ICCJ. Decizia nr. 1855/2011. Penal. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 160 ind.2 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 15 aprilie 2011 sub nr. 503/59/2011, pe rolul Curții de Apel Timișoara, inculpatul C.V. a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar motivând că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii și că nu există riscul ca, fiind în stare de libertate, să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți sau să altereze mijloace de probă. S-a mai arătat că inculpatul își desfășoară activitatea de polițist de frontieră pe fâșia verde unde nu există nici piste auto și nici puncte de control, neputând intra în contact cu traficanții și că este acuzat doar pe baza unor declarații date de investigatorul sub acoperire, fără să se fi dovedit că a primit mită de la traficanții de țigări.
Prin încheierea penală nr. 137 /Pi din 18 aprilie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins cererea formulată de inculpatul C.V. de liberare provizorie sub control judiciar.
Totodată inculpatul a fost obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se dispune astfel s-au reținut următoarele:
Prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliu din 9 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a dispus arestarea preventivă a inculpatului C.V. pe o perioadă de 29 zile, iar ulterior, această măsură a fost prelungită de două ori, cu câte încă 30 de zile.
S-a constatat că față de inculpat s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat și luare de mită, în formă continuată, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003, reținându-se că în perioada noiembrie 2010 - ianuarie 2011, a aderat la grupul infracțional organizat constituit din alți lucrători de poliție de P.T.F. Moravita, vameși din cadrul Biroului Vamal Moravita și alte persoane implicate în activități de introducere frauduloasă de țigări în România, acționând, în mod coordonat, în scopul comiterii unor infracțiuni de corupție și de contrabandă, pentru a obține beneficii materiale, care erau împărțite între membrii grupării infracționale.
Sus-numitul, în calitate de agent de poliție la P.T.F. Moravița, a consimțit ca împreună cu ceilalți polițiști să nu își îndeplinească, pe timpul serviciului, îndatoririle privitoare la supravegherea și controlul trecerii frontierei de stat, precum și prevenirea și combaterea faptelor specifice criminalității transfrontaliere săvârșite în zona de competență, urmărind să primească, în schimb, diferite foloase cu titlu de mită.
De asemenea, pe fondul conivenței infracționale privitoare la omisiunea de a-și exercita corespunzător atribuțiile profesionale, C.V. s-a integrat în grupul infracțional organizat, asigurând, prin aportul său, corelarea acțiunilor celorlalți membri ai grupării criminale, care presupuneau, în esență: asigurarea realizării contactului cu traficanții de țigări, colectarea sumelor de bani date de către aceștia, cu titlu de mită, împărțirea respectivelor foloase și protecția traficanților pe traseul de deplasare până la locurile de depozitare a mărfii.
Din examinarea actelor dosarului de urmărire penală, Curtea a apreciat că, deși condițiile de formă sunt îndeplinite, în sensul că pentru infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul C.V., legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani închisoare, cererea de liberare sub control judiciar nu este întemeiată.
Astfel, se arată că inculpatul, împreună cu alți inculpați cercetați în această cauză, în calitate de lucrători ai poliției de frontieră și lucrători vamali, au acționat în mod organizat în cadrul unui grup infracțional care a funcționat o perioadă îndelungată de timp, având reguli de operare și o structură bine determinată în scopul săvârșirii unor infracțiuni grave, respectiv, de corupție, obținând beneficii materiale, ceea ce imprimă faptelor reținute în sarcina inculpaților un grad de pericol concret deosebit de grav.
La aprecierea gravității deosebite a faptelor s-a arătat că trebuie avut în vedere și perioada îndelungată a activității infracționale, din convorbirile ambientale purtate între inculpați rezultând că din această activitate infracțională se obțineau sume de bani de ordinul zecilor de mii și chiar sutelor de mii de euro pe fiecare tură de serviciu, precum și invocarea unei "protecții" din partea șefilor ierarhici, până la nivelul structurilor centrale, obținută în schimbul remiterii unei părți din acele foloase și că activitatea infracțională desfășurată de către lucrătorii vamali și de polițiștii de frontieră puși sub învinuire constituia un veritabil mod de viată, iar săvârșirea actelor materiale de luare de mită reprezenta singura lor preocupare, pe timpul serviciului.
Pe de altă parte, la evaluarea gradului de pericol concret pentru ordinea publică a faptelor săvârșite de către inculpați s-a apreciat acestea sunt de natură să prejudicieze buna reputație a instituțiilor publice, precum și încrederea în buna credință a celor desemnați să apere legea.
S-a mai arătat că, deși argumentele de ordin personal invocate de inculpat nu pot fi ignorate totuși gravitatea deosebită a faptelor, amploarea fenomenului infracțional în care a fost implicat și inculpatul, reacția publicului la săvârșirea unor astfel de fapte constituie motive temeinice pentru care cererea de liberare provizorie sub control judiciar nu poate fi admisă.
împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat, în termen legal, prezentul recurs.
Recursul nu este fondat.
înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, constată că prin încheierea de ședință din 6 mai 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a revocat măsura arestării preventive a inculpatului C.V., iar recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara, împotriva sus-arătatei încheieri, a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 1854 din 7 mai 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
Așa fiind, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva încheierii penale nr. 137 PI din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, prin care a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar, a rămas fără obiect.
Recursul declarat învederându-se, așadar nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1827/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1804/2011. Penal → |
|---|
