ICCJ. Decizia nr. 1759/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1759/2011
Dosar nr. 490/1/2011
Şedinţa publică din 29 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin încheierea nr. 129 PI din 15 aprilie 2011, pronunţată în dosarul nr. 490/59/2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 1602 coroborat cu art. 1608a alin. (6) C. proc. pen. a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.M.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpat să plătească suma de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara inculpatul M.M. a solicitat punerea în libertate sub control judiciar arătând că sunt incidente prevederile art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
În motivarea încheierii mai sus menţionată s-a arătat următoarele:
Inculpatul a fot arestat preventiv pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie cu impact deosebit pentru ordinea socială şi siguranţa publică. În plus, există indicii că inculpatul, împreună cu ceilalţi coinculpaţi ar fi desfăşurat activităţi care se circumscriu în sfera infracţiunilor de care este acuzat inculpatul, prin urmare, temeiurile care au fost avute în vedere la arestarea preventivă a inculpatului subzistă şi în prezent, înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a liberării provizorii sub control judiciar, putându-se dispune de către instanţă în contextul în care arestarea preventivă ca măsură, nu ar mai fi imperios necesară. Cu alte cuvinte, prezervarea ordinii publice ar putea avea loc şi cu cercetarea inculpatului în stare de libertate, sub control judiciar.
În speţă însă, pericolul concret pentru ordinea publică avut în vedere la arestarea preventivă a inculpatului M.M., nu s-a diminuat într-o asemenea măsură încât să impună înlocuirea măsurii arestării preventive cu liberarea provizorie sub control judiciar. Pericolul pentru ordinea publică fiind încă actual, impune menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului şi respingerea cererii sale de liberare provizorie sub control judiciar, ca neîntemeiată.
Este adevărat că inculpatul nu are antecedente penale, dar aceste aspecte nu sunt de natură să ducă la punerea în libertate a inculpatului, având în vedere infracţiunile grave pentru care este cercetat, respectiv cele de corupţie şi grup infracţional organizat, precum şi faptul că în această calitate, de lucrător vamal, lipsa antecedentelor penale, comportamentul personal şi profesional reprezintă condiţii intrinseci pentru desfăşurarea acestei profesii, lucrătorii vamali trebuind să fie exemple pentru societate în ceea ce priveşte comportamentul lor, pentru ca cetăţenii să aibă încredere în aceste persoane. Nu trebuie de asemenea ignorate consecinţele faptelor comise, având în vedere că potrivit atribuţiilor pe care le au, atât poliţiştii de frontieră, cât şi lucrătorii vamali trebuie să asigure efectuarea controlului specific de frontieră asupra persoanelor şi, respectiv, mărfurile, precum şi să constate eventualele fapte penale sau contravenţii, cu aplicarea măsurilor corespunzătoare, fiind responsabili de securitatea tuturor cetăţenilor.
Pe de-o parte prin neîndeplinirea acestor sarcini, poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali, pe de o parte, vitregesc bugetul consolidat al statului de importante resurse, rezultate din neplata taxelor vamale pentru ţigările introduse în ţară, iar pe de altă parte, aşa cum rezultă din actele de la dosar, pentru traficanţii de ţigări care făceau parte din gruparea criminală, poliţişti de frontieră şi vameşii nu efectuau practic nici un fel de control de frontieră, iar singura interacţiune consta în primirea sumei de bani prestabilită pentru a fi remisă, ca obiect al faptei de corupţie. Faţă de această atitudine, se putea întâmpla oricând ca un traficant din această grupare criminală să introducă în ţară pe lângă ţigări, orice alte bunuri periculoase sau interzise la deţinere, cum ar fi droguri, materiale explozive sau toxice, arme şi muniţie, etc.
Potrivit dispoziţiilor art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni, sau că acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea unor mijloace de probă, sau prin alte asemenea fapte.
În apărare inculpatul a invocat faptul că situaţia este radical schimbată, în dosar, deoarece parte din inculpaţii din dosar au fost deja puşi în libertate, neexistând dovezi că ar putea influenţa martorii sau pe ceilalţi coinculpaţi, probele fiind administrate în cazul său şi nefiind efectuată vreo extindere în cursul urmăririi penale. De asemenea a mai arătat că este cercetat pentru presupuse două acte materiale din 5 şi respectiv 9 noiembrie 2010, contractul de muncă este suspendat, motiv pentru care poate fi cercetat în stare de libertate.
S-a arătat că, faptul că în cauză faţă de alţi inculpaţi s-a dispus punerea în libertate provizorie sub control judiciar, nu este de natură să ducă implicit la admiterea cererii şi pentru inculpatul M.M., deoarece fiecare caz trebuie analizat în parte, raportat la activitatea desfăşurată de inculpat şi la toate circumstanţele cauzei.
Instanţa a înlăturat apărarea inculpatului, întrucât administrarea probelor nu este încă finalizată, iar dosarul fiind complex nu au fost audiaţi toţi martorii şi identificate toate persoanele, astfel încât instanţa a apreciat că lăsarea acestuia în libertate ar putea avea influenţe asupra aflării adevărului, precum şi la posibilitatea săvârşirii altor infracţiuni. De asemenea, instanţa a avut în vedere şi contribuţia însemnată a inculpatului la întreaga activitate infracţională, raportat la faptele pentru care a fost trimis în judecată, precum şi la activitatea celorlalţi coinculpaţi.
Este adevărat că scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi cu liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, potrivit art. 136 alin. (2) C. proc. pen., dar în prezenta cauză raportat la gradul de pericol social al infracţiunii, de circumstanţele concrete ale cauzei şi de circumstanţele personale ale inculpatului, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru punerea în libertate a inculpatului
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul M.M.
Recursul este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 1602 şi următoarele C. proc. pen., atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, instanţa de judecată poate acorda, la cerere, liberarea provizorie sub control judiciar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., dându-se eficienţă uneia din garanţiile privind libertatea persoanelor prevăzută de art. 5 alin. (5) C. proc. pen.
Astfel, conform textului de lege, acordarea liberării provizorii este facultativă, fiind atributul instanţei şi lăsată la aprecierea acesteia, de unde rezultă că cererea poate fi respinsă nu numai în situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile de formă prevăzute de lege, ci şi în situaţia în care instanţa apreciază că punerea în libertate a inculpatului nu este oportună, fapt pe care de altfel instanţa de fond l-a avut în vedere atunci când a respins cererea formulată de inculpat.
Aşa fiind se constată că în mod corect prima instanţă a apreciat că cererea inculpatului este neîntemeiată raportat la gradul de pericol social concret al faptelor pentru care acesta este cercetat, de impactul negativ al acestor fapte produs asupra ordinii sociale, de împrejurările şi modalitatea lor de săvârşire, urmările produse şi nu în ultimul rând de calitatea pe care inculpatul o avea la momentul săvârşirii infracţiunilor.
Circumstanţele personale ale inculpatului, respectiv faptul că nu are antecedente penale fiind la primul conflict cu legea penală şi anterior a avut o bună conduită în familie şi societate nu sunt de natură a justifica prin ele însele aprecierea că acordarea beneficiului liberării provizorii sub control judiciar ar fi oportună. Inculpatul este cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni de o gravitate deosebită respectiv corupţie şi grup infracţional organizat iar în calitatea sa de lucrător vamal lipsa antecedentelor penale, comportamentul corect personal şi profesional reprezintă condiţii intrinseci pentru desfăşurarea acestei profesii.
Nu trebuiesc ignorate nici consecinţele faptelor comise având în vedere că potrivit atribuţiilor pe care le au, atât poliţiştii de frontieră cât şi lucrătorii vamali trebuie să asigure efectuarea controlului specific de frontieră asupra persoanelor şi, respectiv asupra mărfurilor precum şi să constate eventualele fapte penale sau contravenţii, cu aplicarea măsurilor corespunzătoare, fiind responsabili de securitatea tuturor cetăţenilor.
Pe de o parte prin neîndeplinirea acestor sarcini, poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali vitregesc bugetul statului de importante resurse rezultate din neplata taxelor vamale pentru ţigările introduse în ţară, iar pe de altă parte, aşa cum rezultă din actele de la dosar, pentru traficanţii de ţigări care făceau parte din gruparea criminală, poliţiştii de frontieră şi vameşii nu efectuau practic niciun fel de control de frontieră, singura lor acţiune constând în primirea sumei de bani prestabilită pentru a fi remisă ca obiect al faptei de corupţie. Faţă de această atitudine, se putea întâmpla oricând ca un traficant din această grupare criminală să introducă în ţară pe lângă ţigări, orice alte bunuri periculoase sau interzise la deţinere cum ar fi droguri, materiale explozive sau toxice, arme şi muniţie, etc.
Faptul că în cauză s-a dispus punerea în libertate sub control judiciar a unor inculpaţi nu este de natură să ducă implicit la admiterea cererii formulată de inculpatul M.M., instanţa urmând a analiza individual cererile formulate prin raportare la activităţile desfăşurate de fiecare dintre inculpaţi şi la circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor.
Se constată că prima instanţă în mod corect a avut în vedere contribuţia însemnată a inculpatului la întreaga activitate infracţională raportat la faptele pentru care a fost trimis în judecată şi la activitatea celorlalţi inculpaţi.
De asemenea, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat nu este oportună la acest moment şi faţă de împrejurarea că lăsarea acestuia în libertate ar putea influenţa aflarea adevărului în cauză, administrarea probelor nefiind încă finalizată.
Înalta Curte, constatând în urma examinării încheierii recurate că judecarea cauzei cu inculpatul în stare de arest, cel puţin până la acest moment procesual, va asigura celeritatea şi buna desfăşurare a procesului penal, constatând de asemenea că încheierea atacată este corect motivată, atât în fapt cât şi în drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.M.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva încheierii nr. 129 PI din 15 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 490/59/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1758/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1761/2011. Penal → |
|---|
