ICCJ. Decizia nr. 2520/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2520/2011
Dosar nr.1159/42/2010
Şedinţa publică din 23 iunie 2011
Asupra recursului de faţă
În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 58 din 14 martie 2011 pronunţata de Curtea de Apel Ploieşti în baza art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a fost respinsa plângerea formulată de petentul N.F. împotriva rezoluţiei nr. 497/P/2010 din 6 septembrie 2010, menţinută prin rezoluţia nr. 1293/11/2/2010 din 20 octombrie 2010, emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ca nefondată.
Totodată, a fost menţinută soluţia de neîncepere a urmăririi penale conform art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. faţă de intimata I.O., în prezent procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, întrucât din cercetările efectuate a rezultat că faptele reclamate, respectiv infracţiunile prev. de art. 246 şi art. 264 C. pen., nu există.
Prin plângerea formulată conform art. 2781 C. proc. pen., înregistrată sub nr. 1159/42/2010 din 11 noiembrie 2010, petentul N.F., a contestat legalitatea şi temeinicia rezoluţiei nr. 1293/11/2/2010 din 20 octombrie 2010 prin care procurorul general al Curţii de Apel Ploieşti a menţinut rezoluţia nr. 497/P/2010 din 06 septembrie 2010, emisă de aceeaşi unitate de parchet şi prin care în baza art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimata procuror I.O., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 şi art. 264 C. pen., deoarece faptele reclamate nu există.
În esenţă s-a susţinut că soluţia adoptată de ambii procurori ar fi consecinţa reţinerii unei situaţii de fapt contrară mijloacelor de probă administrate în cauză, ce au fost incomplet analizate şi injust apreciate, urmărindu-se exonerarea de răspundere penală şi disciplinară a procurorului I.O., care şi-a exercitat funcţiile deţinute în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, cu rea credinţă, tergiversând soluţionarea dosarului penal nr. 2344/P/2009 circa şase luni, deşi faptele de violare de domiciliu şi distrugere de bunuri fuseseră constatate în flagrant de organele de poliţie competente.
Separat de aceasta s-a arătat ca atât magistratul reclamat cât şi procurorul general care a adoptat rezoluţia nr. 1293/II/2/2010, şi-ar fi îndeplinit atribuţiile de serviciu contrar legii şi codului deontologic, iar soluţiile adoptate "sunt bazate pe incompetenţă, rea credinţă, tergiversare, tăinuire, favorizare şi trafic de influenţă", secundul rezolvând plângerea formulată conform art. 278 C. proc. pen. abia după 40 de zile de la contestaţie şi după ce prin alte două adrese (din 01 şi 29 iunie 2010) se autopronunţase asupra admisibilităţii acesteia.
Pe de altă parte, s-a precizat ca măsura ar fi oportună pentru realizarea unei bune înfăptuiri a justiţiei, cu celeritate şi imparţialitate, deoarece contestaţia s-a formulat şi împotriva Consiliului Superior al Magistraturii şi Vodafone România SA, ambele cu sediul în Bucureşti, iar intimatul T.M.L., exercită funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Examinând pe fond legalitatea şi temeinicia rezoluţiilor adoptate la soluţionarea plângerii penale formulate conform art. 2781 C. proc. pen., înregistrate pe rolul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti sub nr. 497/P/2010 şi respectiv nr. 1293/11/2/2010, în raport de împrejurările de fapt expuse de persoana vătămată N.F. şi dispoziţiile procedurale ce reglementează atragerea răspunderii penale a procurorilor pentru soluţiile şi măsurile dispuse în dosarele instrumentate, a rezultat că acestea sunt legale şi temeinice.
Primind plângerea spre soluţionare, conform art. 228 alin. (4) rap. la art. 224 C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale şi constatării existenţei vreunuia dintre cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10, procurorul de caz a apreciat ca necesară efectuarea unor acte premergătoare, în care sens s-a procedat la verificarea dosarului penal nr. 2334/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, ataşându-se parte din actele procedurale instrumentate, considerate drept concludente la acest moment al procesului penal.
Astfel, s-au depus referatul cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală întocmit la 2 iunie 2010 de Postul de poliţie Măneciu şi Ordonanţa nr. 263/II/6/2010 din 29 martie 2010.
Pe baza actelor premergătoare efectuate prin rezoluţia nr. 497/P/2010 din 6 septembrie 2010 în temeiul art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul I.O. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen., constatându-se că faptele reclamate nu există.
Soluţia adoptată s-a confirmat ca fiind legală şi temeinică prin rezoluţia nr. 1293/11/2/2010, emisă la 20 octombrie 2010 de procurorul general al unităţii de parchet, respingându-se plângerea formulată de persoana vătămată N.F.
Pentru a dispune astfel, cei doi procurori au reţinut în fapt că, în esenţă, persoana vătămată este nemulţumită de modul în care se efectuează cercetările în dosarul nr. 2334/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, susţinând că urmărirea penală este tergiversată iar două cereri depuse la unitatea de parchet, respectiv la 7 şi 10 decembrie 2009, nu au fost înregistrate, urmărindu-se favorizarea infractorului.
S-a considerat că verificările efectuate au format convingerea că aspectele semnalate nu au corespondent în realitate.
Astfel, din conţinutul ordonanţei nr. 263/II/6/2010 emisă la 29 martie 2010 având ca obiect plângerea formulată de persoana vătămată N.F. rezultă că cercetările nu au fost tergiversate iar motivele întârzierilor sunt obiective şi determinate de volumul de activitate al lucrătorului de poliţie.
În plus, s-a confirmat şi faptul că plângerile persoanei vătămate depuse la datele menţionate în precedent au fost ataşate şi se găsesc înregistrate sub nr. 2334/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, urmând a fi avute în vedere la soluţionarea cauzei.
Prin rezoluţia adoptată de procurorul general s-a evidenţiat şi faptul că petiţionarul a înţeles să formuleze sesizări similare cu cea analizată în cauză şi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii, ultima instituţie efectuând şi verificări potrivit competenţei, referitor la eventualele abateri disciplinare comise de procuror reclamat I.O.
S-a concluzionat că, faţă de cele expuse, rezultă fără echivoc că intimata nu a săvârşit faptele pentru care este cercetată în prezenta cauză, iar plângerile promovate de persoana vătămată urmăresc în realitate urgentarea cauzei într-un mod favorabil.
Analizând lucrările şi materialul din dosarul cauzei, curtea de apel a apreciat că soluţia adoptată prin rezoluţiile atacate este justă şi conformă dispoziţiilor legale ce reglementează exercitarea controlului ierarhic superior şi jurisdicţional asupra măsurilor dispuse de procurori în exercitarea atribuţiilor de supraveghere a cercetării penale efectuate de către organele de poliţie, în condiţiile art. 216 şi următoarele C. proc. pen.
Ca urmare, conformându-se întocmai obligaţiilor determinate în art. 218 - 219 C. proc. pen., intimata procuror a dispus ca lucrătorul de poliţie să administreze orice probe utile şi concludente în vederea soluţionării dosarului într-un termen rezonabil, apreciind totodată că raportat la timpul scurs de la momentul înregistrării cauzei (circa trei luni), efectuarea unor acte procedurale la intervale mai mici sau mai mari de timp reprezintă în realitate o consecinţă a volumului de activitate înregistrat de organul de cercetare penală.
Separat de aceasta, s-a constatat şi faptul că plângerile formulate de persoana vătămată la data de 2 decembrie 2009 şi respectiv 11 decembrie 2009 au fost ataşate la dosarul penal nr. 2334/P/2009, înregistrate sub acelaşi număr, împrejurare de fapt ce nu contravine dispoziţiilor procedurale, deoarece memoriile vizau aceeaşi plângere penală.
S-a apreciat că cercetările in prezenta cauza nu au fost tergiversate de organele de poliţie şi că nu există un interes al intimatei în ascunderea adevărului şi favorizarea infractorului, întârzierile în soluţionarea cauzei fiind puse pe seama volumului mare de activitate.
Soluţiile dispuse prin cele două ordonanţe de către intimata I.O. s-au reţinut în mod justificat ca fiind întemeiate şi adoptate cu respectarea dispoziţiilor procedurale în materie.
Şi adoptarea soluţiei privind respingerea plângerii formulate conform art. 278 C. proc. pen. de partea vătămată prin rezoluţia nr. 1293/11/2/2010 din 20 octombrie 2010, s-a realizat cu respectarea limitelor controlului ierarhic superior exercitat de procurorul general, raportat la obiectul plângerii şi actele premergătoare instrumentate în cauză.
Faptul că respectiva cale de atac s-a soluţionat fără a se da curs cererii petentului de a fi confruntat cu procurorul reclamat I.O., pentru ca secundul să răspundă la setul de zece întrebări detaliate, grefate în principal pe respectarea dispoziţiilor procedurale arătate sub art. 218 şi urm., nu reprezintă suficiente motive pentru a atrage desfiinţarea actului procedural. La acest moment premergător începerii urmăririi penale, conform art. 228 rap. la art. 224 C. proc. pen. cercetările se limitează la strângerea unor date şi indicii temeinice, ce ar susţine legitimitatea acuzaţiilor că persoana reclamată ar putea fi autorul faptelor penale sesizate, precum şi incidenţa vreunuia dintre cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute la art. 10 C. proc. pen., iar administrarea mijloacelor de probă se realizează numai după începerea urmăririi penale. în plus, este de reţinut că, în cazul infracţiunilor reclamate ca fiind comise prin acte materiale detaliate privind exerciţiul funcţiei, inclusiv de procuror, declaraţiile persoanei vătămate pot fi reţinute drept concludente şi pertinente pentru aflarea adevărului numai atunci când împrejurările relatate rezultă direct sau indirect din alte mijloace de probă propuse şi administrate în cauză şi care ar exclude orice dubiu privind cointeresarea în atragerea răspunderii sau exonerării de răspundere penală a făptuitorului cercetat.
Prin urmare instant de fond a apreciat ca rezoluţiile atacate sunt juste şi conforme legii iar faţă de actele premergătoare instrumentate în cauză rezultă fără echivoc că procurorul I.O. nu a săvârşit faptele pentru care a fost reclamată, deoarece nu s-a dovedit că a tergiversat soluţionarea dosarului nr. 2334/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte iar cele două plângeri depuse în decembrie 2010 de persoana vătămată N.F. la momentul sesizării s-au regăsit ca fiind ataşate în aceeaşi cauză.
Aşa fiind, plângerea promovată de petentul persoană vătămată a fost respinsa ca nefondată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., menţinându-se actele procedurale atacate şi dispunându-se obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs petiţionarul N.F. a criticând hotărârea pentru netemeinicie şi nelegalitate sub aspectul greşitei respingeri a plângerii sale.
Concluziile recurentului petiţionar, ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Examinând cauza, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul petiţionar N.F. împotriva sentinţei penale nr. 58 din 14 martie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală, este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea 202/2010 " Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) (prin care se soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului) este definitivă".
Sentinţa penală nr. 58 din 14 martie 2011, a fost pronunţata de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, în calitate de instanţă de fond, fiind astfel rămasă definitivă potrivit art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de petiţionar.
Această sancţiune procesuală este incidenţă în cauză în raport şi cu principiul unicităţii exercitării căilor de atac decurgând din aceleaşi dispoziţii legale anterior citate.
Pentru considerentele anterior arătate recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. cu consecinţa obligării petiţionarului potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul N.F. împotriva sentinţei penale nr. 58 din 14 martie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală si pentru cauze cu minori si de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2518/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2524/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
