ICCJ. Decizia nr. 2204/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 53/PI din 24 februarie 2011 Curtea de Apel Timișoara în baza art. 2781alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată plângerea petenților K.V.A. și K.E. formulată împotriva rezoluției din 19 iulie 2010 dată în dosar nr. 259/P/2010 și a rezoluției din 17 august 2010 dată în dosar nr. 929/II/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pe care le-a menținut ca temeinice și legale.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petenții la plata cheltuielilor judiciare față de stat.
A constatat Curtea de Apel Timișoara că din examinarea întregului material probator existent în cauză, procurorul de caz a conturat în mod corect starea de fapt rezultată din piesele dosarului, respectiv aceea că la sfârșitul anului 2007 avocatul J.S.A. a fost contactată telefonic de petenți în vederea deschiderii și susținerii unui proces civil de ieșire din indiviziune pentru care costurile totale au fost stabilite la suma totală de 3.000 Euro, încheindu-se contractul de asistență juridică nr. 0076376 din 19 noiembrie 2007 între numita P.S. și avocat, eliberându-se factura nr. 13 din 19 noiembrie 2007 pentru suma de 10.000,00 lei.
Din probele dosarului a rezultat că procesul civil a demarat ca urmare a demersurilor făcute de către avocatul J.A.S., dovadă fiind fotocopiile depuse la dosarul cauzei, însă pe parcurs petenții au renunțat la serviciile acestui avocat în mod unilateral.
Din conturarea acestei stări de fapt și din probele dosarului a constatat instanța de fond că nu rezultă că intimata J.S.A. ar fi săvârșit vreo faptă de natură penală, ea exercitându-și meseria de avocat în condiții de legalitate, încheind contractul de asistență juridică cu reprezentantul petenților, numita P.S., al cărui nume se află trecut la rubrica client/reprezentant pentru suma plătită eliberându-se atât factură, cât și două chitanțe, existente la fila 21-22 dosar nr. 259/P/2010, neputându-se vorbi de existența infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), dar nici de cea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 din Legea nr. 249/2005, neexistând nici probe și nici indicii cu privire la săvârșirea de vreo faptă penală de către intimata J.A.S.
Procurorul de caz în mod judicios a arătat că pentru eventualele pretenții ale persoanelor vătămate legate de restituirea unei părți din onorariul avocațial, sunt incidente dispozițiile legale legate de legea privind Organizarea exercitării profesiei de avocat, coroborate cu clauza din contractul de asistență juridică care arată că toate litigiile cu privire la nașterea, modificarea, stingerea, interpretarea și executarea acelui contract, sunt supuse regulilor de arbitraj, regulilor de procedură prevăzute de lege și de statutul profesiei de avocat.
Cu privire la ofițerul de poliție C.A., instanța a apreciat că citarea făptuitorilor în dosarul nr. 13414/P2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara în care petenții au avut calitate de făptuitori, ca urmare a plângerii formulate de avocatul J.S.A. împotriva acestora pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă prev. de art. 259 C. pen., instanța a apreciat că acest lucru se circumscrie normelor procesual penale, audierea făptuitorilor neputându-se efectua printr-un reprezentant (V.D.), aspect independent de mutarea sediului administrativ al instituției Poliției, astfel că reclamația susținută de petenți nu are nici un suport probator, neconturându-se săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 146 C. pen. de către numitul C.A., ofițer în cadrul IPJ Timiș.
Curtea de Apel Timișoara a apreciat că plângerea formulată de către petenții K.V. și K.E. este nefondată, neputându-se reține în sarcina intimaților J.S.A., avocat în cadrul Baroului Timiș și C.A., comisar în cadrul IPJ Timiș, infracțiunea reclamată de către petenți, astfel că a respins plângerea formulată de petenți fiind menținute ca temeinice și legale rezoluția din 19 iulie 2010 dată în dosar nr. 259/P/2010 și rezoluția din 17 august 2010 dată în dosar nr. 929/II/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
La data de 15 martie 2011, nemulțumiți de această hotărâre, petenții K.V. și K.E. au formulat recurs împotriva sentinței menționate și au solicitat admiterea recursului, arătând că soluția pronunțată de Curtea de Apel Craiova este nelegală, motivele de recurs invocate fiind la fila 2-3 din dosar, fiind expuse pe larg în motivele depuse ulterior.
Examinând hotărârea atacată prin prisma admisibilității căii de atac a recursurilor petenților K.V. și K.E., în fața înaltei Curți, în raport de obiectul cauzei, de prevederile art.278/1 alin. (10) C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202 din 25 noiembrie 2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt inadmisibile.
Prin sentința penală nr. 53/PI din 24 februarie 2011 Curtea de Apel Timișoara în baza art. 2781alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată plângerea petenților K.V.A. și K.E. formulată împotriva rezoluției din 19 iulie 2010 dată în dosar nr. 259/P/2010 și a rezoluției din 17 august 2010 dată în dosar nr. 929/II/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pe care le menține ca temeinice și legale, soluție definitivă.
Astfel, Curtea de Apel Timișoara față de noile dispoziții legale menționate mai sus a pronunțat o hotărâre definitivă, decizie ce nu mai poate fi atacată cu recurs.
Dispozițiile art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen. au fost modificate prin Legea nr. 202 din 25 noiembrie 2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, în sensul că "hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) C. proc. pen. este definitivă." Astfel, în noua reglementare a art. 278/ 1 alin. (10) C. proc. pen. nu se mai poate exercita nicio cale ordinară de atac împotriva sentințelor pronunțate în temeiul art. 278/1 alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., sentința dată fiind definitivă de la momentul pronunțării. Textul modificat, deși înlătură al doilea grad de jurisdicție, nu constituie o încălcare a principiului liberului acces la justiție și nici o lezare a dreptului la dublul grad de jurisdicție în materie penală, drept la care se referă art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme dispoziția menționată prevede respectarea dublului grad de jurisdicție în materie penală, dar face referire doar la judecarea infracțiunilor, și nu la toate chestiunile procesual penale. Față de noile modificări, sentințele întemeiate pe dispozițiile art. 278/1 pronunțate începând cu data de 25 noiembrie 2010, indiferent de data sesizării instanței, anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, vor fi definitive în momentul pronunțării, nefiind supuse niciunei căi de atac ordinare.
Astfel, față de cele menționate, au fost respinse, ca inadmisibile, în fața înaltei Curți de Casație și Justiție, recursurile declarate de petenții K.V. și K.E., conform art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., aplicându-se și prevederile art. 192 C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2202/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2224/2011. Penal → |
|---|
