ICCJ. Decizia nr. 1899/2011. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1899/2011
Dosar nr.3746/87/2010
Şedinţa publică din 10 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele.
Prin sentinţa nr. 245 din 7 noiembrie 2000 a Tribunalului Teleorman revizuientul H.Z.I. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 18 ani închisoare pentru infracţiunile prevăzute de art. 174 - 176 lit. b) C. pen. şi art. 211 alin. (2) lit. b), c), d) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Condamnatul H.Z.I. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 245 din 07 noiembrie 2000 a Tribunalului Teleorman, susţinând că are probe noi, care pot dovedi nevinovăţia sa, întemeindu-şi cererea pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În cererea de revizuire, condamnatul a solicitat audierea unor martori, pentru a dovedi conduita sa bună anterior comiterii faptelor, în sensul că ajuta victimele la diverse treburi gospodăreşti.
Prin sentinţa penală nr. 118 din 26 octombrie 2010, Tribunalul Teleorman a respins - ca nefondată - cererea de revizuire formulată de condamnatul H.Z.I. împotriva sentinţei penale nr. 245 din 7 noiembrie 2000 a Tribunalului Teleorman şi a obligat revizuientul la cheltuieli judiciare către stat.
A constatat că revizuientul se află în executarea unei pedepse de 18 ani închisoare pentru infracţiunile de tâlhărie şi omor deosebit de grav, constând în aceea că în noaptea de 24 martie 2000, a pătruns în locuinţa victimelor S.D. şi S.A., persoane în vârstă, pe care le-a agresat, a lovit-o pe femeie cu un cuţit în zona inimii, provocându-i decesul, rănindu-1 grav pe soţul acesteia şi însuşindu-şi diverse bunuri.
A mai constatat că în dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., se cere ca faptele sau împrejurările să fie noi şi nu mijloace de probă care să zugrăvească un anumit profil moral al autorului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul H.Z.I., criticând-o pe motive de netemeinicie.
Prin Decizia penală nr. 269 din 9 decembrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I a penală, a respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul H.Z.I. împotriva sentinţei penale nr. 118 din 26 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Teleorman, constatându-se că în mod corect, instanţa de fond a apreciat că în cauză nu este vorba despre fapte şi împrejurări noi. S-a constat de instanţa de apel că împrejurările pe care revizuientul dorea să le dovedească nu aveau caracter de noutate şi nu conduceau la schimbarea soluţiei de condamnare, şi că, în mod corect, instanţa de fond a respins cererea de revizuire, ca nefondată.
La data de 17 decembrie 2010, împotriva acestei decizii, revizuientul H.Z.I. a declarat recurs.
La termenul din 10 mai 2011 recurentul revizuient, prezent personal, a declarat în şedinţă publică că doreşte sa-şi retragă recursul, declaraţia sa fiind consemnată si ataşata la dosarul cauzei, la fila 11 din dosar.
Aşa fiind, având în vedere dispoziţiile art. 385/4 alin. (2), cu referire la art. 369 C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul declarat în condiţiile arătate în textul de lege menţionat şi constatând îndeplinite cerinţele respective, Înalta Curte urmează a lua act de voinţa recurentului revizuient valabil exprimată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea recursului declarat de revizuientul H.Z.I. împotriva deciziei penale nr. 269 din 9 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 10 mai 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 1897/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 19/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|