ICCJ. Decizia nr. 1901/2011. Penal. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 160 ind.2 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1901/2011
Dosar nr. 3844/1/2011
Şedinţa publică din 10 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 20 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul K.L.V.
Pentru a dispune în acest sens, curtea de apel a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 73 din 20 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 30170/3/2010, în temeiul disp. art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare prin executare în regim de detenţie. S-a menţinut măsura arestării preventive.
Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea din 05 iunie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, apreciindu-se că sunt îndeplinite cerinţele art. 143 şi că este incident cazul prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., măsura fiind menţinută succesiv, ultima dată prin încheierea din 16 martie 2011 a instanţei de apel.
Potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (10) din Constituţia României, persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune, iar conform art. 136 alin. (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
Cererea de liberare provizorie formulată de inculpatul K.V.L. este admisibilă în principiu, îndeplinind condiţiile de formă cerute de prevederile art. 1606 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., dar şi condiţia prevăzută de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., căci pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea pentru care este cercetat este închisoarea ce nu depăşeşte 18 ani.
Drept urmare, la termenul din 20 aprilie 2011, instanţa de apel a dispus admiterea în principiu a cererii. Având în vedere că potrivit art. 16083 C. proc. pen., instanţa este ţinută a verifica şi dacă cererea este întemeiată, conform art. 1608 - 1608a C. proc. pen., instanţa de apel a procedat mai întâi la verificarea admisibilităţii cererii pentru ca, ulterior, după ascultarea inculpatului, să procedeze la o analiză de temeinicie sau de oportunitate a cererii de liberare provizorie.
În consecinţă, instanţa de apel a reţinut că liberarea provizorie constituie o alternativă la măsura arestării preventive şi implică o menţinere a temeiurilor care au justificat luarea acestei măsuri, căci schimbarea sau încetarea acestor temeiuri atrage incidenţa altor instituţii, respectiv înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive.
Drept urmare, analiza cererii de liberare provizorie porneşte de la premisa îndeplinirii condiţiilor arestării, instanţa urmând a decide dacă scopul prevăzut de art. 136 C. proc. pen. se poate realiza prin liberare provizorie, fără să se impună privarea de libertate a inculpatului.
Oportunitatea unei cereri de liberare provizorie nu poate fi analizată „in abstracta" ci prin raportare la datele cauzei: pe de o parte, la împrejurările comiterii faptei, pe de altă parte, la datele ce caracterizează persoana inculpatului. Evaluarea oportunităţii liberării provizorii se face pe baza gravităţii faptelor pentru care inculpatul este cercetat, a datelor ce caracterizează persoana inculpatului, a atitudinii pe care acesta a avut-o în cursul urmăririi penale şi a stadiului procesului penal.
Analizând temeinicia cererii, instanţa de apel a apreciat că se impune liberarea provizorie a inculpatului K.V.L. deoarece nu sunt incidente niciuna dintre împrejurările prevăzute de lege, ca şi temei de respingere a unei asemenea cereri.
Art. 160/2 alin. (2) C. proc. pen. indică cu claritate că liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, prin alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă, ori prin alte asemenea fapte.
În cauza de faţă, reţine instanţa de apel, nu s-a dovedit existenţa vreuneia din aceste împrejurări, aşa încât invocarea dispoziţiilor mai sus menţionate nu poate fundamenta respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Pe de altă parte, deşi se poate considera că faptele pentru care inculpatul este cercetat prezintă un grad ridicat de pericol social, acesta nu poate constitui singurul element pe baza căruia trebuie apreciată temeinicia cererii. Circumstanţele personale ale inculpatului, atitudinea acestuia în cursul procesului penal, ca şi stadiul actual al judecăţii, justifică aprecierea că scopul arestării preventive poate fi realizat prin lăsarea acestuia în libertate provizorie.
Astfel, s-a constatat că inculpatul nu are antecedente penale, este absolvent de studii superioare, este căsătorit şi a recunoscut comiterea faptei, neexistând indicii că lăsarea sa în libertate ar putea să afecteze soluţionarea în continuare a cauzei. în plus, cauza se află în faza de soluţionare a apelurilor, cercetarea judecătorească s-a finalizat, au fost administrate toate probele în faţa instanţei de judecată, iar prin apelul declarat, Ministerul Public critică numai individualizarea pedepsei.
Nu în ultimul rând, s-a constatat că inculpatul G.F., cercetat în aceeaşi cauză şi aflat într-o situaţie similară cu inculpatul K.V.L., este în stare de libertate.
În final, aţă de cele reţinute, s-a concluzionat că pentru buna desfăşurare a procesului penal este suficientă impunerea pentru inculpat a unui control judiciar strict, de natură a asigura realizarea scopului măsurilor preventive, fără să fie necesară menţinerea acestuia în stare de arest preventiv.
Împotriva încheierii, Ministerul Public a declarat prezentul recurs, motivele fiind menţionate în partea introductivă a deciziei.
Recursul Ministerului Public va fi admis pentru motivele ce se vor arăta.
Spre deosebire de condiţiile admisibilităţii în principiu, cu privire la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar, aceasta fiind o altă cerinţă a legii pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar (alături de condiţiile formale de admisibilitate), legea procesual penală nu stabileşte criterii exprese în baza cărora judecătorul să analizeze cererea.
In raport cu această situaţie, Înalta Curte apreciază că analiza acestei condiţii urmează a se efectua atât în raport cu circumstanţele specifice ale cauzei, cât şi în raport cu datele ce caracterizează persoana inculpatului.
Alegerea măsurii preventive luată faţă de inculpat (măsura arestării preventive) s-a făcut în raport cu criteriile prevăzute în art. 136 alin. (8) C. proc. pen., şi anume scopul acesteia, gradul de pericol social al infracţiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura.
Dispoziţiile art. 136 alin. (1) C. proc. pen., enumerând categoriile de măsuri preventive şi scopul acestora, respectiv pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, stabileşte în dispoziţiile alin. (2) - ca principiu - că scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
În consecinţă, deşi legea procesual penală nu prevede această instituţie juridică printre categoriile de măsuri preventive, în principiu, scopul procesului penal poate fi atins şi prin intermediul liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauţiune, fapt ce poate impune, la un anumit moment procesual, punerea în libertate provizorie a inculpatului.
Cât timp liberarea provizorie sub control judiciar este reglementată ca o modalitate prin care se poate atinge scopul măsurilor preventive, Înalta Curte apreciază că nu se poate face abstracţie, la analizarea temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, de temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive care nu s-au schimbat până în prezent şi justifică măsura arestării preventive în continuare, pentru motivele ce se vor arăta.
Astfel, reţine Înalta Curte că fapta pentru care este judecat inculpatul prezintă un grad ridicat de pericol social concretizat nu atât prin prisma regimului sancţionator stabilit de legiuitor, ci mai ales prin natura faptei comise, modalitatea concretă de comitere a acesteia, inculpatul folosindu-se de poziţia profesională deţinută (comisar al gărzii financiare) pentru a obţine, în mod nelegal, sume de bani de la comerciantul controlat.
Este adevărat că unele date ce caracterizează persoana inculpatului sunt pozitive (recunoaşterea faptei, nivelul de instruire şi educaţie), însă - în acelaşi timp - fapta pentru care a fost judecat şi condamnat în primă instanţă este de natură să scadă încrederea opiniei publice în corectitudinea desfăşurării controalelor Gărzii Financiare, acreditând ideea că unele persoanele controlate se pot sustrage obligaţiilor fiscale şi legale prin plata unor sume de bani comisarilor Gărzii Financiare.
Nu în ultimul rând, aşa cum a menţionat reprezentantul Ministerului Public, fapta pentru care a fost judecat şi condamnat în primă instanţă la 3 ani închisoare în acest dosar (nr. 30170/3/2010 al Tribunalului Bucureşti), nu este singulară, inculpatul având o altă condamnare, într-un alt dosar penal, pentru acelaşi tip de infracţiune, condamnare de 2 ani închisoare (dosar nr. 31297/3/2010 al Tribunalului Bucureşti).
În sfârşit, aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, instanţa de prim control judiciar (Curtea de Apel Bucureşti) se va pronunţa mâine, 11 mai 2011, asupra apelurilor declarate de inculpat şi de Ministerul Public, starea de arest a apelantului-inculpat urmând astfel să fie supusă, din oficiu, unui control de legalitate şi temeinicie, inclusiv din perspectiva criticii Ministerului Public - menţionată chiar de instanţa de apel - în legătură cu individualizarea pedepsei.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. - va admite recursul Ministerului Public, va casa încheierea atacată şi, în urma rejudecării, va respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul K.L.V.
De asemenea, Înalta Curte va constata, pe de o parte, că prin încheierea din 16 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1267 din 30 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului K.L.V. şi, pe de altă parte, că instanţa de apela amânat pronunţarea deciziei la 11 mai 2011.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGE
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii din 20 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 30170/3/2010, privind pe inculpatul K.L.V.
Casează încheierea sus-menţionată şi, rejudecând:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul K.L.V.
Constată că prin încheierea din 16 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1267 din 30 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului K.L.V.
Constată că instanţa de apel a amânat pronunţarea deciziei la 11 mai 2011.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 10 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 19/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1920/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
