ICCJ. Decizia nr. 21/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 21/2011
Dosar nr. 10/1/2011
Şedinţa publică din 05 ianuarie 2011
Asupra recursului penal de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 9 decembrie 2010 pronunţată în dosarul nr. 28782/3/2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a menţinut, în temeiul dispoziţiilor art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., starea de arest preventiv a inculpatei N.M., reţinându-se, în esenţă, că în cauză există suficiente indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că aceasta a comis faptele pentru care este cercetată, totodată, fiind îndeplinite cumulativ şi cele două condiţii stabilite de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile de omor deosebit de grav şi tâlhărie este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol pentru ordinea publică în raport de gravitatea şi natura faptelor şi modalitatea de săvârşire a acestora.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata N.M. solicitând cercetarea sa în stare de libertate arătând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu impun în continuare privarea de libertate, în condiţiile în care a recunoscut fapta şi nu e cunoscută cu antecedente penale.
Analizând încheierea recurată atât prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpata N.M. a fost trimisă în judecată pentru infracţiunile de omor deosebit de grav şi tâlhărie, întrucât la data de 15 ianuarie 2009 a pătruns împreună cu coinculpatul N.R.A. în locuinţa victimei F.G., i-a aplicat mai multe lovituri provocându-i leziuni traumatice care ulterior au dus la deces şi a sustras mai multe bunuri şi sume de bani.
Inculpata a fost arestată preventiv prin încheierea de şedinţă din 07 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, constatându-se incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 143 raportat la art. 681 C. proc. pen. şi ale art. 148 lit. b) şi f) C. proc. pen.
Înalta Curte constată că aceste temeiuri se menţin şi în prezent şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Astfel, probatoriul administrat ulterior luării măsurii arestării preventive, precum şi pronunţarea unei hotărâri de condamnare în primă instanţă, chiar nedefinitivă, nu au fost de natură a înlătura concluzia iniţială, aceea a existenţei probelor cu caracter temeinic care justifică presupunerea rezonabilă că inculpata a săvârşit faptele pentru care este cercetată.
La aprecierea pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezintă lăsarea în libertate a inculpatei N.M., Înalta Curte are în vedere natura şi gravitatea faptelor comise, circumstanţele personale ale acesteia, dar şi rezonanţa socială a infracţiunilor de acest gen.
Astfel, se constată că inculpata N.M., deşi se bucură de circumstanţe personale favorabile, este cercetată pentru săvârşirea unor infracţiuni cu un grad de pericol social ridicat, rezultat nu numai din limitele mari de pedeapsă prevăzute de lege, dar şi din natura şi modalitatea concretă de comitere a acestora ( infracţiuni de violenţă comise de mai multe persoane în scopul obţinerii unor foloase patrimoniale), precum şi din urmarea produsă (moartea victimei) şi recrudescenţa faptelor de acest gen.
In plus, chiar dacă au trecut aproape 2 ani de la arestarea preventivă a inculpatei N.M., se justifică în continuare menţinerea acesteia în arest, fără ca astfel să se aducă atingere prezumţiei de nevinovăţie de care beneficiază pe durata procesului penal până la pronunţarea unei hotărâri definitive şi prevenţia provizorie să se transforme într-o executare anticipată a pedepsei, întrucât în raport de circumstanţele cauzei nu s-a depăşit la acest moment procesual caracterul rezonabil al detenţiei preventive.
Ca atare, Înalta Curte reţine că în cauză nu au intervenit elemente noi de la pronunţarea hotărâri de condamnare care să impună luarea unei măsuri alternative mai puţin restrictivă de libertate, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel care a menţinut sarea de arest a inculpatei N.M.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpata N.M.
In raport de soluţia ce se va pronunţa, instanţa îl va obliga pe inculpata la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata N.M. împotriva încheierii din 9 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 28782/3/2009.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 5 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2009/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2100/2011. Penal → |
|---|
