ICCJ. Decizia nr. 2008/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2008/2011
Dosar nr.4509/85/2010
Şedinţa publică din 16 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 6/2011, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia penală, s-au dispus următoarele:
În baza art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul O.S., la 12 ani închisoare pentru infracţiunea de omor calificat.
Conform art. 71 alin. (2) C. pen., a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă din pedeapsă, reţinerea şi arestarea preventivă începând cu 20 august 2010.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a S.N.D.G.J. la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, din 11 octombrie 2010, a fost trimis în judecată, în stare de arest, inculpatul O.S pentru infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 lit. c) şi d) C. pen.
Din actul de sesizare rezultă că, în noaptea de 19/20 august 2010, în timp ce se afla în locuinţa sa din comuna Răşinari, pe fondul consumului de alcool şi a unei stări conflictuale anterioare, inculpatul l-a lovit pe tatăl său O.S. (senior) de mai multe ori cu piciorul în zona taraco-abdominală, în timp ce dormea, acesta fiind şi el sub influenţa alcoolului, cauzându-i rupturi costale şi rupturi viscerale care i-au cauzat moartea.
La dosarul de urmărire penală se găsesc procesul verbal de cercetare la faţa locului, raportul de constatare medico-legală, declaraţiile martorilor O.E. şi declaraţiile inculpatului.
În faţa instanţei de fond, inculpatul a arătat că înţelege că se prevaleze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. şi a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate la urmărire penală pe care le cunoaşte şi însuşeşte.
S-a reţinut de instanţa de fond, din coroborarea probelor administrate în timpul urmăririi penale cu recunoaşterea inculpatului, că rezultă vinovăţia acestuia pentru infracţiunea de omor calificat cu care a fost sesizată instanţa, infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei au fost avute în vedere criteriile înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), precum şi limitele de pedeapsă reduse ca urmare a reţinerii incidenţei dispoziţiilor art. 320 indice 1 C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe, inculpatul a declarat apel, solicitând desfiinţarea sentinţei şi, în rejudecare, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, cu toate consecinţele în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, ori - în subsidiar - reducerea pedepsei prin acordarea unei eficiente mai mari circumstanţelor atenuante.
În dezvoltarea motivelor de apel, inculpatul a susţinut că a recunoscut în întregime fapta săvârşită, dar că încadrarea juridică dată acesteia este incorectă deoarece nu a avut nici un moment intenţia de curma viaţa victimei, astfel că, în opinia apărării, încadrarea juridică corectă a faptei ar fi aceea de lovituri cauzatoare de moarte (art. 183 C. pen.). De asemenea, se arată că - raportat la conduita sa anterioară şi la faptul că a recunoscut în întregime săvârşirea faptei - se impunea o reducere mai semnificativă a pedepsei prin acordarea de circumstanţe atenuante.
Prin Decizia penală nr. 35 din 24 februarie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a admis apelul declarat inculpatul O.S. împotriva sentinţei penale nr. 6 din 5 ianuarie 2011 pronunţate de Tribunalul Sibiu şi, în consecinţă, a desfiinţat sentinţa penală atacată numai sub aspectul cuantumului pedepsei principale aplicate inculpatului, pedeapsă pe care a redus-o la 11 ani închisoare.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
În temeiul art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a computat din pedeapsa aplicată durata măsurilor preventive, începând cu 20 august 2010, la zi.
În conformitate cu art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
Instanţa de fond a reţinut în mod corect starea de fapt în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe însuşite de către inculpat în faţa instanţei de fond. Astfel, din declaraţiile inculpatului ( fii. 86- 90 dos. u.p., fila 25 dos. fond, fila 10 dos. apel) coroborate cu declaraţiile martorilor O.E.M. - fila 69-72, T.M. - fila 77-78, B.I. - fila 73-74 dos.u.p., C.P.E. - fila 75- 76 dos. u.p., B.N. - fila 79-80 dos. u.p, I.P., fila 81, rezultă, fără dubiu, că în data de 19/20 august 2010 inculpatul a aplicat mai multe lovituri victimei cu piciorul în zona toraco-abdominală, provocându-i leziuni care au condus la decesul acestuia. Din raportul de constare medico-legală - fila 46 dos. u.p. rezultă că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat şocului traumatic şi hemoragie consecutiv unui traumatism toraco-abdominal cu multiple fracturi costale şi rupturi viscerale, leziuni care pot data din 19 august 2010, data la care a survenit şi decesul.
S-a reţinut că inculpatul a recunoscut că a aplicat multiple lovituri cu piciorul victimei, care era căzută pe jos, până când a văzut că aceasta „a scuipat un lichid închisa culoare pe gură" fila 87, 88 dosar. u.p.
Instanţa de apel a apreciat că cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte este neîntemeiată pentru următoarele motive:
Existenţa infracţiunii prev. de art. 183 C. pen. presupune, sub aspectul laturii subiective, intenţia directă în ce priveşte infracţiunea de lovire asupra căreia se grefează culpa inculpatului, care nu urmăreşte şi nici nu acceptă posibilitatea producerii rezultatului letal.
În cauză, raportat la numărul loviturilor aplicate, la intensitatea acestora reflectată în leziunile create - multiple fracturi costale şi viscerale, s-a apreciat că în mod corect instanţa de fond a reţinut că inculpatul nu a acţionat numai cu intenţia de a aplica „o corecţie victimei" şi chiar dacă, aşa cum susţine, sub aspect subiectiv, nu a săvârşit fapta cu intenţie directă, în mod neîndoielnic se poate reţine subzistenţa intenţiei indirecte. Astfel, inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. Relevant în acest sens este, în opinia instanţei de apel, faptul că inculpatul a continuat agresiunea asupra victimei până în momentul în care au fost evidente consecinţele vătămătoare grave pe care Ie-a produs. Nu există nici un element concret care să susţină afirmaţia inculpatului în sensul că nu a acceptat posibilitatea producerii decesului victimei, ci dimpotrivă, din declaraţiile martorilor rezultă că relaţiile dintre părţi" erau tensionate şi că anterior, de nenumărate ori, inculpatul şi-a agresat tatăl. Totodată, din declaraţiile date de acesta în faza de urmărire penală, rezultă că acesta, în momentul agresiunii, a simţit „o puternică ură faţă de el şi faptul că nu-l mai puteam suporta" declaraţie, fila 87 dos. u.p.
De asemenea, în opinia instanţei de apel, nici cerea inculpatului de a se reţine în favoarea sa circumstanţe atenuante nu este întemeiată. Reţinerea circumstanţelor atenuante este o facultate acordată instanţei în raport de împrejurările cauzei, şi nu un drept al persoanei judecate. Faptul că inculpatul nu antecedente penale şi a recunoscut săvârşirea faptelor nu conduce automat la acordarea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 C. pen. În speţă, faţă de gravitatea faptei, de conduita anterioară a inculpatului, care pe fondul unor divergenţe legate de dispute patrimoniale, şi-a mai agresat tatăl, nu se impune acordarea de astfel de circumstanţe.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, curtea de apel a apreciat că instanţa de fond nu a dat deplină eficienţă tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Astfel, în condiţiile în care limitele de pedeapsă pentru fapta săvârşită au fost reduse în temeiul art. 320 indice 1 C. pen., acestea fiind de închisoare de la 10 ani la 16 ani şi 8 luni, şi având în vedere şi persoana inculpatului care nu a mai fost confruntată cu legea penală, şi a avut o atitudine sinceră pe perioada derulării procesului penal, instanţa trebuia să se orienteze spre aplicarea unei pedepse mai apropiate de minimul special.
A concluzionat curtea de apel, că scopul preventiv şi educativ al pedepsei, astfel cum este reglementat de art. 52 C. pen., poate realizat şi prin aplicarea unei pedepse de 11 ani închisoare.
Împotriva acestei ultime hotărâri, inculpatul a declarat prezentul recurs, motivele fiind menţionate în partea introductivă a deciziei.
Prealabil examinării pe fond a recursului inculpatului, Înalta Curte constată următoarele:
- la instanţa de fond, cu acordul său, inculpatul a fost judecat potrivit procedurii prevăzute de art. 320/1 C. proc. pen., a beneficiat de asistenţa juridică a unui avocat ales şi a dat o declaraţie în care a recunoscut săvârşirea faptei (fil. 25). Cu ocazia dezbaterilor, din examinarea părţi introductive a sentinţei, nu rezultă că inculpatul, sau avocatul ales al acestuia, ar fi contestat încadrarea juridică a faptei;
- în apel, cu acordul său, inculpatul a beneficiat de asistenţa juridică a unui avocat desemnat din oficiu, a dat o nouă declaraţie (fil. 10) în care a recunoscut săvârşirea faptei precizând că a aplicat victimei 3-4 lovituri cu piciorul şi că „ştiam că are coastele rupte", a depus un memoriu (fil.9), şi nu a propus probe noi; deşi la instanţa de fond nu a contestat încadrarea juridică a faptei, în apel inculpatul şi avocatul desemnat din oficiu au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor calificat, în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 183 C. pen.);
- în recurs, inculpatul a contestat atât pedeapsa aplicată (apreciată ca fiind prea severă), cât şi încadrarea juridică a faptei, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 183 C. pen.).
Procedând la examinarea pe fond a recursului inculpatului, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt identice cu motivele de apel (încadrarea juridică a faptei şi individualizarea pedepsei).
Recursul inculpatului va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta:
a) asupra cazului de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 17 C. proc. pen.
Infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen. se caracterizează prin aceea că infractorul acţionează cu intenţia generală de vătămare corporală, nu de omor, rezultatul mai grav (moartea victimei) fiind reţinut pe baza culpei, ceea ce constituie o formă mixtă de vinovăţie (intenţia depăşită).
În cazul infracţiunii de omor, infractorul acţionează cu intenţia suprimării vieţii victimei, iar nu cu intenţia generală de vătămare corporală. Conform doctrinei juridice şi jurisprudenţei, intenţia de omor este dedusă din împrejurările săvârşirii faptei şi din modul concret în care a acţionat infractorul.
Din probele administrate rezultă, pe de o parte, că între inculpat şi victimă (tatăl inculpatului) exista o stare tensionată, chiar conflictuală.
Pe de altă parte, aşa cum corect au reţinut ambele instanţe, leziunile grave constatate pe corpul victimei (multiple rupturi costale şi rupturi viscerale) confirmă actele de intensă violenţă exercitate de inculpat asupra victimei (aplicarea mai multor lovituri cu piciorul în zona toraco-abdominală), aceasta fiind o persoană aflată într-o evidentă stare de vulnerabilitate pe fondul consumului de alcool, al somnului (victima dormea), al vârstei înaintate şi constituţiei fizice, dar şi al unor leziuni preexistente (cunoscute inculpatului, conform propriilor afirmaţii). Zonele anatomice lezate (zona toraco-abdominală), intensitatea şi numărul loviturilor, relevă intenţia de omor a inculpatului, iar nu intenţia generală de vătămare corporală.
b) asupra cazului de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen.
Potrivit art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Condicile cazului de casare invocat nu sunt îndeplinite deoarece:
a) pedeapsa aplicată este situată între limitele prevăzute de lege.
Infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată [art. 174 - 175 lit. c) şi d) C. pen., omor calificat], şi a fost condamnat în primă instanţă, pedeapsă redusă de instanţa de apel, este sancţionată cu închisoare de la 15 ani la 25 de ani.
În urma judecării inculpatului prin procedura prevăzută de art. 320/1 C. proc. pen. - la cererea sa expresă - limitele de pedeapsă au fost reduse cu o treime, fiind deci 10 ani închisoare şi, respectiv, 16 ani şi 8 luni închisoare.
b) pedeapsa a fost corect individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care stabileşte criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama: de dispoziţiile părţii generale a Codului penal; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal; de gradul de pericol social al faptei săvârşite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Or, din examinarea acestor criterii, se constată că cel referitor la „gradul de pericol social al faptei săvârşite" este unul prioritar celui referitor la „persoana infractorului", ambele instanţe apreciind că fapta săvârşită de inculpat - astfel cum a fost expusă anterior - prezintă, în concret, un ridicat grad de pericol social care justifică aplicarea unei pedepse în cuantumul arătat.
De altfel, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului de instanţa de apel, redusă la 11 ani închisoare, este cu numai 1 an închisoare peste minimul special al textului incriminator (10 ani închisoare prin reducerea limitelor potrivit art. 320/1 C. proc. pen.).
În consecinţă, Înalta Curte - pentru motivele arătate - constată că cererea recurentului-inculpat de reducere a pedepsei, prin aplicarea mai favorabilă a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), nu este neîntemeiată.
De asemenea, Înalta Curte, în acord cu instanţele anterioare, mai constată că nu se regăsesc în prezenta cauză împrejurări de natura ce/or prevăzute de art. 73 sau art. 74 C. pen., împrejurări care să justifice legal reţinerea unor circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului şi, pe cale de consecinţă, reducerea pedepsei sub minimul special de 10 ani închisoare.
Recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.
Datele personale ale inculpatului (vârsta, starea de beţie, lipsa antecedentelor penale, alertarea serviciului de urgenţă), au fost avute în vedere ca şi criterii de individualizare a pedepsei, în condiţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa stabilind o pedeapsă cu numai 1 an peste minimul special al textului incriminator al faptei.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. l lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Potrivit art. 385/17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.S. împotriva deciziei penale nr. 35/A/2011 din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 20 august 2010 la 16 mai 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1966/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2012/2011. Penal → |
|---|
