ICCJ. Decizia nr. 1816/2011. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1816/2011
Dosar nr.3778/85/2009
Şedinţa publică din 4 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Prin Sentinţa penală nr. 232/2010 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 3778/85/2009, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost admisă cererea şi s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea continuată de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în trei infracţiuni de trafic de influenţă prevăzute fiecare de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi, în consecinţă:
În baza art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.C., născut în Sibiu, cetăţean român, studii 12 clase, fără ocupaţie, necăsătorit, fără copii, stagiul militar nesatisfăcut, recidivist, domiciliat în Sibiu, în prezent deţinut în Penitenciarul Bârcea - Deva, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat pentru comiterea a două infracţiuni de trafic de influenţă, prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen., s-a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 25 din 7 februarie 2007 a Tribunalului Sibiu (definitivă în ce priveşte latura penală în data de 27 februarie 2007) şi a suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1133 din 11 octombrie 2006 a Judecătoriei Sibiu (definitivă la data de 7 noiembrie 2006).
S-a descontopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1133/2006 a Judecătoriei Sibiu în pedepsele componente de 1 an închisoare (pentru infracţiunea prevăzută de art. 78 alin. (1) din OUG nr. 195/2002), de 1 an închisoare (pentru infracţiunea prevăzută de art. 77 alin. (1) din OUG nr. 195/2002), de 1 an închisoare (pentru infracţiunea prevăzută de art. 77 alin. (2) din OUG nr. 195/2002), de 2 ani închisoare (pentru infracţiunea prevăzută de art. 78 alin. (1) din OUG nr. 195/2002).
S-a constatat că infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 1133/2006 a Judecătoriei Sibiu sunt concurente cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 25/2007 a Tribunalului Sibiu şi, în consecinţă, în baza art. 36 alin. (2), art. 33, art. 34 C. pen. s-au contopit pedepsele componente mai sus indicate cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 25/2007 a Tribunalului Sibiu, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea dintre ele, de 3 ani închisoare.
În baza art. 39 alin. (1) C. pen., s-a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în cauza de faţă cu pedeapsa de 3 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare sporită la 3 ani şi 6 luni închisoare.
S-a constatat că infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 28 din 20 mai 2009 a Judecătoriei Agnita (definitivă la 3 decembrie 2009) şi cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 59 din 26 ianuarie 2010 a Judecătoriei Sibiu (definitivă la 15 februarie 2010).
S-a descontopit pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 28 din 20 mai 2009 a Judecătoriei Agnita în pedepsele componente de 1 an şi 6 luni închisoare (pentru infracţiunea prevăzută de art. 86 alin. (1) din OUG nr. 195/2002), 1 an şi 8 luni închisoare (pentru infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002). S-au contopit fiecare dintre aceste pedepse cu pedeapsa de 3 ani închisoare rezultată în urma contopirii pedepselor aplicate prin Sentinţa penală nr. 1133/2006 a Judecătoriei Sibiu şi Sentinţa penală nr. 25/2007 a Tribunalului Sibiu, rezultând două pedepse a câte 3 ani închisoare.
S-a descontopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 59 din 26 ianuarie 2010 a Judecătoriei Sibiu în pedepsele componente de 2 ani închisoare (pentru infracţiunea prevăzută de art. 86 alin. (1) din OUG nr. 195/2002) şi de 2 ani închisoare (pentru infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002). S-au contopit fiecare dintre aceste pedepse cu pedeapsa de 3 ani închisoare rezultată în urma contopirii pedepselor aplicate prin Sentinţa penală nr. 1133/2006 a Judecătoriei Sibiu şi Sentinţa penală nr. 25/2007 a Tribunalului Sibiu, rezultând două pedepse a câte 3 ani închisoare.
În baza art. 33, 34 C. pen., s-a contopit pedeapsa rezultantă din cauza de faţă cu cele patru pedepse de câte 3 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare sporită la 4 ani închisoare.
S-a constatat că inculpatul se află în executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în baza Sentinţei penale nr. 28/2009 a Judecătoriei Agnita şi s-a dedus din pedeapsa finală, durata executată în baza acestui mandat începând cu 25 martie 2010 la zi.
S-au anulat mandatele de executare a pedepselor închisorii emise în baza hotărârilor mai sus indicate şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei hotărâri.
În baza art. 35 alin. (4) C. pen., s-a menţinut măsura confiscării dispusă în baza art. 257 alin. (2) C. pen. prin Sentinţa penală nr. 25 din 7 februarie 2007 a Tribunalului Sibiu.
În baza art. 257 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumelor de 400 RON şi 100 euro sau echivalentul în lei.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 450 RON cheltuieli judiciare parţiale avansate de stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
În cursul lunii octombrie 2008, martorul B.L.G. s-a deplasat în Germania împreună cu inculpatul B.C., de unde cel dintâi a achiziţionat un autoturism. După întoarcerea în ţară, B.L.G. a purtat o discuţie cu inculpatul, în urma căreia acesta s-a oferit să îl ajute să îşi înmatriculeze autoturismul în schimbul sumei de 400 de euro, susţinând că are cunoştinţe atât la Registrul Auto Român din Sibiu cât şi printre poliţiştii de la Serviciul de înmatriculări din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu. În discuţia purtată inculpatul a lăsat să se înţeleagă că banii trebuiau daţi cunoştinţelor sale de la Registrul Auto şi de la Poliţie, care-l vor ajuta să înmatriculeze autoturismul martorului, fără să mai achite taxa de poluare, care era într-un cuantum foarte mare. Martorul a fost de acord cu propunerea inculpatului, în ideea de a plăti mai puţin.
În luna noiembrie 2008, inculpatul l-a anunţat pe B.L.G. că se vor deplasa împreună cu Registrul Auto Român din Sibiu, loc unde inculpatul a venit însoţit de martorul I.N. care, la fel ca şi B.L.G., avea un autoturism cumpărat din străinătate.
Cu acest prilej, B.L.G. a înmânat inculpatului suma de 400 RON şi 100 de euro (un avans din suma totală de 400 euro), împrejurare care a fost remarcată şi de martorul I.N. Ulterior, inculpatul a intrat de mai multe ori în incinta Registrului Auto Român Sibiu, iar martorii B.L.G. şi I.N. au aşteptat la rând şi au obţinut câte un document de identificare a celor două autoturisme, lucru pentru care nu a fost necesară nicio intervenţie la angajaţii Registrului Auto Român.
La întoarcerea spre localitatea Avrig, judeţul Sibiu inculpatul împreună cu B.G. şi I.N. s-au oprit într-o parcare din apropierea magazinului Dumbrava din municipiul Sibiu, unde acesta le-a cerut martorilor să îl aştepte pentru că merge să se întâlnească cu poliţistul de la Serviciul înmatriculări, pentru a rezolva problema taxei de înmatriculare.
Întrebat fiind de martori despre identitatea poliţistului, inculpatul a precizat că acesta lucrează la Serviciul înmatriculări auto, dar a susţinut că pentru a-i asigura acestuia protecţia, nu poate să le divulge numele lui şi nici nu le poate intermedia o întâlnire.
În ziua următoare, cei trei au revenit la Sibiu de unde au obţinut actele pentru cele două autoturisme, urmând să revină pentru verificarea tehnică.
Ulterior, inculpatul B.C. a plecat în Italia de unde s-a înapoiat doar în luna decembrie 2008. La întoarcere a luat legătura cu B.G., solicitând să i se mai achite o sută de euro pentru rezolvarea înmatriculării, însă martorul nu a mai fost de acord să dea nicio sumă, bănuind că inculpatul doreşte doar să obţină bani. În luna februarie 2009 martorul şi-a înmatriculat în mod legal maşina achitând toate taxele, precizând totodată că nu are nicio pretenţie financiară de la inculpat.
Starea de fapt mai sus descrisă a rezultat din întreg materialul probator administrat în cauză şi care dovedeşte vinovăţia inculpatului B. la comiterea infracţiunii în raport cu martorul B.L.G.
Luând în considerare declaraţia martorului B.L.G. care se coroborează cu declaraţiile martorilor I.N., B.O., precum şi cu însăşi declaraţia inculpatului ce a recunoscut că l-a ajutat pe B. să îşi cumpere maşina din Germania, că s-a dus cu acesta la Sibiu, la Registrul Auto Român (fiind însă necredibilă susţinerea inculpatului că în mod dezinteresat a suportat cheltuielile cu deplasarea în Germania), instanţa de fond a apreciat că în speţă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.
Pe de altă parte, prin actul de sesizare a instanţei, inculpatul a mai fost trimis în judecată pentru comiterea a încă două acte de trafic de influenţă, privitoare şi la martorii I.N., B.O.N. Pe această linie, în prealabil se impune însă a fi subliniat că infracţiunea de trafic nu este susceptibilă de a fi săvârşită în formă continuată, deoarece existenţa acesteia presupune nu numai rezoluţia infractorului, ci şi existenţa acordului fiecărei persoane în parte, şi prin urmare în conformitate cu dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., văzând şi poziţia inculpatului, s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice propusă de reprezentantul parchetului şi s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea continuată de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. (3 acte materiale) în trei infracţiuni de trafic de influenţă prevăzute fiecare de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33, art. 34 C. pen.
Dacă în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă reţinută de în sarcina inculpatului, declaraţia martorului-denunţător B.L.G. se coroborează cu depoziţia martorului I.N. - care a relatat că a văzut când B. a înmânat bani inculpatului, referitor la celelalte două infracţiuni, singurele mijloace de probă incriminatoare constau pentru fiecare faptă în parte, în câte o unică probă - declaraţia martorului-denunţător.
Or în această situaţie, instanţa de fond a apreciat că nu s-ar putea susţine că prezumţia de nevinovăţie a inculpatului referitor la comiterea celor două infracţiuni, a fost într-un mod indubitabil înfrântă, că îndoielile au fost înlăturate.
Din această perspectivă s-a considerat că este inadmisibil ca judecătorii să îşi întemeieze hotărârile pe care le pronunţă pe probabilitate şi nu pe certitudinea rezultată din probe decisive, complete, sigure, iar dacă îndoiala persistă, atunci este echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie; în aceste condiţii principiul "testis unus, testis mullus" îşi găseşte pe deplin aplicabilitatea, iar pentru îndeplinirea scopului procesului penal în sensul art. 1 C. proc. pen. coroborat cu dispoziţiile art. 66 alin. (1) C. proc. pen., impunându-se ca inculpatul să fie achitat.
Drept consecinţă, în speţa de faţă, singura probă fiind declaraţia denunţătorului, ce nu a putut fi coroborată, completată cu nici un alt mijloc de probă din dosar în sensul dispoziţiilor art. 62 şi următoarele C. proc. pen., în conformitate şi cu principiul in dubio pro reo (orice dubiu profită inculpatului) - ca şi principiu fundamental al procesului penal, instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului B.C., pentru comiterea a două infracţiuni de trafic de influenţă, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi inculpatul B.C.
Parchetul a criticat greşita achitare a inculpatului pentru două infracţiuni de trafic de influenţă şi greşita neaplicare a pedepsei accesorii, în condiţiile în care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii.
Inculpatul a criticat greşita condamnare, solicitând achitarea sa, întrucât fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii.
Sub aspectul apelului formulat de parchet, instanţa a apreciat ca nefondată critica privind achitarea inculpatului pentru cele două infracţiuni, întrucât s-a constatat că în mod justificat prima instanţă a aplicat regula "in dubio pro reo", reţinând că singura probă este declaraţia denunţătorului, ce nu poate fi coroborată cu niciun alt mijloc de probă.
S-a apreciat, însă, justificată critica parchetului cu privire la neaplicarea pedepsei accesorii, având în vedere dispoziţiile art. 71 alin. (2) C. pen.
Apelul inculpatului a fost apreciat ca neîntemeiat, reţinându-se că fapta acestuia întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, inculpatul lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, promiţând că-l va determina pe poliţist să înmatriculeze maşina, iar primirea şi pretinderea banilor a avut loc înainte de înmatricularea maşinii.
În consecinţă, Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia penală nr. 20/A din 10 februarie 2011, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi a desfiinţat în parte sentinţa primei instanţe, interzicând inculpatului, în temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul B.C., care a solicitat, în principal, achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., considerând că nu există probe de vinovăţie şi, în subsidiar, achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii. În ipoteza în care se menţine soluţia de condamnare, s-a solicitat reducerea pedepsei. S-au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12, 171, 172 şi 14 C. proc. pen.
Recursul este neîntemeiat.
Înalta Curte, analizând Decizia penală recurată, atât prin prisma criticilor formulate de inculpat, cât şi în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală şi temeinică.
Înalta Curte reţine, ca observaţie prealabilă, că, deşi inculpatul invocă drept temei al recursului cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171 (abrogat) şi pct. 172 C. proc. pen., solicitarea sa de a se pronunţa achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. ar putea viza cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., dar nu poate fi primită.
Pentru a se dispune o soluţie de achitare, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., trebuie ca fapta să nu existe în materialitatea sa ori chiar inculpatul recunoaşte că a primit sume de bani de la martorul denunţător B.L.G., motivând însă că aceste sume reprezentau taxe de înmatriculare.
Prin urmare, apărarea inculpatului vizează, de fapt, solicitarea de achitare în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.), invocându-se declaraţia dată în primă instanţă de denunţător, în sensul că banii daţi inculpatului reprezentau taxele de înmatriculare, iar inculpatul nu i-a promis că-l va ajuta să înmatriculeze autoturismul fără a mai achita taxa de poluare.
Înalta Curte constată că apărarea nu este fondată.
În declaraţia dată în faţa primei instanţe, martorul denunţător aduce modificări declaraţiei dată în faza urmăririi penale, în care a relatat că inculpatul i-a promis că-l va ajuta să nu plătească nicio taxă.
În acelaşi timp, Înalta Curte observă contradicţiile evidente din cuprinsul declaraţiei date de denunţător la prima instanţă, deoarece acesta arată că îşi menţine declaraţiile pe care le-a dat în faza de urmărire penală pentru ca mai apoi, în cuprinsul aceleiaşi declaraţii, să revină şi să arate că "îmi recunosc scrisul din dosarul urmărire penală în care personal am scris că inculpatul mă va ajuta să nu plătesc nicio taxă. Nu ştiu la ce m-am gândit atunci când am scris".
Totuşi, inclusiv în declaraţia dată la instanţă, martorul arată "este adevărat că inculpatul mi-a pretins bani ca să-mi rezolve cu înmatricularea maşinii, respectiv mi-a cerut 400 de euro pe care i-am plătit pe rând. Inculpatul a fost cel care mi-a spus că are cunoştinţe la Registrul Auto Român şi mă poate ajuta cu înmatricularea".
Această declaraţie se coroborează cu declaraţia martorului I.N., care a şi asistat la momentul în care denunţătorul B.L.G. a înmânat inculpatului suma de 400 RON şi 100 euro (un avans din suma totală de 400 euro), cu declaraţia martorului B.O., precum şi cu însăşi declaraţia inculpatului.
În baza acestor probe s-a stabilit că inculpatul a pretins şi primit bani de la B.L.G., lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să înmatriculeze un autoturism fără taxele corespunzătoare, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă.
Înalta Curte apreciază că nici critica subsidiară formulată de inculpat cu referire la individualizarea pedepsei (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.) nu este fondată.
Pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului este just individualizată şi solicitarea acestuia de reducere nu poate fi primită, având în vedere perseverenţa infracţională a inculpatului, care se află în stare de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., fiind condamnat în mod repetat la pedepse neprivative de libertate, fapta din prezenta cauză fiind comisă în interiorul termenului de încercare stabilit pentru o pedeapsă anterioară. În prezent, acesta este arestat în altă cauză.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Se va constata că inculpatul este arestat în altă cauză.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, onorariul parţial pentru avocatul din oficiu, acordat până la prezentarea avocatului ales, urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva Deciziei penale nr. 20/A din 10 februarie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 mai 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 1687/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1817/2011. Penal → |
|---|
