ICCJ. Decizia nr. 2255/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2255/2011
Dosar nr.6596/110/2010
Şedinţa publică din 2 iunie 2011
Asupra cauzei penale de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 373/D/17 decembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 6596/110/2010 al Tribunalului Bacău s-a dispus în temeiul art. 197 alin. (1), (3) teza I C. pen. cu art. 3201 C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "viol" condamnarea inculpatului T.L., fiul lui A. şi A., născut în mun. Bacău, domiciliat în com. L.C., jud. Bacău, cetăţenia română, studii 8 clase, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupaţie, fără loc de muncă, fără antecedente penale, la pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare şi 6 (şase) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen.
În temeiul art. 181 alin. (1) C. pen. cu art. 3201 C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de "vătămare corporală" a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. cu art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 12 (doisprezece) ani închisoare şi 6 (şase) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului T.L., pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a menţinut starea de arest.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a computat din pedeapsa aplicată durata executată deja prin reţinere şi arest preventiv începând cu data de 08 iulie 2010 la zi.
În temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă D.F. prin reprezentantul său legal D.R. şi în consecinţă a fost obligat inculpatul să plătească acestei părţi civile suma de 25.000 RON cu titlu de despăgubiri civile din care 5.000 RON cu titlu de daune materiale şi 20.000 RON cu titlu de daune morale.
În temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. cu aplicarea art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, aşa cum a fost modificată prin OUG nr. 72/2006, s-au admis pretenţii civile formulate de partea civilă S.P. Bacău şi în consecinţă a fost obligat inculpatul să plătească suma de 2048,94 RON acestei unităţi sanitare, reprezentând cheltuielile efectuate cu vindecarea părţii vătămate D.F.
În temeiul art. 109 C. proc. pen. s-a dispus păstrarea mijloacelor materiale de probă ridicate, respectiv:
- plicul nr. 1 - ce conţine o pereche de adidaşi de culoare roz identificaţi cu ocazia cercetării la faţa locului;
- plicul nr. 2 - ce conţine o pereche de chiloţi pusă la dispoziţie de inculpatul T.L.;
- Coletul A - ce conţine obiecte de îmbrăcăminte şi probe în baza cărora a fost efectuată expertiza fizico-chimică;
- Coletul B – ce conţine obiecte de îmbrăcăminte puse la dispoziţie de partea vătămată, şi aflate la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Bacău.
S-a dispus plata din fondurile M.J.L.C. către Baroul Bacău a sumei de 3500 RON cu titlu de onorariu avocat oficiu, pentru avocat L.A. (pentru inculpat) şi avocat D.I. (pentru partea vătămată).
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă în care s-au inclus cheltuielile judiciare efectuate la urmărirea penală, precum şi onorariile pentru asistenţa juridică din oficiu la instanţă.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a arătat că inculpatul T.L. se cunoştea cu partea vătămată D.F., de mai mult timp, fiind consăteni. În seara zilei de 29 iunie 2010, în jurul orelor 23,00, partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul pe drumul comunal din loc. L.C. unde împreună au consumat băuturi răcoritoare. În zonă se mai aflau şi alţi tineri: P.M., G.I.-V. şi P.D.M.
În jurul orelor 23:30, ceilalţi tineri au plecat iar inculpatul T.L. a rămas singur cu partea vătămată şi s-a oferit să o conducă pe aceasta la locuinţă. Inculpatul a condus partea vătămată până în dreptul locuinţei numitului B.U. unde, inculpatul a aplicat mai multe lovituri părţii vătămate şi a forţat-o pe aceasta să se deplaseze pe o cărare până într-un loc situat în afara localităţii, unde prin folosirea forţei, inculpatul a întreţinut raport sexual normal şi anal cu partea vătămată, împotriva voinţei acesteia şi profitând de neputinţa ei de a se apăra.
După consumarea raportului sexual, la locul faptei, nu au mai fost găsiţi chiloţii şi pantalonii părţii vătămate întrucât se afundaseră în solul moale şi se impregnaseră de noroi iar datorită întunericului a fost imposibil să fie găsiţi. Obiectele de îmbrăcăminte ale părţii vătămate au fost găsite la locul faptei, cu prilejul cercetărilor efectuate de organele de poliţie şi au fost ridicate în vederea efectuării unei expertize tehnico-ştiinţifice.
Inculpatul T.L. a condus-o pe partea vătămată până la aproximativ 50 m de locuinţă, aceasta fiind fără chiloţi şi pantaloni, după care partea vătămată s-a deplasat singură la domiciliu.
Inculpatul s-a deplasat apoi la domiciliul său unde a constatat că a pierdut telefonul şi s-a întors la locul faptei pentru a-l căuta. După ce a recuperat telefonul pierdut, inculpatul a revenit la domiciliu unde s-a dezbrăcat de pantalonii cu care fusese îmbrăcat în momentul săvârşirii faptei şi pentru că aceştia se murdăriseră de noroi, i-a aruncat într-o încăpere unde se mai aflau alte rufe murdare şi unde au fost găsiţi de organele de poliţie care au procedat la ridicarea acestora în vederea comparării urmelor de sol aflate pe pantalonii inculpatului cu probe de sol ridicate de la locul săvârşirii faptei.
Partea vătămată a ajuns la domiciliu unde locuieşte împreună cu tatăl său, dar părinţii părţii vătămate nu au anunţat imediat organele de poliţie. La data de 02 iulie 2010, în urma agravării stării de sănătate a părţii vătămate, mama acesteia a sesizat organele de poliţie, indicând drept autor pe învinuitul C.L.E.
Faţă de acesta s-a dispus începerea urmăririi penale însă din probe a rezultat că nu el este autorul faptei, între acesta şi familia părţii vătămate existând o stare de duşmănie, acesta fiind motivul pentru care a fost indicat drept autor.
Partea vătămată a fost transportată la S.P. Bacău, în cadrul secţiei chirurgie pediatrică unde s-au acordat acesteia îngrijiri medicale şi unde partea vătămată a fost internată în perioada 02 iulie 2010 - 13 iulie 2010.
Din raportul de expertiză medico-legală din 08 iulie 2010 a rezultat că partea vătămată D.F. prezenta traumatism recto-vaginal cu ruptură de perineu, anus, vagin, multiple excoriaţii şi plăgi excoriate corporale, ce s-au putut produce în cadrul unei agresiuni sexuale cu contacte sexuale vaginale şi anale, leziuni ce pot data din 29/30 iunie 2010. Leziunile au necesitat 30 - 35 zile îngrijiri medicale.
În cauză a fost efectuată o expertiză medico-legală psihiatrică asupra stării de sănătate a inculpatului T.L. care a concluzionat că acesta prezintă diagnosticul de tulburare de personalitate de tip instabil emoţional şi că păstrează discernământul asupra faptelor şi consecinţelor sale.
În vederea stabilirii cu certitudine a vinovăţiei inculpatului, a fost efectuată o expertiză fizico-chimică asupra urmelor de sol prezente pe obiectele de îmbrăcăminte ale părţii vătămate şi pe obiectele de îmbrăcăminte ale inculpatului precum şi compararea acestora cu probele de sol ridicate de la locul săvârşirii faptei. Din concluziile raportului de expertiză, a rezultat că urmele de sol găsite pe obiectele de îmbrăcăminte ale părţii vătămate şi pe obiectele de îmbrăcăminte ale inculpatului sunt identice între ele şi identice cu probele de sol prelevate de organele de poliţie de la locul săvârşirii faptei.
Situaţia de fapt a rezultat din probatoriul administrat la urmărirea penală şi declaraţiile părţii vătămate minore şi a reprezentantul legal, date în faţa instanţei: actul de sesizare al numitei D.R. procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa fotografică; procesul-verbal de conducere în teren şi recercetare a locului faptei; procesul-verbal de ridicare obiecte de îmbrăcăminte ale părţii vătămate; declaraţiile părţii vătămate D.F.; certificatul de naştere al părţii vătămate; raportul de expertiză medico legală al S.M.L. Bacău; declaraţia mamei părţii vătămate D.R.; raportul psihologic al părţii vătămate; fişa de observaţie clinică generală a părţii vătămate; declaraţiile martorilor I.M., S.B., S.L., T.M., D.D., B.A., G.I.-V., F.A.I., declaraţiile inculpatului T.L., raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, procesul-verbal de conducere în teren şi planşe fotografice; procesul-verbal de prelevare urme de sol; raportul de expertiză fizico-chimică asupra urmelor de sol.
Inculpatul, prin apărătorul său a solicitat instanţei să se aibă în vedere faptul că a recunoscut săvârşirea faptei, că doreşte reducerea pedepsei sub limita minimă prevăzută de legea specială, respectându-se astfel noile reglementări care dau această posibilitate, respectiv art. 3201 C. proc. pen.
Fapta săvârşită de inculpat s-a constatat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) teza I C. pen. şi art. 181 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., motiv pentru care s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului T.L. întrucât acesta a întreţinut raport sexual normal şi anal cu partea vătămată, prin folosirea forţei, împotriva voinţei părţii vătămate şi profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, prin fapta sa inculpatul provocând părţii vătămate rupturi de perineu, anus şi vagin, multiple excoriaţii şi plăgi excoriate corporale, leziuni care au necesitat 30 - 35 zile pentru vindecare, pentru aceasta fiind angajată răspunderea penală.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) În privinţa solicitării inculpatului de a i se aplica o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de lege, prin reţinerea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. instanţa a avut în vedere că temeiul juridic indicat nu are caracter obligatoriu, nu se impune orientarea pedepsei spre minimul special pentru a putea fi redusă pedeapsa cu o treime. În schimb instanţa a fost obligată să nu depăşească maximul redus cu o treime, ca urmare a atitudinii sale de recunoaştere.
Privitor la persoana şi conduita inculpatului s-a reţinut că este necăsătorit, nu are copii minori, are 8 clase nu este căsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, nu are antecedente penale, a recunoscut şi regretat fapta comisă.
Art. 71 C. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 278/2006, prevede că drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) - c) se interzic de drept în cazul condamnării la pedeapsa închisorii sau a detenţiunii pe viaţă, este de observat că potrivit art. 11 alin. (2) şi art. 20 alin. (2) din Constituţie, tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern şi au prioritate atunci când privesc drepturile omului şi sunt mai favorabile decât legile interne. Or, interdicţia absolută de a vota, impusă persoanelor condamnate, contravine art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin hotărârea din 30 martie 2004 în cauza H. contra Marea Britanie. Indiferent de durata pedepsei şi de natura infracţiunii care a atras-o, nu se justifică excluderea persoanei condamnate din câmpul persoanelor cu drept de vot, neexistând nici o legătură între interdicţia votului şi scopul pedepsei, acela de a prevenii săvârşirea de noi infracţiuni şi de a asigura reinserţia socială a infractorilor. În consecinţă inculpatului i s-au interzis numai drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) teza 2, lit. b) C. pen., potrivit art. 71 alin. (2) C. pen.
În privinţa stării de arest preventiv, în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută, întrucât temeiurile care au determinat arestarea sa şi în continuare privarea de libertate.
Conform dispoziţiilor art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia europeană a drepturilor omului, care face parte integrantă din dreptul intern în urma ratificării sale prin Legea nr. 30/1994 şi prin prisma prevederilor art. 20 raportat la art. 11 din Constituţia României, s-a apreciat că este permisă restrângerea libertăţii persoanei, când există motive verosimile pentru a bănui că persoana faţă de care s-a luat această măsură extremă, a săvârşit o infracţiune fără a aduce atingere prin aceasta prezumţiei de nevinovăţie de care se bucură inculpatul până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Ori, raportat la probele administrate până în acest moment al procesului penal, respectiv ceea ce s-a administrat la urmărirea penală, şi cu prilejul soluţionării propunerilor de arestare preventivă, a celor de prelungire a acestei măsuri, s-a considerat că îl plasează pe inculpat ca fiind prezumtivul autor al săvârşirii faptei, instanţa apreciind că în speţă, există motive temeinice de bănuială în sensul Convenţiei. Totodată instanţa a reţinut ca probele care fac dovada acestor motive verosimile nu trebuie să aibă aceeaşi greutate ca şi probele care ar justifica o soluţie de condamnare iar luarea acestei măsuri preventive restrictive de libertate nu este de natură să aducă atingere prezumţiei de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul, până la exercitarea tuturor căilor de atac.
Considerând că temeiurile care au determinat arestarea acestuia impun în continuare privarea de libertate, că acestea nu au încetat, existând în continuare temerea că sub influenţa băuturilor alcoolice, ar fi capabil de comiterea de fapte cu violenţă, că este o persoană violentă, în special sub influenţa băuturilor alcoolice, existând posibilitatea să se întâlnească cu rudele victimei, precum şi rezonanţa socială a faptei comisă, fapta fiind recent săvârşită, în temeiul art. 3002 C. proc. pen. cu referire la art. 160 C. proc. pen., instanţa a menţinut starea de arest a inculpatului.
Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a computat din pedeapsa de executat, ceea ce a executat deja prin reţinere şi arest preventiv de la 08 iulie 2010 la zi.
Pe latură civilă, partea vătămată minoră şi mama acesteia, au solicitat ca inculpatul să le despăgubească cu suma de 5.000 RON cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea tratamentului efectuat, spitalizarea, transportul şi alte 20.000 RON cu titlu de daune morale, reprezentând enorma suferinţă ce i-a fost pricinuită acesteia prin fapta inculpatului. Inculpatul, odată cu recunoaşterea faptei pe latură penală, a fost de acord şi cu achitarea despăgubirilor cerute, astfel că instanţa nu a putut trece peste principiul disponibilităţii şi l-a obligat pe acesta la achitarea în totalitatea a despăgubirilor cerute. Pe lângă condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale, întrunite în cauză, s-a avut în vedere şi temeiul juridic special, aplicabil unităţilor sanitare, art. 313 din Legea nr. 95/2006 şi astfel a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor efectuate cu spitalizarea victimei la S.P. a Spitalului jud. Bacău, cheltuieli evaluate la 2048,94 RON (potrivit cererii de constituire ca parte civilă în cauză).
În cauză a formulat apel, în termen legal, inculpatul nemotivat în scris.
Oral, prin apărătorul desemnat din oficiu de instanţă, a solicitat aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
Instanţa de apel, la termenul din data de 22 februarie 2011, a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice în sensul nereţinerii în sarcina inculpatului şi a infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 26 din 22 februarie 2011 Curtea de Apel Bacău, secţia penală, a admis apelul formulat de apelantul-inculpat T.L., împotriva Sentinţei penale nr. 373/D din 17 decembrie 2010 a Tribunalului Bacău, pronunţată în Dosarul nr. 6596/110/2010, numai cu privire la greşita încadrare juridică şi condamnarea pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181, alin. (1) C. pen.
A desfiinţat sentinţa penală apelată cu privire la aceste aspecte.
A reţinut cauza spre rejudecare şi în fond:
În baza art. 334 C. proc. pen. dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de viol şi vătămare corporală, prevăzute de art. 197, alin. (1) şi (3), teza I C. pen. şi art. 181, alin. (1) C. pen., în infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197, alin. (1) şi (3), teza I C. pen.
În baza art. 197, alin. (1) şi (3), teza I C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul T.L., la pedeapsa principală a închisorii de 12 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a şi b) C. pen. pentru o durată de 6 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de viol.
A interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a şi b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71, alin. (2) C. pen.
A înlăturat dispoziţia de contopire pedepse.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
În baza art. 383, alin. (11) C. proc. pen., raportat la art. 350, alin. (1) C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art. 381 C. proc. pen. a dedus durata arestului preventiv de la 17 decembrie 2010 la zi.
În baza art. 189 C. proc. pen. a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei a sumei de 200 RON, onorariu avocat oficiu, Ţ.A.E.
În baza art. 192, alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de prim control judiciar a apreciat corect reţinută situaţia de fapt de către instanţa de fond, însă a apreciat că infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. este absorbită de infracţiunea de viol, vătămările pricinuite intregrităţii corporale şi sănătăţii victimei, pierzându-şi autonomia infracţională.
În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată s-a considerat că aceasta a fost judicios individualizată, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
S-a apreciat legală şi temeinică hotărârea instanţei de fond şi sub aspectul rezolvării laturii civile.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., în sensul că în mod greşit s-a dispus schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni, respectiv viol şi vătămare corporală pedepsită şi prevăzute de art. 197 alin. (1), (3) teza I C. pen., art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. într-o singură infracţiune de viol prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1), (3) teza I C. pen.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că infracţiunea de vătămare corporală îşi păstrează autonomia, fiind în concurs cu infracţiunea de viol, având în vedere poziţia psihică a recurentului şi natura valorii sociale lezate de acesta prin fapta comisă.
Inculpatul a acţionat cu intenţia directă de a viola partea vătămată dar şi cu intenţia de a o vătăma fizic şi psihic pe aceasta. Acesta cunoştea vârsta minorei şi trebuia şi putea să-şi dea seama că partea vătămată D.F. nu are dezvoltarea unei persoane adulte (împrejurare confirmată şi de constatările din preambulul certificatului medico-legal) şi nu este aptă a avea un raport sexual fără a-i produse leziuni fizice şi psihice.
Astfel, inculpatul a vătămat cu intenţie două valori sociale ocrotite de legea penală, respectiv relaţiile sociale referitoare la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a părţii vătămate cât şi relaţiile sociale care ocrotesc dreptul la integritatea corporală şi sănătatea acestuia.
Din examinarea conţinutului art. 197 C. pen. rezultă că sunt absorbite în conţinutul infracţiunii de viol, doar infracţiunea de lovire, vătămare corporală gravă, precum şi moartea sau sinuciderea victimei.
Parchetul a solicitat să se aibă în vedere la stabilirea încadrării juridice dată faptei şi împrejurarea că partea vătămată a fost abandonată la locul faptei, iar datorită leziunilor grave suferite a ajuns cu greu acasă, în jurul orei 3,00 noaptea, a doua zi, partea vătămată nu s-a putut deplasa fiind dusă pe braţe şi vorbea incoerent. A fost internată în spital, iar la data de 07 iulie 2011 a fost supusă unei operaţii de refacere a vaginului, s-a suturat perineul şi anusul, iar din punct de vedere psihic a fost traumatizată fiind necesar a fi inclusă într-un program de psihoterapie.
Pentru aceste considerente se solicită casarea deciziei penale şi menţinerea Sentinţei penale nr. 373 din 17 decembrie 2010 a Tribunalului Bacău.
Examinând recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte îl consideră nefondat.
Încadrarea juridică stabilită de către instanţa de prim control judiciar este corectă.
Astfel, fapta inculpatului T.L., care la 29 iunie 2010, în jurul orelor 23,30 a acostat-o pe partea vătămată D.F., în vârstă de 11 ani pe care, prin folosirea forţei a condus-o pe o cărare situată lângă locuinţa martorului B.U., unde prin constrângere fizică şi morală şi profitând de imposibilitatea părţii vătămate de a se apăra, a întreţinut cu aceasta raport sexual normal şi anal, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 30 - 35 de zile îngrijiri medicale, întruneşte sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. proc. pen.
Este adevărat că partea vătămată a suferit vătămări corporale, necesitând 35 de zile îngrijiri medicale cu ocazia săvârşirii infracţiunii de viol, însă violenţele şi leziunile suferite de D.F. se înscriu în complexul cauzal de care s-a folosit inculpatul pentru a-şi asigura reuşita infracţiunii scop, acela de a întreţine relaţii sexuale de orice natură cu victima. Agresarea organelor genitale şi anale ale părţii vătămate, aflată la o vârstă fragedă, când dezvoltarea sa fizică nu-i permite întreţinerea actelor sexuale la care a fost constrânsă de inculpatul T.L. fapt ce a dus la vătămarea integrităţii corporale şi sănătăţii părţii vătămate, sunt acţiuni care îşi pierd autonomia infracţională absorbindu-se în unitatea infracţională legală a infracţiunii complexe de viol. De altfel, aceste leziuni au fost consecinţa acţiunii de viol, neexistând o rezoluţie infracţională distinctă pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală şi au fost săvârşite în scopul săvârşirii actului sexual. Dacă ulterior comiterii actului sexual, inculpatul ar fi lovit-o pe partea vătămată pentru a nu-l denunţa atunci această infracţiune subsecventă ar fi intrat în concurs cu infracţiunea de viol.
Astfel infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. este absorbită de infracţiunea de viol.
Pentru aceste considerente, încadrarea juridică dată faptei de către instanţa de prim control judiciar este corectă, susţinerile Parchetului pe acest aspect fiind nefondate, motiv pentru care, constatând a nu fi incidente în cauză şi alte motive de recurs care se iau în considerare din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Deciziei penale nr. 26 din 22 februarie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, privind pe intimatul inculpat T.L.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Deciziei penale nr. 26 din 22 februarie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, privind pe intimatul inculpat T.L.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 8 iulie 2010 la 2 iunie 2011.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iunie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2250/2011. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 2259/2011. Penal → |
|---|
