ICCJ. Decizia nr. 2313/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2313/2011
Dosar nr.5096/87/2010
Şedinţa publică din 08 iunie 2011
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 137/F din 7 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Teleorman în Dosarul nr. 5096/87/2010 s-a dispus, în baza art. 174 C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 74 alin. (1) lit. c) şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. condamnarea inculpatului G.A. (fiul lui C. şi M., născut în comuna M., judeţul Teleorman, cu acelaşi domiciliu, cetăţenie română, studii 2 clase, agricultor, concubinaj, fără copii, stagiul militar satisfăcut, recidivist) la pedeapsa de 14 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav.
În baza art. 39 alin. (2) C. pen. a contopit restul neexecutat de 1207 zile din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 241 din 31 octombrie 2010 a Tribunalului Teleorman, secţia penală, cu pedeapsa aplicată prin prezenta, dispunând executarea pedepsei celei mai grele de 14 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare prevăzută de art. 66 C. pen.
A fost menţinută starea de arest şi dedusă detenţia provizorie de la 16 iulie 2010 la zi.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Inculpatul G.A., în vârstă de 49 de ani s-a aflat în relaţie de concubinaj, de aproximativ 2 ani cu martora I.M., nepoata victimei I.D. (63 ani) locuind cu aceasta la domiciliul mamei sale, situat în comuna M., judeţul Teleorman.
În ziua de 14 iulie 2010, inculpatul G.A. a mers la câmp cu rudele sale, revenind la domiciliu în jurul orei 1900 unde a consumat bere.
În jurul orelor 2030, inculpatul a plecat cu bicicleta la domiciliul unei cunoştinţe din localitate, martorul D.R., iar de la acesta a mers la imobilul în care locuieşte mama şi fiica concubinei sale, martorele I.I. şi M.V.
Întrucât cunoştea că între martora I.I. şi victimă existau discuţii referitoare la dreptul de moştenire al acesteia din urmă asupra imobilului în care locuieşte martora şi observându-l în curtea locuinţei, pe I.D., inculpatul l-a lovit cu picioarele, de mai multe ori, în partea stângă a corpului, după care a părăsit locuinţa fără să vorbească cu membrii familiei concubinei sale.
Victima nu se putea deplasa decât cu ajutorul unui baston, având labele picioarelor amputate.
A doua zi (15 iulie 2010) întrucât starea sănătăţii victimei se agrava, martora M.V. a anunţat ambulanţa, însă până la sosirea acesteia victima a decedat.
Din Raportul de necropsie întocmit de S.M.L. Teleorman, a rezultat că moartea victimei I.D. a fost violentă. Ea s-a datorat hemoragiei interne consecutivă unui traumatism toraco-abdominal cu ruptură de splină. Leziunile constatate s-au putut produce prin lovire repetată cu corp contondent. Sângele recoltat de la cadavru nu conţinea alcool.
În raport de starea de fapt reţinută şi de probele administrate instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatului realizează elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 C. pen. raportat la art. 176 lit. c) C. pen.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman şi inculpatul G.A.
Parchetul a criticat hotărârea pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 39 alin. (2) C. proc. pen., în cauză fiind incidente prevederile art. 61 alin. (1) C. pen.
De asemenea, a solicitat înlăturarea circumstanţelor judiciare atenuante şi majorarea pedepsei.
Apelantul inculpat G.A. a solicitat desfiinţarea sentinţei şi în rejudecare reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 37 din 4 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, - s-a dispus admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman.
A fost desfiinţată hotărârea şi în rejudecare s-a dispus majorarea pedepsei pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. de la 14 ani închisoare la 16 ani închisoare.
În baza art. 61 alin. (1) C. pen., a fost revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de 1207 zile închisoare, neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 241 din 31 octombrie 2000 a Tribunalului Teleorman, secţia penală, - pe care l-a contopit cu pedeapsa de 16 ani închisoare, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
A fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul G.A.
A fost menţinută starea de arest şi dedusă prevenţia de la 16 iulie 2010 la zi.
A fost obligat apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs parchetul şi inculpatul G.A. invocând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Procurorul a solicitat casarea ambelor hotărâri şi majorarea pedepsei spre limita maximă prevăzută în norma de incriminare.
Recurentul inculpat G.A. a solicitat reducerea pedepsei sub minimul special prin reţinerea în favoarea sa, a circumstanţelor judiciare atenuante.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile prin prisma criticilor formulate constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Starea de fapt reţinută de instanţa de fond - constând în aceea că inculpatul G.A. în data de 14 iulie 2010, a exercitat acte de violenţă asupra părţii vătămate I.D. (persoană cu membrele inferioare amputate) care au condus la decesul acesteia - este corectă.
De asemenea, încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 C. pen. raportat la art. 176 lit. c) C. pen. (anterior a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte) este legală.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei - singura critică invocată de procuror şi de inculpat - Înalta Curte constată că instanţa de apel a aplicat în mod corespunzător dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Individualizarea judiciară a pedepsei trebuie să se încadreze în aria coordonatelor de individualizare fixate de legiuitor. Raportul dintre cele două forme de individualizare are la bază atât principiul legalităţii, cât şi principiul individualizării pedepsei.
În ceea ce priveşte gradul de pericol social al faptei săvârşite este necesar ca instanţa să examineze toate împrejurările care particularizează fapta. Acest criteriu de individualizare rezultă nu numai din examinarea conţinutului concret al infracţiunii dar şi din analiza şi evaluarea celorlalte stări, situaţii care însoţesc săvârşirea faptei.
Sub aspectul persoanei inculpatului, legea obligă a se ţine seama de un complex de date relativ la starea, situaţia sau calitatea acestuia, elemente care determină particularitatea socială a infractorului.
Este relevant sub acest aspect, situaţia personală a inculpatului, ocupaţia sa, nivelul său de pregătire profesională.
Elementele invocate anterior trebuiesc analizate cu exigenţele ce decurg din dispoziţiile art. 52 C. pen.
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că fapta inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social neputându-se reţine circumstanţe judiciare atenuante de natură a permite coborârea pedepsei sub minimul special.
Aplicarea de către instanţa de apel a unei pedepse de 16 ani închisoare este suficientă pentru atingerea scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.
Alăturat gravităţii deosebite a faptei, instanţele au avut în vedere şi raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din care rezultă că inculpatul are tendinţe impulsive şi antisociale, toleranţă scăzută la frustrare, fără familie, astfel că nu se justifică nici majorarea şi nici coborârea pedepsei sub limita stabilită de instanţa de apel.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul G.A. împotriva Deciziei penale nr. 37 din 04 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În baza art. 38517 alin. (1) raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., va deduce, din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 16 iulie 2010 la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul G.A. împotriva Deciziei penale nr. 37 din 04 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia Ipenală.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului G.A., durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 iulie 2010 la 08 iunie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 iunie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2259/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2315/2011. Penal → |
|---|
