ICCJ. Decizia nr. 1930/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1930/2011
Dosar nr. 3841/1/2010
Şedinţa publică din 11 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 12 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 29238.02/3/2008 s-a dispus menţinerea stării de arest a inculpatului Z.M.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că în cauză există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunea de trafic de droguri, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. a), d) şi f) C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul Z.M. solicitând casarea şi în cadrul rejudecării revocarea măsurii arestării întrucât nu există temeiuri noi care să justifice menţinerea acesteia.
A invocat faptul că inculpatul este arestat de 3 ani şi o lună, fiind depăşit termenul rezonabil.
În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând recursul prin prisma motivelor invocate dar şi din oficiu conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 329/F din 14 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 29233.02/3/2008 s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului Z.M. la o pedeapsă rezultantă de 20 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 147/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.; art. 26 raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen.; art. 293 alin. (1) C. pen.
În fapt s-a reţinut că inculpatul Z.M., împreună cu inculpaţii T.I., O.S. şi O.F., la data de 13 ianuarie 2008, au înlesnit introducerea în ţară, prin Punctul de Trecere a frontierei Giurgiu, cu autoturismul Renault, număr de înmatriculare şi semiremorca marca Schmitz, număr de înmatriculare, condus de martorul C.C., a unei cantităţi de 160 pachete ce conţineau 79.212,2 grame heroină ascunsă într-un loc special amenajat în caroseria semiremorcii, droguri care au fost descoperite la data de 22 ianuarie 2008 la Punctul de Frontieră Nădlac, pe sensul de ieşire din ţară.
Inculpatul, împreună cu aceleaşi persoane, au încercat de această dată, să scoată din ţară drogurile în vederea transportării şi livrării acesteia în Olanda.
La data de 10 aprilie 2008 inculpatul Z.M., fiind depistat de organele de poliţie pe raza Municipiului Bucureşti, şi-a declinat o altă identitate, prezentându-se sub numele V.I., arătând şi o carte de identitate emisă aparent de către autorităţile române.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat apel, printre alţii, şi inculpatul Z.M., cauza formând obiectul dosarului nr. 29233.02./3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
La termenul din 12 mai 2011, instanţa de apel din oficiu a pus în discuţia părţilor legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, pronunţând încheierea recurată în prezenta cauză.
Potrivit disp. art. 160b alin. (1) C. proc. pen. „în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive."
În alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede că dacă temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau dacă există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În cauza dedusă judecăţii, arestarea preventivă a inculpatului Z.M. s-a dispus în baza dispoziţiilor art. 143 C. proc. pen., raportat la art. 148 alin. (1) lit. a), d) şi f) C. proc. pen., reţinându-se că acesta a fugit cu scopul de a se sustrage urmăririi penale, perioadă în care a săvârşit, cu intenţie o nouă infracţiune, respectiv infracţiunea de fals privind identitatea.
În raport de aceste elemente corelate cu natura şi împrejurările în care se presupune că au fost comise infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului, respectiv cu pronunţarea unei hotărâri de condamnare în primă instanţă, Înalta Curte apreciază că în mod justificat, instanţa de apel a reţinut starea de arest a inculpatului.
În raport de amploarea activităţii infracţionale şi de atitudinea ilicită a inculpatului ulterior introducerii în ţară a drogurilor - încercând, prin atribuirea unei identităţi false, să obstrucţioneze desfăşurarea urmăririi penale - Înalta Curte apreciază că nu este depăşit termenul rezonabil al detenţiei provizorii.
În raport cu considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul Z.M. împotriva încheierii din 12 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.M. împotriva încheierii din 12 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 29233.02/3/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul cuvenit interpretului de limbă turcă se va suporta din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1921/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1938/2011. Penal. Excepţie de... → |
|---|
