ICCJ. Decizia nr. 1896/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1896/2011
Dosar nr. 7351/2/2010
Şedinţa publică din 10 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 323 F din 18 octombrie 2010, în baza dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul I.S., împotriva rezoluţiilor din 28 iunie 2010 şi din 27 iulie 2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Pentru a pronunţa sentinţa, instanţa a reţinut că prin rezoluţia nr. 588 P din 28 iunie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorii M.F., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede şi A.M., prim procuror la aceeaşi unitate de parchet, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 C. pen. (faptele neexistând în materialitate).
În fapt, petentul, în numele mamei sale, I.S., sesizase Parchetul de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede sub aspectul săvârşirii de către B.P., a infracţiunii de tulburare de posesie, prev. de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP) privind suprafaţa de 3,01 ha teren cu care fusese pusă în posesie la 1 aprilie 2007, B.P. refuzând să nu lucreze terenul, plângerea sa formând obiectul dosarului nr. 1448/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede, în acesta procurorul M.F., prin rezoluţia din 19 noiembrie 2008 confirmând, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., propunerea de neîncepere a urmăririi penale faţă de B.P. sub aspectul infracţiunii de tulburare de posesie, prev. de art. 220 alin. (1) C. pen., în condiţiile în care s-a reţinut că B.P. a lucrat terenul, dar nu l-a acuzat fără drept - condiţie cerută pentru existenţa infracţiunii imputată, cultivarea suprafeţei s-a făcut pe baza unui contract de arendă, nu a existat o cerere de eliberare, solicitarea de a preda produsele neputând fi asimilată unei cereri de eliberare a terenului.
Prin rezoluţia din 25 ianuarie 2009, prim procurorul A.M., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoriei Roşiori de Vede, în baza dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen. a respins plângerea formulată împotriva rezoluţiei procurorului din dosarul nr. 1448/P/2008 a aceluiaşi parchet.
Ulterior, prin sentinţa penală nr. 119 din 21 aprilie 2009 a Judecătoriei Roşiori de Vede s-a respins plângerea petentei I.S. prin procurator I.S., împotriva rezoluţiei din dosarul nr. 1448/P/2008, iar prin Decizia penală nr. 116 R din 19 mai 2009, Tribunalul Teleorman a respins recursul formulat împotriva sentinţei.
După parcurgerea etapelor menţionate, petentul a formulat plângere penală împotriva intimaţilor, procurori care au instrumentat cauza dosarului nr. 1448/P/2008, soluţionate astfel cum s-a dezvoltat, el, în esenţă, susţinând că nu a existat un contract de arendă, iar prin ordonanţa nr. 2072/P/2008 din 15 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede, s-a constatat caracterul fals al acelui contract, or, acest contract fiind depus de B.P., procurorii nu au cunoscut caracterul fals, iar petentul nu a formulat, la acel moment, plângere prin care să ceară cercetarea înscrisului fals.
Curtea de Apel Bucureşti, verificând plângerea petentului împotriva rezoluţiilor din anul 2010, corect a constatat imposibilitatea reanalizării situaţiei de fapt şi a probelor obiectul judecăţii pe rolul Judecătoriei Roşiori de Vede şi în recurs, Tribunalul Teleorman, dar analizând indiciile cu privire la comiterea, de către procurorii intimaţi, a infracţiunilor prev. de art. 246 şi de art. 264 C. pen. a constatat, just, că nu sunt dovezi că s-au comis aceste fapte, petentul neaducând nici o probă care să-i susţină afirmaţiile.
Împotriva sentinţei, petentul în termenul legal, a declarat recurs, cale de atac nemotivată în scris.
În dosarul cauzei, petentul recurent a anexat o comunicare ce i s-a adresat la 14 iulie 2010, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Judiciară - Serviciul judiciar penal, în aceasta înscriindu-se că memoriul său din 21 iunie 2010 s-a trimis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Ordonanţa din 15 ianuarie 2010 prin care B.P., a fost scoasă de sub urmărire penală pentru infracţiunea prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. şi pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (2) C. pen. precum şi Decizia penală nr. 270R din 31 august 2010 a Tribunalului Teleorman, prin aceasta cauza privind-o pe B.P. fiind trimisă pentru rejudecare la Judecătoria Roşiori de Vede pentru infracţiunea prev. de art. 290 alin. (1) şi de art. 215 alin. (2) C. pen.
Oral, apărătorul ales al petentului a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi admiterea plângerii, sens în care a cerut audierea intimaţilor de către instanţa de recurs.
Recursul nu este fondat pentru considerentele ce se vor dezvolta.
Cu referire la cererea apărătorului ales, de audiere a intimaţilor, potrivit dispoziţiilor art. 2781 (7) C. proc. pen., soluţionând plângerea, se verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.
În aceeaşi ordine de idei, potrivit dispoziţiilor art. 38514 C. proc. pen., instanţa verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanţa de recurs.
Deci, în recurs, legea procesual penală nu admite ascultarea intimaţilor.
Din examinarea lucrărilor şi a materialului cauzei, se reţine că hotărârea recurată este temeinică şi legală, actele premergătoare efectuate conform art. 224 C. proc. pen. au confirmat concordanţa cu realităţile faptice ale cauzei, neurmărirea penală fiind corectă şi temeinică.
Astfel, infracţiunea de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) constă în fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin acestea cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane, iar infracţiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. constă în ajutorul dat unui infractor, fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii.
În cauză, procurorul nu s-a probat că şi-a exercitat abuziv atribuţiile de serviciu şi nu s-a făcut nici dovada că un infractor a fost ajutat de către intimaţi să-şi asigure folosul sau produsul infracţiunii ori pentru a îngreuna, zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei. Procurorul a examinat justeţea aspectelor sesizate, prin prisma elementelor strânse, emiterea rezoluţiei neechivalând cu îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu sau cu favorizarea infractorului şi nici nu se circumscrie conţinutul constitutiv al vreunei fapte prevăzută de legea penală.
Actele noi depuse de petent în recurs, sunt ulterioare datelor când procurorii sesizaţi au rezolvat plângerea, şi ele au fost generate de un element nou, constatat în anul 2010 pentru alte fapte decât tulburarea de posesie pusă în sarcina lui B.P., şi, astfel, cum s-a arătat, plângerea şi recursul petentului împotriva rezoluţiilor din dosarul nr. 1448/P/2008 al Parchetului de pe lângă Roşiori de Vede au fost supuse controlului instanţelor.
Pentru considerentele expuse, sentinţa recurată, fiind legală şi temeinică, în conformitate cu disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 cu referire la art. 189 alin. (1), acelaşi cod, recurentul petent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul I.S. împotriva sentinţei penale nr. 323/F din 18 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 10 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1895/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1900/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
