ICCJ. Decizia nr. 4901/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4901/2011

Dosar nr. 477/1/2011

Şedinţa publică din 24 noiembrie 2011

Asupra recursurilor de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 212/P din 11 iulie 2007, Tribunalul Bihor, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul B.C.D., fiul lui T. şi I., născut la 20 aprilie 1964 în Nucet, jud. Bihor, cetăţean român, studii medii, căsătorit, 2 copii minori, fără ocupaţie, fără antecedente penale, dom. în Oradea, str. P. jud. Bihor, la:

- 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza II, b) şi c) C. pen. şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus reţinerea din 20 iunie 2002 şi arestul preventiv de la 21 iunie 2002 la 18 iulie 2003.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) cu art. 10 lit. g) C. proc. pen. raportat la art. 122 lit. d) şi 124 C. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale.

În baza art. 248 raportat la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 lit. a) şi c) şi 76 lit. b) C. pen. au fost condamnaţi inculpaţii:

- H.V.F., fiul lui I. şi F., născut la 1 iunie 1953 în Drăgeşti, jud. Bihor, cetăţean român, studii superioare, economist la SC A. SA Oradea, necăsătorit, fără antecedente penale, dom. în Oradea, str. Gh.D., jud. Bihor

- D.D.I., fiul lui G. şi M., născut la 30 august 1964 în Popeşti, jud. Bihor, cetăţean român, studii superioare, inginer, Sucursala Peco Bihor, căsătorit, 1 copil minor, fără antecedente penale, dom. în Oradea, str. D., jud. Bihor.

- C.A., fiul lui A. şi I., născut la 5 septembrie 1969 în Oradea, cetăţean român, studii medii, şomer, căsătorit, 2 copii minori, fără antecedente penale, dom. în Oradea, str. D.C., jud. Bihor la câte o pedeapsă de câte:

- 3 ani închisoare fiecare şi interzicerea drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza II, b) şi c) C. pen. fiecare, pe o durată de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 86¹ şi art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de mai sus precum şi a pedepselor accesorii prevăzute de art. 71, 64 lit. a) teza II, b) şi c) C. pen. pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit conform art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ C. pen. au fost obligaţi inculpaţii să se supună următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de încercare:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune a infractorilor, de pe lângă Tribunalul Bihor;

b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a fi controlate mijloacele lor de existenţă.

A atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) cu art. 10 lit. g) C. proc. pen. raportat la art. 122 lit. d) şi 124 C. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului C.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii B.C.D., H.V.F., D.D.I., C.A., în solidar, la despăgubiri civile în sumă de 14.678.232.138 ROL către partea civilă SNP P. SA Bucureşti, Calea Dorobanţilor, nr. 239.

În baza art. 348 C. proc. pen. a menţinut sechestrul asigurător instituit în sarcina inculpatului B.C.asupra autoturismului marca Peugeot 405, precum şi sechestrul asigurător instituit în sarcina inculpatului H.V.F. asupra imobilului situat în Oradea, str. Gh.D.

În baza art. 348 şi 445 C. pen. a dispus anularea înscrisurilor falsificate.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat, fiecare inculpat în parte, la câte 700 RON, cheltuieli judiciare către stat.

S-a dispus virarea din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Bihor a sumei de 600.000 RON onorariul apărătorului din oficiu av. F.A., conform delegaţiei nr. X/2004.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor B.C.D., pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals, A.O., pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, H.V.F., pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, D.D.I., pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, C.A., pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals material, M.G. pentru comiterea infracţiunii de complicitate la înşelăciune.

Prin Sentinţa penală nr. 133/P/2003 pronunţată de Tribunalul Bihor, definitivă prin Decizia penală nr. 606/R din 11 septembrie 2003 a Curţii de Apel Oradea s-a disjuns cauza faţă de inculpaţii A.O. şi M.G., dispunându-se cu privire la aceştia restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie pentru refacerea urmăririi penale.

SNP P. SA Bucureşti s-a constituit parte civilă cu suma de 14.678.232.138 ROL.

În vederea soluţionării cauzei, s-a luat declaraţie inculpaţilor H.V., C.A., D.D., B.C., s-au audiat martorii P.O., M.F.O., G.A., F.F., P.L.S., Z.E., B.P., I.E., B.C.G., A.A., A.T., C.V., B.M., C.D.P., A.S.

Din coroborarea întregului material probatoriu existent la dosarul cauzei, instanţa a reţinut în fapt următoarele:

Datorită faptului că produsele petroliere reprezintă o marfă extrem de solicitată, SNP P. SA Bucureşti a dispus luarea unor măsuri care, coroborate cu dispoziţiile legale în materie, să conducă la reducerea riscului de afaceri, măsuri care au fost comunicate de îndată tuturor sucursalelor din ţară, în vederea aplicării lor în activitatea curentă.

Astfel prin adresa din 29 ianuarie 1999 s-a comunicat sucursalelor obligativitatea încheierii de contracte pentru toate actele de comerţ derulate de acestea cu terţii, în cuprinsul cărora să fie incluse clauze asigurătorii „faţă de riscurile previzibile, inclusiv acela al neîncasării c/v produselor livrate."

De asemenea, s-a instituit obligaţia urmăririi riguroase a executării tuturor contractelor în baza unei evidenţe stricte şi a intervenţiei operative în situaţiile în care se impune acest lucru.

Urmare acestor măsuri, prin adresa din 8 februarie 1999 a fost trimis de către SNP P. SA Bucureşti modelul de contract, menţionându-se că fiecare contract încheiat cu agenţii economici va fi semnat, din partea sucursalei, de către şeful de secţie ca o garanţie a exactităţii datelor cu privire la stabilitatea economică şi posibilităţile financiare ale beneficiarului, de către persoana împuternicită de acesta, cu semnătura certificată prin aplicarea ştampilei rotunde.

La 15 martie 1999, prin adresa 1401, s-a comunicat faptul că aprobarea conducerii SNP P. SA privind livrarea produselor petroliere cu plata la un interval cuprins între 15 şi 30 zile de livrare, nu reprezintă o „derogare de la necesitatea de a se încheia contract şi de a se livra produse petroliere strict pe bază de garanţie bancară în conformitate cu prevederile legii.

La data de 3 iunie 1999, prin adresa nr. 2969, s-a instituit pentru sucursale obligaţia urmăririi riguroase a executării contractelor şi executării gajurilor în situaţia depăşirii termenului de plată sau neachitării c/v produselor livrate.

Toate aceste măsuri au culminat cu cea dispusă şi comunicată prin adresa din 31 iulie 2000, prin care s-a instituit obligativitatea efectuării vânzărilor de produse petroliere numai cu plata la livrare. Prin încălcarea atribuţiilor de serviciu şi a acestor măsuri stabilite şi impuse de SNP P. SA Bucureşti, inculpaţii, în calitate de persoane cu funcţii de conducere şi angajaţi ai Sucursalei PECO Bihor, în perioada iunie - iulie 1999, au livrat produse petroliere către SC R.I. SRL Oradea, SC O.I. SRL Oradea, SC M.C. SRL Bucureşti şi SC ME&ME Trade" SRL Oradea în valoare de 14.678.232.138 ROL pe baza unor contracte nesemnate de beneficiari, lipsite de garanţii asigurătorii şi în condiţiile neachitării produselor petroliere livrate anterior.

Pentru crearea unor aparenţe de legalitate, inculpatul B.C. a achiziţionat produsele respective, atât pentru firma sa, SC R.I. SRL, cât şi pentru celelalte firme puse la dispoziţie de inculpatul M.G., ai căror administratori erau cetăţeni străini, plecaţi din ţară sau care nu figurau intraţi pe teritoriul României, ori persoane care nu mai desfăşuraseră activităţi prin intermediul firmelor respective de mai mult timp.

În actele întocmite cu prilejul recepţionării mărfurilor au fost inserate fictiv nume de persoane care nu aveau nicio legătură cu operaţiunile respective sau numere de înmatriculare ale unor autoturisme care, din punct de vedere tehnic, erau improprii transportului produselor petroliere. Accesul inculpatului B.C. la persoanele din conducerea Sucursalei Bihor a SNP P. SA, abilitată a aviza livrările către cele 4 societăţi, a fost favorizat de faptul că în perioada 1985 - 1992 acesta a lucrat în cadrul sucursalei şi a avut posibilitatea de a-i cunoaşte pe inculpaţi.

Toate acestea au condus la neachitarea c/v produselor petroliere achiziţionate în condiţiile arătate şi, implicit, la înregistrarea unui prejudiciu în patrimoniul SNP P. Sucursala Bihor de 14.678.232.138 ROL.

- I. În anul 1994 inculpatul B.C.D. a înfiinţat SC R.I. SRL Oradea, înregistrată la Camera de Comerţ şi Industrie a Judeţului Bihor - ORC, în cadrul acestei societăţi, inculpatul cumulând calităţile de asociat unic şi administrator.

La început, inculpatul a derulat activităţi de comerţ şi de transport, pentru ca în luna martie 1999 să desfăşoare activităţi de comercializare şi intermediere cu produse petroliere achiziţionate în principal de la SNP P. - Sucursala PECO Bihor.

Astfel, inculpatul ştiind că are asigurată desfacerea, s-a ocupat în exclusivitate de aprovizionare.

Achiziţionarea produselor petroliere de la unitatea menţionată era facilitată de faptul că inculpatul B. era cunoscut în cadrul ei de către persoanele care aveau putere de decizie în ceea ce priveşte livrarea.

În cadrul sucursalei, ca şi în toate subunităţile SNP P. SA, existau reguli stricte de acces în interiorul depozitelor şi de circulaţie a documentelor ce se întocmeau cu prilejul vânzării produselor petroliere.

Astfel, reprezentanţii solicitanţilor unor astfel de produse, având delegaţii de ridicare completate cu datele societăţilor pe care le reprezentau, se prezentau pentru aprobarea livrării la persoanele abilitate să facă acest lucru: directorul general al sucursalei, directorul depozitului, adjunctul şefului de depozit sau persoana desemnată în acest sens de către conducere, în lipsa şefului sau adjunctului de depozit.

Delegaţiile aprobate erau apoi prezentate compartimentului „facturări" din cadrul depozitului care întocmea factura de livrare, cuprinzând şi cantitatea de produs petrolier aprobată de conducere.

Ulterior, facturile şi delegaţiile de livrare erau prezentate gestionarului, care, după ce încărca în mijloacele de transport cantitatea de combustibil trecută în factură, întocmea avizul de însoţire a mărfii.

Toate aceste documente erau supuse controlului de poartă la ieşirea din depozit, precum şi verificării calităţii produsului din mijlocul de transport. În registrul de poartă se evidenţia numărul maşinii, numele delegatului, cantitatea livrată, numărul facturii sau avizului de însoţire a mărfii, precum şi ora intrării şi ieşirii din unitate. Acest circuit era obligatoriu în condiţiile în care livrările se efectuau până la orele 15,00.

Când acest lucru se realiza după-amiază, posibilitate oferită de faptul că gestionarii de depozit lucrează în ture de 12 ore, factura de livrare se întocmea de către compartimentul de specialitate a doua zi, după datele înscrise în delegaţiile de livrare şi avizele de însoţire a mărfurilor.

Pentru a eluda acest circuit, inculpatul B.C. a propus atât inculpatului H.V., cât şi inculpatului C.A., şeful depozitului Peco Oradea şi gestionarului coordonator, ca livrările făcute către firma sa să se efectueze numai după-amiază.

Aceştia, încălcându-şi atribuţiile de serviciu cuprinse în fişa postului, potrivit cărora şeful de depozit era obligat să „organizeze primirea, recepţia, descărcarea, depozitarea, manipularea, livrarea şi transportul produselor petroliere în condiţiile respectării stricte a reglementărilor specifice în vigoare", iar gestionarul coordonator „să elibereze şi să livreze produsele petroliere în baza actelor prevăzute în legislaţia în vigoare şi instrucţiunile avute în acest sens", au acceptat propunerea inculpatului.

Acest lucru a fost favorizat şi de faptul că acordul de principiu fusese obţinut de la inculpatul A.O., directorul Sucursalei Bihor, care, în cursul cercetărilor, s-a demonstrat că s-a implicat efectiv în livrările de produse petroliere către inculpatul B.C.D.

Inculpatul C.A., deşi îşi desfăşura activitatea numai în tura de dimineaţă (până la orele 15,00), dată fiind calitatea sa de gestionar coordonator, în zilele în care inculpatul B. urma să ridice produse petroliere rămânea să se ocupe de toate formalităţile, completând dispoziţiile de livrare, deşi acest lucru cădea în sarcina solicitantului şi le aproba.

Constatările tehnico-ştiinţifice grafice efectuate în cauză au pus în evidenţă faptul că dintre toate delegaţiile prezentate de inculpatul B., numai una dintre acestea a fost completată de el, respectiv cea din data de 9 aprilie 1999, celelalte fiind completate de inculpatul C.A., unele dintre acestea având trecut pe verso iniţialele A.O.

Cu prilejul audierii, cei doi inculpaţi au explicat semnificaţia acestor iniţiale. Erau situaţiile în care inculpatul A. suna personal la depozit şi dădea dispoziţie să se livreze combustibil inculpatului B.C.

Datorită faptului că delegaţiile au fost completate de inculpatul C.A., la numele inculpatului B.C. a fost adăugată lit. a), astfel încât acesta apare ca „B.C.". De asemenea, în cuprinsul acestora au fost inserate, în mod fictiv, ca delegaţi sau conducători auto, persoane care în timpul urmăririi penale au declarat că nu au avut niciun fel de raporturi juridice cu SC R.I. SRL, cu SNP P. SA Sucursala Peco Bihor sau cu inculpatul B.C., necunoscând persoanele implicate în aceste activităţi.

De asemenea, au fost trecute numerele de înmatriculare ale unor autovehicule care, ulterior, s-a dovedit că nu au efectuat transportul produselor petroliere achiziţionate de inculpat, deoarece erau improprii acestei activităţi, fiind autoturisme (Dacia, Mercedes, etc.) sau deşi erau apte pentru acest lucru, în zilele respective efectuaseră alte curse, sens în care conducătorii auto au prezentat documente doveditoare.

Acest lucru a fost posibil şi datorită faptului că inculpatul C.A. se ocupa de toate formalităţile, documentaţia neparcurgând traseul menţionat întrucât livrările erau făcute după-amiază.

Rolul inculpatului C. nu s-a limitat la cele mai sus menţionate, ci acesta întocmea şi avizele de însoţire a mărfii, îi însoţea pe delegaţi la locurile de încărcare şi dădea dispoziţii gestionarilor să încarce cantităţile de combustibili înscrise în delegaţii.

La poartă, unde trebuia efectuat ultimul control înainte de părăsirea unităţii, inculpatul C.A. le solicita controlorilor de poartă sau pompierilor de serviciu să înscrie în registrul de poartă datele pe care el le furniza sau îi trimitea să execute rondul, făcând el însuşi menţiunile în registru.

Tot din declaraţiile acestora a rezultat că inculpatul B. era prezent frecvent în incinta depozitului, în compania inculpaţilor C.A. şi H.V., de mai multe ori întâlnindu-se şi cu inculpatul A.O.

Acest procedeu a fost uzitat de inculpatul B.C. şi de ceilalţi inculpaţi atât înainte cât şi după încheierea contractului nr. A/1999 între SNP P. SA Sucursala Peco Bihor şi SC R.S. SRL.

Cu privire la livrările efectuate către SC R.I. SRL s-a constatat că inculpaţii A.O., H.V. şi C.A. şi-au încălcat atribuţiile de serviciu deoarece au avizat şi aprobat livrarea de produse petroliere în lipsa unui contract, deşi prin adresa din 29 ianuarie 1999, SNP P. SA stabilise obligativitatea încheierii de contracte juridice cu toţi agenţii economici care solicitau livrarea de produse petroliere.

Nici prin încheierea contractului nr. A/1999 nu s-a intrat în legalitate, întrucât nici după această dată nu au fost respectate măsurile impuse de SNP P. SA şi anume:

- contractul nu avea inserată în cuprinsul său data încheierii;

- deşi a fost semnat de inculpaţii H.V. şi A.O., nu s-au solicitat beneficiarului măsuri asigurătorii care să garanteze plata preţului sau recuperarea c/v mărfurilor livrate;

- prin încheierea contractului s-au făcut livrări către SC R.I. SRL, deşi produsele livrate anterior nu fuseseră achitate;

În maniera arătată, în perioada 31.03 - 29 iulie 1999, inculpatul B.C. a achiziţionat de la Sucursala Peco Bihor a SNP P. SA, în numele SC R.I. SRL, produse petroliere în valoarea totală de 3.415.223.825 ROL, din care 2.643.916.165 în baza contractului nr. X/1999.

Produsele au fost refacturate şi livrate către SC „M." SA (în valoare de 1.611.700.000 ROL), către SC „O.I." SRL (în valoare de 405.100.000 ROL) şi către SC „ME&ME T." SRL (în valoare de 132.000.000 ROL), firme reprezentate de numitul M.G.

Din valoarea totală a mărfurilor livrate către SC R.I. SRL, inculpatul B.C. a achitat numai 707.000.000 ROL, pentru diferenţa de 2.608.223.825 ROL, SNP P- SA - Sucursala Peco Bihor constituindu-se parte civilă.

Cu privire la neplata preţului produselor livrate, inculpatul B.C. a declarat că această împrejurare s-a datorat faptului că mărfurile nu au fost plătite de către firmele cărora le-au fost livrate, afirmaţie infirmată de probele administrate în cauză.

Astfel, de la început inculpatul nu a intenţionat să plătească integral produsele achiziţionate, din moment ce, conform înţelegerii iniţiale avute cu inculpatul M., le-a livrat la rândul său firmelor acestuia fără a mai solicita contravaloarea lor, deşi cunoştea că ele au fost revândute mai departe altor clienţi, mulţumindu-se numai cu încasarea pentru sine a comisionului convenit.

Mai mult, a permis ca de contabilitatea firmei sale să se ocupe angajaţii firmei inculpatului M.G., singura preocupare fiind aceea de a se prezenta la sediul Sucursalei PECO Bihor cu delegaţiile pentru a fi vizate de către inculpatul A.O. sau, în lipsa acestuia, de către H.V.F.

Deşi partea civilă a făcut demersuri pentru recuperarea prejudiciului, obţinând chiar o hotărâre judecătorească de obligare a SC R.I. SRL la plata contravalorii mărfurilor livrate, acest fapt nu a fost posibil, debitorul intrând în procedura de lichidare judiciară.

Ca urmare, SNP P. SA - Sucursala Bihor s-a constituit parte civilă cu suma de 2.704.245.539 ROL.

II. SC „O.I." SRL Oradea a fost una dintre firmele care, conform înţelegerii iniţiale dintre inculpatul B.C. şi M.G., a fost utilizată pentru achiziţionarea de produse petroliere de la Sucursala Peco Bihor.

Societatea a fost înfiinţată de către martorul M.F. în calitate de asociat unic, fiind înregistrată la ORC Bihor. Din declaraţiile martorului rezultă că societatea a fost înfiinţată la îndemnul inculpatului M.G., în acelaşi timp el fiind încadrat şi la SC M. SA, societate administrată tot de inculpat. De aceea, activitatea SC O.I. SRL a fost extrem de redusă, conform declaraţiei martorului limitându-se la o singură tranzacţie având ca obiect produse alimentare. În legătură cu firma SC M., martora I.E. audiată arată că iniţial ea a fost administratorul firmei, după care a intrat şi M., cu care trăia în concubinaj, ca titular de părţi sociale. Din 1997, martora afirmă că s-a certat cu inculpatul M., care i-a interzis accesul la activitatea firmei, aducând un alt bărbat, iar peste un an a obligat-o să se prezinte la un notar unde s-au întocmit actele necesare pentru cesionarea firmei către cetăţeanul arab, S.S. În mod cert, martora arată că a cesionat firma fără să cunoască persoana cesionarului.

Conform indicaţiilor inculpatului M.G., la 26 ianuarie 1998 părţile sociale ale SC O.I. SRL au fost cedate de către asociatul M.F., cetăţenilor sirieni M.L.K. şi C.C.

Totodată, sediul societăţii a fost mutat în Oradea, str. R., într-un bloc aparţinând inculpatului M.G. şi în care îşi aveau sediul şi celelalte firme administrate de către acesta.

Cesiunea firmei către cetăţenii sirieni a avut un caracter formal, din moment ce la 2 martie 1998 aceştia l-au împuternicit pe inculpatul M.G. să se ocupe de activitatea SC „O.I." SRL.

Din verificările efectuate la Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei - Direcţia pentru Străini şi Probleme de Migrări a rezultat că în timp ce M.L.K. a intrat în ţară la 16 noiembrie 1997 şi a plecat la 15 mai 1998, C.C. a intrat în România la 29 noiembrie 1999 şi a ieşit la 6 februarie 1998. Însuşi M.F.O., care a cesionat firma către cetăţenii străini, audiat în calitate de martor şi fără să recunoască implicarea inculpatului M. în această cesionare, arată că până în luna februarie 1998 când s-a desesizat total de firmă, aceasta a avut o singură activitate comercială având ca obiect produse alimentare, dar nu a întocmit niciun document în numele acestei firme după februarie 1998, ceea ce dovedeşte implicarea inculpaţilor M. şi B. în derularea activităţii comerciale a firmei după această dată.

Cu privire la aspectul legat de condiţiile în care a fost emisă procura pentru inculpatul M.G., deşi C.C. era ieşit din România la data întocmirii acesteia, s-a dispus disjungerea în vederea continuării cercetărilor.

Cum iniţiatorul SC „O.I." SRL şi al modificărilor intervenite în acţionariatul acesteia a fost inculpatul M.G., se trage concluzia că scopul urmărit de acesta a fost acela al obţinerii unei societăţi pe care să o utilizeze în afacerile sale, dar care, aparent, să nu aibă legătură cu acesta.

După începerea colaborării cu inculpatul B.C., în circuitul afacerilor cu produse petroliere a fost introdusă şi SC „O.I." SRL prin încheierea contractului nr. B/1999 cu Sucursala Peco Bihor.

Ca şi în cazul SC R.I. SRL, la încheierea contractului au fost încălcate de către semnatarii acestuia, inculpaţii A.O. şi H.V., toate dispoziţiile SNP P. SA privitoare la încheierea şi derularea contractelor economice, analizate anterior în sensul că:

- contractul nu avea dată, deşi din registrul de contracte rezultă că a fost încheiat la 7 iunie 1999;

- contractul nu purta semnătura beneficiarului şi ştampila rotundă, fiind aplicată numai o ştampilă dreptunghiulară care are cuprinsă în interiorul său o semnătură indescifrabilă;

- nu s-a solicitat beneficiarului şi ştampila rotundă, fiind aplicată numai o ştampilă dreptunghiulară care are cuprinsă în interiorul său o semnătură indescifrabilă;

- nu s-au solicitat beneficiarului garanţii bancare care să garanteze recuperarea contravalorii mărfurilor livrate sau plata preţului;

- nu s-au făcut verificări cu privire la existenţa firmei sau bonitatea acesteia. Aşa se explică de ce în cuprinsul contractului a fost trecut ca reprezentant al SC „O.I." SRL martorul M.F., care în realitate nu mai avea nici o calitate în cadrul acesteia din 26 ianuarie 1998;

- în timpul derulării contractului nu au luat măsuri de încasare a contravalorii mărfurilor livrate.

De formalităţile legate de încheierea contractului s-a ocupat inculpatul B.C., datorită relaţiilor pe care acesta le avea în cadrul Sucursalei Peco Bihor, inculpatul M.G. necunoscându-l nici pe inculpatul A. şi nici pe ceilalţi inculpaţi.

Ca şi în cazul SC R.I. SRL Oradea, inculpatul B.C. a fost cel care a adus delegaţiile de ridicare a mărfurilor, ocupându-se de obţinerea avizului de livrare de la inculpatul D.D.I., adjunctul şefului de depozit.

Fiind audiat, inculpatul D.D. a precizat că avizarea delegaţiilor prezentate de inculpatul B.C. a făcut-o cu aprobarea inculpaţilor H.V. şi A.O., care aveau cunoştinţă de livrările efectuate la firmele pentru care se prezenta B.C.D.

Ca şi în cazul precedent, în delegaţii au fost evidenţiate în fals numele unor persoane care în realitate nu s-au prezentat niciodată pentru ridicarea de produse petroliere şi numerele unor autovehicule improprii transportului unor astfel de produse.

Delegaţiile au fost completate de inculpatul C.A., fapt recunoscut de către acesta şi atestat de raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafică întocmit în cauză.

De asemenea, inculpatul C.A. a făcut consemnări în registrul de poartă cu ocazia livrării de produse petroliere către SC O.I. SRL, livrări care erau efectuate după orele de program.

În derularea contractului, în perioada 9 iunie 1999 - 12 iulie 1999, SC O.I. SRL a achiziţionat de la SNP P. SA - Sucursala PECO Bihor produse petroliere în valoare de 5.304.508.373 ROL, pe care nu le-a achitat în termenul de 30 zile stipulat în contract.

Singura plată făcută în contul mărfurilor livrate a fost realizată la 9 august 1999, după sistarea livrărilor şi a constat în 50 milioane ROL, ordonată de SC M. SA în contul SC O.I. SRL.

Acest lucru demonstrează că produsele petroliere au fost destinate firmei inculpatului M.G., SC M. SA, aspect confirmat şi de controlul efectuat la această firmă la 26 iulie 2002 şi care a concluzionat că de la SC O.I. SRL au fost achiziţionate mărfuri în valoare de 8,4 miliarde ROL, din care au fost achitate numai 1,4 miliarde ROL.

Suma achitată de SC M. SA societăţii O.I. SRL a fost ridicată din conturile acesteia de către inculpatul M.G. şi cu privire la care declară că a dat-o administratorilor societăţii.

Această apărare este infirmată de faptul că la data efectuării acestor operaţiuni, administratorii SC O.I. SRL nu se mai aflau în ţară.

SNP P. SA - Sucursala PECO Bihor s-a constituit parte civilă cu suma de 5.252.488.669 ROL.

În perioada 1998 - 2001, SC O.I. SRL nu a depus deconturile TVA şi declaraţiile privind obligaţiile de plată la bugetul de stat şi nu a transmis Administraţiei Financiare Oradea acte de control, în prezent, aflându-se în procedură de lichidare judiciară.

III. O altă firmă utilizată de inculpaţii B.C. şi M.G. pentru achiziţionarea de produse petroliere este SC M.C. SRL Bucureşti. Societatea a fost înfiinţată în luna februarie 1998, fiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Bucureşti şi având ca asociat unic şi administrator pe cetăţeanul irakian K.J.G.

La data de 13 ianuarie 1999, inculpatul M.G. a intrat în posesia unei „împuterniciri" din partea asociatului unic al societăţii, prin care era abilitat să efectueze operaţiuni bancare pentru SC M.C. SRL Bucureşti.

Împuternicirea nu este semnată de K.J.G., având aplicată numai o ştampilă dreptunghiulară în interiorul căreia se află o semnătură indescifrabilă.

Pe de altă parte, verificările efectuate cu privire la persoana asociatului unic al SC M.C. SRL Bucureşti, au pus în evidenţă faptul că în perioada 1 ianuarie 1996 - 13 decembrie 1999, K.J.G. nu figurează cu intrări/ieşiri în şi din România.

Cu privire la acest aspect s-a dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor penale.

Ca şi în cazul societăţilor anterioare, inculpatul M.G. l-a mandatat pe inculpatul B.C. să încheie, în numele SC M.C. SRL, un contract cu Sucursala Peco Bihor în aceleaşi condiţii cu cele precedente.

Ca urmare, la 7 iulie 1999 a fost încheiat contractul nr. C/1999, semnat din partea furnizorului de către inculpaţii A.O. şi H.V.F.

Pe contract este aplicată, la rubrica „beneficiar", aceeaşi ştampilă dreptunghiulară a cărei impresiune se află şi pe împuternicirea emisă pentru inculpatul M.G. şi, deşi este semnat, semnătura este diferită de cea aflată în interiorul ştampilei dreptunghiulare.

În contract a fost trecută o persoană fictivă (C.G.) ca administrator al societăţii beneficiare, deşi această calitate o avea, conform menţiunilor de la ORC Bucureşti, cetăţeanul irakian K.J.G.

Ca şi în cazul societăţilor precedente, deşi au semnat contractul prin încălcarea atribuţiilor de serviciu şi normelor impuse de SNP P. SA, inculpaţii A.O. şi H.V. nu au solicitat beneficiarului prezentarea de garanţii bancare.

De asemenea, au permis livrarea de produse petroliere către SC M.C. SRL înainte de încheierea contractului, acest lucru debutând la 9 iunie 1999, în timp ce contractul a fost încheiat la 7 iulie 1999.

În executarea contractului, avizarea delegaţiilor prezentate de inculpatul B.C. şi completate de inculpatul C.A. a fost făcută de inculpatul D.D.

Acest lucru s-a datorat faptului că inculpatul H.V., sesizând contradicţia dintre dispoziţiile verbale ale inculpatului A.O. privind livrarea de produse petroliere către inculpatul B.C. (chiar în adresele emise de Sucursala PECO Oradea şi semnate de către directorul comercial R.C., prin care conducerea depozitului era atenţionată de neîncasarea produselor livrate, a refuzat să mai avizeze livrările către inculpatul B.C..

Astfel de adrese au fost semnate şi de către inculpatul A.O., dar numai după încetarea livrărilor către firmele reprezentate de B.C.

Şi în acest caz, livrările au fost efectuate după orele de program, iar consemnările în registrul de poartă au fost făcute de inculpatul C.A.

Conform documentelor emise de Sucursala PECO Bihor şi concluziilor expertizei financiar-contabile efectuate în cauză, în perioada 9.06 - 12 iulie 1999, SC M.C. SRL a achiziţionat produse petroliere în valoare de 5.304.508.373 ROL, pe care le-a livrat către SC M. SA.

Deşi SC M.C. SRL a încasat de la SC M. SA în contul produselor petroliere suma de 1.559.400.000 ROL, Sucursalei Peco nu i-au fost achitate mărfurile ridicate.

Această plată a fost formală, întrucât banii au fost ridicaţi din conturile societăţii de către inculpatul M.G.. Cu privire la destinaţia lor, inculpatul afirmă că i-a predat administratorului societăţii, deşi acesta, aşa cum s-a arătat, nu a fost niciodată prezent în România.

Singura plată făcută în contul Sucursalei Peco Bihor a fost de 499.000.000 ROL efectuată la 9 august 1999, în baza unui ordin de plată prin care SC R.I. SRL a plătit în numele SC M.C. SRL.

Acest lucru demonstrează încă o dată faptul că între toate firmele implicate în aceste tranzacţii comerciale există legături foarte strânse.

De altfel, toate firmele aveau sediul în blocul deţinut de inculpatul M.G., iar contabilitatea lor era ţinută de aceleaşi persoane, angajate ale SC M. SA.

În cauză, Sucursala PECO Bihor s-a constituit parte civilă cu suma de 5.077.754.551 ROL, reprezentând c/v mărfurilor neachitate.

Cu privire la sumele de bani ridicate din conturile SC O.I. SRL şi SC M.C. SRL, inculpatul M.G. a fost cercetat, trimis în judecată şi condamnat pentru evaziune fiscală la o pedeapsă de 4 ani 10 luni închisoare, prin s.p. 14/15 ianuarie 2002 a Judecătoriei Sighişoara.

IV. SC ME&ME T. SRL a fost înfiinţată în anul 1993 de către administratorul B.F., fiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Bihor.

La data de 25 iulie 1996 a fost încheiat actul adiţional la contractul de societate prin care părţile sociale au fost cesionate martorei G.A.M., concubina inculpatului M.G.

Preluarea SC ME&ME T. SRL a fost făcută de către martoră la propunerea inculpatului M.G., intenţia acestuia fiind aceea de a putea controla activitatea unei alte societăţi prin intermediul căreia să-şi deruleze afacerile comerciale.

În realizarea acestui scop, la data de 14 martie 1997 inculpatul M.G. a solicitat şi a obţinut de la martora G.A.M. o procură care îi conferea dreptul de a se ocupa de întreaga activitate a SC ME&ME T. SRL.

În aceste condiţii, în anul 1999, după debutul „colaborării" cu inculpatul B.C., inculpatul M.G. a convenit cu acesta ca şi societatea concubinei sale să fie utilizată pentru achiziţionarea de produse petroliere de la SNP P. SA Sucursala PECO Bihor. Martora G., audiată în cauză arată că a avut calitatea de administrator al acestei firme, dar nu îşi poate aduce aminte nici măcar obiectul de activitate, pentru că nu ea era cea care a înfiinţat-o, ceea ce denotă implicarea inculpaţilor M. şi B. şi în activitatea acestei firme, pe ultimul dintre ei martora susţinând că îl şi cunoaşte, cu atât mai mult cu cât, chiar înainte de arestare, M. i-a cerut acesteia să vândă firma.

Ca şi în cazurile precedente, inculpatul B.C. s-a ocupat de formalităţile legate de încheierea contractului nr. D/1999 între Sucursala PECO Bihor şi SC ME&ME T. SRL.

Deşi contractul nu are înscrisă data încheierii, din registrul de evidenţă a contractelor încheiate de sucursală rezultă că perfectarea acestuia a avut loc la 19 aprilie 1999.

Spre deosebire de celelalte contracte, acesta poartă semnătura rotundă a beneficiarului, dar nici în acest caz nu s-au solicitat garanţii asigurătorii care să garanteze plata preţului.

Din partea Sucursalei PECO Bihor, contractul a fost semnat de către inculpatul H.V. şi, în lipsa inculpatului A.O., de către directorul comercial R.C. care, în afară de semnarea contractului, nu a mai avut nicio altă contribuţie la derularea afacerii comerciale cu SC ME&ME T. SRL.

Ca şi în celelalte cazuri, inculpatul A.O. a dat dispoziţii să se facă livrări şi către această societate, chiar şi în condiţiile în care a fost avertizat de către şeful de depozit că datoria acumulată de SC R.I. SRL, reprezentată de inculpatul B.C., depăşeşte 2 miliarde ROL.

Ca urmare, pe delegaţiile de ridicare marfă avizate de inculpatul H.V., acesta a făcut menţiunea „fără gaj", intenţionând să confirme astfel faptul că a primit dispoziţii în acest sens de la directorul A.O. şi, în acelaşi timp, să-şi exprime dezacordul faţă de ordinul primit.

Şi în acest caz, delegaţiile au fost completate de către inculpatul C.A., numele administratorului este trecut „G.A.", deşi numele corect este „G.A.".

Deşi inculpatul B.C. a negat achiziţionarea produselor petroliere pentru SC ME&ME T. SRL, din cercetări rezultă că el a fost cel care s-a ocupat de încheierea contractului, de avizarea delegaţiilor şi cel care s-a prezentat la Depozitul PECO Oradea în zilele în care se livrau mărfuri către societatea respectivă, fapt confirmat de către personalul depozitului.

În condiţiile arătate, SC ME&ME T. SRL a achiziţionat în perioada 29.04 - 25 mai 1999 de la SNP P. SA Sucursala PECO Bihor, produse petroliere în valoare de 1.643.743.379 ROL, care au fost valorificate de către inculpatul M.G. către alte societăţi comerciale şi fără a se achita furnizorului contravaloarea acestora.

Deşi Sucursala PECO Bihor a acţionat societatea debitoare în instanţă, obţinând o hotărâre judecătorească de obligare la plata contravalorii mărfurilor neachitate, hotărârea nu a putut fi pusă în executare, întrucât debitorul a intrat în procedură de lichidare judiciară.

Acest lucru a fost posibil şi datorită faptului că, după achiziţionarea de produse petroliere, la 12 iulie 1999 inculpatul M.G. a determinat-o pe concubina sa, administrator la SC ME&ME T. SRL, să cesioneze părţile sociale numitei A.E.

După cesiune, practic activitatea societăţii a încetat, întrucât A.E. a părăsit ţara, stabilindu-se în Ungaria.

În aceste condiţii, Sucursala PECO s-a constituit parte civilă cu suma de 1.643.743.379 ROL.

V. Prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, inculpatul A.O. l-a favorizat pe inculpatul B.C. în detrimentul instituţiei pe care o reprezenta şi al cărei patrimoniu era dator să-l apere conform fişei postului, nu numai prin încheierea şi derularea contractelor susmenţionate, dar şi prin aprobarea dată SC R.I. SRL de a lăsa în custodia Depozitului PECO Oradea cantităţi mari de combustibil, în condiţiile în care această unitate nu efectua în mod normal şi uzual astfel de servicii, neavând stabilite tarife pentru acestea.

Astfel, la datele de 17 iunie 1999, 9 iulie 1999 şi 20 iulie 1999, inculpatul C.A. a întocmit trei procese-verbale de custodie, în baza cărora inculpatul B.C., în numele SC R.I. SRL, a lăsat în custodia depozitului PECO Oradea 141.000 litri benzină.

Prin aprobarea custodiilor, inculpatul A.O. a angajat răspunderea Sucursalei PECO Bihor în schimbul sumei modice de 300.000 ROL, încasată de depozit pentru serviciul prestat.

Pe de altă parte, aprobând aceste procese-verbale, a legitimat existenţa unor raporturi contractuale ilegale, întrucât perfectarea de astfel de raporturi cu agenţi economici şi angajarea răspunderii prin intermediul acestora era atributul sucursalei şi în niciun caz al depozitului.

În cauză, procesele-verbale de custodie au fost încheiate pe perioade nedeterminate, ulterior benzina a fost ridicată de către inculpatul B.C., inculpatul C.A. întocmind procesele-verbale de recepţie.

Audiat fiind în faţa instanţei inculpatul H. nu a recunoscut comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată.

Inculpatul B.C. nu a recunoscut comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals reţinute în sarcina sa. În declaraţie acesta face următoarele precizări: „În 1992 am încetat raporturile de muncă cu SNP P. În 1994 am înfiinţat firma SC R. având ca obiect de activitate transportul de persoane interne şi internaţionale. Primele operaţiuni cu petrol ale firmei R. au avut loc în primăvara anului 1992. Pur şi simplu m-am prezentat la serviciul livrări din cadrul depozitului PECO Oradea unde se aflau redactate formulare tip pentru contractele de vânzare-cumpărare având ca obiect produse petroliere, cum este şi cel de la dosar, eu însumi am completat denumirea firmei, sediul, elementele de identificare şi l-am lăsat la acelaşi serviciu pentru a fi trimis spre aprobare.

Nu am purtat nici un fel de tranzacţii sau discuţii comerciale cu directorul A. sau cu alte persoane cu funcţii de conducere din cadrul depozitului PECO. După o perioadă de timp, am aflat că, contractul a fost aprobat. Ca urmare, am şi început să ridic produse petroliere pe care le-am vândut altor firme, în principal firmelor lui M.

Precizez că deşi aveam încheiat contractul de livrare cu SNP P., pentru fiecare cumpărare era nevoie să prezint o declaraţie emisă din partea firmei R. pe care se treceau aprobarea scrisă a directorului sau a altei persoane din conducere, în funcţie de împrejurarea dacă în acel moment exista sau nu spre vânzare combustibilul cerut de mine şi specificat pe delegaţie.

În marea majoritate a cazurilor m-am prezentat personal pentru ridicarea de combustibil la depozitul PECO, nu am beneficiat de nici un tratament favorabil şi, ori de câte ori cisternele mele au fost încărcate după programul obişnuit de serviciu, aceasta s-a întâmplat datorită modului în care era organizată activitatea depozitului, în sensul că dimineaţa începea livrarea către propriile staţii de benzină şi numai după ce se finaliza această activitate începea livrarea către alte persoane.

Nu înţeleg de ce, în registrele de poartă ale depozitului au fost trecute numeroase menţiuni cuprinzând numere de înmatriculare aparţinând unor maşini mici, sau numere de înmatriculare aparţinând unor cisterne, care în zilele respective se aflau în altă parte sau efectuau alte transporturi, cu atât mai mult cu cât, eu am transportat pentru firma SC R. combustibili cumpăraţi de la depozitul PECO, în cea mai mare parte cu cisternele închiriate de la depozitul PECO. În măsura în care există astfel de menţiuni necorespunzătoare adevărului în evidenţele depozitului, acestea nu pot constitui decât greşeli de organizare internă care nu au nici o legătură cu mine.

Deşi sunt întrebat în instanţă declar că nu pot în nici un mod şi cu nici un efort să-mi amintesc data încheierii contractului nr. A/1999 care a fost situată în primăvara anului 1999 între lunile februarie şi aprilie. Nu pot da nici o explicaţie faptului că, deşi eu am completat formularul de contract cu menţiunile necesare am omis să completez rubrica cu data încheierii contractului.

(…) Nu s-a solicitat firmei R. să aducă vreo garanţie privitoare la posibilităţile de plată sau să achite livrările anterioare pentru a dovedi astfel stabilitatea economică şi pentru a asigura derularea contractului. De altfel, consider că nici nu a fost nevoie pentru că, până în luna iulie 1999 am achitat în mod regulat fiecare livrare în termenul de 30 zile stabilit în contract, însă în cursul lunii iulie 1999 ca urmare a arestării lui M. către firmele căruia vindeam la rândul meu produsele cumpărate de la depozitul PECO, aceste firme s-au aflat în imposibilitate de plată, conturile lor fiind blocate şi la rândul său SC R. nu a mai putut plăti către SNP P. Din acest moment, firmei nici nu i s-au mai livrat produse petroliere, iar diferenţa de plată nu a mai putut fi achitată firma intrând în lichidare judiciară.

Nu am avut nici o înţelegere cu nici o persoană din conducerea depozitului PECO, SC R. nu a fost cu nimic favorizată.

Cred că în primăvara anului 1999, când am încheiat contractul cu nr. A/1999 procedura de perfectare a contractelor de vânzare-cumpărare între SNP P. şi orice beneficiar era aceeaşi, în sensul că era suficient ca orice firmă interesată să completeze pur şi simplu formularul contractului, să-l lase la serviciul livrări şi dacă i se aproba să procedeze la comercializarea produsului cumpărat. În cazul în care în aceeaşi perioadă SNP P. ar fi avut nişte norme interne de funcţionare mai aspre pentru alegerea şi stabilirea beneficiarilor, consider că încheierea contractelor în modalitatea mai sus arătată de mine a fost pur şi simplu o greşeală de organizare şi funcţionare a SNP P..

Este adevărat că una singură dintre delegaţiile ce erau obligatoriu a fi prezentate la SNP P. pentru ridicarea de produse petroliere a fost completată de mine, act pe care l-am văzut la dosar şi conţine scrisul meu.

Despre toate celelalte nu am nici o explicaţie decât aceea că ar fi fost posibil ca eu să fi lăsat oricăruia dintre şefii de depozit prezenţi, un formular de delegaţie semnat şi ştampilat de mine, iar acesta să fi completat delegaţia cu menţiunile necesare, eronat sau necorespunzătoare realităţii.

Nu cunosc pe ce înscrisuri însoţitoare ale mărfii se trec numele şoferului şi numărul de înmatriculare al cisternei, dar ştiu că ultima operaţiune este înregistrarea actelor însoţitoare în registrul de poartă. După plecarea mea din calitatea de angajat al SNP P., eu personal nu am mai fost niciodată în depozitul propriu-zis ci doar la birourile sucursalei.

Nu am prezentat niciodată personal actele însoţitoare ale mărfurilor livrate la poartă şi nu am fost ajutat niciodată de nici unul dintre inculpaţii din prezenta cauză la înregistrarea în registrul de poartă, pentru că toate aceste operaţiuni se efectuau de şoferul angajat şi plătit să procedeze efectiv la încărcarea şi transportul produselor petroliere.

Nu am solicitat niciodată lui C.A. să completeze cu menţiuni eronate sau false, delegaţii, acte însoţitoare sau menţiunile din registrul de poartă.

Nu cunosc programul depozitului PECO Oradea, comenzile mele au fost onorate atât dimineaţa, cât şi după-amiaza, iar atunci când maşina mea a aşteptat până târziu, aşa s-a întâmplat şi cu maşinile altor firme beneficiare să fie încărcate târziu şi să aştepte la rând până seara. Nu am adus nici un fel de garanţie imobiliară, mobiliară, nici un titlu de valoare recaculatorie pentru garantarea contractului nr. A/1999 pentru că nu mi s-a cerut niciodată astfel de garanţie.

Atâta timp cât raporturile comerciale s-au derulat în bune condiţii, respectiv până în iulie 1999, firma beneficiară, de regulă, una dintre firmele lui M. achita către SC R. preţul de cumpărare plus adaosul, SC R. făcea plata către SNP P. şi doar adaosul rămânea firmei intermediare. Nu s-a întâmplat niciodată şi nu am avut nici o înţelegere cu M. ca SC R. să primească doar adaosul comercial care să reprezinte venitul firmei şi în cele din urmă venitul meu.

Atunci când am declarat că produsele petroliere cumpărate de R. de la SNP P. s-au livrat în continuare către firmele aparţinând lui M. m-am referit la firmele SC M. şi SC E., şi altele pe care nu mi le amintesc, categoric însă SC R. nu a avut nici un fel de raporturi comerciale cu firmele administrate în mod direct sau din umbră de către M., între care SC O.I., SC M.C. sau SC ME&ME T. SRL.

Nici în calitate de mandatar al lui M. sau al firmelor mai sus menţionate, nu am încheiat contracte cu SNP P. şi nu am facilitat încheierea de contracte în interesul celor 3 firme administrate de M. şi arătate în rechizitoriu, nu am ridicat produse de la SNP P. în calitate de mandatar al numitului M. şi nici nu am înlesnit cu nimic acestuia posibilitatea de a deveni beneficiar de produse petroliere de la depozitul Oradea, nu l-am prezentat conducerii, nu am intervenit pentru a se încheia contracte de livrare cu firmele de mai sus şi, în consecinţă, nu cunosc nimic despre raporturile dintre SNP P. şi aceste firme.

Nu am nici o explicaţie pentru declaraţiile date de martori în prezentul dosar, în sensul că eu mi-aş fi adus contribuţia la încheierea sau executarea contractelor între SNP P. şi SC O., SC M.C. sau SC ME&ME. În consecinţă, declar că nu am avut nici o contribuţie la contractele de mai sus, la perfectarea contractelor de mai sus şi nu m-am prezentat în nume personal sau în calitate de mandatar la depozitul Oradea pentru a ridica produse petroliere în baza acestor contracte şi în interesul firmelor anterior enumerate.

Singura legătură dintre cele 3 firme administrate de M. şi SC R. este aceea că în blocul M. se află biroul meu, unde se aflau şi documentele contabile ale firmei R. împreună cu contabilitatea SC M., care aparţinea lui M. şi care conducea şi contabilitatea firmei SC R. Aşa s-a întâmplat că au fost ridicate de organele de cercetare toate actele firmelor lui M. şi ale firmei mele."

Declaraţia inculpatului B. din faza de judecată contrazice cele declarate de acesta în faza de urmărire penală. Astfel, în declaraţie acesta arată că, în vederea perfectării contractelor de livrare produse petroliere cu depozitul din Oradea, inculpatul se prezenta la directorul A. având delegaţie din partea societăţii, iar delegaţiile erau aprobate numai de directorul A.O., iar în lipsa acestuia de H.F. De asemenea, în aceeaşi declaraţie inculpatul arată că, la solicitarea lui M., acesta l-a introdus pe M. la inculpatul H. în vederea încheierii unui contract, contract care a şi fost încheiat. De asemenea, tot inculpatul B. este cel care a arătat că se ducea la Peco Oradea pentru a ridica marfă în baza contractului aproape zilnic.

Şi martora P.O., funcţionar economic în 1999, audiată, care îl cunoaşte pe inculpat, confirmă faptul că l-a văzut de mai multe ori în incinta depozitului, dar nu reţine cine s-a prezentat pentru încheierea contractului cu firmele SC O.I. SRL şi SC M.C. Bucureşti. De asemenea, când a început întocmirea contractelor, toată lumea încheia contracte, nu doar martora, contracte care după ce erau încheiate ajungeau la inculpatul H. Martora mai face precizarea că evidenţa plăţilor era ţinută de contabilitate, ea ţinând doar evidenţa ieşirilor din unitate, iar la acea dată personal nu a cunoscut că societăţile în cauză, SC O. şi SC M.C. SRL, nu au achitat produsele ridicate, abia ulterior aflând acest lucru.

Deşi în declaraţia dată în faţa instanţei inculpatul a arătat că este posibil să fi predat conducerii depozitului delegaţii în alb pe care aceştia să le fi completat cu date eronate, acelaşi inculpat a arătat că nu-şi aminteşte să fi lăsat vreodată la Peco Oradea vreun set de delegaţii ştampilate în alb. De asemenea, mai face precizarea că toate documentele referitoare la aceste achiziţii de produse petroliere le-a predat lui M., ceea ce dovedeşte legătura indisolubilă între acţiunile celor doi inculpaţi.

În declaraţie inculpatul H.V. a susţinut următoarele: „Nu recunosc comiterea faptelor. Am lucrat în calitate de şef depozit la SNP P. - Sucursala Peco Bihor din 1994 şi până în primăvara anului 2000 când am plecat la cerere prin transfer la SC A.. SA.

(…) Eu l-am cunoscut pe B.C. din 1992 în perioada când acesta lucra în cadrul sucursalei.

Din câte îmi amintesc eu, în februarie 1999 inculpatul B. a venit la mine şi mi-a spus că are o firmă, că doreşte să cumpere produse petroliere şi mi-a solicitat să-i livrez produse petroliere. Deoarece eu am avut anterior cu acesta, în 1992 câteva incidente, am refuzat şi i-am spus să se prezinte la conducerea sucursalei şi dacă o să mi se dea dispoziţie să-i livrez produse petroliere, am să fac acest lucru, dar până atunci nu.

Menţionez că inculpatul B.C. ulterior acestei discuţii, s-a prezentat la conducerea unităţii astfel că eu, personal, am primit dispoziţii de la conducătorul unităţii, respectiv A.O. să-i livrez acestuia produse petroliere. Arăt faptul că, iniţial inculpatul B.C. respectiv firma acestuia, R.I. SRL nu avea nici un contract cu Sucursala Oradea, cu toate acestea, în baza dispoziţiilor verbale primite, eu i-am livrat acestuia diferite cantităţi de produse petroliere, cantităţi care în mai multe rânduri au fost achitate pe loc.

Ulterior, la o anumită perioadă de timp, fără a preciza când anume, am primit dispoziţii de la conducătorul unităţii, A.O., să-i livrez inculpatului B.C. produse până la concurenţa sumei de 1 miliard jumătate ROL, urmând ca acesta să plătească cu file CEC după ce se vor livra cantităţile respective. Această dispoziţie am primit-o după ce s-a încheiat un contract între sucursală şi societatea inculpatului SC R.I. SRL în care se stipula că se pot plăti produsele petroliere şi la 30 zile astfel că în cazul inculpatului B.C. s-a mers cu plata la 30 zile.

Eu am început să livrez către această societate produse petroliere informând sistematic conducerea despre aceste livrări şi nivelul la care s-a ajuns şi de fiecare dată mi s-a spus să stau liniştit că aceste produse se vor achita cu file CEC. Când s-a ajuns cu livrările la nivelul sumei de cca. 1 miliard sau 1 miliard jumătate, deoarece eu am insistat să se plătească produsele petroliere ridicate, am fost informat de conducerea sucursalei, respectiv de către A.O. că inculpatul B.C. se va prezenta cu altă firmă SC ME&ME.

După ce am livrat produse petroliere către SC R.I. SRL până la concurenţa sumei de 1 miliard jumătate, deoarece nu se încasase preţul pentru produsele livrate, am început să fiu atenţionat de către directorul comercial prin adrese repetate, la 2 - 3 zile, că eu sunt răspunzător pentru neplata produselor petroliere livrate, fără a se specifica către care societăţi.

Precizez că în această perioadă eu aprobasem în baza dispoziţiilor primite de la conducătorul societăţii A.O., parţial, nişte dispoziţii de livrare şi pentru firma SC ME&ME dar ulterior, după ce am primit aceste atenţionări, m-am dus la conducătorul unităţii A.O. să văd ce se întâmplă şi atunci acesta mi-a spus că va vorbi cu directorul comercial să nu-mi mai trimită astfel de adrese.

Toate cele relatate anterior s-au derulat până pe la începutul lunii iunie 1999. După 5 iunie 1999, au apărut contracte cu firmele SC O.I. SRL Oradea şi SC M.C. SRL Bucureşti, probabil tot prin intermediul inculpatului B.C.. Datorită problemelor relatate anterior, eu am refuzat să aprob şi să livrez produse petroliere pentru aceste două firme şi din această cauză au intervenit discuţii şi probleme între mine şi conducerea unităţii, respectiv între mine şi A.O., deoarece deşi mi s-au dat dispoziţii de către acesta să livrez produse petroliere şi către cele două firme am refuzat acest lucru.

În ceea ce priveşte semnarea contractelor de către mine (contracte încheiate între SNP P. sucursala Peco Bihor şi societăţile M.C. SRL, O.I. SRL, SC ME&ME T. SRL) arăt faptul că eu am semnat aceste contracte numai pentru luare la cunoştinţă şi aducere la îndeplinire a lor în viitor, după ce aceste contracte au fost semnate şi legalizate şi de conducerea societăţii. Precizez încă o dată că pentru încheierea acestor contracte nu era necesară semnarea lor în calitate de şef de depozit. Şi de altfel, poziţia pe care o aveam nu-mi permitea să închei astfel de contracte deoarece eu eram angajat pentru executarea contractelor, neavând drept de dispoziţie.

Precizez că aveam cunoştinţă despre faptul că în cazul livrărilor cu plata la termen era necesar a se lua măsuri asigurătorii din partea sucursalei, dar doresc să arăt faptul că deşi am ridicat la acea dată această problemă, nu s-a putut realiza acest lucru deoarece compartimentul financiar-contabil din cadrul depozitului nu avea relaţii de serviciu cu băncile. Astfel că singura posibilitate pe care o aveam în acest sens, era de a solicita reprezentanţilor societăţilor file CEC în momentul în care ridicau marfa. Atribuţii de serviciu în a solicita măsuri asigurătorii aveam şi eu, dar şi contabilul şef şi întregul personal care lucra la livrările de produse petroliere. Este adevărat că la începutul lunii iunie 1999 am luat la cunoştinţă despre o adresă venită de la SNP P. de a se urmări cu rigurozitate executarea contractelor şi luarea măsurilor în cazul depăşirii termenelor de plată, fapt ce m-a şi determinat să refuz ulterior semnarea şi aducerea la îndeplinire a altor contracte. Compartimentul financiar-contabil avea ca şi atribuţiuni de serviciu urmărirea şi executarea acestor gajuri. (…)

Nu i-am cerut garanţii bancare inculpatului B. deoarece, aşa cum am arătat mai sus, am primit dispoziţii ferme de la A.O. că acesta îmi va plăti cu file CEC la final. Nu ştiu dacă atunci când s-a încheiat contractul cu SC R. acesta avea sau nu livrări neachitate.

Când am văzut că inculpatul B. nu achită produsele petroliere eu i-am solicitat garanţii bancare, dar atunci a venit numitul A. care mi-a spus că va plăti la final cu file CEC.

Legal, după ce am constatat că inculpatul B. nu şi-a achitat produsele petroliere care i-au fost livrate anterior, eu nu i-aş mai fi putut aproba şi livra ulterior alte produse petroliere, dar am primit dispoziţii clare şi ferme de la A.

Pentru a scoate în evidenţă dispoziţiile primite de la A., pe unele dispoziţii de livrare am specificat clar „fără gaj". Din câte îmi amintesc eu, am făcut aceste menţiuni atât pentru firma R., cât şi pentru SC ME&ME T. SRL. Acea menţiune „fără gaj" însemna că nu s-au solicitat garanţii bancare.

Eu, personal am fost convins că firma SC ME&ME T. SRL îi aparţine inculpatului B. deoarece acesta se prezentase după produse şi în numele acestei firme. Legal, după ce am constatat că inculpatul B. nu şi-a achitat produsele petroliere livrate, nu puteam să-i mai livrez produse petroliere pentru firma SC ME&ME, dar primind dispoziţii ferme în acest sens de la A., pentru mine acest lucru era o sarcină de serviciu pe care trebuia s-o îndeplinesc. Tot prin intermediul inculpatului B. s-au prezentat la depozitul PECO din Oradea şi firmele SC O. şi M.C.

Anterior comunicatului primit de la SNP P. referitor la obligaţia încheierii de contracte între depozite şi beneficiar, orice persoană care se prezenta la depozit cu delegaţii putea să primească produse petroliere urmând procedura arătată la începutul declaraţiei mele. Atunci, mai ales în ultima perioadă, livrările se făceau cu plata la 30 zile.

Referitor la ultimele 2 societăţi, respectiv SC O. şi M.C. arăt faptul că am menţionat că şi în numele acestor societăţi s-a prezentat inculpatul deoarece ştiu că el personal a venit la depozit în numele acestor societăţi şi la conducătorul unităţii."

În ceea ce priveşte pe inculpatul C.A., acesta a declarat următoarele: „Am avut calitatea de magaziner-gestionar la Depozitul PECO Oradea şi în nici un caz de gestionar coordonator.

Nici una din delegaţiile prezentate de inculpatul B. pentru SC R.I. SRL nu a fost completată de mine. Absolut toate delegaţiile cu care acesta s-a prezentat la Depozitul PECO Oradea au fost completate de el personal. Nici nu am aprobat livrarea de produse petroliere către B.C. pe baza unor delegaţii întrucât, în calitate de magaziner gestionar nu aveam dreptul să dau astfel de aprobări. Nu am nici o explicaţie pentru rezultatul expertizelor grafice efectuate în cauză care concluzionează că una singură dintre delegaţii a fost completată de B.C., iar toate celelalte de către mine. Nu este corespunzătoare adevărului o astfel de susţinere şi doresc să precizez că eu nu am avut nici o tangenţă cu expertizele grafice, acestea s-au făcut în perioada în care eu mă aflam în străinătate şi niciodată nu mi s-a luat vreo probă de scris.

Dintre persoanele care au fost trimise în judecată în această cauză singurii care aveau puterea să aprobe delegaţiile şi să dispună livrarea de produse petroliere erau A. şi H.V. datorită funcţiilor pe care le deţineau.

De câte ori s-a prezentat inculpatul B. pentru ridicarea de produse petroliere, cu delegaţiile gata completate, eu personal am primit telefon sau am primit dispoziţie directă de la directorul A.O. să procedez la livrarea de produse petroliere, motiv pentru care pe spatele fiecărei delegaţii am scris iniţialele A.O.

Înregistrarea în Registrul de poartă numai după orele 15.30 era obligaţia mea de serviciu. Menţiunile care trebuiau făcute în registru erau următoarele: mijlocul de transport cu numărul de înmatriculare, numele şoferului sau delegatului şi cantitatea de produse livrate cu care era încărcată maşina la ieşirea din depozit, seria şi numărul avizului de însoţire.

Categoric, nu am trecut niciodată în Registrul de ieşire mijloace de transport fictive, nume de delegaţi sau conducători auto fictive, alte numere de înmatriculare decât cele reale ale maşinilor care s-au prezentat la depozit.

Nu am rămas niciodată peste programul meu de serviciu pentru a-l favoriza pe inculpatul B., programul meu era de 12 ore lucrate şi 24 h libere. Din acest motiv eram prezent în incinta depozitului şi după-amiaza fără ca programul meu să fie limitat până la 15.30.

Am întocmit personal avizele de însoţire a mărfii de fiecare dată şi am însoţit şoferii trimişi de B. pentru încărcare la locurile de încărcare, acestea fiind obligaţiile mele de serviciu. În schimb, nu am dat niciodată dispoziţie gestionarilor să încarce cantităţile de combustibil înscrise în delegaţii, în maşinile trimise de B. pentru că aveam aceeaşi funcţie ca şi ceilalţi gestionari şi nu aveam dreptul să le dau nici o dispoziţie.

Obligaţia mea de serviciu pe care mi-am îndeplinit-o întotdeauna era aceea să verific personal cantitatea şi calitatea produselor livrate după ce au fost încărcate în mijlocul de transport, care în mod obligatoriu trebuia să fie o cisternă. Susţin că de fiecare dată livrările pentru B.C. s-au făcut în mijloace de transport apte a fi încărcate cu produse petroliere, respectiv în cisterne şi că niciodată în incinta Depozitului PECO din Bihor nu au intrat maşini Dacia sau Mercedes. Nu este corespunzător adevărului ceea ce s-a consemnat în rechizitoriu în sensul că în avizele de însoţire şi în Registrul de poartă au fost trecute numere de înmatriculare care aparţineau în mod real unor autoturisme de genul celor de mai sus. Consider că nu există la dosar astfel de dovezi.

De asemenea, nu este corespunzător adevărului că au fost trecute în avize şi în registrul de poartă numere de înmatriculare ale unor cisterne care în zilele în care figurau ca fiind încărcate la Depozitul Oradea se aflau în mod real în executarea altor curse.

Nu am absolut nici o informaţie despre contractul nr. A/1999 încheiat între SNP P. SA şi SC R.I. SRL aparţinând inculpatului B. şi nici despre condiţiile impuse de SNP P. prin adresa nr. T/1999 cu privire la livrarea de produse petroliere, astfel de informaţii fiind accesibile doar persoanelor care au funcţii de conducere.

În legătură cu obligaţiile mele de serviciu, doresc să fac următoarele precizări: nu era obligaţia mea să verific numerele reale de înmatriculare ale maşinii; avizele de însoţire a mărfii le completam cu datele privitoare la identificarea maşinii şi identitatea şoferului sau delegatului, nu prin verificări personale, ci pe baza datelor conţinute în delegaţiile aduse de B.C., sau în dispoziţiile de livrare întocmite de Serviciul Desfacere. Menţiunile din registrul de poartă le-am făcut pe baza avizelor, nefiind obligat să procedez la verificarea directă a numerelor de înmatriculare de pe tăbliţele cisternei. Singura mea obligaţie era să verific cantitatea şi calitatea mărfurilor încărcate.

Declar că B. sau maşinile lui veneau la încărcat dimineaţa, şi în această ipoteză avizul de însoţire era întocmit de Serviciul Facturare, iar în Registrul de poartă erau trecute menţiunile de către ofiţerul de serviciu.

În marea majoritate a cazurilor maşinile lui B. au venit însă la încărcat după-amiaza, cu precizarea că Depozitul PECO funcţiona permanent, iar noi gestionarii aveam obligaţia să încărcăm maşinile la orice oră.

Nu am fost chemat niciodată de acasă cu scopul de a facilita încărcarea maşinilor inculpatului B.C.

Precizez că, în perioada 1999 din cauza fluctuaţiilor preţului benzinei, Depozitul PECO Oradea avea un număr de clienţi mult mai mare decât înainte, ca urmare în cursul dimineţii se încărcau în primul rând maşinile unităţii pentru aprovizionarea staţiilor de benzină şi abia apoi maşinile clienţilor. Din acest motiv, dintr-o medie de 30 - 40 clienţi pe zi, rămâneau neîncărcate după orele 15,30 un număr de 7, 8 cisterne. Pentru toţi clienţii care nu puteau fi încărcaţi în timpul programului, persoanele cu putere de decizie, A. şi H. dădeau dispoziţie verbală sau telefonică să fie încărcate după-amiaza şi pe fiecare delegaţie se treceau pe dos iniţialele celui care a aprobat încărcarea sau livrarea.

Fiind întrebat arăt că eu nu am dat niciodată dispoziţie paznicilor sau pompierului de la poartă să facă rondul pentru ca eu să pot face menţiunile necesare la ieşirea maşinilor trimise de B.C. în registrul de poartă. Dimpotrivă, era obligaţia lor de serviciu să facă rondul unităţii, iar în timpul în care ei lipseau, singurii care aveau dreptul să consemneze în registrul de poartă erau gestionarii.

Nu am primit niciodată nici o înştiinţare oficială prin care vreo persoană cu putere de decizie să fi interzis livrarea de produse petroliere firmelor reprezentate de B.C.

În cazul în care orice maşină era încărcată după ora 15.30 eu sau orice alt gestionar întocmeam avizul de însoţire a mărfii însă facturarea mărfurilor livrate se făcea abia a doua zi dimineaţa de către serviciul de specialitate.

Cu privire la procesele-verbale din 17.06, 9.07 şi 20 iulie 1999 este adevărat că eu le-am întocmit însă ele reprezentau procese-verbale de recepţie şi nu de lăsare în custodie. În calitate de gestionar aveam obligaţia să verific şi să recepţionez marfa primită, însă categoric nu aveam puterea să dispun primirea în custodie sau să refuz primirea în custodie. Dispoziţia de primire în custodie a fost dată de directorul general A. De altfel, eu am întocmit şi fişe de magazie speciale pentru cele trei cantităţi de combustibil. Am încheiat cele trei procese-verbale de recepţie în timpul serviciului, aceasta constituind atribuţia mea de serviciu."

În declaraţia dată, inculpatul D.D. a arătat: „În perioada 1999 - 2000 am avut calitatea de gestionar coordonator al Depozitului PECO Oradea. În legătură cu livrările de produse petroliere către firmele reprezentate de B.C. declar că, într-adevăr, acestuia i se livra marfă în principal după orele de program, dar aceasta se datora între alte motive şi faptului că din lipsa combustibilului din depozit, era necesar în primul rând aprovizionarea, vagoanele fiind încărcate de regulă în jurul amiezii, abia după descărcarea vagoanelor era posibilă livrarea către clienţi, motiv pentru care încărcarea cisternelor acestora se prelungea până seara.

În calitate de gestionar coordonator nu era specific funcţiei mele să cunosc amănunte legate de contractele încheiate de SNP P. cu diverşi clienţi şi, cu atât mai puţin legate de condiţiile impuse de SNP cu privire la livrarea de produse petroliere către clienţii Depozitului Oradea.

Mi s-a spus de către directorul general A. să încarc maşinile trimise de B.C. după program, dar această dispoziţie se dădea în mod egal pentru toţi clienţii ale căror maşini nu puteau fi încărcate în timpul programului.

Nu mi s-a adus la cunoştinţă niciodată de către superiorii mei conţinutul adresei nr. T/1999 a SNP P. prin care erau impuse obligaţii privitoare la livrarea de produse petroliere numai dacă beneficiarul avea suficiente asigurări ca să garanteze plata preţului şi dacă a achitat produsele livrate anterior.

În nici un caz nu constituiau atribuţiile mele de serviciu verificarea clienţilor cu privire la îndeplinirea acestor condiţii, respectiv dacă au mijloacele necesare pentru a garanta plata preţului sau pentru a fi puse în executare datoriile şi nici dacă şi-au achitat facturile anterioare.

Nu cunosc despre SC R. reprezentată de inculpatul B. decât faptul că a ridicat produse petroliere de la Depozitul PECO întotdeauna în baza actelor, care de fiecare dată erau în regulă.

Mai doresc să precizez că absolut fiecare cisternă, indiferent de la ce firmă ar fi venit şi pentru fiecare încărcare avea nevoie de aprobarea scrisă constând în semnătura unei persoane din conducere, sau de aprobarea verbală, pentru a fi încărcată. În cazul în care nu se dădea vreo aprobare scrisă prin semnarea delegaţiei conducătorului firmei, respectiv A. dădea aprobarea verbală fie prin aceea că se prezenta personal la depozit şi dădea dispoziţia să fie încărcate maşinile lui B.C., fie dădea dispoziţie telefonică, în aceste situaţii se menţionau pe delegaţie iniţialele „A.O".

Ar fi avut puterea să dea astfel de dispoziţii şi dl. H.V. în calitate de şef de depozit. Singurele perioade în care am fost înlocuit în funcţia de gestionar coordonator al depozitului au fost acelea în care m-am aflat în concediu de odihnă sau boală, atribuţiile mele fiind preluate de C.A."

Martora F.F., audiată care în anul 1999 avea calitatea de controlor poartă cu program 7.30 - 15.30, susţine că la plecarea ei, atribuţiunile erau preluate de pompierul de serviciu, iar în cazul în care şi pompierul lipsea de la poartă cel care completa Registrul de poartă cu privire la ieşirea maşinilor încărcate era gestionarul de serviciu. „În calitate de controlor poartă eu primeam delegaţia şi dispoziţia de livrare iar atribuţia mea era aceea de a le menţiona în Registrul de poartă." În continuare martora arată că este imposibil ca datele din acte şi datele reale ale maşinilor şi persoanelor înregistrate să fie diferite, acest lucru era posibil doar dacă s-ar fi comis vreun fals.

Martora Z.E., contabil şef la depozitul Peco, audiată arată că serviciul contabilitate făcea la fiecare sfârşit de săptămână în ziua de vineri o verificare a tuturor facturilor neîncasate, iar în baza acestor verificări se întocmea o evidenţă a livrărilor neachitate pe beneficiar, după care se proceda la confruntarea situaţiei întocmite cu şeful de depozit, aducându-i-se la cunoştinţă numărul de facturi neachitate şi valoarea lor. Această situaţie se înainta tot săptămânal, conducerii sucursalei, care împreună cu oficiul juridic aveau obligaţia să întreprindă toate demersurile pentru încasarea datoriilor. Mai arată martora că, deşi avea cunoştinţă de situaţia celor patru firme, A.O. a dat dispoziţie şefului de depozit H. şi subordonaţilor acestuia, D.D. şi C.A., să se continue livrarea produselor petroliere către acestea. Conform susţinerilor martorei, cele patru firme erau reprezentate de B.C. şi M.G. În continuare, martora face referire la aprobarea specială de care avea nevoie fiecare beneficiar în parte pentru contractul de livrare încheiat cu Sucursala P., aprobare care consta fie într-o dispoziţie telefonică către şeful de depozit H. sau locţiitorul său, fie într-o aprobare scrisă pe dosul delegaţiei constând în menţiunea „da", semnătura directorului A. şi cantitatea încuviinţată. Atunci când aprobarea era una telefonică, cel care primea dispoziţia de livrare scria personal pe dosul delegaţiei iniţialele A.O., care confirmau faptul că directorul a dispus livrarea. În final, martora mai susţine faptul că niciodată inculpaţii H. şi D. sau C. nu i-au cerut acesteia ca în situaţiile comunicate către Sucursală să favorizeze cu ceva cele 4 firme, adică să nu evidenţieze datoriile acestora.

Audiat fiind martorul B.P., care în 1996 - 2000 a avut calitatea de gestionar la depozitul Peco Oradea, arată că livrările se făceau numai pe baza unei dispoziţii de livrare scrise, aprobată de conducerea sucursalei, reprezentată de numitul A., şeful de depozit, H., ajutorul şefului de depozit D., iar când lipseau toţi aceştia o astfel de dispoziţie de livrare era semnată de C.A. în calitate de gestionar coordonator. Martorul susţine că niciodată nu a primit de la niciuna din persoanele enumerate dispoziţie de a nu respecta această procedură, adică nu a încălcat procedura standard de livrare a produselor petroliere. De asemenea, nu-şi explică cum în registrul de poartă sunt trecute autovehicule care erau absolut improprii transportului de produse petroliere. În legătură cu inculpatul C., martorul arată că acesta din urmă, în calitate de gestionar coordonator, avea puterea să semneze dispoziţia de livrare în cazul în care lipseau toate persoanele din conducere enumerate anterior şi chiar el a procedat la livrarea de combustibil, inclusiv în baza unor dispoziţii de livrare aprobate de C.

Martora B.C., angajată la depozitul Peco Oradea, serviciul de facturare, audiată arată că menţiunile privitoare la identificarea persoanei şi autovehiculului care s-a prezentat pentru încărcare erau luate de pe delegaţie, nimeni de la serviciul facturare nu făcea personal astfel de verificări. În continuare, martora arată următoarele: „În situaţia în care beneficiarul nu plătea nici cu filă CEC nici cu ordin de plată, facturistul îl trimitea pe delegat să caute pe oricare din şefii depozitului care era prezent la serviciu şi care trebuia să facă pe dosul delegaţiei sau pe dispoziţia de livrare menţiunea „plata ulterior", sau o menţiune asemănătoare, iar în cazul în care obţinea această menţiune, pe factură se treceau iniţialele persoanei care a dat această aprobare. S-a întâmplat în numeroase rânduri ca inculpaţii angajaţi ai depozitului să îmi confirme personal că directorul A. a dat dispoziţie telefonică privitoare la încărcarea unor anumite cisterne, iar în acest situaţii am menţionat pe facturi iniţialele A.O.

Precizez că îl cunosc personal pe inculpatul B.C. pe care l-am văzut în depozitul Peco, unde venea după marfă, fie personal, fie delegaţi sau şoferi trimişi de acesta, declar că în majoritatea cazurilor livrările făcute la cererea lui B. nu erau achitate nici cu filă CEC nici cu ordin de plată. Cunosc personal că toţi cei 4 inculpaţi, A., H., D. şi C. au dat aprobările necesare lui B.C. pentru a încărca marfă fără plată. Practic, persoanele enumerate de acesta au semnat cu semnătura personală, deci în nume personal pe delegaţiile cu care se prezenta B.C. sau şoferii trimişi de acesta pentru încărcare.

L-am văzut de mai multe ori pe inculpatul B. în incinta Depozitului Peco Oradea însă nu am nici o idee dacă se afla acolo în calitate de reprezentant al firmei sale sau în calitate de mandatar al altor firme pentru simplul motiv că actele pentru facturare ajungeau la mine prin intermediul şoferilor cisternei încărcate sau prin intermediul gestionarului de depozit, iar datele de pe factură erau cele din dispoziţia de livrare şi delegaţie."

Şi martorul A.T., gestionar la depozitul Peco, arată că dacă clienţii erau programaţi pentru încărcare după 15.30, în marea majoritate a cazurilor gestionarul coordonator D.D. sau înlocuitorul lui, C.A., rămâneau după program până la încărcarea tuturor clienţilor. „De această dată însă, gestionarul semna dispoziţia de livrare şi întocmea avizul de însoţire a mărfii, iar factura urma să se întocmească a doua zi dimineaţă. (…) Pentru fiecare livrare era necesară dispoziţia de livrare semnată de oricare dintre persoanele de conducere, această formalitate fiind necesară pentru orice client."

Martora C.V., Şef Birou Comercial la SNP P., Sucursala Peco Bihor, audiată susţine următoarele: „… În fiecare săptămână, lunea dimineaţa avea loc o şedinţă de lucru la care participau: conducerea sucursalei, şefii de depozite, şefii de servicii şi birouri. La fiecare şedinţă săptămânală Serviciul Financiar Contabil prezenta situaţia sumelor neîncasate de la beneficiari. Ca urmare, directorul A. atrăgea atenţia verbal şefului de depozit H. să procedeze la recuperarea sumelor neîncasate şi să sisteze livrarea de produse petroliere în continuare beneficiarilor care nu-şi achitaseră livrările anterioare. (…) titularul de contract de vânzare cumpărare avea obligaţia ca la prima livrare din depozitul Peco să prezinte scrisoarea de garanţie bancară care urma să rămână la depozit la Serviciul contabilitate şi numai în baza acestei scrisori de garanţie şeful depozitului avea obligaţia să procedeze la livrarea efectivă către beneficiar a produselor petroliere.

În cursul lunilor aprilie - mai 1999, eu, personal, în calitate de şef serviciu comercial, constatând că valoarea sumelor neîncasate a crescut în mod deosebit, am început să înştiinţez în mod oficial prin adrese scrise pe toţi şefii de depozite cu privire la valoarea deosebită a debitelor neîncasate, cu privire la obligaţia de a proceda la recuperarea acestora şi la obligaţia de a sista pentru viitor livrarea către firmele debitoare. (…) Evidenţa firmelor debitoare şi a valorii debitelor pe fiecare firmă în parte se găsea la contabilitatea depozitului şi la contabilitatea sucursalei."

Martorul C.D., angajat în perioada 1998 - 1999 ca magazioner gestionar şi audiat arătă că „… singurele persoane care aveau atribuţia şi competenţa de a verifica identitatea şoferului şi a cisternei şi de a dispune înscrierea acestor menţiuni în registrele depozitului şi în actele însoţitoare erau: H.V., D.D. şi C.A."

Martorul A.S., având calitatea de şofer pe cisternă şi audiat în cauză a susţinut următoarele: „La fiecare întâlnire se prezenta la poartă şi B.C. Eu în calitate de şofer nu am făcut niciodată nimic altceva decât am efectuat transportul. La fiecare transport eram însoţit în incinta depozitului P. de B.C. şi la fiecare transport acesta s-a deplasat personal la serviciile depozitului P. unde se întocmeau toate actele necesare şi s-a ocupat personal începând de la intrare şi până la ieşirea din depozit de îndeplinirea tuturor formalităţilor necesare privind aprobări, întocmire de facturi şi avize, înregistrări în evidenţele depozitului, iar eu eram chemat pentru a semna. (…) Celelalte avize pe care s-a menţionat M şi N) şi care reprezentau nr. de înmatriculare ale unor maşini Dacia nu conţin semnătura mea ci un fals şi nu cunosc cine a redactat avizele de mai sus în această formă. Niciodată B. nu m-a însoţit în interiorul depozitului la încărcat şi nici pe traseu până la beneficiar. La ieşirea din depozit la poartă îmi preda actele însoţitoare ale transportului, moment în care portarul făcea înregistrările de poartă şi apoi îmi dispunea doar la ce staţie Peco trebuie să descarc, moment în care ne despărţeam."

În drept, instanţa de fond a reţinut că:

Faptele inculpatului B.C.D. constând în aceea că în perioada martie - iulie 1999, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de administrator la SC „R.I." SRL Oradea şi în numele SC „O.I. SRL" Oradea, SC „M.C." SRL Bucureşti şi SC „ME & ME T." SRL Oradea, cu prilejul încheierii şi derulării unor contracte de livrare produse petroliere a indus în eroare SNP P. SA - Sucursala Peco Bihor, prin ridicarea de produse petroliere pe care nu le-a achitat, cauzând un prejudiciu de 14.678.232.138 ROL, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

Fapta aceluiaşi inculpat constând în aceea că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, a preluat documentele de ridicare a produselor petroliere, cunoscând că inculpatul C.A. le-a completat cu date nereale, evidenţiindu-le în documentele contabile ale firmei sale ori ale celorlalte 3 firme, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

Fapta inculpatului H.V.F. constând în aceea că în calitate de şef al depozitului PECO Oradea, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu şi a măsurilor dispuse de SNP P. SA, a încheiat contracte cu cele 4 societăţi comerciale, respectiv, SC „R.I." SRL Oradea, SC „O.I." SRL Oradea, SC „M.C." SRL Bucureşti şi SC „ME & ME T." SRL Oradea şi a avizat livrări de produse petroliere către SC „R.I." SRL Oradea şi SC „ME & ME T." SRL, fără a verifica bonitatea acestora, fără a solicita garanţii asigurătorii şi fără a sista livrările în caz de depăşire a termenului de plată, cauzând sucursalei un prejudiciu în sumă de 14.129.232.138 ROL, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 248 raportat la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

Fapta inculpatului D.S.I. constând în aceea că în calitate de adjunct al şefului Depozitului Peco Oradea, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu şi a dispoziţiilor conducerii SNP P. SA, a aprobat livrarea de produse petroliere către SC „O.I." SRL şi SC „M.C." SRL, fără a verifica firmele şi persoanele care le reprezintă, fără a obţine garanţii asigurătorii şi fără a sista livrările în cazul depăşirii termenului de plată, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 248 raportat la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

Fapta inculpatului C.A. constând în aceea că a completat delegaţiile de ridicare mărfuri pentru cele 4 societăţi mai sus menţionate, cu date nereale referitoare la delegaţii şi mijloacele de transport folosite şi a trecut în registrul de poartă al depozitului aceleaşi date nereale cuprinse în delegaţii, înlocuindu-i pe pompierii de serviciu sau controlorii de poartă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 248 raportat la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

La individualizarea pedepselor s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume, dispoziţiile din partea generală a Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, gradul de pericol social al faptelor săvârşite, modul şi împrejurările în care au fost comise, urmările produse şi persoana inculpaţilor, apreciindu-se, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.C.D. că scopul preventiv şi educativ al sancţiunii poate fi atins numai prin executarea acesteia în condiţiile art. 57, 71 C. pen.

Referitor la inculpaţii H.V.F., D.D.I. şi C.A. s-a apreciat, ţinând seama de persoana acestora, de comportamentul lor după comiterea faptelor, că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru aceştia şi chiar fără executarea pedepselor, ei nu vor mai săvârşi infracţiuni. În consecinţă, faţă de aceşti inculpaţi s-au aplicat dispoziţiile art. 86¹ C. pen. referitoare la suspendarea executării pedepselor sub supraveghere.

În ce priveşte latura civilă a cauzei, constatând că sunt îndeplinite cerinţele art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., instanţa de fond a dispus obligarea în solidar a inculpaţilor B.C.D., H.V.F., D.D.I. şi C.A. la despăgubiri civile în sumă de 14.678.232.138 ROL către partea civilă SNP P. SA Bucureşti, sumă ce reprezintă contravaloarea facturilor neîncasate, constând în preţul combustibilului livrat cu încălcarea atribuţiilor de serviciu.

Împotriva sentinţei au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi inculpaţii B.C.D., H.V.F. şi C.A.

Parchetul a criticat sentinţa pentru netemeinicie sub aspectul modalităţii de executare a pedepselor aplicate inculpaţilor H.V.F., D.D.I. şi C.A., solicitând ca pedepsele să fie executate de către aceştia în condiţiile art. 57, 71 C. pen.

Inculpatul B.C.D. a solicitat, în principal, să se constate nelegala sesizare a instanţei şi să se dispună trimiterea cauzei procurorului în vederea refacerii actului de sesizare şi a urmăririi penale sau reunirea prezentei cauze cu cea în care se desfăşoară în paralel acţiunea penală faţă de ceilalţi doi coinculpaţi, M.G. şi A.O., iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea efectuării expertizei financiar-contabile, cât şi pentru celelalte aspecte dezvoltate în motivele de apel, respectiv, nesoluţionarea fondului cauzei şi a unor cereri esenţiale formulate în apărare: schimbarea încadrării juridice, introducerea în cauză a SC „O.I." SRL, „M.C." SRL şi „ME & ME T." SRL - ca părţi responsabile civilmente.

În esenţă, inculpatul a arătat că urmărirea penală a fost începută faţă de el la data de 21 iunie 2002 pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), raportat la un prejudiciu de 13 miliarde ROL vechi cauzat în calitate de administrator la SC „R." SRL Oradea, aspect atestat şi de ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită la aceeaşi dată când a fost dispusă arestarea sa preventivă de către procurorul de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La data de 21 ianuarie 2003 i s-a prezentat materialul de urmărire penală atât de către procuror, cât şi de organul de cercetare penală, dar pentru alte fapte, respectiv pentru infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. şi de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 33 lit. a) C. pen. Rechizitoriul a fost întocmit după o perioadă de 2 luni, respectiv la data de 11 martie 2003, perioadă în care au fost efectuate noi acte de cercetare penală (au fost ascultaţi martori şi alţi învinuiţi şi inculpaţi, au fost dispuse expertize, s-au efectuat extinderi ale urmăririi penale şi faţă de alte persoane etc). Aceste acte procedurale efectuate în faza de urmărire penală şi care se regăsesc ca şi probe şi temeiuri de trimitere în judecată au fost apreciate de inculpat ca fiind lovite de nulitate, fapt ce impune trimiterea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale întrucât au fost încălcate dispoziţii imperative ce guvernează urmărirea penală şi a căror nerespectare este sancţionată cu nulitatea absolută. Fiind pusă în mişcare acţiunea penală prin ordonanţă pentru infracţiunea de înşelăciune, pentru a exista un act valabil de sesizare a instanţei, trebuia să existe, anterior, şi o ordonanţă de schimbare a încadrării juridice a faptei care să cuprindă şi infracţiunea de uz de fals în formă continuată reţinută în rechizitoriu, faptă cu privire la care trebuia să fie ascultat de procuror, acte procedurale care însă nu au fost întocmite în cauză. În opinia inculpatului, aceste aspecte neelucidate i-au afectat grav dreptul la apărare, dar şi dreptul la un proces echitabil şi corect.

Totodată, inculpatul a arătat că, întrucât în speţă se discută de existenţa unor infracţiuni de rezultat prin care s-a cauzat, în solidar, de către cei 6 inculpaţi, în calitate de autori sau complici, un prejudiciu în sumă de 14.000.000.000 ROL, este de neconceput ca autorii să fie judecaţi separat de complici, iar un autor să fie judecat separat de un alt coautor. Procedându-se în acest mod, s-ar ajunge la pronunţarea unor hotărâri contradictorii.

A mai arătat inculpatul că menţine solicitarea reiterată în motivele de apel referitoare la schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în rechizitoriu şi anume: cu privire la infracţiunea de înşelăciune cere să se înlăture din încadrarea juridică dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi cele ale alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), iar referitor la infracţiunea de uz de fals cere înlăturarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi să se reţină prejudiciul separat pentru fiecare societate comercială în cuantumul stabilit prin raportul de expertiză contabilă întocmit în faza de urmărire penală.

Referitor la solicitarea de a se pronunţa o soluţie de achitare în conformitate cu dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpatul a susţinut că insolvabilitatea debitoarei - SC „R.I." SRL - parte responsabilă civilmente condusă de acesta şi neplata creanţelor către partea civilă ca şi parte în contract, nu poate fi considerată infracţiune, lipsind atât latura obiectivă, cât şi latura subiectivă a infracţiunii de înşelăciune pentru care a fost trimis în judecată. Faţă de celelalte societăţi comerciale, inculpatul a solicitat să se constate din probele de la dosar, că nu a avut calitatea de administrator sau asociat, respectivele societăţi comerciale fiind conduse şi administrate de către alte persoane. Aşa cum rezultă din expertiza contabilă efectuată în cursul urmăririi penale, persoanele care au cauzat prejudicii SNP P. sunt A.O. - fostul director şi M.G. – împuternicitul celor trei societăţi astfel că, în opinia inculpatului, soluţia de condamnare a sa în calitate de autor al infracţiunii de înşelăciune este greşită.

Inculpatul B.C.D. a susţinut că se impune pronunţarea în cauză a unei soluţii de achitare şi pentru infracţiunea de uz de fals, chiar şi în condiţiile în care i s-a respins proba privind efectuarea expertizei grafologice solicitată la fond. Reţinerea de către instanţa de fond a faptului că el ar fi prezentat delegaţii în numele societăţii pe care o conducea, cu ocazia derulării contractului comercial nr. A/1999 încheiat legal, delegaţii care au fost avizate în scopul ridicării mărfii contractată de ceilalţi inculpaţi care deţineau funcţii de conducere în cadrul SNP „P." SA, în opinia inculpatului, nu are nicio relevanţă sub aspect penal.

Un ultim motiv de apel invocat de inculpatul B.D.C. vizează modalitatea de individualizare şi executare a pedepsei. În opinia sa, se impunea reţinerea de circumstanţe atenuante şi, pentru egalitate de tratament juridic cu ceilalţi inculpaţi, aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen. referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere .

Inculpatul H.V. a solicitat achitarea, în principal, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi, în subsidiar, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. cerând a se constata că fapta pentru care a fost trimis în judecată nu există, respectiv că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, cu consecinţa înlăturării obligării sale la plata despăgubirilor civile către SNP P. SA şi a ridicării măsurii asigurătorii a sechestrului instituit asupra imobilului proprietatea sa, situat în municipiul Oradea, str. Gh.D. Într-un ultim subsidiar, sus-numitul inculpat a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru nelegala citare a părţilor şi neintroducerea în cauză a părţilor responsabile civilmente.

În esenţă, inculpatul H.V. a invocat ca prim motiv de apel, nelegalitatea actelor de urmărire penală, precum şi a măsurilor asigurătorii, arătând cu privire la acestea din urmă, că au fost nelegal dispuse de către organele de urmărire penală din cadrul I.G.P.R. Bucureşti în sensul că imobilul asupra căruia s-a instituit sechestrul se află în Oradea, iar urmărirea penală a fost efectuată de către organele de urmărire penală din cadrul I.P.J. Argeş, respectiv, I.P.J. Bihor.

A mai arătat inculpatul că a deţinut funcţia de şef al Depozitului Peco Oradea în anul 1999, având atribuţiile enumerate în fişa postului, potrivit cărora organiza livrarea de produse petroliere doar în baza şi în limitele unui program de livrare stabilit de conducerea sucursalei, respectiv, directorul Sucursalei Bihor, numitul A.O., al cărui subordonat era şi că a refuzat să semneze dispoziţiile de livrare pentru SC „O." SRL şi SC „M.C." SRL pentru că spre deosebire de SC „R.I." SRL şi „ME & ME" SRL a bănuit că aceste livrări sunt suspecte.

Totodată, inculpatul a arătat că la efectuarea expertizelor contabile dispuse în cauză, experţii au avut în vedere doar actele contabile, pe care le-au analizat superficial, nu şi stocurile de marfă, deşi a adus la cunoştinţa experţilor faptul că este posibil să existe minusuri în gestiune acoperite cu facturi emise de firmele fantomă, O. şi M.; că nu s-a urmărit ce s-a întâmplat efectiv cu produsul petrolier, unde a ajuns şi cum a fost livrat, că nu s-a analizat existenţa sau inexistenţa raportului de cauzalitate între faptele cercetate şi prejudiciul cauzat în patrimoniul sucursalei, participarea sau neparticiparea, în concret, a fiecărui inculpat la crearea prejudiciului, cuantumul acestuia pentru fiecare inculpat în parte, atât expertiza, cât şi rechizitoriul făcând doar o analiză globală şi concluzionând, în mod expres că persoanele răspunzătoare sunt doar A.O. şi M.G.

A mai arătat inculpatul că atât actul de inculpare, cât şi sentinţa au fost întocmite tendenţios şi superficial şi conţin serioase erori asupra stării de fapt reţinute în sarcina sa. În calitatea sa de şef depozit a dispus livrări reale de marfă, aspecte ce pot fi verificate, iar simpla neexecutare a unui contract nu poate constitui infracţiune. Semnăturile de pe delegaţii, care îi aparţin, nu sunt cauzatoare de prejudicii pentru că SC „R.I." SRL este o societate reală, iar livrările de produse petroliere au fost reale.

În altă ordine de idei, inculpatul a susţinut că deşi a fost prezent constant la dezbateri, deşi a fost singurul care a luat atitudine faţă de livrările suspecte către societăţile „M." şi „O.", a fost incriminat la fel cu celelalte părţi implicate în cauză, fiind ţinut să răspundă solidar cu ceilalţi inculpaţi pentru întreg prejudiciul cauzat sucursalei SNP P. SA, prejudiciu care a fost creat prin neexecutarea unor contracte, fapt care în opinia sa nu este de natură a atrage răspunderea penală.

Inculpatul C.A. a solicitat, în principal, restituirea cauzei la procuror, iar în subsidiar, achitarea în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu motivarea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu pentru care a fost trimis în judecată sub aspectul laturii subiective, lipsind intenţia. Totodată, inculpatul a solicitat să se aibă în vedere raportul de subordonare în care se afla faţă de ceilalţi coinculpaţi şi împrejurarea că a comis faptele urmare ordinelor date de aceştia.

Prin Decizia penală nr. 91/A/2010 din 14 decembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 4177/111/P/2003, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi de inculpatul H.V.F., a desfiinţat în parte Sentinţa penală nr. 212/P din 11 iulie 2007 şi, în consecinţă: a înlăturat interdicţia dreptului de a alege, prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen. cuprinsă în conţinutul pedepsei complementare de 3 ani aplicate inculpatului B.C., precum şi dispoziţia de condamnare a inculpatului H.V.F. la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 248 raportat la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), infracţiune pentru care a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Totodată, instanţa de apel a dispus ridicarea măsurii asigurătorii constând în sechestrul asupra imobilului proprietate personală a inculpatului H.V.F. situat în Oradea, str. Gh.D. dispus de I.G.P. Bucureşti prin ordonanţa din 8 februarie 2002 şi adus la îndeplinire prin procesul-verbal de sechestru din 6 septembrie 2002 al I.G.P. Bucureşti.

Neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate şi netemeinicie a sentinţei atacate, instanţa de apel a menţinut în rest dispoziţiile acesteia.

Apelurile declarate de inculpaţii B.C.D. şi C.A. au fost respinse ca nefondate prin Decizia penală sus-menţionată.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel invocate atât oral, cât şi în scris, dar şi din oficiu, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, Curtea a reţinut următoarele:

Cauza se află în al doilea ciclu procesual, hotărârea instanţei de fond fiind analizată anterior prin Decizia penală nr. 53/A din 2 iunie 2009 prin care Curtea de Apel Oradea a apreciat că sentinţa pronunţată de tribunal este lovită de nulitate absolută deoarece judecătorul fondului, respingând o cerere de extindere a procesului penal, s-a antepronunţat.

În recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 4254/2009 a casat Decizia pronunţată în apel, apreciind că nu sunt incidente dispoziţiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen., trimiţând cauza pentru continuarea judecăţii Curţii de Apel Oradea.

Probatoriul administrat în cauză, deosebit de vast, a fost în mod corect şi pertinent interpretat de către prima instanţă. Participarea fiecărui inculpat la activitatea infracţională trebuie privită, în primul rând, prin rolul pe care fiecare şi l-a arogat în circuitul infracţional, iar, în al doilea rând, prin contribuţia efectivă la realizarea scopului acestei activităţi, de vânzare a produselor petroliere.

Întreaga stare de fapt a fost stabilită pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, dar şi al cercetării judecătoreşti, configurându-se, începând cu anul 1999, desfăşurarea unor activităţi de vânzare a unei cantităţi însemnate de produse petroliere, în dauna Sucursalei PECO Bihor, prin largul concurs al unor persoane cu funcţii de conducere şi execuţie a acestei unităţi economice.

Prin încălcarea atribuţiilor de serviciu precum şi a măsurilor stabilite şi impuse de SNP P. SA Bucureşti, persoane cu funcţii de conducere, dar şi angajaţi ai sucursalei PECO Bihor au facilitat în perioada iunie - iulie 1999, livrarea de produse petroliere către diferite societăţi comerciale, pe baza unor contracte nesemnate de beneficiari, lipsite de garanţii asiguratorii şi în condiţiile neachitării produselor petroliere livrate anterior, în valoare totală de 14.678.232.138 ROL.

Fără a reitera întreaga activitate reţinută în sarcina inculpaţilor trimişi în judecată, este de remarcat că probele administrate în cauză au confirmat pe deplin participarea inculpaţilor din prezenta cauză la săvârşirea infracţiunilor reţinute.

Faptele inculpaţilor B.C.D., D.D.I. şi C.A. au fost pe deplin dovedite, iar încadrările juridice sunt corecte.

Astfel, inculpatul B.C.D., în perioada martie - iulie 1999, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, ca administrator a patru societăţi comerciale, a indus în eroare SNP P. SA - Sucursala Bihor, atât cu prilejul încheierii, cât şi al derulării unor contracte de livrare produse petroliere, pe care ulterior nu le-a achitat, cauzând un prejudiciu extrem de ridicat. Ulterior, prin uz de fals, a preluat documentele de ridicare produse petroliere, cunoscând că inculpatul C.A. le-a completat cu date nereale, evidenţiindu-le în documentele contabile ale societăţilor pe care le administra. Vinovăţia acestui inculpat a fost pe deplin dovedită, iar încadrarea juridică a faptelor săvârşite este corectă. Caracterul continuat al infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals a fost dovedit pe deplin, actele materiale fiind realizate şi determinate de o singură rezoluţie infracţională. În acest context, cererea de schimbarea a încadrării juridice, prin înlăturarea dispoziţiilor art. 41, 42 C. pen., este nefondată.

Nefondate au fost apreciate şi criticile formulate de inculpat în legătură cu nulitatea fazei procesuale a urmăririi penale. Curtea nu a constatat existenţa unor cazuri care să conducă la concluzia incidenţei dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen. în ceea ce priveşte desfăşurarea fazei procesuale a urmăririi penale.

Fapta inculpatului D.D.I., constând în aceea că, în calitate de adjunct al şefului depozitului PECO Oradea, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, a aprobat livrarea de produse petroliere către două societăţi comerciale, fără a efectua minime verificări şi fără a obţine garanţii asigurătorii, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută şi pedepsită de art. 248 raportat la art. 248¹ C. pen. în formă continuată.

Fapta inculpatului C.A., constând în aceea că a completat delegaţii de ridicare mărfuri pentru un număr de patru societăţi comerciale, cu date nereale referitoare la delegaţi şi mijloacele de transport folosite, precum şi registrul de poartă al depozitului cu aceleaşi menţiuni cuprinse în delegaţii, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută şi pedepsită de art. 248 raportat la art. 248¹ C. pen. în formă continuată.

Individualizarea pedepselor aplicate celor trei inculpaţi corespunde exigenţelor şi criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), Curtea neprocedând la modificarea cuantumului acestora.

În ceea ce priveşte rolul inculpatului H.V.F. în angrenajul de livrare a produselor petroliere, Curtea a considerat că, din punct de vedere juridic, contribuţia acestuia nu se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu reţinută în sarcina sa.

Din probele administrate în cauză şi declaraţiile persoanelor audiate se evidenţiază angajarea Sucursalei PECO Bihor de către conducerea acesteia, reprezentată prin director A.O., în raporturile comerciale cu terţii. S-a dovedit că, potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare a SNP P. SA Bucureşti, aprobat în şedinţa AGA din data de 28 iulie 1998, directorul de sucursală angajează cu directorul economic, sub semnătură, unitatea în relaţiile cu terţii, în limitele competenţei aprobate de Consiliul de Administraţie al SNP P. Este evident că, în sarcina directorului sucursalei se aflau şi obligaţii de asigurare a patrimoniului acesteia şi de recuperare a unor eventuale prejudicii. De asemenea, cu toate că inculpatul H.V.F. putea să exercite în calitatea sa de şef depozit, atribuţii privind semnarea unor contracte comerciale, nu exista posibilitatea, în situaţia neexecutării acestora, decât să sesizeze conducerea sucursalei.

După cum rezultă din probele administrate în cauză şi aceste chestiuni sunt evidenţiate în chiar actul de sesizare a instanţei, singura persoană care a invocat nereguli în derularea contractelor comerciale a fost inculpatul H.V.F.

Astfel, la data de 7 iulie 1999 a fost încheiat un contract de livrare produse petroliere cu SC M.C. SRL. În executarea contractului, avizarea delegaţiilor prezentate de inculpatul B.C. şi completate de către inculpatul C.A. a fost făcută de către inculpatul D.D.I. Acest demers s-a datorat împrejurării că inculpatul H.V.F., şef depozit, sesizând contradicţiile dintre dispoziţiile verbale ale directorului sucursalei A.O. privind livrarea de produse petroliere, chiar în condiţiile neachitării cantităţilor livrate anterior, a refuzat să mai livreze vânzări ulterioare către inculpatul B.C. În acest sens, există dovada unor adrese emise de Sucursala PECO Oradea şi semnate de către directorul comercial R.C., care atenţionau conducerea depozitului asigurată de inculpatul H.V.F. privind neîncasarea vânzării unor produse livrate anterior.

Un alt aspect deosebit de relevant în conturarea rolului avut de inculpatul H.V.F. în angrenajul activităţii sucursalei a fost relaţia pe care unitatea a avut-o cu SC ME&ME T. SRL Oradea. Sucursala PECO Bihor a încheiat cu această societate un contract de livrare produse petroliere şi, în contextul în care lipsea directorul A.O., contractul a fost semnat de inculpatul H.V.F. şi de R.C., în calitate de director comercial.

S-a dovedit că directorul A.O. a dat dispoziţii să se facă livrări către această societate în condiţiile în care inculpatul H.V.F. îl avertizase că datoria acumulată de una din societăţile administrate de inculpatul B.D. se ridicase la peste 2 miliarde ROL. Cu toate acestea, deşi a îndeplinit dispoziţiile verbale ale directorului A.O., pe delegaţiile de ridicare marfă avizate de către inculpatul H.V.F., acesta a făcut menţiunea „fără gaj", intenţionând astfel să confirme împrejurarea că îşi exprimă dezacordul faţă de ordinul primit.

Raportat la cele anterior descrise, Curtea a apreciat că din punct de vedere juridic, contribuţia inculpatului H.V.F. nu se poate circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, în forma prevăzută şi pedepsită de art. 248 - 248¹ C. pen.

Din punct de vedere al laturii subiective, infracţiunea se comite atât cu intenţie directă cât şi indirectă, făptuitorul prevăzând că prin fapta sa se va cauza o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau instituţii de stat sau că va produce o pagubă patrimoniului acesteia, urmărind sau acceptând acest lucru. În ciuda faptului că inculpatul a semnat contracte de livrare produse petroliere, îndeplinind în unele situaţii dispoziţii nelegale ale şefului ierarhic, nu se poate reţine că a avut intenţia de a prejudicia în vreun fel societatea. În acel context în care într-un mod haotic au fost încheiate contracte, livrându-se produse petroliere fără garanţii, este nejustificată reţinerea în sarcina unei persoane, care a sesizat acest lucru, exprimându-şi dezacordul unei intenţii infracţionale.

Prin urmare, Curtea a apreciat că inculpatul H.V.F. a acţionat fără intenţia de a prejudicia în vreun fel unitatea şi a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achitarea acestuia.

Ca o consecinţă a acestei soluţii s-a dispus şi ridicarea măsurii asigurătorii constând în sechestrul asupra imobilului proprietate personală a inculpatului H.V.F., situat în Oradea, str. Gh.D., dispus de I.G.P. Bucureşti prin ordonanţa din 08 februarie 2002 şi adus la îndeplinire prin procesul verbal de sechestru din 06 septembrie 2002 al I.G.P. Bucureşti.

Instanţa de apel a reţinut că Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a invocat în motivele scrise de apel depuse cu ocazia primului ciclu procesual, un motiv de nelegalitate constând în aplicarea nelegală a pedepsei prevăzută de art. 64 lit. a) teza I C. pen., inculpatului B.C.

Sub acest aspect critica parchetului a fost apreciată ca justificată, fiind nelegală - raportat la circumstanţele concrete ale cauzei şi la circumstanţele personale ale inculpatului - inserarea dispoziţiei de aplicare a pedepsei prevăzute de art. 64 lit. a) teza I C. pen., constând în interdicţia dreptului de a alege, în conţinutul pedepsei complementare de 3 ani aplicate inculpatului B.C.D.

În consecinţă, instanţa de apel a dispus în sensul celor menţionate în dispozitivul deciziei.

Împotriva sentinţei şi deciziei au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi inculpatul B.C.D.

Parchetul, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 şi 18 C. proc. pen., a susţinut nelegalitatea şi netemeinicia deciziei, pe de o parte, sub aspectul greşitei achitări a inculpatului H.V.F. pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, iar pe de altă parte, sub aspectul greşitei individualizări judiciare a pedepselor aplicate de instanţa de fond inculpaţilor B.C.D., H.V.F., D.D.I. şi C.A.

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate în scris şi susţinute oral, procurorul a arătat că instanţa de apel într-un mod cu totul eronat a aplicat dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu privire la inculpatul H.V.F., raportat la starea de fapt reţinută în sarcina acestuia, concluzionând în sensul că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice - infracţiune pentru care sus-numitul inculpat a fost trimis în judecată - atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective. Din probele administrate în cauză rezultă că prin exercitarea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, inculpatul H.V.F., în calitatea sa de şef de depozit la SC Peco Oradea - Sucursala Bihor, cu intenţie a cauzat acestei societăţi o pagubă de 14 miliarde de ROL.

În ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor B.C.D., H.V.F., D.D.I. şi C.A., procurorul a solicitat majorarea cuantumului acestora şi executarea prin privare de libertate a sancţiunilor aplicate ultimilor trei inculpaţi.

Inculpatul B.D.C. prin apărătorul ales a solicitat: introducerea în cauză a părţilor responsabile civilmente şi citarea în această calitate a societăţilor comerciale SC „R.I." Oradea, SC „O.I." SRL Oradea, SC „M.C." SRL Bucureşti şi SC „ME&ME T." SRL Bucureşti şi efectuarea expertizei financiar - contabile cu obiectivele depuse la dosar încă din anul 2005, cereri care au fost nelegal respinse de instanţa de fond şi de instanţa de apel, admiterea recursului, casarea deciziei şi pe cale de consecinţă:

- în principal, trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului pentru următoarele motive: judecarea cauzei cu lipsă de procedură cu apelantul inculpat; incompatibilitatea judecătorului P.M.; contrarietate între motivarea deciziei şi dispozitiv; instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de apel şi cererilor invocate; nesoluţionarea fondului cauzei şi încălcarea dreptului la apărare al inculpatului prin neadministrarea singurei probe propusă în apărare, respectiv a expertizei financiar-contabile, probă hotărâtoare pentru dezlegarea cauzei şi stabilirea corectă a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina sa;

- în subsidiar, rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice.

În opinia inculpatului B.C., cazurile de recurs ce atrag casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei sunt:

- art. 385⁹ pct. 21 C. proc. pen., deoarece soluţionarea cauzei în apel a avut loc fără ca procedura de citare cu inculpatul să fie legal îndeplinită (acesta nu a fost citat la adresa din Spania - Rambla Catalunya, 79, Piso P03, Tortosa Tarragona);

- art. 385⁹ pct. 3 C. proc. pen. motivat de faptul că judecătorii P.M. şi C.A. erau incompatibili să soluţioneze apelul deoarece judecaseră anterior cauza înregistrată sub nr. 7759/271/2007 referitor la un prejudiciu de 21 miliarde ROL (în care era cuprins şi prejudiciul de 14 miliarde ROL reţinut în prezenta cauză ca fiind produs tot SNP P. - Sucursala Oradea, dosar în care au pronunţat o soluţie de achitare pentru inculpaţii: A.T., D.D., A.A., C.D.P., B.P., tocmai pe considerentul că acest prejudiciu fusese produs prin faptele comise de H., B., A., M., D. şi C., respectiv parte dintre inculpaţii din prezenta cauză). Mai mult, judecătorul P.M. este cel care la instanţa de fond a dispus restituirea cauzei la parchet doar faţă de inculpaţii A.O. şi M.G., trimişi în judecată alături de inculpaţii din prezenta cauză (inclusiv alături de inculpatul B.) prin rechizitoriul nr. 308/P/2002, disjungerea cauzei faţă de inculpaţii A.O. şi M.G. prin Sentinţa penală nr. 133/P/2003 din 19 martie 2003 şi continuarea judecăţii faţă de inculpaţii B.C.D., H.V.F., D.D.I. şi C.A.;

- art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen. pentru că: instanţa de apel admiţând apelul parchetului, trebuia să admită şi apelul inculpatului (faţă de care s-a reţinut că în mod greşit s-a făcut aplicarea art. 64 lit. a) C. pen.); reţinând ca temei al admiterii apelului parchetului dispoziţiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. trebuia să procedeze la o nouă judecată a cauzei şi să pronunţe o nouă hotărâre cu privire la cauză în întregul ei şi la toţi inculpaţii; dispozitivul hotărârii instanţei de apel nu se poate înţelege, nefiind permisă desfiinţarea hotărârii şi, în acelaşi timp, respingerea unora dintre apeluri pentru că art. 379 lit. c) C. proc. pen. prevede doar una din soluţii şi nu pe ambele, aspect ce poate fi încadrat şi în cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen. şi anume că, hotărârea dată în apel este contrară legii; instanţa de apel nu a motivat de ce respinge apelul inculpatului sub aspectul tuturor criticilor aduse sentinţei şi de ce argumentele apărării în susţinerea soluţiei de achitare bazată pe insuficienţa probelor de la dosar şi neadministrării probei cu expertiză financiar contabilă nu se poate reţine pronunţând astfel o hotărâre nemotivată în fapt şi în drept;

- art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., deoarece instanţa de apel s-a pronunţat doar formal pe motivele de apel legate de nulitatea fazei procesuale a urmăririi penale şi respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei de înşelăciune în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- art. 385¹⁵ pct. c alin. ultim C. proc. pen., fiind necesară administrarea probei cu expertiza contabilă solicitată pe tot parcursul procesului penal, probă care a fost respinsă, instanţele nerezolvând astfel fondul cauzei şi încălcând art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, precum şi dreptul la apărare al inculpatului;

- art. 385⁹ pct. 17 coroborat cu art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie deşi a dispus prin deciziile pronunţate în primele două cicluri procesuale judecarea apelului cu administrare de probe, instanţa de apel nu s-a conformat deciziei instanţei de recurs, încălcând astfel, principiul nemijlocirii şi pe cel al aflării adevărului pe bază de probe;

- art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen. în sensul că încadrarea juridică a faptei în prevederile art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) cu reţinerea agravantei prevăzute la alin. (5) şi a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) este greşită. În opinia apărării trebuiau reţinute în sarcina inculpatului - prin defalcarea prejudiciului pentru fiecare dintre societăţile comerciale la care acesta era administrator sau le reprezenta - patru infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi patru infracţiuni de uz de fals cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. motivat de împrejurarea că inculpatul nu poate fi condamnat în calitate de autor al infracţiunii de înşelăciune, faptă de rezultat, câtă vreme expertiza efectuată în cursul urmăririi penale îi arată ca autori ai prejudiciului cauzat părţii civile, pe M.G. şi A.O. În consecinţă, în opinia apărării, soluţia care se impunea a fi pronunţată în cauză era aceea de achitare a inculpatului în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru lipsa atât a laturii obiective a infracţiunii, întrucât prejudiciul a fost produs de alte persoane, a laturii subiective, precum şi a calităţii de subiect activ al infracţiunii a inculpatului care a avut calitatea de administrator al unei singure societăţi, SC „R.I." SRL, societate care a încheiat legal contractul de livrare de mărfuri cu SNP P. SA;

- art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. motivat de faptul că în hotărârile atacate, în mod eronat se reţine că inculpatul B.C. ar fi fost administrator şi la societăţile comerciale SC „O.I." SRL Oradea, SC „M.C." SRL Bucureşti şi SC „ME&ME T." SRL Bucureşti şi că în această calitate ar fi autor al infracţiunii de înşelăciune. În realitate, calitatea de administrator la cele trei societăţi comerciale a avut-o M.G.;

- art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., deoarece în opinia apărării se impunea reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. motivat de faptul că nu are antecedente penale, are doi copii minori în întreţinere, iar pentru garantarea recuperării prejudiciului s-a instituit sechestrul asigurător asupra autoturismului marca Peugeot, proprietatea inculpatului, precum şi aplicarea art. 86¹ C. pen. referitor la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;

- art. 385⁹ pct. 2 şi 9 C. proc. pen. motivat de faptul că instanţa de fond nu a fost legal sesizată şi în mod greşit s-a respins cererea de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale. S-a solicitat restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale sau reunirea prezentei cauze cu cea în care se desfăşoară în paralel acţiunea penală faţă de coinculpaţii M.G. şi A.O. în conformitate cu prevederile art. 37 şi art. 33 C. proc. pen. Restituirea cauzei la procuror se impune în opinia apărării pentru motivele invocate în apel şi care, în mod greşit au fost considerate ca neîntemeiate.

Prin memoriul depus la dosar pentru termenul de judecată din data de 1 iunie 2011, inculpatul B.C.D., prin apărătorul ales, a completat cazul de recurs prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 3 C. proc. pen. în sensul că judecătorul C.A. care a pronunţat Decizia recurată a pronunţat în cauza de faţă şi Decizia penală nr. 53/A din 2 iunie 2009 şi a dispus în anul 2003 prelungirea măsurii arestării preventive a recurentului inculpat prin încheierea din 16 iulie 2003. În consecinţă, în cauză fiind incidente cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 47 şi art. 48 C. proc. pen., hotărârea atacată este lovită de nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate de parchet şi de inculpatul B.C.D., cât şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 385⁹ alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că este fondat, dar numai în parte, recursul declarat de parchet.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că intimatul inculpat H.V.F. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 248 raportat la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) constând în aceea că, în calitate de şef al Depozitului PECO Oradea, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu şi a măsurilor dispuse de SNP „P." SA a încheiat contracte cu societăţile comerciale SC „R.I." SRL Oradea, SC „O.I." SRL Oradea, SC „M.C." SRL Bucureşti şi SC „ME&ME T." SRL Oradea şi a avizat livrările de produse petroliere către SC „R.I." SRL Oradea şi SC „ME&ME T." SRL Oradea fără a verifica bonitatea acestor firme, fără a solicita garanţii asigurătorii şi fără a sista livrările în caz de depăşire a termenului de plată, cauzând sucursalei un prejudiciu în sumă de 14.129.232.138 ROL.

Înalta Curte constată, contrar celor reţinute de instanţa de prim control judiciar în considerentele deciziei atacate şi în acord cu motivele de recurs formulate de parchet, că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată reţinută în sarcina inculpatului H.V.F. atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective.

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 248 raportat la art. 248¹ C. pen. se poate realiza fie printr-o inacţiune - neîndeplinirea unui act, - fie printr-o acţiune - îndeplinirea defectuoasă a unui act privitor la îndatoririle de serviciu, adică a acelei operaţiuni care trebuia efectuată de funcţionarul public (sau funcţionar) potrivit solicitărilor făcute de o persoană şi conform cu atribuţiile sale de serviciu.

Prin „îndeplinirea actului în mod defectuos" se înţelege îndeplinirea lui în alte condiţii, termene, modalităţi decât cele reglementate de lege.

Pentru existenţa elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, este necesar ca neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a actului să se realizeze de către făptuitor în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu.

O altă condiţie pe care elementul material al laturii obiective a infracţiunii sus-menţionate trebuie să o îndeplinească este aceea că prin îndeplinirea în mod defectuos a atribuţiilor de serviciu să se fi produs o tulburare însemnată a bunului mers al unui organ sau instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele prevăzute în art. 145 C. pen., ori o pagubă adusă patrimoniului acesteia.

Intimatul inculpat H.V.F., în calitatea sa de şef depozit la PECO Oradea, deşi a luat cunoştinţă de măsurile de reducere a riscului în afaceri luate de „SNP P." SA Bucureşti, valabile pentru toate sucursalele din ţară şi anume:

- adresa nr. T din 29 ianuarie 1999 prin care s-a comunicat sucursalelor SNP P. obligativitatea încheierii de contracte pentru toate actele de comerţ derulate de acestea cu terţii, în cuprinsul cărora să fie incluse clauze asigurătorii faţă de riscurile previzibile, inclusiv acela al neîncasării contravalorii produselor livrate şi s-a instituit obligaţia urmăririi riguroase a executării tuturor contractelor pe baza unei evidenţe stricte şi a intervenţiei operative în situaţiile în care se impune acest lucru;

- adresa nr. U din 8 februarie 1999 prin care conducerea Peco Bihor a trimis în teritoriu modelul de contract, menţionându-se că fiecare contract încheiat cu agenţii economici să fie semnat, din partea sucursalei, de către şeful de secţie ca o garanţie a exactităţii datelor cu privire la stabilitatea economică şi posibilităţile financiare ale beneficiarului, iar din partea beneficiarului de către persoana împuternicită de acesta, cu semnătura certificată prin aplicarea ştampilei rotunde;

- adresa nr. V din 15 martie 1999 prin care s-a comunicat faptul că aprobarea conducerii SNP P. SA privind livrarea produselor petroliere cu plata la un interval cuprins între 15 şi 30 zile de la livrare, nu reprezintă o derogare de la necesitatea de a se încheia contract şi de a se livra produse petroliere strict pe bază de garanţie bancară în conformitate cu prevederile legii;

- adresa nr. X din 3 iunie 1999 prin care s-a instituit pentru sucursale obligaţia urmăririi riguroase a executării contractelor şi a executării gajurilor în situaţia depăşirii termenului de plată sau neachitării contravalorii produselor livrate;

- adresa nr. Y din 31 iulie 2000 prin care s-a instituit obligativitatea efectuării vânzărilor de produse petroliere numai cu plata la livrare prin încălcarea cu ştiinţă a atribuţiilor de serviciu menţionate în înscrisul intitulat „Descrierea postului" între care se reţin: organizarea, primirea, recepţia, descărcarea, depozitarea, manipularea şi livrarea produselor petroliere către beneficiari, întocmirea evidenţelor tehnico-operative legate de activităţile descrise mai sus, în conformitate cu prevederile legale şi regulamentele în vigoare; organizarea, urmărirea şi controlarea ţinerii zilnice a evidenţei cantităţilor de produse petroliere prin întocmirea fişelor de magazie; solicitarea măsurilor asigurătorii la livrarea produselor petroliere, a semnat dispoziţii de livrare de produse petroliere către firmele SC „R.I." SRL Oradea şi SC „ME&ME T." Oradea fără a solicita vreo garanţie privitoare la posibilităţile de plată a acestor firme şi fără a-l condiţiona în acest sens pe inculpatul B.C., cel care a ridicat respectivele produse.

Acest aspect este recunoscut chiar de inculpat în declaraţiile date atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti în care arată că deşi avea cunoştinţă de datoriile pe care le înregistrează firmele pentru care se prezenta inculpatul B.C., a continuat să-i livreze acestuia produse petroliere până în momentul în care directorul comercial al sucursalei i-a atras atenţia în scris asupra acestui aspect.

De asemenea, martora C.V., şef birou comercial în cadrul sucursalei, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale a arătat că: „În fiecare săptămână, lunea dimineaţă avea loc o şedinţă de lucru la care participau: conducerea sucursalei, şefii de depozite, şefii de servicii şi birouri. La fiecare şedinţă săptămânală, Serviciul financiar-contabil prezenta situaţia sumelor neîncasate de la beneficiari. Ca urmare, directorul A. atrăgea atenţia verbal şefului de depozit H. să procedeze la recuperarea sumelor neîncasate şi să sisteze livrarea de produse petroliere în continuare, beneficiarilor care nu-şi achitaseră livrările anterioare (….) titularul de contract de vânzare-cumpărare avea obligaţia ca la prima livrare din depozitul Peco să prezinte scrisoarea de garanţie bancară care urma să rămână la depozit la Serviciul Contabilitate şi numai în baza acestei scrisori de garanţie, şeful depozitului avea obligaţia să procedeze la livrarea efectivă către beneficiar a produselor petroliere. În cursul lunilor aprilie - mai 1999, eu personal, în calitate de şef serviciu comercial, constatând că valoarea sumelor neîncasate a crescut în mod deosebit, am început să înştiinţez în mod oficial, prin adrese scrise pe toţi şefii de depozit cu privire la valoarea deosebită a debitelor neîncasate, cu privire la obligaţia de a proceda la recuperarea acestora şi la obligaţia de a sista pentru viitor livrarea către firmele debitoare …."

În plus, intimatul inculpat H.V., dată fiind calitatea sa de şef depozit, avea competenţa să semneze şi a semnat dispoziţii de livrare a produselor petroliere fără a fi necesară şi semnătura conducătorului unităţii şi, în virtutea acestei prerogative a acceptat să livreze marfa către SC „R.I." SRL Oradea, societate al cărei administrator era inculpatul B.C.D., după orele de program, tocmai în scopul eludării circuitului documentelor, care în timpul programului normal de lucru ar fi ajuns la serviciul contabilitate în vederea întocmirii facturilor.

De asemenea, sus-numitul inculpat a semnat contracte alături de conducerea unităţii, fără a solicita beneficiarilor acestora - în speţă, inculpatului B.C.D. - prezentarea de garanţii bancare (contractul încheiat cu SC „ME&ME T." Oradea este semnat numai de intimat, nu şi de directorul unităţii).

Prin urmare, încălcarea cu ştiinţă a atribuţiilor de serviciu de către inculpat, exercitarea acestora în mod defectuos, având drept consecinţă producerea unei pagube materiale, rezultă din activităţile faptice desfăşurate de acesta cu privire la livrarea produselor petroliere, supravegherea activităţii, verificarea documentaţiei, verificarea aprobărilor, urmărirea încasării banilor, efectuarea de transporturi cu diferite mijloace inadecvate, cu autovehicule fictive, efectuarea unor transporturi după orele de program (după-amiază), activităţi pe care inculpatul trebuia să le urmărească, să le sesizeze şi atunci când constata nereguli, să anunţe organele ierarhic superioare aşa cum rezultă din dispoziţiile date de SNP P. SA.

A considera că faptei reţinute în sarcina şefului de depozit, unitate în patrimoniul căreia s-a cauzat un prejudiciu de peste 14 miliarde ROL îi lipseşte elementul material al laturii obiective este o gravă eroare de fapt în sensul dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

Sub aspectul laturii subiective, abuzul în serviciu contra intereselor publice se comite numai cu intenţie care poate fi directă sau indirectă, după cum făptuitorul care a prevăzut că prin acţiunea sa abuzivă va avea loc producerea uneia din urmările prevăzute de lege, a urmărit ori acceptat producerea acesteia.

Săvârşirea faptei cu intenţie este o condiţie cerută de lege şi în privinţa modalităţii normative de realizare a elementului material al laturii obiective a infracţiunii constând într-o inacţiune. Pentru a sublinia aceasta, legiuitorul a adăugat expresia „cu ştiinţă" spre a evita confuzia că fapta s-ar putea comite şi din culpă, aşa cum ar rezulta din art. 19 alin. ultim C. pen.

Pentru întregirea laturii subiective a infracţiunii, legea nu cere existenţa vreunui motiv sau scop special.

Contrar celor reţinute în considerentele deciziei, în sensul că fapta inculpatului H.V. nu este intenţionată, şi în acord cu concluzia Parchetului, Înalta Curte reţine că elementul de voinţă concretizat în intenţie rezultă din activitatea materială desfăşurată de inculpat, bineînţeles coroborată această activitate cu activitatea materială a celorlalţi inculpaţi descrisă pe larg în considerentele sentinţei şi deciziei, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.

În consecinţă, critica adusă deciziei referitoare la greşita achitare a intimatului inculpat H.V. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată este întemeiată, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale acestei fapte penale atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective.

Critica parchetului prin care se solicită majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor de către instanţa de fond şi executarea acestora de către inculpaţii H.V.F., D.D.I. şi C.A. în condiţiile art. 57, 71 C. pen., respectiv prin privare de libertate, este nefondată.

Înalta Curte constată că individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor B.C.D., H.V.F., D.D.I. şi C.A. s-a făcut cu respectarea tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume, dispoziţiile din partea generală a Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, gradul de pericol social al faptelor deduse judecăţii, modul şi împrejurările în care au fost comise, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Executarea de către inculpatul B.C.D. a pedepsei de 5 ani închisoare în condiţii privative de libertate este de natură a-şi atinge scopul preventiv şi educativ cerut de art. 52 C. pen. şi de a contribui la reeducarea acestuia, în cauză neidentificându-se elemente noi care să justifice majorarea cuantumului sancţiunii.

Şi în privinţa intimaţilor-inculpaţi H.V.F., D.D.I. şi C.A., Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o justă individualizare a pedepselor aplicate acestora atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare.

Sus-numiţii inculpaţi nu au antecedente penale, anterior au avut o conduită corespunzătoare în familie şi societate, împrejurare faţă de care Înalta Curte, în acord cu opinia exprimată de instanţa de fond şi de instanţa de prim control judiciar, apreciază că pronunţarea condamnării faţă de aceştia în condiţiile art. 86¹ C. pen. constituie un avertisment pentru ei şi, chiar fără executarea efectivă a pedepselor nu vor mai comite infracţiuni.

În ceea ce priveşte recursul declarat de inculpatul B.C.D., Înalta Curte constată că este nefondat.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 21 C. proc. pen. se constată că apărătorul ales al recurentului inculpat nu a respectat cerinţele art. 385¹⁰ alin. (1) C. proc. pen. în sensul că nu a depus la instanţa de recurs motivele de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată şi nici prin cererea de recurs (primul termen de judecată a fost stabilit la data de 23 martie 2011, iar motivele de recurs au fost depuse la data de 31 mai 2011.

În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2¹) C. proc. pen., cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 21 nu va fi analizat deoarece nu se înscrie între cazurile care potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare întotdeauna din oficiu.

Pentru considerentele mai sus expuse nu va fi luat în considerare nici cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. şi care constituie cea de-a treia critică adusă deciziei.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 3 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu există cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (2) C. proc. pen. referitor la magistraţii judecători P.M. şi C.A.

Decizia penală nr. 163/A/2009 pronunţată de Tribunalul Bihor la data de 10 iunie 2009, de completul de judecată din care a făcut parte judecătorul M.P. şi care a fost menţinută prin Decizia penală nr. 451/R/2009 din 20 octombrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, pronunţată de completul de judecată din care a făcut parte şi judecătorul C.A. a vizat infracţiunea de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (2) C. pen., pretins comisă de inculpaţii A.T., D.D.I., A.A., C.D.P. şi B.P., iar prin Decizia penală nr. 91/A/2010 pronunţată de judecătorii susmenţionaţi au fost soluţionate apelurile declarate de parchet şi de inculpaţii B.C.D. (trimis în judecată pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), H.V.F. şi C.A. (trimişi în judecată pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută şi pedepsită de art. 248 raportat la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) împotriva Sentinţei penale nr. 212/2007.

Rezultă că hotărârile susmenţionate au fost pronunţate în cauze penale vizând infracţiuni diferite şi inculpaţi diferiţi.

În ce priveşte Sentinţa penală nr. 133/P/2003 din 19 mai 2003 pronunţată de judecătorul P.M. în Dosarul nr. 2322/2003 al Tribunalului Oradea, se constată că prin această hotărâre judecătorească, magistratul respectiv a dispus disjungerea cauzei faţă de inculpaţii A.O. şi M.G. şi judecarea separată a cauzei privind pe inculpaţii B.C.D., H.V., D.D. şi C.A. (apreciind că această măsură se impune în interesul unei bune judecăţi). Prin aceeaşi sentinţă, magistratul a dispus restituirea cauzei la parchet în ceea ce priveşte pe inculpaţii A.O. şi M.G. pentru refacerea urmăririi penale.

Pentru a fi incidente dispoziţiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen. care reglementează incompatibilitatea judecătorului care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în acea cauză, practica judiciară a statuat că este necesar ca judecătorul să-şi exprime părerea în afara procesului penal sau chiar în cursul desfăşurării cercetării judecătoreşti (dar anterior pronunţării hotărârii) cu privire la soluţia ce urmează să o pronunţe în cauză.

Or, din examinarea Sentinţei penale nr. 133/P/2003 rezultă că judecătorul nu s-a pronunţat pe fondul cauzei, ci doar a constatat că actul de sesizare a instanţei este lovit de nulitate absolută, cuprinzând vicii care nu pot fi îndreptate sub nicio formă, nici prin acordarea unui termen în acest sens, singurul remediu constituindu-l restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

În ce priveşte Decizia penală nr. 53/A din 2 iunie 2009, pronunţată în Dosarul penal nr. 4177/111/P/2003 al Curţii de Apel Oradea de completul de judecată din care a făcut parte magistratul C.A., cea care a pronunţat şi Decizia penală ce face obiectul recursului de faţă, se constată că prin hotărârea judecătorească sus-menţionată s-a desfiinţat Sentinţa penală nr. 212/P/2007 din 11 iulie 2007 a Tribunalului Bihor prin care recurentul şi intimaţii au fost condamnaţi în prezenta cauză şi s-a dispus rejudecarea cauzei de către aceeaşi instanţă pe motiv că judecătorul fondului s-a antepronunţat, fiind astfel incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (2) C. proc. pen.

Hotărârea susmenţionată a fost casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care prin Decizia nr. 4254 din 18 decembrie 2009 a admis recursul parchetului şi a trimis cauza pentru continuarea judecăţii la Curtea de Apel Oradea cu motivarea că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că pronunţarea de către judecătorul fondului asupra cererii de extindere a procesului penal formulată de reprezentantul parchetului, cerere pe care a respins-o, se circumscrie cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (2) C. pen.

Rezultă aşadar că judecătorul C.A. nu s-a pronunţat asupra unor aspecte vizând soluţionarea nemijlocită a apelului, situaţie în care, într-adevăr, ar fi devenit incompatibilă să judece apelurile declarate de inculpaţi în al doilea ciclu procesual.

În ce priveşte cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 48 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. referitor la judecătorul M. (C.) A., Înalta Curte constată că nici acesta nu este incident în cauză.

Există cazul de incompatibilitate prevăzut de textul de lege susmenţionat pentru judecătorul care a soluţionat propunerea de arestare preventivă ori de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale.

Prin Încheierea din 16 iulie 2003 pronunţată în Dosarul 4177/P/2003, judecătorul M. (C.) A. a verificat legalitatea şi temeinicia arestării preventive a recurentului inculpat în cursul judecăţii, în conformitate cu prevederile art. 160^b C. proc. pen. şi nu a dispus prelungirea măsurii arestării preventive cum în mod greşit s-a susţinut de către apărare.

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. invocat de inculpat este incident, între altele, atunci când instanţa nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.

În considerentele deciziei atacate, instanţa de apel reţine că, fără a reitera întreaga activitate reţinută în sarcina inculpaţilor trimişi în judecată, probele administrate în cauză au confirmat pe deplin participarea inculpaţilor la comiterea infracţiunilor deduse judecăţii, iar încadrarea juridică a acestora este corectă.

A mai reţinut instanţa de apel că nu sunt fondate criticile formulate de recurent în legătură cu nulitatea fazei procesuale a urmăririi penale şi că nu a constatat existenţa unor cazuri care să conducă la concluzia incidenţei dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen. în ceea ce priveşte desfăşurarea fazei procesuale a urmăririi penale.

Referitor la celelalte cereri formulate de recurent prin apărător, instanţa de apel s-a pronunţat prin încheierile de şedinţă pronunţate în cursul judecăţii.

În ce priveşte proba cu expertiza financiar contabilă, Înalta Curte constată că această probă a fost administrată în cursul urmăririi penale.

Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Din analiza dispoziţiei legale susmenţionate rezultă că probele administrate în faza de urmărire penală au aceeaşi valoare cu probele administrate în faza cercetării judecătoreşti, că probele administrate în faza de urmărire penală se analizează coroborat cu cele administrate în faza cercetării judecătoreşti şi că scopul probelor, prevăzut în art. 62 C. proc. pen., constând în aflarea adevărului, este identic pentru ambele faze ale procesului penal.

Prin urmare, probele administrate în faza de urmărire penală nu servesc exclusiv pentru trimiterea în judecată a inculpatului, iar faptul că instanţa de judecată este obligată să verifice legalitatea probelor şi să stabilească utilitatea şi concludenţa acestora în cursul cercetării judecătoreşti nu duce automat la concluzia excluderii probelor administrate faza de urmărire penală.

Aşadar, nu se poate susţine că respingând cererea inculpatului recurent de a se dispune în cursul cercetării judecătoreşti efectuarea unei noi expertize financiar-contabile, probă care a fost administrată în cursul urmăririi penale, instanţa de fond şi instanţa de prim control judiciar au încălcat prevederile art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, precum şi dreptul la apărare al inculpatului, aşa cum a susţinut apărarea. Inculpatul a luat cunoştinţă în cursul urmăririi penale de conţinutul expertizei şi a avut posibilitatea de a formula eventuale obiecţiuni.

În ce priveşte încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina recurentului inculpat, Înalta Curte constată că este corectă, în cauză nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

Recurentul inculpat a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave comisă în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. constând în aceea că în perioada martie - iulie 1999, la intervale diferite de timp şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de administrator la SC „R.I." SRL Oradea şi în numele SC „O.I." SRL Oradea, SC „M.C." SRL Bucureşti şi SC „ME&ME T." SRL Oradea, cu prilejul încheierii şi derulării unor contracte de livrare produse petroliere a indus în eroare SNP P. SA - Sucursala PECO Bihor, prin ridicarea de produse petroliere pe care nu le-a achitat, cauzând acestei societăţi un prejudiciu de 14.678.232.138 ROL, respectiv pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (pentru această faptă s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale), constând în aceea că în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a preluat documentele de ridicare a produselor petroliere, cunoscând că inculpatul C.A. le-a completat cu date nereale, evidenţiindu-le în documentele contabile ale firmei sale sau ale celorlalte 3 firme.

Întrucât recurentul inculpat a avut de la început reprezentarea de ansamblu a activităţii sale infracţionale, iar actele materiale ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de înşelăciune au fost comise la intervale de timp diferite, dar în realizarea aceleaşi rezoluţii infracţionale, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) referitoare la infracţiunea continuată şi nu cele ale art. 33 lit. a) C. pen., nerezultând din probele administrate în cauză că inculpatul a acţionat în scopul prejudicierii părţii civile în baza unor rezoluţii infracţionale distincte.

Reţinând incidenţa prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), referitoare la caracterul continuat al infracţiunii, prejudiciul care în speţă se circumscrie noţiunii de consecinţe deosebit de grave în sensul prevederilor art. 146 C. pen. se determină prin totalizarea pagubelor materiale cauzate părţii civile prin toate acţiunile sau inacţiunile prin care se realizează elementul material al laturii obiective a infracţiunii.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurentul inculpat a susţinut că soluţia legală şi temeinică ce s-ar fi impus a fi pronunţată în cauză de către instanţa de fond şi de cea de apel era aceea de achitare pentru lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune pentru care a fost trimis în judecată, pe de o parte pentru că neavând calitatea de administrator al societăţilor SC „O.I." SRL Oradea, SC „M.C." SRL Bucureşti şi SC „ME&ME T." SRL, nu poate fi tras la răspundere penală în calitate de autor al infracţiunii sus-menţionate, iar pe de altă parte pentru că aşa cum rezultă din raportul de expertiză financiar-contabilă, întocmit în faza de urmărire penală, persoanele vinovate de producerea prejudiciului în patrimoniul SNP P. sunt A.O. - fostul director - şi M.G., administratorul celor trei societăţi comerciale.

Cazul de casare susmenţionat va fi analizat împreună cu cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a cărui incidenţă în cauză recurentul o motivează tot pe împrejurarea că instanţa de fond şi instanţa de prim control judiciar au dispus condamnarea sa pornind de la atribuirea calităţii sale de administrator al SC „O.I." SRL, SC „M.C." SRL Bucureşti şi SC „ME&ME T." SRL, calitate pe care în realitate nu a avut-o niciodată.

Susţinerea recurentului inculpat în sensul că instanţele inferioare l-au condamnat în considerarea calităţii sale de administrator al celor trei societăţi comerciale nu este fondată, atât tribunalul cât şi instanţa de prim control judiciar reţinând că inculpatul a desfăşurat activităţi de inducere în eroare a părţii civile, ce se circumscriu elementului material al laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune în calitate de administrator al SC „R.I." SRL Oradea (calitate necontestată de recurent), respectiv, în numele SC „O.I." SRL, SC „M.C." SRL Bucureşti şi SC „ME&ME T." SRL.

Pe de altă parte, art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) care incriminează infracţiunea de înşelăciune nu condiţionează existenţa acestei fapte de o calitate anume a subiectului activ, acesta putând fi orice persoană.

Aprecierea expertului contabil în sensul că singurele persoane responsabile pentru înregistrarea pagubei în patrimoniul sucursalei PECO Bihor sunt inculpaţii A.O. şi M.G. nu poate conduce la exonerarea de răspundere penală a recurentului - inculpat B.D.C., din moment ce probele administrate în cauză, analizate pe larg în considerentele sentinţei şi deciziei, au demonstrat pe deplin vinovăţia acestuia în comiterea infracţiunii de înşelăciune având drept consecinţă prejudicierea unităţii sus-menţionate.

De altfel, stabilirea răspunderii penale a recurentului-inculpat pentru infracţiunile comise este atributul organului de urmărire penală şi al instanţei de judecată, în nici un caz, nu cade în sarcina expertului contabil.

Apărarea recurentului inculpat în sensul că nu a achiziţionat produse petroliere în numele SC „O.I." SRL Oradea, SC „M.C." SRL Bucureşti şi SC „ME&ME T." SRL este infirmată de declaraţiile celorlalţi inculpaţi şi ale martorilor care şi-au desfăşurat activitatea în cadrul sucursalei şi care au constatat că de livrarea produselor petroliere către cele trei societăţi comerciale s-a ocupat numai recurentul inculpat.

În ce priveşte societatea SC „O.I." SRL Oradea, înfiinţată de către martorul M.F. în calitate de asociat unic, la îndemnul inculpatului M.G., înregistrată la ORC Bihor şi care îşi avea sediul într-un bloc aparţinând acestui din urmă inculpat, a fost una din firmele care conform înţelegerii iniţiale dintre recurent şi M.G. a fost introdusă în circuitul afacerilor cu produse petroliere prin Încheierea cu Sucursala Peco - Bihor a contractului nr. B/1999.

De formalităţile legate de încheierea contractului s-a ocupat recurentul inculpat care s-a folosit de relaţiile pe care le avea în cadrul Sucursalei Peco Bihor, M.G. necunoscându-l nici pe inculpatul A.O. - directorul societăţii - nici pe ceilalţi inculpaţi.

De asemenea, în privinţa SC „R.I." SRL Oradea, societate înfiinţată în anul 1994, înregistrată la Camera de Comerţ şi Industrie a Judeţului Bihor - ORC în cadrul căreia recurentul - inculpat B.C.D. cumula calităţile de asociat unic şi administrator, acesta a fost cel care a adus la sediul părţii civile delegaţiile de ridicare a mărfii şi s-a ocupat de obţinerea avizului de livrare de la inculpatul D.D., adjunctul şefului de depozit. Intimatul inculpat D.D. a confirmat în declaraţiile date că delegaţiile de ridicare a mărfii pentru această societate erau prezentate de recurent şi că în cuprinsul acestora erau consemnate în fals numele unor persoane care în realitate nu s-au prezentat niciodată pentru ridicarea de produse petroliere, precum şi numerele de înmatriculare ale unor autovehicule improprii transportului unor astfel de produse.

O altă firmă folosită de recurent şi de inculpatul M.G. pentru achiziţionarea de produse petroliere de la sucursala Peco Bihor a fost SC „M.C." SRL Bucureşti, societate înfiinţată în anul 1998, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Bucureşti având ca asociat unic şi administrator pe cetăţeanul irakian K.J.G., care l-a împuternicit pe M.G. să efectueze operaţiuni bancare pentru această societate.

Ca şi în cazul societăţii anterioare, inculpatul M.G. l-a mandatat pe recurent să încheie în numele SC „M.C." SRL Bucureşti un contract cu sucursala Peco Bihor având ca obiect produse petroliere. În acest sens a fost încheiat contractul nr. C din 7 iulie 1999 semnat din partea furnizorului de către inculpaţii A.O. şi H.V.F. fără ca aceştia să solicite beneficiarului să prezinte garanţii bancare.

Şi de această dată delegaţiile au fost prezentate spre avizare inculpatului D.D., tot de către inculpatul B.D.C.

În ce priveşte societatea SC „ME&ME T." SRL, a fost înfiinţată în anul 1993 de către martorul B.F., fiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Bihor. La data de 25 iulie 1996 a fost încheiat un act adiţional la contractul de societate prin care părţile sociale au fost cesionate martorei G.A.M., concubina inculpatului M.G.

În baza înţelegerii prealabile cu inculpatul B.C., inculpatul M.G. a convenit cu acesta ca şi societatea sus-menţionată să fie folosită pentru achiziţionarea de produse petroliere de la SNP P. - Sucursala Peco Bihor. În acest sens a fost încheiat contractul nr. D/1999 între Sucursala Peco Bihor şi SC „ME&ME T." SRL de formalităţile legate de încheierea contractului şi de avizarea delegaţiilor ocupându-se tot recurentul inculpat B.D.C.

Prin urmare, în acord cu concluzia la care au ajuns instanţa de fond şi instanţa de prim control judiciar, Înalta Curte constată că faptele recurentului - inculpat B.C.D. constând în aceea că în calitate de administrator la SC „R.I." SRL Oradea şi în numele SC „O.I." SRL Oradea, SC „M.C." SRL Bucureşti şi SC „ME&ME T." SRL Oradea, în perioada martie - iulie 1999, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu prilejul încheierii şi derulării unor contracte de livrare produse petroliere a indus în eroare SNP P. SA - Sucursala Peco Bihor, prin ridicarea de produse petroliere pe care nu le-a achitat, cauzând un prejudiciu în sumă de 14.678.232.138 ROL şi a preluat documentele de ridicare a produselor petroliere cunoscând că intimatul inculpat C.A. le-a completat cu date nereale, evidenţiindu-le în documentele contabile ale firmei sale sau ale celor 3 firme, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. şi de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (pentru această din urmă infracţiune, în raport cu data comiterii ei intervenind prescripţia răspunderii penale.)

În ce priveşte individualizarea pedepsei, Înalta Curte constată, contrar celor susţinute de recurent, că instanţa de fond a reţinut în favoarea sa circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. şi i-a dat eficienţa cuvenită stabilind o pedeapsă de 5 ani închisoare apropiată de minimul special prevăzut de art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. care dispune că în cazul în care există circumstanţe atenuante pedeapsa principală se coboară când minimul special este de 10 ani sub acest minim, dar nu mai jos de 3 ani.

O mai mare reducere a cuantumului pedepsei nu se justifică având în vedere gravitatea faptei determinată de modul şi împrejurările în care a fost comisă, de numărul mare de acte materiale ce intră în conţinutul constitutiv al acesteia şi, nu în ultimul rând, de valoarea ridicată a prejudiciului în sumă de 14.678.232.138 ROL şi care nu a fost recuperat.

Constatând că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de prim control judiciar a fost just individualizată, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 86¹ C. pen. în raport de cerinţa înscrisă la alin. (1) lit. a) din textul de lege sus-menţionat, potrivit căreia suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se poate dispune dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 4 ani.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că executarea de către recurent a pedepsei de 5 ani închisoare în condiţiile art. 57, 71 C. pen. este de natură a-şi atinge scopul preventiv şi educativ cerut de art. 52 C. pen. şi de a contribui la reeducarea acestuia.

În ce priveşte cererea de restituire a cauzei la procuror pentru motivele invocate în apel şi care potrivit susţinerilor recurentului se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., Înalta Curte reţine, în acord cu concluzia la care a ajuns instanţa de prim control judiciar că nu este fondată, în cursul urmăririi penale nefiind constatate încălcări ale dispoziţiilor legale sancţionate cu nulitatea absolută.

Potrivit art. 332 alin. (2) C. proc. pen., cazurile în care instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale se referă la nerespectarea dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi la asistarea acestuia de către apărător.

Între motivele invocate de recurent în cererea de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale nu se regăseşte niciunul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de textul de lege susmenţionat care să justifice soluţia cerută de acesta.

În ce priveşte disjungerea cauzei şi judecarea separată a inculpaţilor A.O. şi M.G., Înalta Curte constată că o atare soluţie s-a dispus în interesul unei bune judecăţi, iar reunirea cauzelor la instanţa de recurs se poate dispune conform art. 37 alin. (2) C. proc. pen. numai dacă se află în acelaşi stadiu de judecată.

În consecinţă, reţinând că Decizia pronunţată de instanţa de apel este nelegală şi netemeinică în ce priveşte soluţia de achitare dispusă faţă de intimatul-inculpat H.V.F., în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, se va casa în parte Decizia şi se vor menţine dispoziţiile Sentinţei penale nr. 212/P din 11 iulie 2007 în ceea ce-l priveşte pe acest intimat inculpat.

Neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate şi netemeinicie a deciziei atacate, se vor menţine celelalte dispoziţii ale acesteia.

Constatând că nu sunt întemeiate criticile aduse deciziei de către inculpatul B.C.D., recursul declarat de acesta se va respinge ca nefondat în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat B.C.D. va fi obligat la plata sumei de 750 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 RON reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru acesta până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu în sumă de câte 300 RON pentru intimaţii inculpaţi C.A. şi D.D.I. se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 91/A din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimaţii inculpaţi C.A.A., H.V.F. şi D.G.D.I.

Casează în parte susmenţionata decizie şi menţine dispoziţiile Sentinţei penale nr. 212/P din 11 iulie 2007 pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 4177/111/2003, în ceea ce îl priveşte pe intimatul inculpat H.V.F.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C.D. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurentul inculpat B.C.D. la plata sumei de 750 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 300 RON, pentru intimaţii inculpaţi C.A.A. şi D.G.D.I., se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 noiembrie 2011.

Procesat de GGC - LM

← ICCJ. Decizia nr. 4250/2011. Penal		ICCJ. Decizia nr. 102/2011. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2021/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 3972/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 4213/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 4250/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 102/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs