ICCJ. Decizia nr. 1897/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1897/2011
Dosar nr. 3/64/2010
Şedinţa publică din 10 mai 2011
Asupra recursului de faţă;în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 7 din 27 ianuarie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul B.C. împotriva ordonanţei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov din data de 23 iunie 2009 (dosar nr. 770/P/2009), menţinând soluţia de netrimitere în judecată dispusă de procuror. A fost obligat petentul să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei sentinţe petentul a declarat prezentul recurs.
Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a invocat inadmisibilitatea recursului, motivată prin adoptarea Legii nr. 202/2010, sentinţa fiind pronunţată după intrarea în vigoare a acestei legi care nu mai prevede calea de atac a recursului împotriva sentinţei prin care instanţa soluţionează plângerile întemeiate pe dispoziţiile art. 278/ 1 C. proc. pen.
Recursul va fi respins ca inadmisibil pentru motivele ce se vor arăta:
Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor, între acestea regăsindu-se şi suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunţate în procedura prevăzută în art. 278/ 1 C. proc. pen.
În acest sens, potrivit art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.
Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziţii tranzitorii, care se regăsesc în art. XXIV.
În privinţa căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăseşte în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabileşte, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunţării hotărârii ce se doreşte a fi atacată.
Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât şi spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare şi accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.
În consecinţă, constatând că sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că această hotărâre este definitivă.
În această situaţie, întrucât petiţionarul a formulat o cale de atac care nu mai este prevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibil, recursul cu care a fost învestită, conform art. 385/ 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul B.C. împotriva sentinţei penale nr. 7/F din 27 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 10 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1893/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1899/2011. Penal → |
|---|
