ICCJ. Decizia nr. 2484/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2484/2011
Dosar nr. 5060/1/2011
Şedinţa publică din 21 iunie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 3 iunie 2011 Curtea de Apel Târgu Mureş potrivit prevederilor art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului C.S.I., constatând că subzistă temeiurile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. ce au dus la luarea măsurii arestului preventiv, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezidă din natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, din împrejurarea că fapta comisă de inculpat a dus la decesul victimei, cât şi din faptul că în rândul comunităţii din care provin atât victima – bunica inculpatului - cât şi inculpatul s-ar crea un sentiment de temere şi nesiguranţă, dacă persoane care au săvârşit fapte atât de grave sunt cercetate în stare de libertate.
Instanţa de asemenea a apreciat că sunt îndeplinite şi cerinţele prevăzute de art. 143 C. proc. pen., respectiv există indicii temeinice că inculpatul a săvârşit fapta pentru care este cercetat penal.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul C.S.I. şi a solicitat revocarea măsurii arestării preventive arătând ca nu se mai impune menţinerea stării de arest
Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul C.S.I. este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:
Prin sentinţa penală nr. 62 din data de 20 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia penală, în baza art.183 C. pen. cu aplicarea art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen. si cu art. 74 lit. c), art. 76 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În conformitate cu prevederile art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., în baza art. 88 a dedus durata reţinerii şi arestării de la 10 februarie 2011 la zi şi în baza art. 350 C. proc. pen. raporat la art. 148 lit. f), art. 160b alin. (1),(3) si art. 3002 C. proc. pen. a constat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive şi a menţinut această măsură faţă de inculpat.
În baza art. 357 alin. (2) lit. f) C. proc. pen. şi art. 113 C. pen. a luat faţă de inculpat măsura de siguranţă a obligării la tratament medical dispusă în mod provizoriu prin încheierea din 9 martie 2011.
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 998, art. 999 C. civ. şi art. 313 alin. (1) Legea nr. 95/2006 a obligat inculpatul să plătească părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă Tg Mureş suma de 2.584 cu dobânda legală.
S-a reţinut că în noaptea de 29-30 ianuarie 2011 inculpatul C.S.I. a lovit cu palma peste faţă şi a îmbrâncit-o pe victima C.M., în vârstă de 87 ani, bunica acestuia, în timp ce se afla în curtea casei, iar ca urmare a leziunilor cauzate, aceasta a decedat.
Înalta Curte constată că instanţa de fond procedând la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestări preventive luată faţă de inculpatul C.S.I. în conformitate cu dispoziţiile legale, în mod temeinic, a apreciat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, respectiv cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., nu s-au modificat, astfel, a dispus menţinerea măsurii arestări preventive a inculpatului.
Înalta Curte, pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului C.S.I. se reţine că potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 din acelaşi cod şi dacă inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului.
Astfel, din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale şi în faţa instanţei de judecată până în prezent, Curtea constată că în cauză sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Se constată că, în raport de actele dosarului, prima condiţie prevăzută de textul de lege menţionat, referitoare la săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, art. 183 C. pen. ce este sancţionată cu pedeapsă ce depăşeşte limita arătată (5-15 ani).
Analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă existenţa şi a celei de-a doua cerinţe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5 paragraful 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 5 paragraful 1 lit. c) din CEDO.
Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în fata autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea preventivă a unei persoane şi menţinerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Înalta Curte constată că menţinerea arestării preventive a inculpatului C.S.I. este justificată, acesta fiind trimis în judecată pentru infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte caracterizată de un grad ridicat de pericol social, care prin natura sa, împrejurările comiterii şi, îndeosebi, urmările produse, impune menţinerea detenţiei provizorii.
Din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că pericolul concret pentru ordinea publică al faptelor privind infracţiunea săvârşită de inculpatul C.S.I. prevăzută de art.183 C. pen. poate fi dedus atât din pericolul social concret deosebit de ridicat al faptei, cât şi din circumstanţele personale ale inculpatului, împotriva căruia s-a luat şi măsura de siguranţă a obligării la tratament medical.
În consecinţă, Înalta Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci acestea se menţin în continuare, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpatul C.S.I., cu obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S.I. împotriva încheierii din 3 iunie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr.1524/102/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 21 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2483/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 25/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
