ICCJ. Decizia nr. 1827/2011. Penal

Prin încheierea din 30 martie 2011, Curtea de Apel București, secția l-a penală, investită cu soluționarea apelului declarat de inculpatul M.C. împotriva sentinței penale nr. 61 din 10 februarie 2011 a Tribunalului Giurgiu, secția penală, a menținut, ca fiind legală și temeinică, măsura arestării preventive a inculpatului M.C.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut că temeiurile inițiale avute în vedere la luarea măsurii de arestare preventivă a inculpatului M.C. continuă să existe, astfel că, chiar dacă pronunțarea unei hotărâri de condamnare în primă instanță nu înfrânge prezumția de nevinovăție de care beneficiază apelantul intimat inculpat, este îndeplinită cerința prevăzută de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că apelantul inculpat au săvârșit infracțiunea reținută în sarcina acestuia.

De asemenea, Curtea a apreciat , referitor la inculpat că sunt întrunite și condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv, pedeapsa stabilită de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina acestuia, este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. în aprecierea acestei din urmă cerințe, Curtea a avut în vedere natura și gravitatea faptei de care este acuzat inculpatul - fapte de corupție, precum și faptul că acesta a mai fost condamnat anterior, pentru comiterea unor infracțiuni de furt calificat, înșelăciune și dare de mită.

împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 3002C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune , prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Pe de altă parte, prin art. 5 alin. (1) lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului s-a stabilit că o persoană poate fi lipsită de libertate când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.

Din examinarea actelor dosarului rezultă că inculpatul fost arestat în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând motive temeinice de a bănui că, la 25 noiembrie 2010, a oferit suma de 1900 lei unui agent de poliție pentru ca acesta să facă un act contrar îndatoririlor de serviciu, în sensul de a nu înregistra și a nu efectua cercetări într-o cauză penală, în care inculpatul era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

în cauză, verificându-se actele și lucrările de la dosar, se constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă și că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret și actual pentru ordinea publică, avându-se în vedere fapta de care este acuzat - infracțiune de dare de mită - faptă care generează în rândul membrilor societății sentiment de insecuritate, precum și fătul că inculpatul este multirecidivist, acesta suferind mai multe condamnări, ultima fiind tot pentru dare de mită.

Așa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal fac necesară menținerea arestării preventive a inculpatului M.C.

Recursul declarat învederându-se , așadar, nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1827/2011. Penal