ICCJ. Decizia nr. 2223/2011. Penal

Prin încheierea din 5 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosar, în baza art. 3002raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpaților M.G., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. l73/UP din 17 septembrie 2008 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosar și B.S. arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. l71/UP din 17 septembrie 2008 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosar.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpaților M.G. și B.S. se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este justificată.

S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din jurisprudența C.E.D.O., nefiind depășit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză.

împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpații M.G. și B.S., invocând în principal nulitatea absolută a încheierii iar pe fond solicitând punerea în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile în conformitate cu dispozițiile art. 38514 C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

în cauză, Curtea de Apel București, secția I penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

S-a reținut că inculpații împreună cu O.D. au constituit un grup organizat și prin preluarea SC R.C. SRL au înșelat mai multe societăți de leasing prin vânzarea succesivă a acelorași utilaje către aceste societăți, activități infracționale desfășurate în înțelegere cu reprezentanții societăților beneficiare ale contractelor de leasing, creând un prejudiciu de 3200000 Euro, bani care au fost retrași în numerar de O.D. de la Agenția Decebal al Reiffeisen Bank.

în drept faptele reținute în sarcina inculpaților sunt prevăzute de art. 7 din Legea 39/2003 și art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 33 lit. a) C. pen. reținându-se în sarcina inculpatului M.G. și prevederile art. 37 lit. a) C. pen.

înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, de gravitatea deosebită a acesteia, cât și de circumstanțele personale ale inculpaților, apreciază că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Pe de altă parte se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpaților prin sentința penală nr. 846 din 6 decembrie 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, astfel : M.G. la pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003,art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 37 lit. a) C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., ca pedeapsă complementară, B.S. la pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003 cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea 39/2003,art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 19 din O.U.G. 43/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpați, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile C.E.D.O.

In același sens, înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Referitor la nulitatea invocată de apărătorii inculpaților, înalta Curte constată că deșii în încheierea atacată este trecută data de 5 aprilie 2011 în loc de 5 mai 2011 nu s-a produs nici o vătămare a drepturilor inculpaților. în adresa de comunicare a soluției la locurile de detenție, se arată că prin încheierea din 5 mai 2011 s-a menținut măsura preventivă dându-li-se astfel posibilitatea de a declara calea de atac în termenul prevăzut de lege. Astfel că, în cauză nu se poate vorbi despre o nulitate absolută sau relativă ci de cel mult o eroare materială care se poate îndrepta de instanța la care s-a produs.

Față de cele arătate mai sus, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate au fost respinse ca nefondate.

în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenții inculpați au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul pentru apărarea din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2223/2011. Penal