ICCJ. Decizia nr. 1947/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1947/2011
Dosar nr.10448/118/2010
Şedinţa publică din 12 mai 2011
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 378 din 17 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în temeiul art. 104 C. pen., în referire la art. 101 lit. c) C. pen. şi art. 106 C. pen. s-a aplicat inculpatului minor C.D. - măsura educativă a internării într-un centru de reeducare - respectiv în Centrul de Reeducare Găeşti - pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 197 alin. (1) şi alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 99 şi urm. C. pen.
Inculpatului minor C.D. i s-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 108 alin. (1) şi (2) C. pen., privind condiţiile revocării internării şi a liberării.
Totodată, în baza art. 350 alin. (3) lit. d) şi alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului C.D. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 77 din 06 august 2010 emis de Tribunalul Constanţa în baza încheierii nr. 76 din 06 august 2010, pronunţată în dosar nr. 9810/ 118/2010, iar în baza art. 490 C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în executare a măsurii educative luate precum şi comunicarea copiei de pe hotărâre organului de poliţie de la locul unde se află minorul şi centrului de reeducare.
S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 77 din 06 august 2010, de la data de 06 august 2010 şi până la data punerii în libertate de îndată.
Conform prevederilor art. 346 C. proc. pen., rap. la art. 14, art. 17, art. 18 C. proc. pen., comb. cu art. 998, art. 999, art. 1000 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul C.D. în solidar cu partea responsabilă civilmente C.N., către partea vătămată M.M. - prin reprezentant legal M.M.A. iar aceasta din urmă prin procurist C.E. - la plata sumei de 10.000 lei (zece mii lei) cu titlu de daune morale.
În baza art. 191 alin. (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 1850 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către statului.
În baza art. 189 C. proc. pen. onorariile avocaţilor din oficiu s-au dispus să fie plătite din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanta.
Pentru a se pronunţa în sensul celor menţionate, pe baza probatoriului administrat, tribunalul a reţinut în fapt următoarele :
În ziua de 03 august 2010, în jurul orei 15,15, partea vătămată M.M., în vârstă de 9 ani, s-a deplasat de la domiciliul său, pe strada S., la un cetăţean pe care l-a ajutat să culeagă prune dintr-un pom aflat în curtea acestuia, după care, în jurul orei 17,15 a plecat de la locuinţa respectivă şi s-a deplasat la cişmeaua amplasată în apropiere, unde văzuse că sunt alte persoane, cu scopul de a se spăla pe picioare şi a merge apoi acasă. La cişmea, acesta s-a întâlnit cu inculpatul minor C.D. , pe care îl cunoştea întrucât erau vecini, ambele familii locuind în fosta curte a SA V. BĂNEASA, dar în locaţii separate.
Între cei doi a avut loc o discuţie, timp în care rămaşi singuri la locul respectiv, inculpatul l-a prins pe M.M. de o mână şi piciorul stâng, l-a luat pe sus şi s-a deplasat împreună cu acesta circa 100 metri, pe marginea derelei ce se află paralelă cu strada St., iar în dreptul locuinţei numitului S.C., a trecut peste derea, unde se afla crescută vegetaţie sălbatică, loc unde I-a aşezat pe minor pe iarba de la sol, a tras de pantalonii acestuia pentru a-i scoate de pe el, cel din urmă s-a împotrivit, însă nu a reuşit să-l împiedice pe inculpat în a-şi termina acţiunea, acesta dezbrăcându-l. în continuare, inculpatul a scos penisul prin ŞIiţul pantalonului, i l-a pus pe fese şi între fese, făcând mai multe mişcări, ocazie cu care l-a penetrat, victima simţind o durere usturătoare la nivelul anusului, timp în care a şi ejaculat în anusul părţii vătămate. Apoi, inculpatul l-a întors pe M.M. cu faţa în sus şi i-a introdus penisul în cavitatea bucală, timp de câteva momente, după care l-a scos şi i-a spus minorului să plece acasă.
În timp ce partea vătămată ieşea din locul respectiv, către strada St. a fost văzut de verişoara lui, C.F. în vârstă de 10 ani, respectiv fiica surorii mamei susnumitului, cu care el locuia efectiv, aceasta l-a văzut fără pantaloni şi l-a întrebat de ce este dezbrăcat iar M.M. i-a adus la cunoştinţă că „a făcut prostii cu D.". L-a întrebat şi pe C.D. ce s-a întâmplat iar inculpatul i-a răspuns că nu este treaba ei, moment în care a aruncat pantalonii către partea vătămată, care s-a îmbrăcat şi împreună cu verişoara lui, au plecat spre locuinţa lor, unde au relatat numitei C.E. cele întâmplate iar aceasta a sesizat organele de poliţie.
După sesizarea organelor de poliţie, inculpatul a fost văzut în zona străzii P. de către lucrătorii de poliţie iar când a fost somat să stea pe loc, acesta a fugit printre blocuri, dar după aproximativ o oră s-a prezentat însoţit de mama sa C.N., la sediul poliţiei, unde a declarat că a fugit întrucât s-a speriat, iar în legătură cu fapta comisă a recunoscut că a fost comisă, susţinând însă că toate cele întâmplate au avut loc cu acordul părţii vătămate.
Minorul M.M. a fost examinat din punct de vedere medico-legal şi conform raportului de constatare medico-legală nr. 52/A1S/2010 din 09 august 2010 întocmit în cadrul Serviciului de Medicină Legală Mina Minovici, s-a constatat că la nivelul regiunii anale, decelează leziuni traumatice de tipul fisurilor anale, ce pot data din 03 august 2010 şi care s-au putut produce prin mecanism de comprimare - frecare, iar la examenul secreţiei anale a rezultat test PSA pozitiv, constatându-se prezenţa capetelor de spermatozoizi, ceea ce demonstrează întreţinerea unui raport sexual anal la data de 03 august 2010, necesitând 1-2 zile de îngrijiri medicale de la data producerii. La examenul secreţiei bucale, rezultatul a fost „absent lichid spermatic, spermatozoizi".
M.M. a fost examinat de o comisie medico-legală din cadrul Serviciului de Medicină Legală Constanţa la data de 06 august 2010, iar din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 176/A1 persoane din 11 august 2010, reiese că minorul nu realizează semnificaţia şi consecinţele unui act sexual, concluzionându-se că minorul nu a fost în măsură de a da un consimţământ valabil exprimat la actul sexual.
La aceeaşi dată, a fost expertizat şi inculpatul iar din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 175/A1 persoane din 11 august 2010 întocmit în cadrul aceleiaşi instituţii, rezultă că acesta prezintă retard psihic moderat, de dezvoltare dizarmonică de personalitate de tip lezional organic (imatur), iar la data săvârşirii faptei discernământul era diminuat.
Situaţia de fapt expusă rezultă din următoarele mijloace de probă administrate în cursul procesului penal: plângerea şi declaraţiile numitei C.E., în calitate de martoră, declaraţiile părţii vătămate M.M., date în prezenţa numitei C.E., în calitate de procurist al mamei minorului, M.M.A., conform procurii existente în dosarul de urmărire penală, depoziţiile martorilor C.F., C.E., V.N., N.F., N.L.R. procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşele foto aferente, rapoartele medico-legale întocmite de Serviciului de Medicină Legală Constanţa, dovezile de predare-primire a hainelor celor două părţi, declaraţiile inculpatului.
Declaraţiile inculpatului C.D. au fost parţial înlăturate de instanţa de fond, motivat de împrejurarea că, sunt contrazise de celelalte probe administrate în cauză şi care demonstrează că inculpatul, împotriva voinţei părţii vătămate, în vârstă de 9 ani şi 6 luni, a întreţinut cu acesta raport sexual anal şi oral.
Date fiind concluziile raportului de expertiză medico - legală psihiatrică a părţii vătămate minore, din care se reţine că, acesta nu realizează semnificaţia şi consecinţele unui act sexual, prima instanţă a concluzionat că, minorul M.M. nu a fost în măsură de a da un consimţământ valabil exprimat la actul sexual.
Drept urmare, constatând că declaraţiile părţii vătămate concordă cu consemnările din procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşele foto, cu concluziile raportului de expertiză psihiatrică a minorului M.M. şi ale inculpatului minor C.D., coroborate cu depoziţiile martorilor C.F. şi C.E., tribunalul a reţinut că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de acesta, urmând a fi tras la răspundere penală.
În drept, s-a reţinut că, fapta inculpatului minor C.D. de a întreţine raport sexual anal şi oral cu victima minoră M.M., în vârstă de 9 ani şi 6 luni, împotriva voinţei acesteia şi profitând de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.
La stabilirea şi aplicarea sancţiunii penale, prima instanţă a ţinut seama de dispoziţiile art. 100 C. pen., respectiv de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârşite, de vârsta inculpatului de 16 ani şi 8 luni la data săvârşirii faptei, de instrucţia minimă, respectiv 2 clase, discernământul diminuat, urmare retardului psihic moderat, dezvoltare într-o familie monoparentală ce nu este interesată de însuşirea unor norme şi valori morale şi, în care relaţiile de familie nu sunt caracterizate de ataşament, precum şi de lipsa antecedentelor penale.
În consecinţă, apreciind că aplicarea unei pedepse ar constitui o măsură excesivă, prima instanţă a dispus luarea măsurii educative a internării într-un centru de reeducare a inculpatului minor considerând că, aceasta este cea mai oportună, fiind de natură să asigure izolarea de mediul social nefavorabil, reeducarea şi recuperarea socială, schimbarea preocupărilor şi asigurarea unei pregătiri minimale pentru desfăşurarea unei activităţi.
Inculpatului minor C.D. i s-au adus la cunoştinţă situaţiile în care ar putea să i se revoce internarea şi s-a dispus punerea sa în libertate de îndată, constatându-se că a fost arestat preventiv de la 6 august 2010 şi până la data punerii efective în libertate.
Pe latură civilă, deşi reprezentantul legal al părţii vătămate nu a formulat pretenţii, tribunalul din oficiu, a admis acţiunea civilă promovată de procuror şi a dispus obligarea inculpatului C.D. în solidar cu partea responsabilă civilmente C.N. la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale către partea civilă M.M. prin reprezentant legal M.M.A. la rândul ei reprezentată de procurist C.E.
Urmare sancţionării, inculpatul minor a fost obligat, în solidar, cu partea responsabilă civilmente să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 1850 lei.
Împotriva sentinţei penale nr. 378 din 17 noiembrie 2010 a Tribunalului Constanţa a declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate în legătură cu măsura educativă luată faţă de inculpatul minor - intimat C.D., pe care a apreciat-o ca insuficientă pentru îndreptarea şi reeducarea acestuia.
În esenţă, apelantul parchet a susţinut că, în raport de circumstanţele în care a fost comisă fapta, de atitudinea nesinceră a inculpatului şi de perioada scurtă de timp în care acesta ar trebui să stea în centrul de reeducare (1 an) mai adecvată este aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenţie.
În concluzie, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea, în parte, a hotărârii de fond şi, urmare rejudecării să se dispună condamnarea inculpatului - intimat la pedeapsa închisorii.
Prin Decizia penală nr. 1/MP din 15 februarie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANTA.
Examinând sentinţa penală nr. 378 din 17 noiembrie 2010 a Tribunalului Constanţa în lumina criticii din apelul parchetului, a probatoriului administrat cât şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., curtea de apel a constatat că este legală şi temeinică.
Raportat la probatoriul administrat în cauză, curtea a constatat că, situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, constând în aceea că, la data de 3 august 2010, inculpatul - intimat C.D. a întreţinut raport sexual anal şi oral cu partea vătămată minoră M.M., în vârstă de 9 ani şi 6 luni, împotriva voinţei acesteia şi, profitând de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa, este temeinic stabilită.
Apărarea inculpatului - intimat, în sensul că ar fi avut consimţământul victimei la întreţinerea de raport sexual anal, a fost în mod just înlăturată, în condiţiile în care, potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 176/A1 din 11 august 2010 al Serviciului de Medicină-Legală Constanţa reiese că minorul M.M. nu realizează semnificaţia şi consecinţele unui act sexual, nefiind în măsură să dea un consimţământ valabil exprimat la actul sexual.
Vârsta fragedă a părţii vătămate M.M., de numai 9 ani şi 6 luni la data săvârşirii faptelor, coroborat cu dezvoltarea somatică a acesteia exclude orice eroare cu privire la faptul că acesta este minor, situaţie în care nu poate fi primită apărarea inculpatului-intimat, potrivit căreia nu avea cunoştinţă de vârsta victimei.
Declaraţiile părţii vătămate, în sensul că inculpatul a profitat de imposibilitatea sa de a-şi exprima voinţa şi l-a obligat la întreţinerea de raport sexual anal şi oral sunt concordante cu cele consemnate în procesul - verbal de cercetare la faţa locului şi planşele foto, cu concluziile raportului de constatare medico-legală psihiatrică a minorului - victimă, de declaraţiile martorilor C.F. şi C.E. şi, în parte, cu declaraţiile inculpatului - intimat C.D. care a recunoscut întreţinerea de raport sexual anal cu victima.
Situaţia de fapt reţinută de instanţă, pe baza probelor menţionate anterior, conduc la concluzia că, fapta inculpatului-intimat întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii de viol, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, motiv pentru care este justificată antrenarea răspunderii penale a acestuia.
În condiţiile în care la data săvârşirii faptei ( 3 august 2010 ) inculpatul - intimat era minor, având vârsta de 16 ani şi 8 luni, faţă de acesta devin incidente prevederile art. 99 şi urm. C. pen. la stabilirea şi aplicarea sancţiunii penale.
Având în vedere criteriile prevăzute de art. 100 C. pen., în alegerea sancţiunii aplicabile minorului, curtea apreciază că, măsura educativă a internării într-un centru de reeducare luată fată de inculpatul - intimat C.D. este în măsură să asigure reeducarea acestuia, nefiind cazul să i se aplice o pedeapsă.
Gradul ridicat de pericol social al faptei săvârşite a fost valorificat în mod corespunzător prin antrenarea răspunderii penale a inculpatului - intimat C.D., iar sancţionarea acestuia cu măsura educativă prevăzută de art. 101 lit. C. pen. este justificată de lipsa antecedentelor penale, de discernământul diminuat la data comiterii faptei, datorită retardului psihic moderat de care suferă şi care a fost evidenţiat prin concluziile raportului medico - legal psihiatric nr. 175/A1 din 11 august 2010 şi de mediul socio-familial în care s-a dezvoltat şi care l-a privat de educaţie şi afecţiune aşa cum relevă Referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa.
În acord cu instanţa de fond, curtea a apreciat că aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenţie nu ar face altceva decât să compromită iremediabil pentru inculpatul - intimat C.D. orice şansă de cunoaştere a valorilor morale şi de conformare unei conduite sociale în consens cu acestea.
Perioada de 1 an de zile, cât urmează să dureze măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, este suficientă, în opinia curţii, pentru ca inculpatul - intimat să-şi însuşească un minim de cunoştinţe pentru practicarea unei activităţi lucrative, care să-i asigure veniturile necesare întreţinerii pe viitor, motivându-l astfel să adopte o conduită corespunzătoare în familie şi societate.
Regimul sancţionator al minorilor este, potrivit legii, unul mai blând care accentuează latura educativă a sancţiunii în detrimentul celei punitive, tocmai avându-se în vedere că minorul este o persoană în curs de formare şi de identificare a valorilor etice pe care să le accepte din convingere.
Pentru considerentele menţionate şi, având în vedere că apelantul nu a evidenţiat convingător raţiunile pentru care s-ar impune aplicarea unei pedepse cu executare în regim privativ de libertate faţă de inculpatul - intimat C.D., curtea constatând netemeinicia criticii din apelul parchetului, l-a respins ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, invocând temeiul art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen.. S-a solicitat casarea hotărârilor şi aplicarea unei pedepse privative de libertate în loc de măsura educativă, susţinând că instanţele nu au luat în considerare împrejurările comiterii faptei, vârsta fragedă a părţii vătămate, de 9 ani, atitudinea inculpatului în cursul procesului penal, care a afirmat că partea vătămată a fost de acord cu întreţinerea relaţiilor sexuale, precum şi efectele asupra psihicului părţii vătămate. A susţinut că, având în vedere şi vârsta inculpatului, de 17 ani, luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru reeducarea acestuia, impunându-se casarea hotărârilor şi aplicarea unei pedepse privative de libertate.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 100 C. pen. faţă de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă. La alegerea sancţiunii se ţine seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală şi morală, de comportarea lui, de condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit şi de alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.
Pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului.
Din acest de lege rezultă pe de o parte că pedeapsa, ca sancţiune penală aplicabilă minorului, este o excepţie, iar pe de altă parte criteriile de individualizare a sancţiunii sunt mai numeroase decât cele îndeobşte avute în vedere la individualizarea pedepselor, ţinând seama de particularităţile bio-psiho-fizice ale infractorului minor, persoană aflată în plină dezvoltare şi formare.
În speţă, din actele dosarului rezultă că în data de 3 august 2010 inculpatul minor C.D., în vârstă de 16 ani şi 8 luni a întreţinut un raport sexual oral şi anal cu victima minoră M.M., în vârstă de 9 ani şi 6 luni, împotriva voinţei acesteia, profitând de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa.
Aşa cum corect a apreciat instanţa de fond, fapta reţinută în sarcina inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social, dedus din circumstanţele în care a avut loc, de vârsta victimei şi de urmările acestei fapte, care este de natură a afecta îndeosebi dezvoltarea psihică a părţii vătămate.
Pe de altă parte, aşa cum rezultă din enumerarea cuprinsă în art. 100 C. pen.., gradul de pericol social al faptei săvârşite reprezintă doar unul dintre criteriile ce trebuie avute în vedere cu ocazia individualizării sancţiunii ce urmează a fi aplicată minorului şi, prin urmare, acesta nu trebuie absolutizat.
În ce priveşte persoana minorului, dincolo de vârsta acestuia (nu împlinise 17 ani la data comiterii faptei), este de observat că acesta avea un discernământ diminuat (a se vedea în acest sens concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, fil. 63 dup), reţinându-se între altele că inculpatul are un comportament dezorganizat imatur, orientat doar spre satisfacerea nevoilor bazale, un nivel scăzut de şcolarizare, provenind dintr-un mediu socio-familial subcultural, pauper, ale cărui consecinţe se însumează cu deficitul cognitiv de tip retard psihic moderat, neavând acces la norme sociale şi morale.
Din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probaţiune (fil. 79 şi urm. ds. fond) rezultă că retardul psihic de care suferă l-a determinat pe inculpat să prefere să îşi petreacă timpul liber în compania unor copii cu vârste mai reduse decât vârsta sa cronologică, printre care se număra şi partea vătămată, activităţile de timp liber nefiind cele specifice unui adolescent cu vârsta pe care o are inculpatul minor.
În concluziile acestui referat se arată că recunoaşterea faptei comise, absenţa unui comportament infracţional sau a unor abateri semnificative de la normele sociale anterior comiterii faptei, existenţa unui minim suport moral acordat de familie, precum şi implicarea sa în trecut în desfăşurarea unor activităţi prosociale (cum ar fi cele lucrative, generatoare de venituri) reprezintă factori care ar putea inhiba pe viitor dezvoltarea unui comportament infracţional, condiţionat însă de urmarea unui tratament de specialitate, având în vedere retardul psihic moderat de care suferă.
Aceste date ce caracterizează persoana inculpatului minor au fost în mod corespunzător valorificate de către instanţa de fond şi cea de apel, apreciindu-se că prin luarea unei măsuri educative adecvate se pot crea condiţii favorabile pentru reeducarea şi recuperarea socială a minorului.
Este adevărat că măsura internării într-un centru de reeducare nu poate dura decât până la împlinirea vârstei de 18 ani, însă este de observat că potrivit art. 106 alin. (2) C. pen., la data când minorul devine major, instanţa poate dispune prelungirea internării pe o durată de cel mult 2 ani, dacă aceasta este necesară pentru realizarea scopului internării, ceea ce face inutilă orice temere în legătură cu eficacitatea acestei măsuri, prin raportare la vârsta minorului (actualmente, 17 ani şi 6 luni).
Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursul Parchetului, conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva deciziei penale nr. 1/MP din 15 februarie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, privind pe intimatul inculpat C.D.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1918/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 198/2011. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
