ICCJ. Decizia nr. 1920/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1920/2011
Dosar nr. 1258/35/2010
Şedinţa publică din 11 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 21/P/2011 din 16 februarie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul B.E., împotriva rezoluţiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care au fost menţinute în întregime.
În baza art. 192 C. proc. pen., a fost obligat petiţionarul la 50 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că plângerea petiţionarului adresată instanţei de judecată vizează o rezoluţie a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin care acest parchet a stabilit competenta teritorială de soluţionare a unei cauze potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. a), c) şi d) C. proc. pen. şi a dispus declinarea competentei de soluţionare a cauzei penale la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
Aşa fiind, instanţa a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 45 alin. (1) C. proc. pen., dispoziţiile cuprinse în art. 42 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător şi în cursul urmăririi penale, iar conform dispoziţiilor art. 42 alin. (4) C. proc. pen., ordonanţa de declinare a competentei nu este supusă cenzurii pe baza plângerilor formulate de către petiţionar, singura modalitate prin care se soluţionează acest gen de dispute fiind un regulator de competenţă dat în condiţiile legii.
Ca atare, instanţa a respins plângerea petiţionarului B.E. ca fiind inadmisibilă, reţinând că pentru soluţionarea chestiunilor legate de competenţă, petiţionarul nu are instrumente legale la îndemână, doar parchetul sesizat prin declinare având posibilitatea de a iniţia un conflict negativ de competenţă care să necesite la rândul lui un regulator de competenţă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiţionarul B.E., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate sub aspectul greşitei respingeri a plângerii sale.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil pentru considerentele care urmează.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti nedefinitive, fiind indicate expres şi limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.
În speţă, petiţionarul a declarat recurs împotriva sentinţei penale nr. 21/P/2011 din 16 februarie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, sentinţă care, însă, este definitivă.
Astfel, dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiţionarul B.E.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul B.E. împotriva sentinţei penale nr. 21/P/2011 din 16 februarie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1901/2011. Penal. Cerere de liberare... | ICCJ. Decizia nr. 1921/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
