ICCJ. Decizia nr. 19/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 19/2011
Dosar nr. 5970/30/2010
Şedinţa publică din 5 ianuarie 2011
Asupra recursurilor de faţă ;
Examinând actele dosarului constată următoarele :
Prin Decizia penală nr. 1322 R din 23 decembrie 2010 Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 5970/30/2010, a admis recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT - Serviciul Teritorial Timişoara împotriva încheierii penale de şedinţă din 20 decembrie 2010 a Tribunalului Timiş în dosarul nr. 5970/30/2010, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen.
A fost casată încheierea penală recurată şi, rejudecând cauza, Curtea în conformitate cu art. 3002 C. proc. pen. raportat la prevederile art. 160b C. proc. pen. a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor T.D., B.V., P.M.V., M.C., C.M., V.R.M., B.L.C., B.F.V., B.P., D.I.G. şi R.B.D., pe o perioadă de 60 zile, stabilind, în conformitate cu art. 192 alin. (3) C. proc. pen. în sensul rămânerii cheltuielilor judiciare în recurs în sarcina statului şi dispunând plata din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş a sumei de 100 lei pentru apărarea din oficiu efectuată inculpatei V.R.M.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele :
Prin încheierea de şedinţă din 20 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 5970/30/2010, în baza art. 139 alin. (1) şi alin. (3)5 C. proc. pen. raportat la art.136 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi art. 1451 alin. (1) C. proc. pen. a fost înlocuită măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara faţă de următorii inculpaţi: T.D., B.V., P.M.V., M.C., C.M., V.R.M., B.L.C., B.F.V., B.P., D.I.G., R.B.D.
În baza art. 1451 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (1)1 C. proc. pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara inculpaţii au fost obligaţi să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi; să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
În baza art. 1451 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (1)2 lit. c) C. proc. pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpaţii au fost obligaţi să respecte următoarele obligaţii: să nu se apropie de persoanele vătămate, de ceilalţi inculpaţi trimişi în judecată, de martori, şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect.
În baza art. 1451 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (2)2 C. proc. pen. a fost atrasă atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, se va lua faţă de aceştia măsura arestării preventive.
În baza art. 1451 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (2)1 C. proc. pen. la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, câte o copie certificată de pe încheiere se va comunica inculpaţilor, secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuiesc aceştia, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră, precum şi altor instituţii, în vederea asigurării respectării obligaţiilor care le revin.
Au fost respinse, ca nefondate, cererile de revocare a măsurii arestării preventive formulate de inculpaţii: C., R., T.
Au fost respinse, ca nefondate, cererile de înlocuire a arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea formulate de inculpaţii: D., R., P.
A fost respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea de liberare sub control judiciar formulată de inculpatul D.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul, în privinţa stării de arest preventiv, a reţinut că elementele care au justificat până în prezent privarea de libertate a celor 11 inculpaţi, elemente care rezultă explicit sau implicit din motivarea hotărârilor de arestare, prelungire şi menţinere, sunt următoarele: numărul mare de persoane suspectate ca fiind implicate în activităţi de înşelare şi prejudiciere a unor societăţi comerciale; numărul mare de fapte de care sunt acuzaţi inculpaţii; numărul mare al persoanelor prejudiciate; valoarea ridicată a prejudiciului estimat de organele de urmărire penală; perioada relativ îndelungată de timp în care se presupune că ar fi acţionat inculpaţii; dificultatea în stabilirea completă a situaţiei de fapt, determinată de numărul mare de persoane care trebuie audiate.
Toate aceste elemente au o trăsătură comună, şi anume că se menţin nemodificate până la soluţionarea definitivă a procesului penal, în sensul că au existat la începerea urmăririi penale, la punerea în mişcare a acţiunii penale, în momentul trimiterii în judecată şi vor exista atât la judecata în prima instanţă cât şi cu ocazia soluţionării căilor de atac.
În consecinţă, dacă numai aceste elemente trebuie avute în vedere la verificarea stării de arest, o analiză periodică, astfel cum impune art. 3002 C. proc. pen., ar fi lipsită de sens întrucât elementele care justifică privarea de libertate ar exista pe tot parcursul procesului penal, iar soluţia care s-ar impune ar fi menţinerea arestului până la rezolvarea definitivă a cauzei, soluţie care ar contrazice în mod evident concepţia actuală a codului de procedură penală şi a constituţiei.
În faza de urmărire penală privarea de libertate a inculpaţilor era justificată pe ideea de asigurare a bunei desfăşurări a procesului penal [art. 136 alin. (1) teza I C. proc. pen.], şi anume de a permite organelor de cercetare să identifice participanţii, persoanele vătămate, martorii, să cunoască întreaga dimensiune a activităţii potenţial ilicite, astfel încât cercetarea să se desfăşoare în mod complet şi cu celeritate.
În acest scop fiecare dintre cei 11 inculpaţi a fost privat de libertate în cursul urmăririi penale: B. şi V. la data de 30 martie 2010 (încheierea 51/CC din 30 martie 2010 a Tribunalului Timiş – dosar nr. 2371/30/2010); T. B., P., D., M., C. la data de 25 februarie 2010 (încheierea nr. 31/CC din 25 februarie 2010 a Tribunalului Timiş – dosar nr. 1327/30/2010); B. şi R. la data de 10 mai 2010 (încheierea nr. 77/CC din 10 mai 2010 a Tribunalului Timiş – dosar nr. 3566/30/2010); B. la data de 15 aprilie 2010 (încheierea nr. 61/CC din 15 aprilie 2010 a Tribunalului Timiş – dosar nr. 2746/30/2010).
S-a observat că majoritatea inculpaţilor au fost privaţi de libertate încă din cursul lunii februarie 2010, iar până în prezent organele de urmărire penală au efectuat cercetările considerate necesare, inculpaţii fiind trimişi în judecată la data de 16 iulie 2010.
În cursul judecăţii au fost audiaţi toţi cei 11 inculpaţi arestaţi şi mai urmează a fi audiate aproximativ 100 de persoane, situaţie în care se poate estima că cercetarea judecătorească va dura timp îndelungat.
Elementele menţionate în primul paragraf, care au motivat arestarea în faza de urmărire penală, nu pot justifica şi în prezent menţinerea stării de arest deoarece privarea de libertate pe motivul exclusiv că trebuie finalizată cercetarea judecătorească ar transforma prevenţia într-o executare anticipată a pedepsei. Pe de altă parte, examinându-se conduita personală a fiecăruia dintre cei 11 inculpaţi (cu excepţia inculpaţilor D., P., B. şi B., ceilalţi nu au antecedente penale) nu se poate trage concluzia în prezent că cercetarea acestora în stare de libertate ar constitui un pericol concret pentru ordinea publică.
Un alt argument îl constituie şi faptul că inculpaţii P., M., S., faţă de care parchetul a formulat capete de acuzare la fel de grave, au fost trimişi în judecată şi sunt cercetaţi în prezent în stare de libertate, diferenţa de tratament între aceştia şi restul inculpaţilor neavând o justificare raţională în acest moment.
În final trebuie menţionată şi împrejurarea că inculpaţii nu sunt acuzaţi de acţiuni violente, care să genereze panică, nelinişte, insecuritate în rândul cetăţenilor şi al opiniei publice, ci de acţiuni având drept scop inducerea în eroare a unor societăţi comerciale.
Pentru aceste motive, tribunalul a apreciat că în acest moment al procesului penal elementele avute în vedere la arestarea, prelungirea şi menţinerea stării de arest a celor 11 inculpaţi s-au modificat, situaţie în care se impune înlocuirea stării de arest preventiv cu o măsură preventivă neprivativă de libertate, şi anume obligarea de a nu părăsi ţara.
Împotriva acestei încheieri penale a declarat recurs Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara, criticând-o pentru netemeinicie, întrucât în mod greşit măsura arestării preventive a inculpaţilor a fost înlocuită cu obligarea acestora de a nu părăsi ţara, nemodificându-se temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Recursul declarat de procuror este fondat, pentru motivele care vor fi analizate în continuare, urmând a fi admis.
Din considerentele încheierii penale recurate, rezultă că „ în privinţa stării de arest preventiv, instanţa reţine că elemente care rezultă explicit sau implicit din motivarea hotărârilor de arestare, prelungire şi menţinere, sunt următoarele: numărul mare de persoane suspectate ca fiind implicate în activităţi de înşelare şi prejudiciere a unor societăţi comerciale; numărul mare de fapte de care sunt acuzaţi inculpaţii; numărul mare al persoanelor prejudiciate; valoarea ridicată a prejudiciului estimat de organele de urmărire penală; perioada relativ îndelungată de timp în care se presupune că ar fi acţionat inculpaţii; dificultatea în stabilirea completă a situaţiei de fapt, determinată de numărul mare de persoane care trebuie audiate", însă încheierea penală recurată nu conţine argumente care au determinat judecătorului convingerea că aceste motive – avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive sau la prelungirea duratei acestei, s-au modificat.
Faptul că „inculpaţii – exceptându-i pe inculpaţii D., P., B. şi B. – nu au antecedente penale" precum şi că „inculpaţii P., M., S. faţă de care parchetul a formulat capete de acuzare la fel de grave au fost trimişi în judecată şi sunt cercetaţi în prezent în stare de libertate, diferenţe tratament între aceştia şi restul inculpaţilor, neavând o justificare raţională în acest moment", nu constituie motiv de înlocuire a măsurii arestării preventive; lipsa ori existenţa antecedentelor penale, nu justifică reluarea sau luarea măsurii arestării preventive, nefiind prevăzute ca temei al arestării preventive de „ lege lata" , iar cercetarea în stare de libertate a altor inculpaţi nu constituie nici ea motive de înlocuire a măsurii arestării preventive, instanţa de judecată nefiind abilitată să se refere la alte cauze, decât la cea cu soluţionarea căreia a fost sesizată.
Aşa fiind, instanţa de judecată avea obligaţia să analizeze dacă aşa cum prevăd dispoziţiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen. (potrivit cărora, „măsura preventivă luată se înlocuieşte cu o altă măsură preventivă; când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri") temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au modificat sau nu.
Inculpaţii au fost arestaţi în temeiul prevederilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., potrivit cărora măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. şi dacă inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede detenţiunea pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate a acestuia, prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Infracţiunile reţinute în seama inculpaţilor sunt pedepsite cu închisoare în cuantum mai mare de 4 ani, astfel că prima condiţie prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., este îndeplinită.
Cu privire la cea de a doua condiţie prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., la urmărirea penală s-a reţinut că participarea inculpaţilor la constituirea grupării infracţionale s-a soldat cu inducerea în eroare a mai multor persoane fizice şi juridice, ceea ce a constituit infracţiunea premisă a săvârşirii ulterior a infracţiunilor de fals în înscrisuri, folosirea de identitate falsă, spălare de bani, iar circumstanţele constituirii grupării infracţionale, modul de operare (modus operandi), consecinţele materiale create persoanelor fizice şi juridice, dovedesc împreună pericolul pe care-l prezintă pentru ordinea publică, lăsarea în libertate.
Actuala criză economico – financiară – mondială, efectele acesteia pot fi amplificate prin infracţiunea de înşelăciune astfel că, lăsarea în libertate a inculpaţilor poate fi receptată de societate ca o încurajare a infracţiunilor, ca un pericol iminent pentru membrii societăţii, care pot deveni victime ale acestor fapte antisociale.
Aşa cum a statuat prin jurisprudenţa sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului la aprecierea limitelor detenţiei preventive – trebuie să fie luate în considerare circumstanţele concrete ale fiecărui caz în parte, pentru a vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie, care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate.
În cauzele Lettelier contra Franţei, Borgan şi Muray contra Marii Britanii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis posibilitatea detenţiei preventive a persoanei, pentru protejarea ordinii publice de reacţia particulară a opiniei publice.
În cauză, interesul public de menţinere a măsurii arestării preventive primează interesului particular al inculpaţilor, de a fi cercetaţi în stare de libertate, astfel că fiind îndeplinită şi cea de a doua condiţie prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., privind pericolul pentru ordinea publică pe care-l prezintă lăsarea în libertate a inculpaţilor, în temeiul prevederilor art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen. a fost admis recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie – DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara împotriva încheierii penale de şedinţă din 20 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 5970/30/2010, casată încheierea penală recurată şi rejudecând cauza, în temeiul prevăzut de art. 3002 C. proc. pen. raportat la prevederile art. 160b C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpaţilor T.D., B.V., P.M.V., M.C., C.M., V.R.M., B.L.C., B.F.V., B.P., D.I.G., R.B.D., pe o perioadă de 60 de zile.
Împotriva acestei decizii penale au formulat, în termen legal, recurs inculpaţii T.D., B.V., M.C., C.M., B.L.C., B.F.V., B.P., D.I.G. şi R.B.D.
Reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii recursurilor formulate în cauză împotriva unei decizii definitive.
Înalta Curte examinând Decizia recurată în raport cu prevederile art. 3851 C. proc. pen. constată că recursurile formulate sunt inadmisibile.
În adevăr, în materia măsurilor preventive, încheierea dată în prima instanţă şi în apel prin care se dispune luarea unei măsuri penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, precum şi încheierea prin care se dispune menţinerea arestării preventive poate fi atacată separat cu recurs, conform prevederilor art. 1403 şi art. 141 C. proc. pen.
În cauza de faţă, împotriva încheierii de şedinţă, din 20 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 5970/30/2010, prin care se dispusese înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor cu măsura obligării de a nu părăsi ţara a declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT - Serviciul Teritorial Timişoara iar Curtea de Apel Timişoara – Secţia penală, prin Decizia penală nr. 1322 R din 23 decembrie 2010 a admis recursul procedând la casarea încheierii recurate şi, în rejudecare, la menţinerea arestării preventive a celor 11 inculpaţi conform art. 3002 - art. 160b C. proc. pen.
În atare împrejurări, Decizia instanţei de recurs este definitivă, iar recursurile formulate de inculpaţi împotriva acesteia, inadmisibile.
În virtutea considerentelor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibile, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursurile formulate de inculpaţii T.D., B.V., M.C., C.M., B.L.C., B.F.V., B.P., D.I.G. şi R.B.D. împotriva deciziei penale nr. 1322 R din 23 decembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la cheltuieli judiciare în favoarea statului, incluzând şi onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu ce se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de inculpaţii T.D., B.V., M.C., C.M., B.L.C., B.V.F., B.P., D.I.G. şi R.B.D. împotriva deciziei penale nr. 1322 R din 23 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1899/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1901/2011. Penal. Cerere de liberare... → |
|---|
