ICCJ. Decizia nr. 1739/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1739/2011
Dosar nr. 1683/1/2011
Şedinţa publică din 28 aprilie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 249 bis din 11 februarie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionara C.M. împotriva Rezoluţiei nr. 1212/P/2009 din 21 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, menţinând rezoluţia atacată.
Petiţionara a promovat contestaţie în anulare împotriva hotărâri definitive date în primă instanţa de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, arătând că urmează a motiva calea de atac după obţinerea hotărârii redactate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând contestaţia în anulare formulată de petiţionara C.M. prin prisma dispoziţiilor art. 391 C. proc. pen., constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare, fiind o cale extraordinară de atac, nu poate fi exercitată decât în termenul stabilit de lege şi împotriva unei hotărâri definitive, a cărei anulare se poate cere numai pentru cazurile limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen.
Potrivit prevederilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului legal de introducere a cererii, indicarea unuia dintre motivele care se încadrează în dispoziţiile art. 386 C. proc. pen., precum şi invocarea dovezilor în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate.
În speţă, chiar dacă obiectul contestaţiei în anulare îl constituie o hotărâre definitivă, pronunţată de instanţa supremă, se observă că soluţia care face obiectul căi extraordinare de atac a fost dată în primă în primă instanţă, şi nu la judecarea recursului, aşa cum o cer dispoziţiile art. 386 C. proc. pen. care limitează cazurile de contestaţie numai pentru motive apărute la nivelul instanţei de recurs.
In plus,contestatorul nu a indicat în cuprinsul cererii nici motivele pe care şi-a întemeiat calea de atac extraordinară exercitată.
Ca atare, cum potrivit art. 129 din Constituţia României împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii, iar prin raportare la dispoziţiile art. 386 C. proc. pen., pe calea contestaţiei în anulare nu se poate cenzura o hotărâre dată în primă instanţă, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestaţia.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul la cheltuieli judiciare către stat, întrucât acestuia îi incumbă culpa procesuală a exercitării unei căi de atac fără respectarea condiţiilor legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea C.M. împotriva sentinţei penale nr. 249 bis din 11 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 5855/1/2010.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1731/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1745/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
