ICCJ. Decizia nr. 2943/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

I. Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, prin sentința penală nr. 46 din 19 aprilie 2011 pronunțată în dosar nr. 282/39/2011 a respins ca nefondată plângerea în baza art. 2781formulată de petenta U.L. împotriva rezoluției nr. 184/P/2010 din 2 februarie 2011 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava - confirmată în totalitate potrivit art. 278 C. proc. pen. prin rezoluția nr. 53/II/2/2011 din 2 martie 2011 a Procurorului general al organului judiciar sus-menționat - prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru inexistența faptei în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 C. proc. pen. cu privire la pretinsul intimat făptuitor judecător T.C. de la Judecătoria Rădăuți sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

Hotărând astfel judecătorul cauzei a efectuat un examen propriu al actelor premergătoare aflate în dosar nr. 184/P/2010, în baza căruia a statuat la rândul său - similar concluziilor procurorului de caz prin rezoluția atacată - că nemulțumirile petentei privind modul de soluționare de către magistratul judecător T.C. a dosarului civil nr. 278/285/2010 al Judecătoriei Rădăuți nu pot constitui temeiuri în vederea tragerii la răspundere a acestuia sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu în dauna intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C.pen. întrucât respingerea cererii de ordonanță peședențială formulată de petenta-reclamantă în cauza civilă sus-menționată s-a efectuat în deplină concordanță cu dispozițiile art. 581 C. proc. civ.

II. Recursul declarat împotriva sentinței amintite de către petenta U.L. este inadmisibil urmând a fi respins ca atare în baza art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare.

Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedură prevăzută în art. 2781C. proc. pen.

în acest sens, potrivit art. 2781alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.

Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se regăsesc în art. XXIV.

în privința căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabilește, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată.

Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.

în consecință, constatând că sentința instanței de fond a fost pronunțată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, înalta Curte de casație și Justiție reține că această hotărâre este definitivă.

în această situație, întrucât petiționarul a formulat o cale de atac care nu mai este prevăzută de legea în vigoare, înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibil, recursul cu care a fost investită, conform art. 38515 pct. l lit. a) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul a fost obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2943/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs