 din 19 noiembrie2003, întocmit de Direcţia Administrare Domeniu Public şi Privat, semnat de inculpatul B.C., în calitate de director, s-a supus spre aprobare proiectul de hotărâre privind vânzarea prin licitaţie publică şi negociere directă a unor bunuri mobile aparţinând domeniului privat al municipiului Constanţa, iar prin H.C.L.M. nr. 40 din 17 februarie 2004 s-a hotărât această aprobare.
În acest sens, s-a aprobat anularea poziţiei nr. 38 din anexa 2 (Terasa Constanţa, suprafaţă de 1238,15 mp) - vânzare prin negociere directă aprobată prin H.C.L.M. nr. 118/2002, anularea poziţiei nr. 46 din anexa 1 (teren, în suprafaţă de 121,53 mp) - vânzare prin licitaţie publică aprobată prin H.C.L.M. nr. 403/2003.
În anexa nr. 1 la H.C.L.M. nr. 40/2004 - privind vânzarea prin licitaţie publică, figura şi „teren, spaţiu comercial în suprafaţă de 71 mp, iar în anexa 2 la H.C.L.M. nr. 40/2004 - privind vânzarea prin negociere directă la poziţia 3 figurează „teren (aferent terasa C., în suprafaţă de 1167,17 mp).
Prin adresa din 09 septembrie 2003 (fila 129, vol. I), semnată de inculpatul B.C., în calitate de director la Direcţia Administrarea Domeniului Public şi Privat, Primăria Municipiului Constanţa comunica SC M. SRL că terenul solicitat, aferent activului T.C. în vederea cumpărării a fost instrumentat pentru vânzare prin H.C.L.M. nr. 118/2002 şi că urmează să fie contactat în cel mai scurt timp pentru a participa la procedura de achiziţie prin negociere directă.
În perioada septembrie 2003 - 7 aprilie 2004, au avut loc mai multe discuţii între denunţătorul B.D. şi inculpatul B.C., atât în biroul acestuia, cât şi la telefon, în cadrul cărora martorul îl ruga să fie păsuit mai mult timp pentru a face rost de bani, iar inculpatul îl avertiza să se grăbească pentru că altfel nu va intra la negociere directă în vederea obţinerii terenului aferent complexului P. (conform declaraţiilor inculpatului B.C. coroborate cu declaraţiile martorei T.M., adresa M. din data de 08 decembrie 2005, fila 198 vol.al dosarului de urmărire penală, declaraţiile martorului B.D.).
Astfel, la data de 07 aprilie 04, comisia constituită conform H.C.L.M. nr. 227/2004 (în a cărei componenţă a intrat şi inculpatul B.C.) a negociat cu martorul B.D. vânzarea/cumpărarea terenului pe baza raportului de evaluare şi, neavând avansul necesar, negocierea s-a reluat la 28 septembrie 2004, martorul reuşind să achiziţioneze terenul conform contractului de vânzare/cumpărare autentificat la 23 decembrie 2004 cu preţul de 134.805,825 euro din care achitase suma de 20.221 euro plus TVA la 07 octombrie 2004, diferenţa urmând a fi achitată în rate timp de 3 ani; în acest sens, fiind înscrisurile de la filele 141-151 din vol. l al dosarului de urmărire penală.
Din mijloacele de probă administrate în cauză, a reieşit că SC M. SRL Constanta, al cărei administrator este B.D., a cumpărat suprafaţă de teren de 1.238,15 mp, cunoscut sub denumirea de T.C. aparţinând Primăriei Municipiului Constanţa, şi că inculpatul B.C. a fost membru al comisiilor de negociere (ca director la Direcţia Administrarea Domeniului Public şi Privat din Primăria Mun. Constanţa).
Din mijloacele de probă administrate în cauză nu a reieşit însă fără putinţă de tăgadă că inculpatul B.C. ar fi pretins şi primit (prin intermediul inculpatului T.M.) de la denunţătorul B.D. suma de 20.000 dolar SUA pentru facilitarea intrării la negociere directă cu Primăria Mun. Constanţa pentru cumpărarea terenului aferent complexului P.
Astfel, Curtea a reţinut că nu a fost audiat nici un martor care să fi asistat la întâlniri între martorul denunţător B.D. şi inculpatul B.C. şi în care să se fi discutat de pretinderea de către inculpatul B.C. a unei mite de 20.000 dolar SUA pentru a-i permite lui B.D. să participe la negocierea directă pentru cumpărarea terenului aferent Restaurantului Constanta.
Dimpotrivă, martora T.M. (secretara inculpatului B.C.) a precizat că a asistat la 2 discuţii dintre inculpatul B.C. şi denunţătorul B.D., acesta din urmă prezentând la prima întâlnire documente care atestau calitatea de proprietar al denunţătorului, asupra activului iar în primăvara anului 2004 inculpatul B.C. i-a adus la cunoştinţă lui B.D. valoarea terenului din raportul de evaluare şi că avansul este de cca. 20.000 euro (f. 207-208 vol. I dosar fond).
De asemenea, Curtea a mai reţinut şi declaraţia martorei D.C. (ce ocupa în acel moment funcţia de Şef Serviciu Contracte în cadrul Primăriei Constanţa ), audiată nemijlocit de către instanţa de apel (f. 108-109), că de abia în septembrie 2003 B.D. a formulat o cerere privind stadiul vânzării acestui teren (f. 84 dosar apel), pentru acest teren existând o cerere de cumpărare formulată de către SC E. SRL, însă B.D. a făcut dovada că SC M. SRL a cumpărat activul restaurantului Constanţa de la SC E. SRL şi prin urmare această ultimă firmă nu mai avea calitatea de a participa la negocierea pentru cumpărarea terenului aferent acestui restaurant, astfel că martora, având toate datele necesare, i-a redactat pe loc un răspuns (f. 85 dosar apel) în care s-a menţionat că se aprobase vânzarea acestui teren prin negociere directă prin Hotărârea nr. 118/2002, răspuns care a fost semnat de către numita S.A. în locul inculpatului B.C., care se afla în acel moment în concediu de odihnă; ulterior, în luna aprilie, după întocmirea raportului de evaluare a terenului, şi cu 7-10 zile înaintea negocierii din data de 07 aprilie 2004 martora D.C. l-a convocat pe B.D. căruia i-a comunicat valoarea terenului, astfel cum a fost evaluat de către o firmă care avea încheiat un contract de prestări servicii în acest sens cu Primăria Mun. Constanţa, şi că avansul necesar a fi achitat în cuantum de aprox. 20.000 dolar SUA iar B.D. a afirmat că nu se grăbeşte cu procedura de negociere deoarece nu avea banii necesari şi că urma să vândă un imobil în comuna Cumpăna; martora a mai menţionat că acea comisie de negociere era formată din mai multe persoane şi că la negociere nu se putea coborî sub valoarea stabilită prin raportul de evaluare.
Curtea a mai reţinut că martorii E.M., secretara Municipiului Constanţa, C.N., preşedintele comisiei de urbanism şi membru în comisia de vânzare a bunurilor Consiliului Local Constanţa au declarat că exista o procedură pentru vânzarea acestor bunuri, că erau implicate mai multe servicii/direcţii, preţul se stabilea de către evaluatori externi, martorul C. precizând că denunţătorul a încercat prin mai multe intervenţii diminuarea acestuia, dar nu era posibil.
În acelaşi sens, al dubiului existent în cauză, Curtea a reţinut că în timp ce martorii C.E., B.l., C.E. au susţinut că şeful lor B.D. Ie-a spus că „a dat suma de 20000 dolar USA unui tânăr M., şoferul inculpatului B.", martorii T.C.M., N.S., C.N., R.S.F., N.E., V.D. au confirmat apărarea inculpatului T.M. că s-a întâlnit cu denunţătorul şi au avut discuţii numai în legătură cu închirierea unui spaţiu din Mamaia.
În consecinţă, Curtea a reţinut că atâta timp cât exista o procedură clară şi detaliată a vânzării unor imobile în baza H.C.L.M. nr. 37 din 31 ianuarie 2002 (f. 22-31 vol. II d.u.p.) şi că acest teren aferent Restaurantului C. fusese aprobat prin H.C.L. nr. 118 din 28 martie 2002 (prin art. 7 al acestei Hotărâri - f. 2 coroborat cu Anexa aferentă - f. 13 vol. II d.u.p. ) să fie vândut prin negociere directă, nu este credibilă susţinerea denunţătorului B.D. că în perioada septembrie 2003 - aprilie 2004 i s-a solicitat de către inculpatul B.C. (care era doar unul dintre cei 13 membri ai comisiei de negociere din partea Primăriei Mun. Constanţa potrivit H.CL nr. 118 din 28 martie 2002 - f. 73-75 dosar apel ) suma de 20.000 dolar SUA pentru a putea intra la negociere directă, atâta timp cât acest lucru era deja aprobat prin H.C.L. nr. 118 din 28 martie 2002.
Curtea a apreciat din probele administrate în cauză că de fapt numitul B.D. a efectuat demersuri în perioada septembrie 2003 - aprilie 2004 pentru a strânge suma de 20.000 dolar SUA, reprezentând avansul necesar ce trebuia achitat (raportat la valoarea terenului stabilit prin raportul de evaluare - f. 42 vol. I d.u.p. ) pentru a se putea încheia actul de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Astfel, având cunoştinţă de la diferiţi alţi administratori de firme, de preţurile terenurilor din aceeaşi zonă, în luna septembrie 2003 martora H.E. l-a împrumutat pe B.D. cu suma de 10.000 dolar SUA, iar în luna aprilie 2004 B.D. s-a împrumutat de la diferite persoane de 5.000 dolar SUA iar în dimineaţa zilei de 07 aprilie 2004 (data când a avut loc negocierea directă pentru vânzarea-cumpărarea acelui teren) martora S.V. (nepoată a lui B.D.) a scos dintr-un cont al soţului ei suma de 5.000 dolar SUA şi l-a împrumutat pe B.D. cu suma de 5.000 dolar SUA.
La data de 07 aprilie 04, comisia constituită conform H.C.L.M. nr. 227/2004 (în a cărei componenţă a intrat şi inculpatul B.C.) a negociat cu martorul B.D. vânzarea/cumpărarea terenului pe baza raportului de evaluare (prin care s-a stabilit valoarea de 109,999 euro/m.p.), în urma negocierii stabilindu-se valoarea de 115,5 euro/m.p., rezultând o valoare totală de 134.805,825 euro + TVA, avansul necesar fiind de 20.221 euro + TVA, ce trebuia achitat în 25 de zile de la data negocierii (f. 46 voi. I d.u.p.).
Din mijloacele de probă administrate în cauză, Curtea a reţinut că B.D. nu a achitat avansul stabilit, fiind notificat la data de 26 mai 2004 că procesul verbal de negociere din 07 aprilie 2004 nu mai este în vigoare (f. 44 vol. I d.u.p.) şi că în zilele imediat următoare datei de 07 aprilie 2004 B.D. a restituit martorei H.E. împrumutul de 10.000 dolar SUA (astfel cum a declarat această martoră, respectiv că B.D. i-a restituit banii în anul 2004 de Paşte (n.b. Pastele în anul 2004 a fost în 11 aprilie ) - f. 211 verso vol. I d.u.p.) iar martorei S.V. i-a restituit suma de 5.000 dolar SUA după 3 zile (f. 113 vol. I dosar fond).
Prin urmare, Curtea a reţinut că deşi B.D. a avut mari probleme financiare în perioada septembrie 2003 - aprilie 2004 (astfel cum a reieşit din declaraţiile martorilor angajaţi ai restaurantului al cărui administrator era B.D., ale martorilor H.E., S.V., din declaraţiile lui B.D.), fapt care a impus ca B.D. să se împrumute cu suma de 20.000 dolar SUA pentru a cumpăra terenul aferent Restaurantului Constanţa, la doar 3-4 zile după ce acesta a negociat la data de 07 aprilie 2004 cu Primăria Mun. Constanţa preţul terenului, B.D. a restituit martorei H.E. împrumutul de 10.000 dolar SUA iar martorei S.V. împrumutul de 5.000 dolar SUA (în condiţiile în care B.D. avea aceleaşi dificultăţi financiare ) iar până la data de 26 mai 2004 B.D. nu a achitat nici avansul stabilit prin procesul verbal de negociere din 07 aprilie 2004.
În consecinţă, Curtea a constatat că B.D. s-a împrumutat de la diferite persoane de suma de 20.000 dolar SUA în perioada septembrie 2003 - 07 aprilie 2004, B.D. a restituit această sumă la 3-4 zile după data de 07 aprilie 2004, fapt care a făcut necredibilă susţinerea denunţătorului că i-ar fi remis inculpatului B.C. suma de 20.000 dolar SUA pentru a putea intra la negociere directă.
Procesul verbal de negociere din 07 aprilie 2004 nemaifiind valabil ca urmare a faptului că B.D. nu a achitat avansul stabilit, negocierea directă s-a repetat la data 28 septembrie 2004 (după ce anterior, la data de 17 septembrie 2004 B.D. a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare iar după 7 zile a încheiat actul autentic de vânzare-cumpărare prin care a vândut un imobil în comuna Cumpăna pentru preţul de 55.000 euro, din care a încasat 27.500 euro la data de 17 septembrie 2004 iar restul la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică - f. 265-267 dosar apel în primul ciclu procesual), B.D. reuşind astfel să achiziţioneze terenul conform contractului de vânzare/cumpărare autentificat la 23 decembrie 2004 cu preţul de 134.805,825 euro din care achitase suma de 20.221 euro plus TVA la 07 octombrie 2004, diferenţa urmând a fi achitată în rate timp de 3 ani; în acest sens, fiind înscrisurile de la filele 141-151 din vol. l al dosarului de urmărire penală.
Curtea a reţinut că martorii acuzării sunt fie prieteni (H.E., T.N.) sau rude (S.V., nepoată, B.F.C., fiu, R.F., cumnat, B.M., soţie, B.R.E., fiică, R.D., cumnată) cu martorul B.D., fie angajaţi (C.E., B.l., A.V.) sau clienţi (C.G., N.D., S.N.) ai firmei acestuia şi, ceea ce este mai important, aspectele relatate nu le-au perceput în mod direct, ci le-au cunoscut de la martorul denunţător, nu au văzut ca acesta să se întâlnească cu inculpatul B.C., nu au asistat la vreo discuţie între cei doi în care inculpatul să pretindă, iar martorul să accepte să dea mita, iar din considerentele expuse mai sus a reieşit că suma de 20.000 dolar SUA pe care B.D. o împrumutase de la diferite persoane a restituit-o după 3-4 zile, deşi acesta avea aceleaşi probleme financiare, de abia în luna septembrie 2004 B.D. reuşind să vândă un imobil în comuna Cumpăna pentru preţul de 55.000 euro.
Depunerea cu o întârziere de peste 1 an 6 luni a denunţului ceea ce pe de o parte, a împiedicat organizarea flagrantului, găsirea eventualelor probe materiale, iar pe de altă parte, a creat mari dubii asupra sincerităţii denunţătorului martorul B.D.; în acest sens, fiind şi declaraţiile propriului prieten (chiar naşul său), martorul T.N. care i-a pus la îndoială acuzaţiile faţă de inculpatul B.C., precum şi martorul C.G. care a precizat că nu a crezut că autorităţile publice pot cere mită, oferindu-se să se intereseze.
Curtea a mai constatat că nu s-au găsit cei 20 000 dolar USA pretinşi a fi daţi ca „mită" şi nici urme ale acestora(conturi bancare pe numele inculpatului B.C., achiziţionarea unor bunuri, sau altele asemănătoare), că nu există înregistrări audio-video care să fi înregistrat întâlnirile celor 2 inculpaţi cu denunţătorul, discuţiile purtate de aceştia, darea/primirea mitei şi că nu există un minimum de dovadă (directă sau indirectă, martor, înregistrări electronice, înscrisuri, declaraţiile inculpaţilor) că inculpatul T.M. ar fi dat vreo sumă de bani inculpatului B.C.
Faţă de ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză, Curtea a constatat că martorii acuzării nu se pot bucura de credibilitate deoarece, în lipsa unor probe cu caracter obiectiv (înregistrări audio-video, martori independenţi de denunţător), declaraţiile martorilor prieteni, rude, angajaţi, clienţi nu pot susţine acuzarea.
În consecinţă, Curtea a constatat că martorul denunţător B.D. a avut contacte cu inculpatul B.C. în care s-a discutat cu privire la suma 20000 euro, însă împrejurările şi probele evidenţiate mai sus au creat mari dubii asupra scopului pentru care s-a solicitat aceasta ca avans de 25% din preţul stabilit de evaluator şi nu pentru facilitarea cumpărării terenului în suprafaţă de 1238,15 mp, cunoscut şi sub denumirea de T.C., nefiind astfel dovedită fără putinţă de tăgadă vinovăţia inculpatului B.C. privind încasarea sumei de bani prin intermediul inculpatului T.M., condiţie esenţială pentru existenţa infracţiunii de „luare de mită".
În ceea ce priveşte infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului P.I., Curtea a reţinut că există probe certe că SC M. SRL, al cărei administrator este partea vătămată B.D., a vândut la data de 06 aprilie 2004 către SC P.D.M. SRL (al cărei administrator era B.I. - socrul inculpatului P.I.) un spaţiu comercial din Mun. Constanţa cu suprafaţa utilă de 71 m.p., împreună cu utilajele frigorifice şi mobilierul comercial, pentru preţul de 32.963.000 lei (f. 213-215 dosar apel în primul ciclu procesual), însă Curtea a constatat că nu există probe certe din care să reiasă fără putinţă de tăgadă că inculpatul P.I. a exercitat vreo ameninţare faţă de B.D. pentru a-l determina să vândă acel spaţiu comercial.
În acest sens, Curtea a reţinut că în sprijinul declaraţiei părţii vătămate B.D. sunt declaraţiile unor martori subiectivi (fiul, fiica şi soţia părţii vătămate sau angajaţi ai părţii vătămate la Restaurantul P. - C.E. şi C.E.) sau martori indirecţi (R.D., R.F. - fratele soţiei părţii vătămate B.D., N.D., S.N., A.V., B.l.) care au relatat ceea ce Ie-a spus partea vătămată B.D.).
Curtea a constatat că aceste declaraţii de martori nu se coroborează cu mijloace de probă obiective administrate în cauză.
Astfel, deşi partea vătămată a susţinut că acel spaţiu comercial de 71 m.p. a fost supus mai multor controale solicitate de către inculpatul P.I., în scop de intimidare şi de convingere să vândă acel spaţiu comercial, nu au fost depuse înscrisuri în acest sens.
Cu privire la acelaşi aspect, Curtea a reţinut că martorul S.G.M. (director al Corpului de Control în cadrul Primăriei Mun. Constanţa în perioada 2000-2004) a declarat că nu a chemat în mod deosebit să facă verificări la SC M. SRL, că doar în anul 2002 această societate comercială a fost sancţionată pentru lipsa unei autorizaţii privind iluminarea şi că nu a purtat nici o discuţie cu inculpatul P.I. referitoare la trimiterea inspectorilor în mod special la SC M. SRL (f. 27 dosar fond).
De asemenea, martori indirecţi (B.l., B.P.B., S.N., fiul şi soţia lui B.D.) au precizat că partea vătămată B.D. Ie-a spus că inculpatul P.I. a susţinut că îi revenea o suprafaţă de teren de 50 m.p. care s-ar fi situat sub restaurantul P. şi că i-ar fi adresat o „ameninţare" în sensul că ar putea să-i demoleze restaurantul cu buldozerele, Curtea a reţinut că aceşti martori nu au asistat personal la o asemenea discuţie şi că au relatat doar ceea ce Ie-a spus B.D.
Curtea a constatat că din confruntările martorei D.R.L. (notarul public care a autentificat actul de vânzare-cumpărare al spaţiului comercial) cu partea vătămată B.D. şi martora B.M. reiese că martorei D.R.L. nu i-ar fi spus nici o persoană (deci nici partea vătămată sau soţia acestuia) că s-ar fi exercitat presiuni asupra lui B.D. atât pentru a vinde acel spaţiu comercial cât şi pentru a se stabili un preţ derizoriu şi că îşi aminteşte că spaţiul era nefuncţional la momentul vânzării (f. 94, 99 dosar apel în al doilea ciclu procesual).
În ceea ce priveşte raportul de expertiză tehnică evaluare imobiliară (f. 193-196 vol. l d.u.p.) prin care s-a stabilit că alimentara din Complexul P. al SC M. SRL are o valoare actuală de circulaţie 22.277 euro, Curtea a constatat că acest raport de evaluare a fost efectuat în anul 2005, după ce SC M. SRL a recumpărat acest spaţiu comercial de la SC P.D.M. SRL, la solicitarea părţii vătămate B.D., nereprezentând un raport de expertiză judiciară dispusă de către un organ judiciar şi nefiind administrate probe dacă în perioada de aprox. 1 an şi 10 luni în care spaţiul comercial s-a aflat în administrarea SC P.D.M. SRL a suferit sau nu lucrări de amenajare, cu influenţe directe asupra valorii acestuia.
Curtea a mai reţinut că înregistrările efectuate de către B.D., privind discuţiile cu inculpatul B.C., respectiv cu inculpatul P.I., nu pot fi luată în considerare deoarece nu sunt date cu privire la locul, ziua efectuării, acestea fiind înregistrate pe o casetă audio care nu permite înregistrarea automată a datei când s-a efectuat înregistrarea.
Mai mult, în ceea ce priveşte infracţiunea de şantaj reţinută în sarcina inculpatului P.I., Curtea a constatat din cuprinsul transcrierii conversaţiei care partea vătămată B.D. pretinde că avut loc între el şi inculpatul P.I. că nu reiese nici o ameninţare adresată de către inculpat, discuţia având un caracter amiabil (f. 167-177 vol. I d.u.p.).
În contextul în care B.D. avea probleme financiare în strângerea sumei de 20.000 dolar SUA pentru a depune avansul pentru a participa la negocierea directă pentru cumpărarea terenului aferent Restaurantului P., cunoscut şi ca T.C., s-a apreciat că este credibilă apărarea inculpatului P.I. în sensul că B.D. i-a oferit spre vânzare acea alimentară (la această discuţie participând şi martora B.M. - f. 42 vol. II dosar fond), partea vătămată ştiind şi faptul că la data de 17 februarie 2004 prin H.C.L. nr. 40/2004 se aprobase vânzarea prin licitaţie publică a suprafeţei de 71 m.p. aferentă acestei alimentare (f. 68-70 vol. II d.u.p.), astfel că activitatea acelei alimentare era incertă în situaţia în care viitorul proprietar nu era de acord să-i închirieze terenul.
Curtea a constatat şi faptul că martorii A.N., D.R.L., T.N. au arătat că B.D. a susţinut că a depus denunţul pentru a-şi recupera alimentara şi din cauza relaţiilor inculpatului cu inculpatul P.I. (motivaţie dată de denunţător constant în cursul judecăţii), iar martorul B.P.B. a declarat, în şedinţă publică şi printr-un memoriu adresat tribunalului, că „declaraţia i-a fost parţial dictată de către anchetatori".
Faţă de ansamblul probatoriului administrat în cauză, Curtea a apreciat că este credibil că în dorinţa de a-şi recupera alimentara, martorul B.D. a recurs la a formula plângeri penale atât împotriva inculpatului P.I. cât şi împotriva inculpatului B.C. (care îl putea convinge pe P.I. să procedeze la restituirea acesteia prin revânzare), în acest sens fiind declaraţiile martorului B.D. coroborate cu declaraţiile martorilor T.N. (f. 33-34 vol. II dosar fond), D.R.L. (f. 28 vol. II dosar fond), A.N. (f. 41 vol. II dosar fond), C.N. (f. 13-15 vol. II dosar fond).
Faptul că la data de 10 februarie 2006 SC M. SRL a cumpărat acest spaţiu comercial de la SC P.D.M. SRL, pentru acelaşi preţ, precum şi terenul aferent (pe care între timp SC P.D.M. SRL devenise proprietar) (f. 171-174 dosar apel în primul ciclu procesual) nu a reprezentat o recunoaştere implicită de către inculpatul P.I. a faptei pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, atâta timp cât în acel moment inculpatul (care nu era administrator al SC P.D.M. SRL) se afla în spital iar la discuţiile purtate în data de 25 octombrie 2005 la restaurantul C. între B.D. şi B.I. (administrator al SC P.D.M. SRL) pentru revânzarea acelui spaţiu comercial - alimentară au asistat şi martorii T.N. şi A.N. care au relatat că I-au auzit cu acea ocazie pe B.D. afirmând că „a făcut cea mai mare greşeală din viaţa lui pentru că i-a denunţat pe inculpaţi" şi că inculpaţii au fost arestaţi, menţionând că a făcut acel denunţ deoarece a pierdut alimentara pe care o vânduse „deoarece avea nevoie de bani şi vroia să o ia înapoi cu orice preţ" (f. 33, 41 vol. II dosar fond).
De asemenea, s-a reţinut existenţa unor relaţii de prietenie sau colegialitate (dar nu de dependenţă) şi între unii dintre martorii apărării şi cei doi inculpaţi, dar, în baza art. 6 paragr. 1 din Convenţie şi a dispoziţiile naţionale invocate mai sus, aceştia se bucură de „prezumţia de nevinovăţie" care, după efectuarea cercetării judecătoreşti de către instanţa de fond, respectiv cea de control judiciar, nu a fost răsturnată.
Conform art. 345 C. proc. pen., instanţa pronunţă condamnarea când constată existenţa faptei, că aceasta constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat iar potrivit art. 66 C. proc. pen., vinovăţia inculpatului trebuie stabilită dincolo de orice îndoială în cadrul unui proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Faţă de ansamblul considerentelor expuse, Curtea a constatat că există un dubiu puternic privind săvârşirea de către inculpaţii B.C. şi T.M. a infracţiunilor reţinute în sarcina acestora, fiind aplicabil astfel principiul „in dubio pro reo".
În ceea ce priveşte infracţiunea de şantaj reţinută în sarcina inculpatului P.I., Curtea a reţinut că în primăvara anului 2004 au fost discuţii între partea vătămată B.D. şi inculpatul P.I. prin vânzarea-cum para rea unei alimentare cu suprafaţa de 71 m.p., având un perete comun cu un imobil al aparţinând inculpatului P.I., discuţii concretizate la data de 06 aprilie 2004 cu încheierea unui contract de vânzare-cumpărare autentic între SC M. SRL, al cărei administrator este partea vătămată B.D., şi SC P.D.M. SRL (al cărei administrator era B.I. - socrul inculpatului P.I.), împuternicit fiind inculpatul P.I., însă din probatoriul administrat în cauză nu au reieşit probe certe în sensul că inculpatul P. l-ar fi constrâns prin ameninţări pe B.D. să-i vândă acel spaţiu comercial-alimentară cu suprafaţa de 71 m.p., nefiind întrunită latura obiectivă a acestei infracţiuni.
Deşi apelul formulat de către M.P. a vizat doar majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor şi schimbarea modalităţii de executarea a pedepselor, iar instanţa de apel a pronunţat achitarea celor trei inculpaţi, Curtea a constatat totuşi că şi apelul M.P. a fost admis, având în vedere rolul M.P. în vederea aflării adevărului (potrivit art. 316 C. proc. pen.) şi efectul devolutiv al apelului şi limitele sale potrivit art. 371 alin. (1), (2) C. proc. pen.
În consecinţă, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă I.C.C.J. - D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanţa şi inculpaţii B.C., T.M. şi P.I., a desfiinţat sentinţa primei instanţe şi rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul B.C. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a)) C. proc. pen. cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., Curtea a achitat pe inculpatul T.M. pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. cu referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen., Curtea a achitat pe inculpatul P.I. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen.
Curtea a constatat că inculpaţii B.C. şi T.M. au fost reţinuţi câte 24 ore în data de 24 octombrie 2005.
Având în vedere temeiul achitării inculpatului P.I., faţă de prev. art. 346 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că partea vătămată B.D. nu a formulat pretenţii civile faţă de inculpatul P.I., a înlăturat dispoziţiile instanţei de fond cu privire la condamnarea inculpaţilor B.C., T.M. şi P.I., cele referitoare la confiscarea-restituirea sumei de 20.000 dolar SUA şi dispoziţiile art. 191 C. proc. pen. privind obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare.
Faţă de soluţiile de achitare a inculpaţilor pronunţate în cauză şi având în vedere că motivele de apel ale părţii vătămate B.D. au vizat doar majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor şi schimbarea modalităţii de executarea a pedepselor, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de partea vătămată B.D., împotriva sentinţei penale nr. 219 din 5 mai 2008, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul penal nr. 29/118/2005.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de către stat în faţa instanţei de fond au rămas în sarcina statului.
În baza art. 192 alin. (2), (3) C. proc. pen., Curtea a obligat pe partea vătămată B.D. la 500 lei cheltuieli judiciare avansate de către stat în faţa instanţei de apel, restul cheltuielilor judiciare avansate de către stat în faţa instanţei de apel rămânând în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanta şi partea vătămată B.D.
Parchetul criticând Decizia reculată pentru nelegalitate şi netemeinicie prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. în principal şi pct. 10 în subsidiar, solicitând condamnarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată cu executarea pedepselor în regim de detenţie şi în subsidiar, casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare la instanţa de apel întrucât instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la reaudierea părţii vătămate B.D. şi a martorei S.V.; - reascultarea înregistrării audio prezentată de partea vătămată B.D., care conţine discuţiile purtate de acesta cu inculpatul P.I., considerând că aceasta constituie mijloc de probă în conformitate cu dispoziţiile art. 916 C. proc. pen., apreciind că în mod greşit instanţa de apel nu a efectuat o expertiză cu privire la înregistrarea audio ci s-a mărginit la consultarea specialiştilor IT din cadrul instanţei
Examinând Decizia atacată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 18 şi 10 C. proc. pen. cât şi din oficiu, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce vor urma.
Aşadar, Înalta Curte, apreciază că pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, astfel încât din analiza coroborată a probelor să poată fi reţinută cu certitudine fapta sau nevinovăţia inculpatului B.C. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., a inculpatului T.M. pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. şi a inculpatului P.I. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., este necesar coroborarea probelor care au stat la baza reţinerii acestor infracţiunii în sarcina inculpaţilor, instanţa de apel urmând să suplimenteze probatoriul administrat în cauză impunându-se audierea a doi martori şi efectuarea unui raport de expertiză cu privire la valoarea de vânzare a spaţiului comercial şi a utilajelor care a format obiectul litigiului, aceste probatorii fiind pertinente şi utile soluţionării cauzei, astfel încât în cauză să poată fi pronunţă o soluţie temeinică şi legală.
De asemenea, Înalta Curte, a apreciat că se impune reaudierea părţii vătămate B.D. şi a martorei S.V. precum şi reascultarea înregistrării audio DVD, prezentată de partea vătămată B.D. la termenul din 6 octombrie 2010, care conţine discuţiile purtate de acesta cu inculpatul P.I., întrucât aceasta constituie mijloc de probă în conformitate cu dispoziţiile art. 916 C. proc. pen.
Înalta Curte, a apreciat că în mod greşit instanţa de apel prin încheierea din data de 27 octombrie 2010 a înlăturat această probă, cu motivarea că, având în vedere actele şi lucrările dosarului, menţiunile făcute de partea vătămată, nu se poate stabili cu certitudine data efectuării înregistrării, convorbirea fiind înregistrată mai întâi pe o casetă audio şi nu există date tehnice. Informaticienii curţii verificând acest DVD, înregistrat la data de 1 ianuarie 2006, şi au apreciat că, dacă era înregistrată convorbirea pe un alt suport, se puteau stabili aceste date.
Înalta Curte, apreciază că se impune consultarea unor experţi de specialitate cu privire la aceşti suporţi DVD, experţi care vor stabili dacă este posibilă expertizarea acelor suporţi, iar în caz afirmativ, instanţa de apel va dispune efectuarea unei expertize tehnice de specialitate pentru a stabili cu exactitate unde a avut loc convorbirea, data şi ora la care a avut loc aceasta, precum şi persoanele care au luat parte la aceasta.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct 2 lit. c) C. proc. pen., se vor admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanta şi partea vătămată B.D. împotriva Deciziei penale nr. 112/ P din 12 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, privind pe intimaţii inculpaţi B.C., T.M. şi P.I.
Va casa Decizia reculată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanta partea vătămată B.D. şi inculpaţii B.C., T.M. şi P.I., aceleiaşi instanţe respectiv Curţii de Apel Constanţa.
Se vor menţine actele îndeplinite de instanţa de apel până la termenul de judecată din data de 27 octombrie 2010.
Onorariile parţiale apărătorilor desemnaţi din oficiu intimaţilor inculpaţi în sume de câte 150 lei până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul M.J.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanţa şi partea vătămată B.D. rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanţa şi partea vătămată B.D.
Împotriva Deciziei penale nr. 112/P din 12 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, privind pe intimaţii inculpaţi B.C., T.M. şi P.I.
Casează Decizia reculată şi trimite cauza spre rejudecarea apelurilor Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanta partea vătămată B.D. şi inculpaţii B.C., T.M. şi P.I., aceleiaşi instanţe respectiv Curţii de Apel Constanţa.
Menţine actele îndeplinite de instanţa de apel până la termenul de judecată din data de 27 octombrie 2010.
Onorariile parţiale apărătorilor desemnaţi din oficiu intimaţilor inculpaţi în sume de câte 150 lei până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul M.J.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanţa şi partea vătămată B.D. rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1492/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1511/2011. Penal → |
|---|
