ICCJ. Decizia nr. 2021/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2021/2011
Dosar nr. 4039/1/2011
Şedinţa publică din 16 mai 2011
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 10 mai 2011 pronunţată în Dosarul nr. 239/32/2011 Curtea de Apel Bacău, secţia penală, în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor C.B., C.N., B.P.D., U.C. şi M.V..
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că măsura arestării preventive a inculpaţilor C.B., C.N., B.P.D., I.C. şi M.V., este legală şi temeinică, neintervenind elemente noi de la ultima menţinere, care să conducă la concluzia că arestarea preventivă a acestora nu se mai justifică.
Contrar susţinerilor inculpaţilor recurenţi, Curtea de Apel Bacău a constatat că în cauză continuă să existe suficiente probe şi indicii temeinice, în sensul dispoziţiilor art. 143 C. proc. pen., care îndreptăţesc presupunerea rezonabilă că aceştia au săvârşit într-adevăr fapte prevăzute de legea penală, care sunt încadrabile juridic în infracţiunile ce fac obiectul inculpării lor. Sub acest aspect, sunt edificatoare: raportul de constatare medico-legală, procesul-verbal de constatare la faţa locului, planşele fotografice, înregistrările video culese de camerele de supraveghere coroborate cu declaraţiile martorilor M.V., T.L., S.M. şi T.A. care se aflau în aceeaşi cameră cu victima.
S-a mai reţinut că raportat la dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., este justă şi aprecierea existenţei pericolul concret pe care lăsarea în libertate a inculpaţilor l-ar determina pentru ordinea publică, sub acest aspect avându-se în vedere natura şi gravitatea extremă a faptelor de care sunt acuzaţi, reflectată în regimul sancţionator sever aplicabil acestora, modalitatea presupusă de comitere a faptelor respective, urmarea produsă care s-a materializat în moartea unei persoane, puternica rezonanţă negativă pe care astfel de fapte o au în rândul opiniei publice, elemente care în mod obiectiv şi rezonabil, justifică reacţii ferme şi credibile din partea organelor judiciare.
Instanţa a apreciat că în cauză s-a dat o interpretare corectă şi s-a făcut o aplicare justă a dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi (8) C. proc. pen., întrucât circumstanţele personale favorabile invocate de fiecare dintre inculpaţi nu pot constitui, prin ele însele, temei al reconsiderării privării lor de libertate, acestea trebuind evaluate în contextul gravităţii extreme a faptelor de care sunt acuzaţi şi a scopului urmărit prin măsura preventivă dispusă, respectiv asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal.
Întrucât nu au intervenit elemente noi care să modifice temeiurile ce au determinat arestarea iniţială a inculpaţilor, Curtea de Apel Bacău a constatat că cererile inculpaţilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara nu pot fi primite.
Aşa cum s-a mai arătat, procedând la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi constatând că în mod justificat temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, instanţa a apreciat că în continuare privarea de libertate a inculpaţilor este imperios necesară în raport de infracţiunile deduse judecăţii care se presupun a fi grave, fiind sancţionate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând probe certe că lăsarea inculpaţilor în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
S-a mai reţinut că, condiţia existenţei pericolului social concret pentru ordinea publică, este îndeplinită, având în vedere infracţiunile pentru care inculpaţii sunt deduşi judecăţii, acestea fiind deosebit de grave, aducând atingere unor valori sociale ocrotite de lege, deoarece în domeniul criminalităţii contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii, dispoziţiilor incriminatoare au menirea de a apăra membrii societăţii de acţiunile violente ale unor persoane care manifestă o lipsă de respect faţă de valorile sociale enunţate mai sus.
Argumentele potrivit cărora în cauză s-a depăşit sau se va depăşi termenul rezonabil al măsurii arestării preventive în sensul că arestarea inculpaţilor tinde să devină o pedeapsă anticipată, nu au putut fi reţinute în favoarea niciunuia dintre aceştia, cu atât mai mult cu cât aprecierea duratei rezonabile a detenţiei, potrivit art. 5 parag. 3 din Convenţie, se analizează in concreto, în funcţie de trăsăturile fiecărui caz în parte.
A mai reţinut Curtea de Apel Bacău că, având în vedere gradul extrem de ridicat al pericolului social al faptelor presupus a fi comise de către inculpaţi, concretizat prin limitele mari de pedeapsă prevăzute de norma de drept încălcată, precum şi în considerarea ideii că aceştia au manifestat capacitatea de comitere de fapte cu caracter antisocial în cadrul exercitării atribuţiilor de serviciu, lăsarea lor în libertate ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
În considerarea aceluiaşi argument s-a mai reţinut că există anumite tipuri de infracţiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracţional pe care îl presupun şi îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivităţi, şi care justifică luarea măsurii arestării preventive. Este cazul infracţiunilor de violenţă fizică extremă, a celor săvârşite cu intenţie care au avut ca urmare moartea unei persoane, criminalitate informatică, trafic de droguri, trafic de persoane şi corupţie.
Cu privire la opinia apărătorului inculpaţilor B.P. şi I.C., conform căreia arestarea preventivă a acestora a fost luată în condiţii nelegale, în considerarea faptului că aceştia nu au fost ascultaţi la momentul luării acestei măsuri, Curtea de Apel Bacău a reţinut că întrucât această eventuală neregularitate procedurală, constituie un motiv de nulitate relativă, a cărui existenţă este condiţionată de producerea unei vătămări şi de invocarea acesteia numai până la un anumit moment procesual în cursul efectuării actului procedural sau la primul termen de judecată cu procedura completă, când partea a lipsit la efectuarea actului (în speţă în cadrul căii de atac declarate împotriva încheierii de luare măsurii arestării preventive).
Nu în ultimul rând, Curtea de Apel Bacău a reţinut prin prisma deciziei Curţii Europene a Drepturilor Omului „N contra Austriei" din 27 iunie 1968 că la menţinerea unei persoane în detenţie, magistraţii nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci şi la alte circumstanţe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea, domiciliul, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia. Atât prin referire la conţinutul acestei decizii cât şi a celei pronunţate în cauza Dolgova contra Rusiei din 2 martie 2006, Curtea de Apel Bacău a constatat că în privinţa fiecărui inculpat sunt întrunite cerinţele vizate şi temeiul de arestare reglementat de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
În concluzie Curtea de Apel Bacău a reţinut că, ţinând cont de gravitatea presupuselor fapte comise de inculpaţi şi modalitatea de realizare a infracţiunilor justifică concluzia că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că ele subzistă şi fac necesară în continuare privarea de libertate, iar perioada de timp de când inculpaţii se află în stare de arest preventiv nu încalcă termenul rezonabil consacrat de dispoziţiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, acest termen fiind analizat în raport de circumstanţele specifice cauzei, complexitatea sporită a acesteia şi numărul mare de persoane implicate în activitatea infracţională şi se impune menţinerea stării de arest a inculpaţilor, în speţă nefiind depăşit un termen rezonabil de soluţionare a cauzei iar pe de altă parte nu se impune luarea faţă de aceştia a unor alte măsuri restrictive de libertate, prev de art. 145, sau art. 1451 C. proc. pen. pentru motivele pe larg expuse în considerentele hotărârii.
Împotriva Încheierii din 10 mai 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 239/32/2011, au declarat recurs inculpaţii C.N., C.B., I.C.C., B.P.D. şi M.V., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 4039/1/2011.
În concluziile orale, în motivarea recursurilor, apărarea inculpaţilor a susţinut, în esenţă, că nu se justifică menţinerea stării de arest a inculpaţilor atâta vreme cât nu există indicii temeinice de vinovăţie şi nici nu s-a făcut dovada pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta cercetarea inculpaţilor în stare de libertate.
S-a mai susţinut că scopul măsurilor preventive poate fi atins şi prin cercetarea inculpaţilor în stare de libertate întrucât posibilitatea de influenţare a martorilor este potenţată prin menţinerea stării de arest a inculpaţilor, în condiţiile în care martorii acuzării sunt colegi de detenţie cu inculpaţii.
În plus, apărătorul recurenţilor inculpaţi I.C.C. şi B.P.D. a invocat greşita motivare a hotărârii atacate în raport de caracterul general al argumentelor prezentate, instanţa nefăcând o analiză de caz a fiecărui inculpat şi reţinerea unei stări de fapt contrare probelor administrate în cauză.
Totodată, apărătorul a invocat nelegalitatea încheierii arătând că ar exista contradicţie între dispozitivul hotărârii şi considerente, soluţia care se impune fiind aceea de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs formulate de apărare, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţi împotriva dispoziţiilor primei instanţe privind menţinerea măsurii arestării preventive.
Analizând recursurile vizând menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor, Înalta Curte reţine următoarele:
Inculpaţii C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. şi M.V. au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 203/P/2010 din 20 ianuarie 2011 al Parchetului de pe lângă Cute a de Apel Galaţi sub acuzaţia săvârşirii infracţiunilor de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. şi purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (1) şi (3) cu aplicarea art. 33 lit. a) şi 75 lit. a) C. pen.
În concret, în sarcina inculpaţilor B.P.D., C.B., C.N. şi I.C.C., toţi lucrători ai Penitenciarului Galaţi, s-a reţinut că în noaptea de 3/4 iunie 2010, cu acordul şefului de tură G.C.M., au aplicat mijloace de imobilizare la mâini şi picioare persoanei private de libertate S.C. şi ar fi exercitat multiple violenţe fizice asupra acesteia, în intervalul orar 20,17 - 23,00, ce au avut ca urmare moartea victimei, în vârstă de 35 ani.
În sarcina inculpatului M.V. s-a reţinut că, în calitate de locţiitor al şefului de tură, a asistat la acţiunile violente ale subordonaţilor săi, fără a încerca să-i oprească, şi a exercitat el însuşi violenţe asupra persoanei deţinute, urcându-se cu picioarele pe aceasta şi târând-o pe holul Secţiei a VII-a, până la camera 204.
Inculpatul C.N. a fost trimis în judecată şi pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în dimineaţa zilei de 4 iunie 2010, a întocmit un proces-verbal de predare-primire a serviciului în care a omis să menţioneze că victima S.C. a fost scoasă din camera 204 şi că a fost lovită, pentru a fi imobilizată.
Prin acelaşi rechizitoriu, a fost trimis în judecată şi inculpatul G.C.M. sub acuzaţia săvârşirii complicităţii la infracţiunea de omor prevăzută de art. 26 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. şi la infracţiunea de purtare abuzivă prev. de art. 26 raportat la art. 250 alin. (1) şi (3) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în noaptea de 3 - 4 iunie 2010, fiind şef de tură la Penitenciarul Galaţi, a ordonat inculpaţilor B.P.D., C.N., M.V., I.C.C. şi C.B. care se aflau în exerciţiul atribuţiilor de serviciu şi în sub ordinea acestuia, să aplice mijloace de imobilizare la mâini şi la picioare şi să o lege de pat pe victima S.C. care era încarcerată în camera 204 de la Penitenciarul Galaţi, deşi primise aprobare din partea conducerii unităţii doar pentru a i se aplica mijloace de imobilizare la mâini.
În sarcina aceluiaşi inculpat s-a mai reţinut că a permis inculpaţilor menţionaţi să o calce pe victimă cu picioarele, să-i aplice lovituri cu pumnii, cu picioarele şi cu bastonul în zona toracică, în zona feţei şi peste picioare, provocându-i leziuni traumatice care au avut ca urmare decesul acesteia.
Acelaşi inculpat a fost trimis în judecată şi pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în dimineaţa zilei de 4 iunie 2010 a întocmit procesul-verbal de predare-primire a serviciului, însă a omis să menţioneze că victima S.C. a fost scoasă din cameră şi că a fost lovită pentru a fi imobilizată.
Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a altor 7 inculpaţi, salariaţi ai Penitenciarului Galaţi, pentru săvârşirea unor infracţiuni de neglijenţă în serviciu, fals intelectual, uz de fals, abuz în serviciu şi mărturie mincinoasă, în legătură cu faptele care au avut ca urmare decesul victimei S.C.
Activităţile de cercetare efectuate în cauză au avut în vedere stabilirea cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs moartea victimei, precum şi împrejurările care au determinat recurgerea la forţă şi imobilizarea victimei, iar în acest context, modalitatea în care angajaţii penitenciarului şi-au exercitat atribuţiunile de serviciu în cadrul incidentului.
Prin concluziile raportului de autopsie efectuat în cauză de Serviciul de Medicină Legală - Galaţi, s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat şocului traumatic consecutiv unui traumatism toracic abdominal drept cu fracturi costale C6 – C11, cu volet antero-lateral C7 - C9, cu hematom retroperitoneal drept, fisură hepatică şi ruptură renală.
De asemenea, s-a constatat că victima prezenta multiple echimoze şi excoriaţii pe aproape întreaga suprafaţă corporală, inclusiv la nivelul membrelor inferioare şi superioare.
Potrivit opiniei medicului legist, leziunile constatate la necropsie s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure, cel mai probabil în intervalul 1 iunie 2010 - 4 iunie 2010, traumatismul toracoabdominal constituind cauza sigură şi directă a decesului.
Pentru stabilirea circumstanţelor în care a survenit decesului victimei, în cursul urmăririi penale au fost audiate persoanele cazate în aceeaşi celulă cu victima, precum şi angajaţii locului de detenţie care şi-au desfăşurat serviciul în intervalul 3 - 4 iunie 2010, urmând ca în cursul judecăţii în primă instanţă administrarea tuturor acestor probatorii să se facă nemijlocit în faţa instanţei învestite cu soluţionarea cauzei.
A rezultat că incidentul a avut ca punct de plecare conduita violentă a victimei care, începând din dimineaţa zilei de 3 iunie 2010, a început să aibă un comportament agitat, plimbându-se prin cameră şi căutând în gentile deţinuţilor sticle de băutură imaginare, stare de surescitare ce s-a amplificat pe parcursul zilei, victima căţărându-se pe paturile şi gratiile de la fereastra celulei, căzând de mai multe ori peste instalaţia sanitară - cabina de duş, suferind în acest context şi o tăietură la picior.
În jurul orelor 15,00 din aceeaşi zi, un grup de 4 - 5 angajaţi ai penitenciarului au procedat la scoaterea victimei din celulă în vederea examinării medicale.
În intervalul orar 17,30 - 18,00 victima a devenit din nou agitată, plimbându-se prin cameră şi strigându-şi familia; victimei i-au fost administrate două pastile, pe care aceasta le-a aruncat după plecarea din cameră a medicului din penitenciar.
În jurul orelor 18,00, întrucât continua să fie extrem de agitată, victima a fost din nou scoasă din cameră şi condusă la cabinetul medical.
La revenirea în cameră, victima se ţinea cu mâinile de torace şi abdomen.
În jurul orelor 19,30, în camera de deţinere au intrat mai mulţi funcţionari cu statut special pentru a lua măsurile necesare în vederea stopării situaţiei generate de comportamentul violent al victimei.
La momentul sosirii echipei de intervenţie, victima se afla în mijlocul camerei, orientată cu faţa spre uşa de acces, fiind scoasă cu forţa în afara celulei.
Imediat după ieşirea din cameră a victimei, au fost auzite de către deţinuţii rămaşi în celulă, ţipetele victimei şi ale agenţilor, zgomote specifice de lanţuri şi tropăituri, agitaţie specifică fugii şi zgomote de lovituri înfundate.
Din declaraţiile deţinuţilor a rezultat că victima striga şi cerea agenţilor să nu o mai lovească, cerând ajutor că va fi omorâtă.
Incidentul descris ar fi durat circa 7 - 10 minute.
În momentul în care a fost deschisă uşa camerei de deţinere, victima a fost văzută întinsă pe jos, cu faţa în sus, având aplicate dispozitive de imobilizare la picioare şi târâtă de lanţul cătuşelor de prindere până în dreptul uşii.
În faţa uşii, victima a fost ajutată să se ridice în picioare, după care a fost trasă de lanţul legat la picioare şi introdusă în cameră de membrii echipei de intervenţie.
Conform declaraţiilor aceloraşi deţinuţi, victima prezenta semne vizibile de agresiune, având hainele în dezordine şi prăfuite, respira foarte greu şi gâfâia.
Cu toate acestea, victima a continuat să se zbată şi să ţipe, ceea ce a determinat o nouă intervenţie din partea agenţilor, trei dintre aceştia procedând la imobilizarea totală a victimei.
În acest scop, victima a fost aşezată pe pat şi întinsă cu faţa în sus, trasă de picioare şi legată de pat cu lanţurile cătuşelor de la picioare; deoarece victima se împotrivea încătuşării, unul dintre agenţi i-a aplicat mai multe lovituri cu bastonul peste fese, femur, torace/spate, toate pe partea dreaptă a corpului, întrucât victima încerca să se apere, întorcându-se spre partea opusă.
Victima a fost lovită de unul dintre agenţi cu picioarele şi peste braţe, poziţionate în zona pieptului, pentru a le desface şi a face astfel posibilă aplicarea cătuşelor şi la mâna dreaptă; un alt agent ar fi aplicat victimei mai multe lovituri de baston în zona toracică dreaptă şi la tălpi.
Pentru încătuşarea mânii stângi a victimei, un alt agent i-ar fi aplicat acesteia o lovitură cu piciorul în zona pieptului.
Întreaga activitate de imobilizare a victimei ar fi durat aproximativ 30 minute.
Întrucât şi imobilizată victima a continuat să se zbată, reuşind să slăbească dispozitivul de prindere în care era încătuşată, în jurul orelor 21,30, în camera de deţinere a venit din nou echipajul de intervenţie.
În cadrul acestei intervenţii, unul dintre agenţi a lovit victima cu bastonul de mai multe ori peste corp, fese, picioare, torace; un alt agent a aplicat lovituri victimei cu picioarele peste piept.
Agresiunea săvârşită asupra victimei ar fi durat circa 10 - 15 minute.
După acest episod, medicul penitenciarului i-a administrat victimei un praf, probabil pastile pisate.
În dimineaţa zilei de 4 iunie 2010, în jurul orelor 6,00 - 6,30, în celulă a intrat singur un agent care ar fi aplicat victimei mai multe lovituri cu bastonul peste tot corpul, la întâmplare, victima strigând să fie eliberată că nu va mai crea probleme.
În jurul orelor 11,30, victima a fost spălată şi schimbată de haine de către doi dintre deţinuţi, în prezenţa unor angajaţi ai penitenciarului.
În aceeaşi zi, în jurul orelor 16,00, starea victimei s-a înrăutăţit, în sensul că respira cu dificultate, nu mai vorbea şi nu se mai zbătea.
În camera de deţinere a fost chemat supraveghetorul secţiei, asistentul medical şi medicul de serviciu care au încercat să-i facă victimei masaj cardiac, dar fără rezultat.
Ca urmare, a fost anunţat serviciul de ambulanţă SMURD care a continuat măsurile de resuscitare, iar după ce s-a reuşit reinstalarea activităţii cardiace, victima a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi.
La spital, victima a intrat din nou în stop cardiac, iar la ora 17,45 s-a constatat decesul acesteia.
În raport de situaţia de fapt anterior expusă care a rezultat din declaraţiile deţinuţilor - colegi de celulă ai victimei - şi concluziile raportului medico-legal privind cauzele şi condiţiile în care a avut loc decesul victimei coroborate cu imaginile înregistrate de camerele de supraveghere instalate pe Secţia a VII-a a Penitenciarului Galaţi, s-a dispus trimiterea în judecată, alături de alte persoane, a inculpaţilor C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. şi M.V. sub acuzaţia săvârşirii infracţiunilor de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. şi purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (1) şi 3 cu aplicarea art. 33 lit. a) şi 75 lit. a) C. pen.
Faţă de inculpaţii C.B. şi C.N. s-a luat măsura arestării preventive prin încheierea din 6 august 2010 a Curţii de Apel Galaţi, iar împotriva inculpaţilor M.V., I.C.C. şi B.P.D. a fost luată aceeaşi măsură preventivă prin Încheierea nr. 4393/7 decembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosarul nr. 9789/1/2010.
În cazul tuturor inculpaţilor au fost reţinute, ca temeiuri de drept pentru luarea măsurii arestării preventive, dispoziţiile art. 143 alin. (1) şi art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., instanţele constatând că sunt indicii temeinice privind săvârşirea infracţiunilor pentru care inculpaţii sunt cercetaţi şi că lăsarea acestora în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Suplimentar, în cazul inculpatului C.N. s-a reţinut şi incidenţa dispoziţiilor art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., reţinându-se că acesta a încercat să influenţeze declaraţiile unor martori ce urmau să fie audiaţi în cauză.
După sesizarea instanţei, măsura arestării preventive a inculpaţilor C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. şi M.V. a fost verificată de instanţă, conform prevederilor art. 3001 C. proc. pen., fiind menţinută prin încheierea de şedinţă din 27 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi.
Ulterior, măsura arestării preventive a fost prelungită în condiţiile legii, constatându-se subzistenţa temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii, respectiv existenţa indiciilor temeinice privind săvârşirea faptelor de către inculpaţi şi necesitatea prezervării în continuare a ordinii publice.
Prin Sentinţa nr. 602 din 18 aprilie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1302/1/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis cererea formulată de petiţionarul B.P.D. pentru strămutarea judecării cauzei ce forma obiectul Dosarului nr. 35/44/2011 al Curţii de Apel Galaţi şi a strămutat judecarea cauzei de la Curtea de Apel Galaţi la Curtea de Apel Bacău şi a menţinut actele îndeplinite la instanţa de la care s-a strămutat judecarea cauzei.
Prin încheierea ce formează obiectul examinării în cauză a fost dispusă menţinerea inculpaţilor în stare de arest aceasta fiind justificată de instanţă pe subzistenţa temeiurilor avute în vedere la luarea iniţială a măsurii arestării preventive, respectiv, art. 148 lit. f) şi art. 143 C. proc. pen.
Prin intermediul cererilor de recurs formulate, legalitatea arestului preventiv a fost contestată în raport de precaritatea probelor administrate în acuzare, susţinându-se că nu există probe certe care să confirme vinovăţia inculpaţilor şi că judecătorul primei instanţe nu a procedat la o evaluare completă şi suficientă a probatoriilor administrate în cauză.
Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. şi M.V., Înalta Curte constată că acestea se menţin şi justifică în continuare privarea de libertate, aşa cum în mod întemeiat a apreciat şi instanţa de fond.
Infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor, respectiv, omor şi purtare abuzivă prevăzute de art. 174 alin. (1) şi art. 250 alin. (1) şi (3) C. pen. se caracterizează printr-un grad deosebit de ridicat de pericol social particularizat prin circumstanţele săvârşirii faptei, din probatoriile administrate rezultând că în noaptea de 3 - 4 iunie 2010 cei cinci inculpaţi ar fi exercitat asupra persoanei private de libertate S.C. repetate acte de violenţă care au condus la decesul acesteia, modalitatea de comitere -lovituri repetate aplicate peste tot corpul, cu pumnii, cu picioarele şi cu bastonul de cauciuc, precum şi comprimări cu picioarele sau cu genunchii în zona cavităţii toracice şi în zona abdominală; calitatea inculpaţilor care în virtutea atribuţiilor lor de serviciu, trebuiau să protejeze persoanele privative de libertate pe care le aveau în custodie de orice vătămare a integrităţii şi urmarea produsă - moartea violentă a victimei cauzată de şocul traumatic şi hemoragie, consecutiv unui traumatism toracoabdominal drept, cu fracturi costale C6 - C11 atero-laterale, cu volet C7 - C9, hematom abdominal drept, ruptură renală dreaptă şi fisură hepatică.
Natura şi gravitatea deosebită a infracţiunilor de care sunt acuzaţi inculpaţii şi împrejurările concrete în care se reţine că aceştia au acţionat demonstrează o periculozitate socială sporită şi justifică în continuare concluzia că prin lăsarea inculpaţilor în libertate se pune în pericol siguranţa publică, având în vedere starea de insecuritate care s-ar crea în rândul opiniei publice şi potenţialul risc de reluare a activităţii infracţionale, în contextul în care fenomenul infracţional cu violenţă îndreptat împotriva vieţii în situaţii particulare identice celei de faţă a cunoscut o proliferare fără precedent în ultima vreme, fiind intens mediatizate cazuri quasi similare petrecute în diverse penitenciare din ţară sau străinătate în care a fost implicat personalul angajat al respectivelor instituţii.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Pantea împotriva României ) a statuat că autorităţile statelor contractante nu numai că trebuie să se abţină de la a supune o persoană aflată în stare de detenţie la tratamente violente, ci, de asemenea, au obligaţia de a lua, în mod preventiv, măsuri de natură practică, necesare asigurării protecţiei integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor private de libertate.
Prin urmare, nu se justifică apărările inculpaţilor în sensul că acţiunile lor nu au condus prin ele însele la decesul deţinutului C.S. întrucât se constată că faţă de rezultatul produs, inculpaţii, în calitatea lor de gardieni, nu au făcut ceea ce, în mod rezonabil, era de aşteptat să facă pentru a împiedica materializarea unui risc real şi imediat pentru integritatea fizică a victimei care se afla în custodia lor, un risc de care inculpaţii aveau sau trebuiau să aibă cunoştinţă.
Nici critica potrivit căreia instanţa de fond nu a motivat încheierea atacată, nu a făcut trimitere punctuală la probele dosarului în raport de cazul particular al fiecărui inculpat în parte nu poate fi primită deoarece, în această procedură, instanţa nu poate avansa asupra fondului, ci trebuie doar să stabilească existenţa datelor din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au comis infracţiunile pentru care sunt cercetaţi, fără ca prin aceasta să se aducă atingere prezumţiei de nevinovăţie.
În aceste condiţii, simpla referire la o serie din probele dosarului, fără a se face o analiză a acestora, nu echivalează cu nemotivarea soluţiei, atâta timp cât se impune doar justificarea bănuielii plauzibile, legitime, că inculpaţii au comis infracţiunile pentru care sunt cercetaţi.
În consecinţă, reţinând că cercetarea judecătorească nu a adus modificări asupra situaţiei iniţial reţinute pentru a repune în discuţie temeiurile care au determinat arestarea iniţială, temeiuri care se menţin şi în prezent, pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a dat eficienţă dispoziţiilor art. 160b alin. (3) C. proc. pen. menţinând starea de arest a inculpaţilor C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. şi M.V., circumstanţele personale favorabile inculpaţilor nefiind decisive în analiza ce priveşte valabilitatea continuării prevenţiei, necesitatea protejării unui interes de ordin public general al societăţii primând celui personal al inculpaţilor.
În raport de considerentele anterior expuse, se constată că aserţiunile apărării referitoare la contradictorialitatea dintre considerentele şi dispozitivul încheierii atacate sunt lipsite de temei întrucât prin menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor, instanţa de fond s-a pronunţat implicit pe cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, argumentaţia privind măsura preventivă găsindu-şi pe deplin valabilitatea şi cu privire la respectivele cereri formulate de inculpaţi în subsidiar.
Aşa fiind, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.B., C.N., I.C.C., B.P.D. şi M.V. împotriva dispoziţiei instanţei de fond de menţinere a măsurii arestării preventive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.N., C.B., I.C.C., B.P.D. şi M.V. împotriva Încheierii din 10 mai 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 239/32/2011.
Obligă recurenţii inculpaţi C.B. şi M.V. la plata sumelor de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenţii inculpaţi C.N., I.C.C. şi B.P.D. la plata sumelor de câte 225 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 25 RON, reprezentând onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 mai 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4320/2011. Penal. Tăinuirea unui bun provenit... | ICCJ. Decizia nr. 3972/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
