ICCJ. Decizia nr. 1722/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 203 din 1 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, s-a admis plângerea formulată de petentul B.V. împotriva rezoluției din 10 mai 2010, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
A fost desființată rezoluția nr. 299/P/2010 din 10 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și a fost trimisă cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de intimatul M.I. pentru infracțiunile prev. de art. 246 și 289 C. pen.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin rezoluția din 10 mai 2010, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în baza art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc M.I. pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) și fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), întrucât faptele nu există.
La data de 23 martie 2010 persoana vătămată B.V. cu domiciliul în comuna G., județul Mehedinți a formulat plângere penală împotriva executorului judecătoresc M.I., sesizând, în esență, că și-a îndeplinit abuziv atribuțiile de serviciu în sensul că, deși a achitat sulta la care fusese obligat prin sentința civilă nr. 79 din 22 ianuarie 2009, a Judecătoriei Vânju Mare, acesta a procedat la executarea silită a hotărârii judecătorești sus-menționate.
Din actele premergătoare a rezultat următoarea situație de fapt:
Prin cererea adresată Judecătoriei Vânju Mare la data de 09 mai 2007, reclamantul B.V. a chemat în judecată pe pârâții T.E. și M.N., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună partajarea bunurilor rămase de pe urma autoarei B.A., stabilirea masei de împărțit, cotele ce li se cuvin în calitate de copărtași, lichidarea stării de indiviziune prin atribuirea efectivă a bunurilor ce li se cuvin, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea acțiunii, reclamantul a susținut faptul că autoarea B.A. a decedat la data de 16 iunie 1993, având ultimul domiciliu în comuna J., județul Mehedinți, iar moștenitorii cu vocație succesorală au rămas: reclamantul B.V. în calitate de descendent de gradul I și pârâtele M.N. și T.E. în calitate de descendenți de gradul I fiu.
Prin sentința civilă nr. 79 din 22 ianuarie 2009 Judecătoria Vânju Mare a admis acțiunea având ca obiect partaj succesoral formulată de reclamantul B.V. împotriva pârâților T.E. și M.N. (decedată în cursul procesului, cu moștenitori M.M. și M.D.) urmând ca reclamantul să plătească pârâtei T.E. sultă în valoare de 4.694 RON și pârâților M.M. și M.D. sultă în valoare de 2.347 RON fiecare.
Prin încheierea nr. 108 din 13 mai 2009, Judecătoria Vânju Mare a admis cererea formulată de creditorul B.V., dispunând învestirea cu formulă executorie a sentinței civile nr. 79 din 22 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Vânju Mare.
La data de 13 mai 2009, creditorul B.V. a solicitat executarea silită a sentinței civile nr. 79 din 22 ianuarie 2009 la Biroul Executorului Judecătoresc M.I. formându-se dosarul de executare, procedându-se la încasarea sultei la care era obligat creditorul B.V. față de debitorul T.E. în cuantum de 4.694 RON din care s-a reținut suma de 3.000 RON reprezentând onorariul și cheltuielile de executare. Diferența a fost consemnată la CEC la dispoziția debitoarei T.E.
La 29 mai 2009, executorul judecătoresc M.I. a procedat la punerea în posesie a creditorului B.V. conform dispozitivului hotărârii judecătorești, procesul verbal întocmit fiind comunicat și debitoarei T.E.
în data de 19 iunie 2009, T.E. a solicitat anularea formelor de executare întocmite de Biroul Executorului Judecătoresc M.I. ce au făcut obiectul Dosarului, Judecătoria Vânju Mare prin sentința civilă nr. 1416 din 13 iulie 2009 pronunțată în Dosar respingând contestația la executare formulată de contestatoarea T.E.
Tribunalul Mehedinți prin decizia nr. 1375/R din 26 decembrie 2009 a admis recursul formulat de recurenta T.E. împotriva sentinței civile nr. 1416 din 13 iulie 2009 pronunțată de Judecătoria Vânju Mare în contradictoriu cu intimatul B.V., anulând formele de executare întocmite în Dosar Biroul Executorului Judecătoresc M.I.
La data de 03 februarie 2010, creditorul B.V. s-a adresat din nou cu cerere Biroului Executorului Judecătoresc M.I., solicitând executarea silită a sentinței civile nr. 79 din 22 ianuarie 2009 formându-se dosarul de executare. La data de 01 februarie 2010 Biroul Executorului Judecătoresc M.I. a solicitat încuviințarea executării silite a sentinței civile nr. 79 din 22 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Vânju Mare, instanța, prin încheierea nr. 62 din 01 februarie 2010 admițând cererea.
La data de 18 februarie 2010, executorul judecătoresc a procedat din nou la punerea în posesie a creditorului B.V., conform dispozitivului hotărârii judecătorești, sens în care debitoarea T.E. s-a adresat Judecătoriei Vânju Mare cu o cerere prin care a solicitat anularea formelor de executare efectuate în Dosar, contestație aflată pe rolul instanței, în curs de judecată.
Nemulțumirile dintre creditorul B.V. și debitoarea T.E. s-au datorat faptului că, din suma încasată drept sultă, creditorul a solicitat restituirea a 3.000 RON reprezentând cheltuielile de executare și onorariu ce au fost încasați pe bază de chitanță de executorul M.I. și care trebuiau suportate de debitoare iar aceasta din urmă, solicită suma totală de 4.694 RON la care era îndreptățită conform hotărârii instanței de judecată și nu diferența rămasă prin plata onorariului către executor.
Din actele premergătoare efectuate în cauză procurorul a reținut că executorul judecătoresc M.I. nu și-a exercitat abuziv atribuțiile de serviciu deoarece acesta a procedat la executarea dispozitivului sentinței civile nr. 79 din 22 ianuarie 2009, emițând somații, procedând la punerea în posesie a creditorului B.V. și la încasarea sultei datorată debitoarei T.E., din care, conform înțelegerii s-au avansat onorariu și cheltuielile cu executarea în sumă de 3.000 RON ce urmau a fi suportate de T.E., ca debitor.
Astfel executorul judecătoresc M.I. și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute de Legea nr. 188/2000, regulamentul de aplicare a legii și a normelor procedurale civile, în cauză fiind incidente prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen.
în plângerea formulată persoana vătămată B.V. a sesizat și faptul că la îndemnul executorului judecătoresc M.I. a semnat și o cerere tipizată ale cărei rubrici au fost completate de către executor ulterior, solicitând efectuarea de cercetări penale și pentru infracțiunea de fals intelectual, însă din probatoriul administrat nu s-au confirmat aspectele sesizate, actele întocmite de executor fiind conforme cu realitatea și nu cuprind mențiuni false.
împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, invocând, în esență, aceleași motive ca și în plângerea inițială.
Prin rezoluția din 16 iunie 2010, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în baza art. 275 - 278 C. proc. pen., a dispus, respingerea, ca neîntemeiată a plângerii, apreciind că soluția adoptată de procurorul de caz este legală, fiind fundamentată pe actele premergătoare efectuate, care exclud existența oricărui temei de fapt ori de drept care că contureze infracțiunile sesizate sau alte fapte prevăzute de legea penală în sarcina executorului judecătoresc M.I.
împotriva celor două acte ale procurorului petentul a formulat plângere la Curtea de Apel Craiova, conform art. 2781C. proc. pen., competentă să judece, după calitatea persoanei, reiterând motivele arătate în plângerea inițială.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că prin sentința civilă nr. 79 din 22 ianuarie 2009 Judecătoria Vânju Mare a admis acțiunea având ca obiect partaj succesoral formulată de reclamantul B.V. împotriva pârâților T.E. și M.N. (decedată în cursul procesului, cu moștenitori M.M. și M.D.) urmând ca reclamantul să plătească pârâtei T.E. sultă în valoare de 4.694 RON, reclamantului fiindu-i atribuit lotul nr. 1, compus din casă de locuit cu anexe gospodărești, teren aferent, precum și alte suprafețe de teren extravilan și pădure, individualizate prin sentință.
în cadrul fazei de executare silită, executorul judecătoresc a procedat la punerea în executare a acestei sentințe, la cererea petentului B.V., prin punerea în posesie a acestuia conform sentinței civile nr. 79/2009 a Judecătoriei Vânju Mare arătate anterior, iar în cadrul acestei executări petentul B.V. a plătit de bună voie și sulta către sora sa T.E., la plata căreia a fost obligat prin aceeași sentință.
Din această sultă de 4.158 RON achitată de petent, executorul a reținut suma de 3.000 RON cu titlu de onorariu și cheltuieli de executare, iar restul de 1.158 RON a consemnat-o la CEC pe numele creditoarei T.E.
Instanța a apreciat că în mod greșit s-a dispus față de intimatul executor judecătoresc neînceperea urmăririi penale cu motivarea că fapta de abuz în serviciu nu există, în condițiile în care din actele dosarului au rezultat indicii de săvârșire a acestei infracțiuni.
S-a constatat că în aceeași zi, 13 mai 2009, s-au întocmit mai multe acte, respectiv cererea de executare silită a petentului B.V. (pe formular tipizat pus la dispoziție de executor), contractul de executare silită (în care se menționează un onorariu de 2.200 RON, sumă despre care petentul afirmă că nu i-a fost comunicată de executor), precum și un proces-verbal în care s-a consemnat cheltuieli de executare în sumă de 800 RON, cheltuieli care în mod evident nu erau încă efectuate.
S-a constatat, pe de o parte, că executarea silită a debitorilor T.E., M.M. și M.D., prin punerea în posesie a petentului B.V. asupra bunurilor succesorale atribuite prin sentință, a fost fictivă, întrucât chiar prin sentința civilă de partaj s-a reținut că petentul a avut încă dinainte de anul 2009 posesia bunurilor succesorale.
Or, se constată că pentru o punere în posesie fictivă asupra unor bunuri asupra cărora petentul avea deja posesia, executorul a stabilit un onorariu de 2.200 RON, aspect ce a făcut credibilă afirmația petentului că executorul nu i-a adus la cunoștință onorariul la momentul încheierii contractului, acesta fiind disproporționat și abuziv față de valoarea prestației.
Totodată, s-a mai constatat că și cheltuielile de executare de 800 RON au fost stabilite anticipat și abuziv de executor, ele cuprinzând sume nejustificate raportat la obiectul executării (20 RON proces-verbal distribuire sume, 300 RON act de adjudecare, 100 RON proces-verbal de constatare etc).
S-a reținut a fi relevantă și decizia irevocabilă nr. 1375/R din 26 noiembrie 2009 a Tribunalului Mehedinți, care a admis recursul contestatoarei T.E., a modificat sentința, a admis contestația la executare și a anulat formele de executare întocmite în Dosar Biroul Executorului Judecătoresc M.I.
Prin această decizie s-a reținut că petentul B.V. a avut posesia bunurilor succesorale, astfel că cererea pentru executare silită pornită de acesta nu se justifică, iar reținerea cheltuielilor de executare din cuantumul sultei este în aceste condiții abuzivă și nelegală.
Instanța a apreciat că modalitatea în care executorul a procedat la reținerea sumei de 3.000 RON (cu titlu de onorariu și cheltuieli de executare, cu motivarea că se suportă de debitor) din sulta de 4.158 RON plătită de petent nu s-a făcut în conformitate cu dispozițiile legale, atâta vreme cât numita T.E. era creditor, nu debitor al acestei sume, iar punerea în posesie a petentului B.V. asupra bunurilor succesorale (cu privire la care acesta avea calitatea de creditor) a fost, astfel cum s-a arătat anterior, fictivă.
Mai mult, s-a mai constatat că pentru punerea în posesie a petentului B.V. asupra bunurilor succesorale, calitate de debitor avea nu numai T.E., ci și numiții M.M. și M.D., care ar fi trebuit să suporte și aceștia cheltuielile de executare, împreună cu numita T.E., fapt ce nu s-a întâmplat, căci executorul a preferat să rețină abuziv suma de 3.000 RON din sulta plătită chiar de creditor către T.E.
Pentru aceste considerente, întrucât executorul judecătoresc a procedat la executarea silită cu îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, cauzând o vătămare intereselor legale ale petentului, instanța a apreciat că în cauză există indicii de comitere a infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), astfel încât, văzând și disp. art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a admis plângerea formulată de petentul B.V., împotriva rezoluției din 10 mai 2010, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a desființat rezoluția și a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de intimatul M.I. pentru infracțiunile prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) și art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
în privința infracțiuni, prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), s-a constatat că petentul a semnat cererea și contractul de executare silită, în formulare tipizate, ale căror rubrici au fost completate de executor ulterior, însă aceste afirmații ale petentului nu au fost verificate în nici un fel de procuror, impunându-se administrarea de probe în acest sens, scop în care se va reaudia petentul pentru a se stabili dacă la încheierea acestor acte au fost prezente și alte persoane, care să poată fi audiate în calitate de martori.
S-a dispus a fi reaudiat și intimatul M.I., cu privire la modalitatea de stabilire a cheltuielilor de executare în sumă de 800 RON și a se verifica dacă aceste cheltuieli sunt sau nu dovedite, pentru a se aprecia asupra întrunirii elementelor constitutive ale art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
împotriva acestei hotărâri au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, intimatul M.I. și petentul B.V.
Parchetul a criticat soluția ca netemeinică și nelegală întrucât instanța nu s-a pronunțat prin hotărâre asupra cererii esențiale formulate în concluziile scrise de petent cu privire la executorul judecătoresc R.I. și a făcut o greșită aplicare a legii întrucât, deși executorul M.I. a procedat la reținerea sumei de 3.000 RON onorariu și cheltuieli judiciare contrar dispozițiilor legale, aceasta nu este de natură a atrage răspunderea penală.
în concluziile orale puse în fața instanței procurorul de ședință a arătat că susține în parte motivele scrise, în sensul că nu susține primul motiv de recurs.
Petentul a solicitat menținerea soluției primei instanțe cu privire la M.I. și dispunerea aceleiași soluții cu privire la executorul judecătoresc R.I.
Intimatul M.I. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și respingerea plângerii petentului B.V.
înalta Curte, analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform disp. art. 3856alin. (3) C. proc. pen. constată că recursurile formulate de Parchet și intimatul M.I. sunt nefondate.
în mod corect a stabilit prima instanță că modalitatea în care executorul a procedat la reținerea sumei de 3.000 RON din onorariul de 4.158 RON plătită de petent cu titlu de sultă nu s-a făcut în conformitate cu dispozițiile legale, iar neplata către creditoarea T.E. a întregii sume ce constituia sulta putea conduce la imposibilitatea valorificării unor drepturi de către petent.
De altfel chiar intimatul în motivele de recurs depuse arată că petentul B.V. a solicitat punerea în posesie prin intermediul executorului judecătoresc, întrucât dorea vânzarea bunurilor atribuite prin hotărâre judecătorească și îi erau necesare dovezile privind achitarea sultei la care a fost obligat față de T.E.
Și soluția instanței de trimitere a cauzei la procuror pentru cercetări legate de infracțiunea prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), având în vedere că nu există acte premergătoare pentru această faptă.
în ceea ce privește pct. 1 din recursul depus de Parchet în formă scrisă, înalta Curte constată că nu poate conduce la o casare a hotărârii primei instanțe, deoarece în mod corect aceasta s-a circumscris cadrului procesual trasat prin rezoluția atacată, care nu a făcut referire și la executorul judecătoresc R.I.
în ceea ce privește recursul declarat de petent, Curtea va constata că e tardiv, fiind depus la 17 februarie 2011, după îndeplinirea termenului legal în care poate fi promovată această cale de atac.
De aceea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de intimatul M.I. și ca tardiv recursul declarat de recurentul petiționar B.V., conform dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
A obligat recurenții la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1733/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1714/2011. Penal → |
|---|
