ICCJ. Decizia nr. 1761/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1761/2011
Dosar nr. 3644/1/2010
Şedinţa publică din 29 aprilie 201.
Asupra recursului penal de faţă:
Analizând actele şi lucrările din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de la 28 aprilie 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 90 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, modificată a menţinut măsura arestării, în vederea predării faţă de persoana solicitată L.P.G. fără antecedente penale, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 30 aprilie 2011 până la data de 29 mai 2011 inclusiv.
A respins, ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Soluţia s-a comunicat autorităţii judiciare emitente, Ministerul Justiţiei, Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional Interpol.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că faţă de persoana solicitată s-a luat măsura arestării preventive în vederea predării pe o durată de 5 zile, măsură dispusă prin încheierea din 1 aprilie 2011 de Curtea de Apel Constanţa, ce a fost prelungită până la data de 30 aprilie 2011.
Reţine instanţa de fond că menţinerea acestei măsuri se impune pentru garantarea punerii în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile italiene.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs persoana solicitată, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, circumstanţele personale pozitive putând determina luarea faţă de el a altei măsuri preventive.
Critica adusă nu este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte apreciază că soluţia dispusă de instanţa de fond este legală şi temeinică, în deplină concordanţă cu disp. art. 90 din Legea nr. 302/2004, modificată ce reglementează procedura de executare a mandatului european de arestare.
Fiind investită cu cererea autorităţilor judiciare italiene de punere în executare a mandatului european de arestare emis faţă de persoana solicitată, instanţa de fond, în conformitate cu disp. art. 90 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, modificată a dispus arestarea persoanei solicitate, măsură ce a fost menţinută şi prin încheierea recurată.
Menţinerea stării de arest a persoanei solicitate se impune în continuare pentru a fi garantată buna desfăşurare a procesului penal, privind punerea în executare a mandatului european emis de autorităţile italiene.
Este adevărat că disp. art. 90 alin. (11) din lege, prevăd posibilitatea ca în cazul în care persoana solicitată este pusă în libertate să se dispună faţă de aceasta măsura obligării de a nu părăsi localitatea, însă Înalta Curte apreciază că nu se impune în acest moment procesual, luarea altei măsuri, numai în acest mod putând fi asigurată punerea în executare a mandatului european de arestare.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că persoana solicitată a cerut executarea pedepsei într-un penitenciar din România, or în raport de natura faptei, a pedepsei aplicate şi a măsurilor ce urmează a fi îndeplinite, soluţia dispusă de instanţa de fond corespunde tuturor cerinţelor prev. de art. 90 din Legea nr. 302/2004, modificată.
Faţă de considerentele arătate Înalta Curte urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată L.P.G. împotriva încheierii din 28 aprilie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 378/36/2011.
Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1759/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1841/2011. Penal → |
|---|
