ICCJ. Decizia nr. 1817/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1817/2011
Dosar nr.6365/118/2010
Şedinţa publică din 4 mai 2011
Asupra recursului penal de faţă;
Prin Sentinţa penală nr. 303 din 1 octombrie 2010 a Tribunalului Constanţa a fost condamnat inculpatul M.F. la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
S-a constatat că nu s-au formulat pretenţii civile în cauză.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpatul M.F. locuieşte împreună cu fiul său, I.D.M., concubina fiului, S.V. şi cei doi copii minori (în vârstă de 4 ani şi, respectiv, 7 ani) în comuna C.V., judeţul Constanta.
În data de 12 aprilie 2010, fiind sărbătoare religioasă, respectiv Paştele blajinilor, când potrivit obiceiului se împarte mâncare pentru pomenirea celor decedaţi, inculpatul, după ce a consumat băuturi alcoolice cu partea vătămată, l-a trimis pe fiul său cu mâncare la anumite persoane. În jurul prânzului, I.D.M. s-a întors acasă fără să facă ceea ce inculpatul îi ceruse, motiv pentru care cei doi au început să se certe, M.F. reproşându-i acest fapt, precum şi nemulţumirea pe care o avea faţă de concubina părţii vătămate, care nu făcuse de mâncare, inculpatul afirmând că aceasta este "o puturoasă". Partea vătămată s-a enervat, i-a spus acestuia să înceteze cu acuzele, dându-i două palme peste faţă inculpatului.
Având în vedere starea avansată de ebrietate în care se afla, inculpatul M.F. a acţionat violent, luând de pe masa din bucătărie un cuţit, cu lama în lungime de 18,5 cm şi lăţimea de 2,7 cm şi i-a aplicat o lovitură părţii vătămate în zona toraco-pleurală stângă. După comiterea faptei, inculpatul a fugit de la domiciliul său, timp în care au fost anunţate organele de poliţie şi salvarea. Până la sosirea ambulanţei, partea vătămată i-a spus concubinei sale, S.V., că inculpatul "l-a tăiat cu cuţitul", împrejurare reiterată de partea vătămată I.D. şi la spital.
A venit şi fratele inculpatului, I.I., care a văzut partea vătămată plină de sânge, situaţie în care acesta l-a sprijinit, l-a aşezat pe un scaun şi a aşteptat să vină salvarea. Acest martor a mai fost prezent în acea zi şi la postul de poliţie, unde s-a întâlnit cu fratele său, inculpatul M.F., ce fusese adus de către organele de poliţie şi care regreta fapta comisă, respectiv aceea de a-l fi înjunghiat pe fiul său, punând-o pe seama consumului de băuturi alcoolice.
Cu prilejul declaraţiei date în faţa instanţei, martorul a susţinut că de la nepotul său a aflat că părţile s-au certat, apoi s-au îmbrâncit, inculpatul având în acele momente cuţitul în mână şi partea vătămată s-a lovit în cuţitul inculpatului. Fratele său nu a dat declaraţie în acea zi, ci după trei zile pentru că era foarte beat. Când au vorbit, inculpatul era foarte afectat de cele întâmplate, susţinând că şi-a lovit băiatul din îmbrânceală.
Din concluziile raportul de constatare medico-legală nr. 140/A1 rutier/2010 din data de 19 mai 2010 al Serviciului Judeţean de Medicină Legală Constanţa, reiese că leziunile traumatice au fost produse prin lovire cu corp înţepător-tăietor (cu lama în lungime de 18,5 cm şi lăţimea de 2,7 cm), pentru care a necesitat 16 - 18 zile de îngrijiri medicale şi i-a fost pusă viaţa în primejdie prin şoc hemoragie şi insuficienţă respiratorie acută prin hemopneumotorax, consecutive plăgii înţepate-tăiate penetrante de hemitorace stâng.
Cu privire la această faptă, partea vătămată a fost audiată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa unde a fost internat, acesta declarând că tatăl său l-a lovit în piept cu un cuţit de bucătărie, o singură dată, arătând faptul că nu are nicio pretenţie împotriva acestuia, dorind numai să fie tras la răspundere penală.
În cursul cercetării judecătoreşti partea vătămată I.D.M. a declarat că, în urma reproşului primit de la tatăl său, motivat că nu a dus mâncare cui trebuia, a început să îl lovească cu pumnii şi picioarele, în urma cărora tatăl său a luat poziţie de apărare cu mâinile, într-una având cuţitul cu care tocmai tăia nişte mâncare. Partea vătămată susţine că fiind aproape de inculpat a încercat să îl mai lovească o dată, însă a fost lovit în zona inimii. Concubina sa nu era de faţă ci într-una din încăperi. Partea vătămată a mai arătat că are un mare sprijin din partea tatălui său care îi ajută financiar la creşterea copiilor.
Într-o primă depoziţie, inculpatul M.F. a recunoscut fapta comisă şi anume aceea că l-a lovit pe fiul său cu cuţitul "în zona inimii", arătând că după ce l-a văzut că a căzut jos, s-a speriat şi a fugit în sat, de frica poliţiei, depoziţia verbală fiind consemnată de lucrătorii de poliţie într-o declaraţie. În altă declaraţie dată pe parcursul urmăririi penale în data de 13 mai 2010 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, inculpatul M.F. a retractat, în totalitate, declaraţiile anterioare, arătând că în niciun moment nu l-a lovit, înjunghiat pe fiul său, ci "acesta a căzut în cuţitul" pe care-l avea în mână, în timp ce tranşa carne în bucătărie, moment în care se certau şi fiul său s-a apropiat de el cu intenţia de a-l agresa.
În declaraţia dată în faţa instanţei a susţinut că motivul conflictului a fost legat de persoana căreia partea vătămată i-a dat de pomană, nu şi de persoana concubinei lui I.D.. Când fiul său l-a luat la bătaie cu pumnii şi picioarele, fiind beat cu cuţitul în mână, pentru că tocmai gătea ceva de mâncare, nu ştie de la ce distanţă partea vătămată a căzut în cuţitul său. Nu este real că a fugit de acasă după incident şi nici că ar fi spus poliţiştilor că ar fi vinovat de comiterea faptei.
Au fost audiaţi şeful de post şi ajutorul şefului de post de Poliţie Cuza Vodă, respectiv N.S. şi C.G.M., care au declarat că, în momentul în care a fost prins, inculpatul a arătat că datorită stării de ebrietate şi a altercaţiei verbale pe care o avusese cu fiul său, a luat cuţitul şi l-a lovit pe acesta, aşa cum a declarat, în zona inimii, după care a fugit. Aceleaşi aspecte au fost arătate de martori şi cu prilejul audierii de către instanţă.
Martora S.V., concubina părţii vătămate, a declarat că inculpatul l-a înjurat pe concubinul său pentru că nu a dus mâncarea de pomană persoanei nominalizate de acesta, cei doi fiind şi beţi au început să se tăvălească pe jos lovindu-se, în acele momente inculpatul având cuţitul în mână, mai multe lovituri aplicând concubinul său, după care nu îşi explică cum acesta a fost înjunghiat. După consumarea incidentului, partea vătămată i-a spus că s-a dus către cuţit. Martora a mai susţinut că inculpatul a venit la spital unde plângea, regretând cele întâmplate, acesta fiind de altfel cel care a avut mereu grijă de familie, ajutându-i să-şi crească copiii.
În ceea ce priveşte solicitarea formulată de inculpat prin apărător, privind schimbarea încadrării juridice din art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. c) C. pen. în art. 182 alin. (2) C. pen. precum şi reţinerea stării provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. sub imperiul căreia inculpatul ar fi comis fapta, instanţa a respins această cerere pentru următoarele motive: obiectul tăietor-înţepător cu care s-a produs înjunghierea, cuţitul, este de natură a produce leziuni foarte grave care pot consta şi în deces; zona toraco-pleurală stângă în care s-a aplicat lovitura este o zonă în care se află organe vitale; partea vătămată ar fi putut deceda în lipsa îngrijirilor ce i s-au acordat de personalul medical; conflictul verbal ce a precedat celui fizic a fost iniţiat de inculpat care a reproşat părţii vătămate fie că nu i-a respectat voinţa fie că are o concubină care nu este suficient de harnică, singurul care de altfel era înarmat fiind tot inculpatul şi care putea lăsa cuţitul în momentul în care a început incidentul.
Instanţa a apreciat că nu este dovedită teza "căderii părţii vătămate în cuţitul inculpatului", având în vedere că nu are la bază o explicaţie logică, este conturată de membrii familiei ulterior incidentului, începând cu declaraţiile date la parchet, conţinutul fiind diferit faţă de a-l primelor susţineri.
În termen legal, inculpatul M.F. a formulat apel, criticând hotărârea primei instanţe sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei, cât şi a greşitei individualizări a pedepsei aplicate.
Astfel, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu reţinerea scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Cea de-a doua critică vizează modalitatea de executare a pedepsei, solicitându-se în acest sens reducerea pedepsei la 4 ani închisoare şi aplicarea suspendării executării sub supraveghere în raport de circumstanţele personale ale inculpatului, conduita sinceră a acestuia, cât şi de împrejurarea că nu are antecedente penale şi pe tot parcursul procesului penal a susţinut material şi familia părţii vătămate care este fiul său.
Prin Decizia penală nr. 132/P din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, s-a admis apelul declarat de inculpat, s-a desfiinţat în parte hotărârea atacată şi, rejudecând, s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada executată de la 28 aprilie 2010 la 3 august 2010.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
Instanţa de prim control judiciar a reţinut că pentru delimitarea infracţiunii de vătămare corporală gravă, de tentativă la infracţiunea de omor, la stabilirea laturii subiective, trebuie să se ţină seama de toate împrejurările în care fapta a fost comisă, de obiectul folosit, de intensitatea cu care au fost aplicate loviturile, de regiunea corpului spre care au fost îndreptate acestea, cât şi de urmările ce se puteau produce.
Delimitarea dintre cele două infracţiuni se face prin prisma laturii subiective, care constituie singurul criteriu de delimitare, în speţă: fapta inculpatului de a folosi un obiect tăietor înţepător (un cuţit de bucătărie cu lama în lungime de 18,5 cm şi lăţimea de 2,5 cm) cu care s-a produs înjunghierea victimei în zona toraco-pleurală stângă, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 16 - 18 zile, punându-i viaţa în primejdie prin şoc hemoragic şi insuficienţă respiratorie acută, prin hemopneumotorax consecutiv, plăci înţepate penetrante de hemitorace stâng, rezultă clar intenţia inculpatului de a ucide victima.
În aceste condiţii, critica privind greşita încadrare juridică nu este întemeiată. De asemenea, nu poate fi reţinută în cauză nici starea de provocare prevăzută de art. 73 C. pen., întrucât conflictul verbal ce a generat conflictul fizic a fost iniţiat de inculpat care îi reproşa fiului său - victima în cauză, că "concubina sa nu este harnică", că inculpatul avea cuţitul în mână şi tot el trebuia să nu folosească acest cuţit. Starea de provocare prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. presupune ca inculpatul să se fi aflat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de conduita victimei, agresiunea din partea autorului trebuie să constituie o ripostă la fapta victimei, care să nu fie determinată de manifestările agresive ale făptuitorului.
La individualizarea juridică a pedepsei aplicate, instanţa de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv dispoziţiile din partea generală a Codului penal, cât şi datele personale ale inculpatului. Fapta inculpatului este neîndoielnic foarte gravă, astfel că instanţa de fond, în operaţiunea complexă de individualizare a tratamentului penal, a ţinut seama de circumstanţele reale ale săvârşirii faptei şi circumstanţele personale ale inculpatului.
Împotriva Deciziei penale nr. 132/P din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.F., reiterând aceleaşi critici referitoare la încadrarea juridică a faptei şi individualizarea pedepsei.
Inculpatul solicită schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., iar în subsidiar reţinerea circumstanţelor atenuante, reducerea pedepsei şi suspendarea sub supravegherea a executării acesteia.
Examinând recursul declarat de inculpat prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 17 C. proc. pen., Înalta Curte reţine că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Ambele instanţe au reţinut corect în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. c) C. pen., constând în aceea că la data de 12 aprilie 2010, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în cursul unui conflict spontan, l-a înjunghiat cu un cuţit de bucătărie pe fiul său I.D.M., în zona toraco-pleurală stângă, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 16 - 18 zile îngrijiri medicale, fiindu-i pusă viaţa în primejdie prin şoc hemoragic şi insuficienţă respiratorie acută prin hemopneumotorax consecutivă plăgii înţepate-tăiate penetrante de hemitorace stâng.
Inculpatul a acţionat cu intenţia directă de a ucide, respectiv a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin comiterea acelei fapte.
Intenţia de a ucide rezultă din împrejurarea în care s-a comis fapta, lovirea părţii vătămate cu intensitate, cu un cuţit de bucătărie, cu lama de 18,5 cm lungime şi 2,7 cm, într-o zonă vitală, respectiv zona toraco-pleurală stângă, urmată de fuga inculpatului de la locul săvârşirii infracţiunii.
În favoarea inculpatului nu poate fi reţinută circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât inculpatul a fost cel care practic a iniţiat conflictul, reproşându-i fiului său că nu a mers cu mâncare la anumite persoane, iar concubina acestuia nu este harnică, fapt ce l-a determinat pe acesta să-i aplice două palme, inculpatul lovindu-l la rândul său cu cuţitul în zona toraco-pleurală stângă.
Pe de altă parte, chiar dacă inculpatul nu ar fi generat acel conflict verbal şi ar fi acţionat ca urmare a palmelor primite de la fiul său, Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. datorită disproporţiei dintre actul pretins provocator şi ripostă.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, Înalta Curte a reţinut că au fost avute în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise, împrejurările săvârşirii acesteia pe fondul consumului de alcool, atitudinea inculpatului după comiterea faptei, acesta plecând de la domiciliu în loc să încerce să acorde ajutor victimei, ulterior sustrăgându-se de la urmărirea penală.
Inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, iar pe parcursul procesului penal a avut o atitudine oscilantă, încercând să prezinte faptele astfel încât răspunderea sa penală să fie diminuată.
În favoarea inculpatului au fost deja reţinute circumstanţe atenuante, iar pedeapsa coborâtă cu mult sub minimul special prevăzut de lege, astfel că nu se impune o nouă reducere în raport cu cele expuse, prin cuantumul său şi modalitatea de executare fiind în măsură să corespundă cerinţelor art. 52 C. pen. privind scopul pedepsei.
Faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva Deciziei penale nr. 132 P din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 mai 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 1816/2011. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 1818/2011. Penal → |
|---|
