ICCJ. Decizia nr. 3182/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3182/2011
Dosar nr. 7423/1/2011
Şedinţa publică din 21 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin încheierea din 8 septembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, Secţia Penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 8126/99/2009, printre altele, în baza art. 3002 C. proc. pen., s-a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului S.C., deţinut în Penitenciarul Iaşi, iar în baza art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a aceluiaşi inculpat, urmând a fi verificată periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a ţinut seama de materialul probator administrat în cauză - indiciile temeinice de săvârşire a faptelor penale pentru care legea prevede pedeapsa mai mare de 4 ani închisoare, cât şi pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpatul S.C. dacă ar fi lăsat în libertate, pericol la aprecierea căruia s-au avut în vedere natura relaţiilor sociale pretins a fi încălcate, gravitatea presupuselor fapte, modalitatea concretă în care se presupune că a fost desfăşurată activitatea infracţională şi, nu în ultimul rând, gradul ridicat de insecuritate pe care îl generează săvârşirea unor fapte de genul celor deduse judecăţii.
Apreciind că aceste temeiuri nu au încetat şi nici nu s-au modificat, raportat şi la soluţia de, condamnare nedefinitivă şi la durata rezonabilă a procedurilor penale deschise împotriva inculpatului S.C., instanţa de apel a constatat că temeiurile iniţiale de arestare subzistă şi că acestea impun în continuare privarea lui de libertate.
Totodată, în ceea ce priveşte durata arestării preventive a inculpatului, s-a reţinut că raportat la fazele procesuale parcurse în dosarul penal, cât şi la complexitatea cauzei, ansamblul probatoriu administrat şi celeritatea desfăşurării procedurilor, acesta se circumscrie duratei rezonabile de arestare a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.C., solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi continuarea judecăţii în stare de libertate.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme şi măsuri şi care se traduce prin funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora.
Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al infracţiunilor de care este învinuit inculpatul, din reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca autori ai faptelor respective.
În acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite şi la acest moment procesual condiţiile prevăzute de art. 3002 coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Se reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că, în cauză, menţinerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de fond, de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C. împotriva încheierii din 8 septembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 8126/99/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3175/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3183/2011. Penal → |
|---|
