ICCJ. Decizia nr. 3183/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3183/2011
Dosar nr. 7216/1/2011
Şedinţa publică din 22 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin încheierea penală nr. 12/A din 5 septembrie 2011, Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia penală, cauze minori şi familie, a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.I.R. cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 340 lei.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a reţinut că:
Inculpatul S.I.R. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv şi condamnat în prezenta cauză în primă instanţă prin sentinţa penală nr. 42 din 02 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire grup infracţional nestructurat, prev. de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 2 lit. a) teza II-a şi b), pct. 9 şi 12 din Legea nr. 39/2003 şi art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1), cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S-a arătat că în cauza de fată liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului nu apare ca justificată şi oportună, iar aspectele invocate de inculpat cu privire la situaţia sa familială nu sunt de natură a determina convingerea instanţei că scopul măsurii arestării preventive ar fi atins prin punerea sa în libertate sub control judiciar, chiar dacă inculpatul susţine că va îndeplini obligaţiile dispuse de instanţă. Inculpatul nu a prezentat nici un fel de garanţie referitoare la prezentarea sa în faţa organelor judiciare, iar instanţa a apreciat că în cauza de faţă liberarea provizorie sub control judiciar nu este justificată nici în raport cu faptele pentru care inculpatul a fost arestat preventiv şi trimis în judecată şi nici în raport cu buna desfăşurare a procesului penal care se impune a avea loc cu inculpatul în stare de arest, indiferent de susţinerile acestuia că nu se va sustrage de la judecată şi că punerea sa în libertate nu ar impieta cu nimic înfăptuirea corectă a actului de justiţie.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.I.R., solicitând, atât prin apărător cât şi personal, casarea încheierii şi, pe fond, admiterea cerii de liberare provizorie sub control judiciar şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, aceasta dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Din textul de lege mai sus evocat rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar este o vocaţie pe care o are inculpatul şi nu o obligaţie a instanţei de a o dispune şi că aceasta nu poate fi acordată în situaţiile enunţate de textul de lege.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că dispoziţia instanţei de fond - de a respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar - este legală şi temenică.
În raport cu stipulaţiile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 23 din Constituţia României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că acesta a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal.
In speţă, pericolul social potenţial se apreciază în raport cu comportamentul inculpatului, reacţia opiniei publice, rezonanţa faptelor comise, complexitate cauzei, numărul mare de inculpaţi, natura faptelor reţinute a fi fost săvârşite de inculpat.
Pericolul pentru ordinea publică îşi găseşte expresia şi în starea de nelinişte, în sentimental de insecuritate în rândul societăţii, generată de faptul că persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni grave sunt cercetate şi judecate în stare de libertate.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că au fost săvârşite faptele, care prezintă un grad ridicat de pericol social - astfel ,s-a reţinut că inculpatul S.R.I. împreună cu inculpaţii C.S.A., T.M.N., B.I.S., cu soţii V. şi alţii, au constituit un grup infracţional nestructurat specializat în comiterea infracţiunilor de proxenetism şi trafic de persoane, care a acţionat pe teritoriul ţării, în zona DN 7, în special în zona Municipiului Orăştie şi a oraşului Geoagiu, o perioadă mai îndelungată de timp, în vederea obţinerii de resurse financiare ilicite; precum şi fapta aceluiaşi inculpat care în cursul anului 2009, a săvârşit acte de îndemn la prostituţie, tragere de foloase de pe urma acestor activităţi ilicite.
Aspectele ce ţin de comportamentul anterior al inculpatului, de familia organizată, 4 copii minori în întreţinere, ce au nevoie de ocrotire, nu sunt în măsură să diminueze cu nimic pericolul pe care punerea lui în libertate la acest moment procesual l-ar genera.
Toate aceste elemente, de necontestat, de altfel, nu pot constitui, cu caracter pertinent şi suficient, temeiuri în vederea eliminării, în urma examinării efectuate cu privire la existenţa art. 148 lit. f) C. proc. pen., a pericolului concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar genera la actualul moment procesual.
La acest moment procesual, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar reprezenta, este actual, real şi precis, evidenţiat prin fapte, date şi indicii puternice.
Recursul declarat învederându-se , aşadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I.R. împotriva încheierii penale nr. 12/A din 5 septembrie 2011 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia penală cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 1445/97/2010/a 12.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3182/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3199/2011. Penal. Infracţiuni la legea... → |
|---|
