ICCJ. Decizia nr. 2142/2011. Penal

Prin sentința penală nr. 276 din 07 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, s-au hotărât următoarele:

în baza art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 actualizată, a fost condamnat inculpatul R.F.V., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, la pedeapsa de 8 luni închisoare.

în baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a 2-a lit. b) C. pen.

în baza art. 255 alin. (4) raportat la art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul R.F.V. a echivalentului în lei a sumei de 1000 Euro (Eur).

în baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

în baza art. 189 C. proc. pen. s-a dispus virarea din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului Satu Mare a sumei de 200 lei, onorariu apărător din oficiu, conform delegației nr. 1522/2010, pe seama doamnei avocat P.M.

Tribunalul a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare emis în dosar nr. 289/P/2010 al acestei unități de parchet, la data de 04 octombrie 2010, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului R.F.V., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 255 C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000. Cu privire la starea de fapt, în rechizitoriu s-au reținut următoarele:în data de 06 septembrie 2010, agentul de frontieră R.V.S. a formulat un denunț, din care rezultă că, la data susmenționată, aflându-se în serviciu împreună cu agentul poliției de frontieră O.M., pe DJ 109 M, în localitatea Tămășeni, au oprit pentru control autoturismul cu nr. de înmatriculare. Procedând la legitimarea conducătorului auto, au constatat că acesta se numește R.F.V.

în urma controlului efectuat asupra autoturismului în portbagajul acestuia au fost descoperite două sacoșe conținând cartușe de țigări marca VICEROY. întrucât învinuitul R.F.V. nu avea acte de proveniență a țigărilor a fost condus la sediul Sectorului Politiei de Frontieră Târna Mare, solicitându-i-se să dea o declarație în legătură cu proveniența țigărilor și a modului în care acestea au fost dobândite.

Aflând faptul că va fi amendat și că țigările îi vor fi confiscate i-a promis agentului R.F.V. suma de 500 Euro pentru ca acesta să nu ia măsurile legale față de el.

Agentul a anunțat Serviciul Anticorupție Satu Mare, care, în baza ordonanței procurorului de delegare, s-au deplasat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Satu Mare, și unde, după ce au procedat la instalarea mijloacelor de înregistrare în mediu ambiental, a fost înregistrată discuția în mediul ambiental, din redarea căreia se constată că, învinuitul a promis suma de 1000 Euro agentului de poliție R.F.V. pentru ca acesta să nu ia măsurile legale față de el.

S-a mai reținut că, în timpul audierilor învinuitul a recunoscut fapta comisă, iar din fișa de cazier judiciar a învinuitului a rezultat că acesta nu are antecedente penale. Analizând actele și lucrările aflate în dosarul de urmărire penală, precum și probele administrate în cursul cercetării judecătorești, tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit disp. art. 255 alin. (1) C. pen., constituie infracțiunea de dare de mită, promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale funcționarului sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri. Potrivit art. 6 din Legea nr. 78/2000, actualizată, pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, infracțiunea dedare de mită prevăzută de art. 255 C. pen. se pedepsește potrivit acestui text de lege, iar potrivit art. 7 alin. (2) din aceeași lege, fapta de dare de mită, săvârșită față de o persoană care are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 255 C. pen., al cărei maxim se majorează cu 2 ani.

A rezultat din cuprinsul acestor dispoziții legale că infracțiunea de dare de mită este o infracțiune comisivă al cărei element material poate fi realizat prin săvârșirea uneia din acțiunile prevăzute alternativ în textul legii, respectiv: promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase unui funcționar pentru a îndeplini, a nu îndeplini sau întârzia îndeplinirea unui act referitor la îndatoririle sale de serviciu ori pentru a efectua un act contrar acestor îndatoriri.

Promisiunea constă în făgăduiala pe care o persoană o face unui funcționar cu privire la avantajul pe care îl va avea acesta dacă va acționa sau nu va acționa în sensul dorit de acea persoană, iar oferirea constă în aceea că mituitorul prezintă funcționarului folosul pe care acesta urmează să-l primească pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea actului respectiv.

Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea de dare de mită se săvârșește doar cu intenție directă, respectiv făptuitorul își dă seama că promițând, oferind sau dând unui funcționar bani sau alte foloase necuvenite, săvârșește asupra acestuia un act de corupere, care creează o stare de pericol pentru buna desfășurare a activității de serviciu, urmare a cărei producere o dorește. Latura subiectivă mai include și cerința unui scop special urmărit de făptuitor și anume îndeplinirea, neîndeplinirea sau întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale celui asupra căruia săvârșește actul de corupere, ori efectuarea unui act contrar îndatoririlor de serviciu ale acestuia. Potrivit disp. art. 21 din O.U.G. nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră, actualizată, în zona de competență Poliția de Frontieră Română are printre atribuții și constatarea contravențiilor și aplicarea de sancțiuni contravenționale, potrivit legii.

în cauză, la data de 06 septembrie 2010, după orele 17,30 și până la orele 20,30, inculpatul R.F.V. i-a oferit agentului de poliție R.V.S. din cadrul IJPF Satu Mare - SPF Târna Mare, pe când se afla împreună cu acesta în biroul șefului de tură din cadrul Sectorului Politiei de Frontieră Târna Mare, suma de 500 Euro pentru ca acesta să nu ia măsurile legale față de el și să-i permită să plece. Oferirea acestei sume de bani de către inculpat a avut loc după ce agentul de poliție R.V.S. i-a cerut acestuia să dea o declarație scrisă cu privire la cantitatea de țigări aflată în autoturismul propriu, proveniența acestor țigări, precum și modul în care Ie-a dobândit.

Această solicitare a survenit după ce anterior, în cursul aceleiași zile, în jurul orelor 17,30, pe când se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în calitate de agenți ai poliției de frontieră, având misiunea de Post Control pe comunicația Batarci - Tămășeni, jud.Satu Mare, numiții R.V.S. și O.M.N. au oprit pentru control autoturismul având nr. de înmatriculare, condus de către inculpat, iar la controlul autoturismului au constatat că în portbagajul acestuia se află două sacoșe de rafie în care se găseau mai multe cartușe de țigări marca "VICEROY". în continuare, inculpatul a fost invitat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Târna Mare pentru continuarea verificărilor, respectiv întocmirea documentelor legale, fiind însoțit de către cei doi agenți ai poliției de frontieră, numitul R.V.S. urcând în autoturismul condus de inculpat, iar numitul O.M.N. însoțindu-i îndeaproape cu mașina de serviciu din dotare. După introducerea autoturismului în curtea sectorului, inculpatul a fost condus în sediul instituției pentru întocmirea documentelor legale, ocazie cu care numitul R.V.S. i-a cerut inculpatului să scrie declarația mai sus arătată. Cu această ocazie inculpatul R.V.F. i-a oferit polițistului suma de 500 Euro. în continuare, agentul de poliție R.V.S., după ce a respins oferta inculpatului, solicitându-i acestuia să-și continue declarația, a părăsit biroul în care se afla inculpatul și a raportat superiorilor săi cele întâmplate. Totodată, a întocmit "denunțul" scris aflat la fila 1 din dosar u.p. în baza acestui denunț, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare a autorizat prin ordonanță, efectuarea în continuare de interceptări și înregistrări audio-video în mediu ambiental, a întâlnirii dintre agentul R. și inculpatul R.F., începând cu data de 06 septembrie 2010, orele 20,30.După finalizarea declarației solicitate de către agentul de poliție R.V.S., inculpatul s-a deplasat în curtea sectorului la autoturism, împreună cu agentul de poliție, pentru inventarierea țigărilor, constatându-se cu această ocazie că inculpatul deținea 90 de cartușe de țigări marca "VICEROY". Pe când se aflau în preajma autoturismului, cu ocazia inventarului, inculpatul R.V.F. a reînnoit oferta de plată a sumei de 500 de Euro către agentul de poliție, pentru ca acesta să-l lase să plece. Mai mult decât atât inculpat a dublat suma, oferind să-i plătească agentului de poliție suma de 1000 Euro, sugerându-i să se întâlnească a doua zi în mun. Satu Mare pentru efectuarea plății. Aceste ultime discuții au fost înregistrate, iar conținutul lor rezultă din procesul verbal de redare a înregistrărilor aflat la filele 18-20 din dosar u.p., discuții ce au fost însușite de către inculpat, care a arătat în fața instanței că nu contestă cele menționate în acest proces verbal.

Fapta inculpatului R.V.F., care la data de 06 septembrie 2010 a oferit în mod repetat denunțătorului R.V.S., agent în cadrul IJPF Satu Mare, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu suma de 500 Euro și apoi 1000 Euro, pentru ca acesta să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, privind confiscarea cantității de 90 cartușe de țigări marca Viceroy cu privire la care nu deținea documente legale de proveniență, s-a apreciat că întrunește elementele constituie ale infracțiunii de dare de mită, faptă prev. și ped. de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. Infracțiunea comisă de inculpat s-a consumat în momentul inițial, în care acesta a oferit suma de 500 Euro denunțătorului pentru ca acesta să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu.

Inculpatul a acționat cu intenție directă, acesta dându-și seama că oferind bani agentului de poliție săvârșește un act de corupere, urmărind prin această activitate neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către lucrătorul de poliție, privind aplicarea unei amenzi și confiscarea țigărilor.

Pentru motivele mai sus arătate, tribunalul a reținut că sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, inculpatul săvârșind fapta cu vinovăție, așa încât a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii. în acest sens, au fost considerate ca fiind nefondate apărările inculpatului, prin care solicită achitarea sa de sub acuzația săvârșirii infracțiunii de dare de mită, în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b), d) sau e) C. proc. pen., respectiv pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală, faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv există vreuna dintre cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, cu referire la împrejurarea că inculpatul ar fi fost determinat de către denunțător să comită această faptă. Fapta inculpatului R.F.V., astfel cum a fost mai sus descrisă, nu numai că este prevăzută de legea penală, fiind incriminată prin disp. art. 255 C. pen., dar întrunește și toate elementele constitutive ale acestei infracțiuni. Nu a putut fi primită apărarea inculpatului, formulată în cursul cercetării judecătorești, potrivit căreia ar fi făcut acea ofertă denunțătorului din glumă, deoarece oricum nu avea acea sumă de bani asupra sa, respectiv că ar fi fost determinat de către denunțător la comiterea faptei. Infracțiunea de dare de mită a fost săvârșită de către inculpat în modalitatea oferirii unei sume de bani, iar sub acest aspect nu are relevanță faptul că nu avea asupra sa suma oferită. De altfel, așa cum a rezultat din redarea înregistrărilor ambientale efectuate în cauză, inculpatul i-a propus denunțătorului să se întâlnească a doua zi pentru remiterea efectivă a sumei promise. Fapta inculpatului s-a consumat în momentul oferirii sumei inițiale de 500 Euro pe când se afla în biroul șefului de tură din cadrul Sectorului Politiei de Frontieră Târna Mare, adică mai înainte de efectuarea înregistrărilor ambientale în cauză. Din modul de acțiune al inculpatului, care mai întâi a cerut denunțătorului să-l lase să plece cu țigările încă în timp ce se aflau în mașina sa în drum spre sediul poliției, apoi a oferit suma de 500 Euro cu același scop și în final, văzând că denunțătorul nu cedează, a majorat oferta sa la 1000 Euro, a rezultat determinarea sa în atingerea scopului propus, respectiv încercarea de a cumpăra bunăvoința agentului de poliție pentru ca acesta să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu.

în plus, tribunalul a mai reținut că inculpatul R.F.V. a avut calitatea de agent al poliției de frontieră, fiind angajat al acestei instituții în perioada 1994-1999 și, prin urmare, a fost pe deplin conștient de rezultatul activității sale. în raport de momentul consumării infracțiunii de dare de mită, nu s-a putut reține că inculpatul R.F.V. ar fi fost determinat să săvârșească această infracțiune de către denunțătorul R.F.V. Mijloacele de interceptare au fost folosite abia după formularea denunțului penal în cauză, organul constatator având o atitudine pasivă la momentul săvârșirii faptei de către inculpat. De altfel, atitudinea corectă a denunțătorului în exercitarea atribuțiilor de serviciu a făcut ca inculpatul să-și intensifice activitatea de corupere, respectiv după ce inițial i-a solicitat agentului de poliție să-l lase să plece, apoi a făcut o primă ofertă privind suma de 500 Euro, după care a majorat această sumă la 1000 de Euro,a fost considerată nefondată și apărarea inculpatului, prin care a solicitat achitarea sa, în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., pe motiv că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Fapta inculpatului R.V.F., care după ce a fost surprins având asupra sa cantitatea de 90 cartușe (900 pachete) de țigări marca "Viceroy", fără a avea documente de proveniență a acestora, a oferit agentului de poliție suma de 500 Euro și apoi 1000 Euro, pentru ca acesta din urmă să nu ia măsurile legale ce se impuneau, prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, prev. de art. 18 C. pen. La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, tribunalul a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Astfel, în ce privește limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal, respectiv în Legea nr. 78/2000, tribunalul a reținut că fapta prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 se sancționează cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, al cărei maxim se majorează cu 2 ani. Cât privește gravitatea faptelor comise, persoana făptuitorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală tribunalul a avut în vedere atât gradul de pericol social generic al infracțiunilor de corupție, care este unul crescut, dar și conținutul concret al faptei ce rezultă din acțiunea inculpatului (de a oferi bani unui agent de poliție), cuantumul sumei de bani oferite pentru coruperea agentului de poliție (1000 de Euro), dar și determinarea inculpatului în atingerea scopului propus, acela de a-l determina pe lucrătorul de poliție să nu ia măsurile legale ce se impuneau privind aplicarea unei amenzi contravenționale și confiscarea țigărilor. Tribunalul a avut în vedere și persoana inculpatului, în vârstă de 37 de ani, necăsătorit, agricultor și care locuiește împreună cu părinții. Din copia fișei de cazier judiciar a inculpatului a rezultat că acesta a mai fost cercetat penal în dosar nr. 1944/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind conducerea unui autovehicul având permisul de conducere suspendat, dosar în care s-a dispus scoaterea acestuia de sub urmărire penală și aplicarea sancțiunii amenzii administrative.

După intervenția lucrătorilor anticorupție din cadrul DGA Satu Mare, inculpatul a recunoscut faptul că a oferit agentului de poliție sume de bani pentru a nu fi luate măsurile legale împotriva sa, dar cu toate acestea tribunalul a constatat că inculpatul nu a conștientizat consecințele faptelor sale, prin depozițiile sale din cursul cercetării judecătorești inculpatul încercând să arunce vina pe agentul de poliție - denunțător, ceea ce a echivalat cu neasumarea responsabilității pentru propriul comportament.

Ținând cont de toate aceste împrejurări și fără a avea în vedere alte elementele care să agraveze sau să atenueze răspunderea penală a inculpatului, tribunalul a aplicat acestuia pedeapsa de 8 luni închisoare. în ce privește modalitatea de individualizare a executării pedepsei aplicate inculpatului, tribunalul a apreciat că scopul preventiv și punitiv al acesteia, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins în cazul inculpatului R.V.F. doar prin privare de libertate, respectiv executarea efectivă a acesteia, sens în care se va face aplicarea disp. art. 71 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. privind interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, respectiv de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, ca și pedepse accesorii ce însoțesc pedeapsa principală privativă de libertate, pe durata executării acesteia. Urmare a condamnării inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, tribunalul a făcut și aplicarea disp. art. 255 alin. (4) raportat la art. 254 alin. (3) C. pen., potrivit cărora, valorile sau orice alte bunuri, care au făcut obiectul dării de mită se confiscă și, în consecință, a dispus confiscarea de la inculpat a echivalentului în lei a sumei de 1000 Euro. Conform disp. art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata tuturor cheltuielilor judiciare.

împotriva hotărârii instanței de fond, inculpatul R.F.V. a declarat apel în termen, solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței apelate, și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Satu Mare, invocând nelegala compunere a completului de judecată la data de 30 octombrie 2010, încheierea de ședință de la fila 22 dosarul Tribunalului Satu Mare, arătând că apelul a fost declarat și împotriva încheierilor interlocutorii, în cazul de față a uneia din timpul deliberării. A arătat că, cauza a fost dezbătută la Tribunalul Satu Mare la data de 30 octombrie 2010 dată la care s-au pus concluzii pe fond, după care s-a amânat deliberarea pentru o săptămână, iar la 30 noiembrie 2010, președintele completului apare ca fiind plecat la seminar, încheierea de amânare a pronunțării fiind semnată de către președintele instanței. Or, președintele instanței poate semna în anumite situații în locul altor judecători dar poate interveni în deliberare, apreciind că acesta este motiv de nulitate absolută care se răsfrânge asupra hotărârii de condamnare a inculpatului, motiv pentru care a solicitat desființarea sentinței.

în subsidiar, apărătorul inculpatului apelant, a făcut referire la modul de individualizare a pedepsei și solicită în principal aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., iar în subsidiar art. 86/1 C. pen., menționând că, inculpatul este o persoană fără antecedente penale, și că doar în mod greșit i s-a trecut în cazier o amendă administrativă, lucru care în mod normal se face doar în anumite cazuri prevăzute de lege, că inculpatul a fost prins cu o anumită cantitate de țigări, motiv pentru care a promis suma de 500-1000 Euro polițistului de frontieră, precum și că , atitudinea inculpatului a fost constantă pe parcursul urmăririi penale, lucru recunoscut și de procurorul de caz, cât și în fața primei instanțe, menționând că, propunerea de mită a existat dar a fost făcută la insistențele polițistului de frontieră,care avea tehnică operativă instalată. Verificând apelul declarat în cauză prin prisma motivelor invocate și ale celor care, potrivit legii se verifică din oficiu, instanța a constatat că apelul este fondat în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei și a greșitei aplicări a dispozițiilor art. 255 alin. (4) C. pen., admițându-l sub aceste aspecte. în mod corect prima instanță a dispus condamnarea inculpatului R.F.V. la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită săvârșită prin aceea că, în 6 septembrie 2010, fiind oprit și legitimat de agenții poliției de frontieră R.V.S. și O.M. pe DJ 109M, în loc. Tămășeni, în urma controlului asupra autoturismului, în portbagajul mașinii au fost descoperite două sacoșe conținând cartușe de țigări marca Viceroy, fără a avea acte de proveniență asupra țigărilor. Aflând faptul că va fi amendat și țigările vor fi confiscate, i-a promis agentului R.F.V. inițial suma de 500 Euro, iar ulterior 1000 Euro pentru ca acesta să nu ia măsurile legale față de el. Față de împrejurările concrete în care s-a săvârșit fapta, infracțiunea de dare de mită consumându-se în modalitatea promisiunii, față de persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale, prezentarea sa în fața organelor judiciare și comportarea sinceră pe parcursul procesului, instanța apreciază că pronunțarea condamnării pedepsei de 6 luni închisoare constituie un avertisment și chiar fără executarea pedepsei condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni. Ca atare, a schimbat modalitatea de executare a sancțiunii penale aplicate inculpatului în sensul că în baza art. 86/1 și art. 71 alin. (5) C. pen și a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 8 luni închisoare precum și a pedepselor accesorii prev de art. 71,art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen pe durata unui termen de încercare de 3 ani 8 luni, stabilit conform art. 86/2 C. pen. Dată fiind fapta săvârșită de inculpat, aplicarea doar a dispozițiilor art. 81 C. pen. privind suspendarea condiționată a executării pedepsei nefiind suficiente pentru ca pedeapsa să-și atingă scopul. S-a reținut că, dat fiind faptul că suma de 1000 Euro a fost doar promisă și nu remisă efectiv agentului poliției de frontieră, dispozițiile art. 255 alin. (4) C. pen. rap. la art. 254 alin. (3) C. pen. nu sunt aplicabile în speță. Măsura confiscării speciale se impunea a fi aplicată doar în cazul în care infracțiunea de dare de mită s-ar fi consumat în modalitatea remiterii sumei de bani, iar nu în modalitatea promisiunii acesteia. Dispozițiile C. pen. privitoare la confiscarea specială în cazul dării de mită trebuie corelate cu cele ale art.19 din Legea 78/2000 aplicabile și ele în speță, care fac referire la banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost date, iar nu la cele promise sau oferite. Trimiterea cauzei cu rejudecare la Tribunalul Satu-Mare pe motiv că una din încheierile de amânare a pronunțării a fost semnată de președintele instanței nu a putut fi reținută, atâta vreme cât titularul cauzei lipsea din instanță, în mod corect încheierea de amânare a pronunțării a fost semnată de președintele instanței, dispozițiile privitoare la nulitatea hotărârii pentru acest motiv s-a apreciat ca nefiind aplicabile în speță, atâta vreme cât nu exist nicio suspiciune că soluția ar fi fost pronunțată de un alt judecător decât cel care a participat la dezbaterea pe fond a cauzei.

împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul R.F.V.

Pentru termenul de azi 25 mai 2011, recurentul inculpat R.F.V. prin apărător ales avocat D.R., cu împuternicire avocațială depusă la dosar, a înaintat instanței o declarație notarială autentificată sub nr. 1750 din 20 mai 2011 de către B.N.P P.A.M., prin care a solicitat ca instanța să ia act de declarația de retragere a recursului formulat în cauză.

înalta Curte, față de declarația recurentului, în sensul retragerii recursului, aceasta reprezentând manifestarea sa de voință privind soluționarea acestei cauze, în baza art. 385/4 alin. (2) raportat la art. 369 C. proc. pen., a luat act de retragerea recursului declarat de recurentul inculpat R.F.V. împotriva deciziei penale nr. 14 din 24 februarie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori și în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2142/2011. Penal