ICCJ. Decizia nr. 33/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 33/2011
Dosar nr. 4027/107/2010
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2011
Asupra recursului penal de faţă.
Prin sentinţa penală nr. 205 din 31 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia penală, în dosarul nr. 4027/107/2010, inculpatul Z.R.A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen.
În baza art. 81 alin. (1) C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, calculat conform art. 82 alin. (1) C. pen.
Ca pedeapsă accesorie, s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 alin. (1) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive de la 12 aprilie 2010 la 20 mai 2010.
În baza art. 350 alin. (1) C. pen., s-a menţinut măsura obligării inculpatului de a nu părăsi ţara până la rămânerea definitivă a hotărârii.
S-a dispus restituirea sumei de 1500 lei, depusă la CEC Bank SA, sucursala Alba Iulia, prin recipisa nr. 375360/1 din 20 aprilie 2010, către denunţătorul I.S.
Totodată, inculpatul a fost obligat să restituie denunţătorului I.S. suma de 1000 lei, reprezentând contravaloarea celor 3 miei şi jumătate primiţi drept mită.
În baza art. 191 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2160 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpatul Z.R.A. este medic veterinar, iar până la data de 15 aprilie 2010 a deţinut funcţia de consilier superior clasa I în cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba, exercitându-şi atribuţiile de serviciu pe raza oraşului Cugir.
În virtutea acestor atribuţii, inculpatul avea prerogativa controlului sanitar - veterinar al produselor care se comercializau pe raza oraşului Cugir.
La data de 29 martie 2010, inculpatul a pretins denunţătorului I.S. suma de 3000 lei şi trei miei şi jumătate pentru ca în virtutea atribuţiilor sale de serviciu, să împiedice alţi crescători de animale să comercializeze carne de miel pe raza oraşului Cugir şi astfel, să asigure denunţătorului exclusivitate la comercializarea cărnii de miel, în perioada premergătoare sărbătorilor pascale.
La aceeaşi dată, inculpatul a primit suma de 1500 lei şi carnea de miel pretinsă, urmând ca diferenţa de 1500 lei să-i fie înmânată după Sărbătorile de Paşti.
Urmare a nerespectării promisiunii de către inculpat, din motive independente de voinţa sa, denunţătorul a formulat denunţ la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba care a organizat flagrantul în urma căruia a fost prins inculpatul.
Această stare de fapt a fost reţinută pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, respectiv: denunţul formulat de martorul I.S.; declaraţiile martorului denunţător; procesele-verbale de redare a interceptărilor şi convorbirilor telefonice purtate între inculpat şi denunţător, procesul-verbal de realizare a flagrantului, fişa postului inculpatului, declaraţiile martorilor P.A.H., B.L.R. şi Z.D., procesul-verbal de confruntare a inculpatului cu denunţătorul, Decizia nr. 141/2010 emisă de directorul D.S.V.P.S.A. Alba şi declaraţiile inculpatului.
Faţă de situaţia de fapt anterior prezentată, prima instanţă a apreciat că fapta inculpatului Z.R.A., consilier în cadrul D.S.V.P.S.A. Alba, de a pretinde de la denunţătorul I.S. suma de 3000 lei şi trei miei jumătate, pentru ca în virtutea atribuţiilor sale de serviciu, să împiedice alţi crescători de animale să comercializeze carne de miel pe raza oraşului Cugir şi astfel, să-i asigure denunţătorului exclusivitate la desfăşurarea acestei activităţi în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, constituie infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen.
La individualizarea pedepsei principale ce a fost aplicată inculpatului, prima instanţă a ţinut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reţinând ca circumstanţe atenuante conduită bună a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii şi o atitudine corespunzătoare pe parcursul desfăşurării procesului penal.
Aceleaşi criterii legale au stat şi la baza individualizării judiciare a pedepselor complementare şi accesorii aplicate inculpatului, apreciindu-se că nu se justifică interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen. întrucât infracţiunea săvârşită nu se datorează unei culpe medicale sau unei pregătiri profesionale insuficiente a inculpatului.
Totodată, s-a apreciat că scopul pedepselor poate fi atins si fără executarea efectivă, motiv pentru care s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Constatând că suma de 1500 lei pusă la dispoziţie de denunţător pentru organizarea flagrantului, fusese restituită acestuia, prima instanţă a dispus restituirea restului de 1500 lei depuşi la CEC Bank SA, sucursala Alba Iulia, prin recipisa nr. 375360/1 din 20 aprilie 2010 către denunţătorul I.S. şi obligarea inculpatului la plata către denunţător a sumei de 1000 lei reprezentând contravaloarea celor 3 miei jumătate primiţi cu titlu de mită.
Împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia.
În motivarea apelului, parchetul a criticat hotărârea atacată pentru greşita individualizare a pedepsei principale aplicate inculpatului atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare, solicitând majorarea pedepsei ca urmare a înlăturării circumstanţelor atenuante şi suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pentru asigurarea disciplinării morale şi sociale a inculpatului.
Prin Decizia penală nr. 73/A/2010 din 2 septembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de parchet.
În considerentele acestei decizii s-a arătat că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt pe baza probelor administrate în cauză şi a făcut o judicioasă individualizare judiciară a pedepsei aplicate, atât sub aspectul cuantumului, prin reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, cât şi sub aspectul modalităţii de executare, având în vedere pericolul social al faptei, circumstanţele personale ale inculpatului şi consecinţele faptei sale.
În acest sens, s-a argumentat că atitudinea corectă a inculpatului anterioară săvârşirii faptei, evidenţiată prin comportarea exemplară a acestuia în familie, societate, la locul de muncă, precum şi lipsa antecedentelor penale, pot constitui circumstanţe atenuante judiciare, prin efectul cărora se asigură o bună proporţionalizare a pedepsei.
În egală măsură, s-a apreciat că aceleaşi circumstanţe personale favorabile constituie garanţii că scopul pedepsei poate fi atins şi fără supunerea condamnatului, pe durata unui termen de încercare, unor măsuri se supraveghere speciale şi cerinţei de a respecta anumite obligaţii, suspendarea simplă a executării pedepsei fiind suficientă pentru a asigura apărarea împotriva infracţiunilor, schimbarea conduitei viitoare a inculpatului, precum şi folosirea muncii calificate a acestuia în cadrul comunităţii.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia care a criticat hotărârile atacate sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei principale aplicate inculpatului, atât în ceea ce priveşte cuantumul şi modalitatea de executare, cât şi sub aspectul greşitei neaplicări a pedepsei complementare prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen.
Examinând cauza în raport de criticile formulate, dar şi din oficiu, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul parchetului nu este fondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
La stabilirea situaţiei de fapt, instanţele de judecată au analizat în mod pertinent probele administrate la urmărirea penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, constatând justificat că inculpatul Z.R.A. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1), (2) C. pen.
În acest sens, dând eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, instanţele au stabilit în mod corect că fapta inculpatului Z.R.A., consilier în cadrul D.S.V.P.S.A. Alba, de a pretinde de la denunţătorul I.S. suma de 3000 lei şi trei miei şi jumătate, pentru ca în virtutea atribuţiilor sale de serviciu, să împiedice alţi crescători de animale să comercializeze carne de miel pe raza oraşului Cugir şi astfel, să-i asigure denunţătorului exclusivitate la desfăşurarea acestei activităţi în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, întruneşte atât obiectiv, cât şi subiectiv, conţinutul constitutiv al infracţiunii de luare de mită.
Totodată, se constată că în raport de modul de concepere a activităţii infracţionale, de împrejurările comiterii faptei, importanţa relaţiilor sociale încălcate de inculpat prin săvârşirea infracţiunii, dar şi profilul socio-moral al inculpatului, conduita pre şi postdelictuală, instanţele au efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, sub aspectul cuantumului pedepsei principale şi a conţinutului pedepsei complementare, precum şi a modalităţii de executare a acesteia, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În concret, în procesul de stabilire a pedepsei şi la individualizarea modului de executare al acesteia, în mod corect, instanţele au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, gradul de pericol social al faptei reliefat de modul şi mijloacele utilizate pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv prin pretinderea de bani şi alte foloase, împrejurările în care a fost comisă şi urmările produse, natura relaţiilor sociale ce au fost încălcate, profilul socio-moral al inculpatului care nu are antecedente penale, a avut un comportament bun în familie şi societate până la comiterea faptei, dar şi atitudinea procesuală corectă a acestuia, apreciindu-se, în mod justificat, că aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege cu suspendarea condiţionată a executării este în măsură să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate şi cel educativ, în îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni şi re socializarea sa viitoare pozitivă.
În cuprinsul motivelor scrise de recurs, parchetul a motivat greşita reţinere a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. prin faptul că lipsa antecedentelor penale nu poate fundamenta pertinent coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, în raport de elementele circumstanţiale care caracterizează pericolul social concret al infracţiunii deduse judecăţii, respectiv: modalitatea în care a acţionat inculpatul, calitatea acestuia şi consecinţele faptei sale.
Totodată, s-a susţinut că recunoaşterea de către inculpat a vinovăţiei sale nu are relevanţa circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., în condiţiile în care inculpatul a fost prins în flagrant, iar mărturisirea acestuia nu a contribuit în mod esenţial la dezlegarea pricinii.
Această argumentare a fost susţinută şi de procurorul de şedinţă.
Critica parchetului este neîntemeiată.
Criteriul care stă la baza caracterizării legale sau judiciare a unei împrejurări, ca circumstanţă agravantă sau atenuantă este influenţa pe care aceasta o exercită asupra gradului de pericol social al faptei şi periculozităţii făptuitorului.
În speţă, conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea faptei a fost reţinută în raport de lipsa antecedentelor penale, atitudinea conştiincioasă faţă de muncă reliefată prin declaraţia martorului acuzării, P.A.H., şi perioada îndelungată în care a ocupat funcţia de consilier superior clasa I în cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba, conduita corectă în relaţiile de muncă - evidenţiată prin referinţele date de nouă persoane implicate în comerţul cu carne din oraşul Cugir care, prin prisma activităţii desfăşurate, au avut contact cu inculpatul, trei dintre ele fiind audiate şi în faţa primei instanţe, dar şi prin adeverinţa eliberată de Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba, aflată la fila 20 din dosarul nr. 486/57/2010, din care rezultă că inculpatul nu a fost sancţionat disciplinar, precum şi atitudinea corespunzătoare a inculpatului în familie şi societate.
Prin raportare la conduita inculpatului, judicios s-a apreciat că gravitatea faptei, modalitatea de săvârşire şi comportarea inculpatului în timpul săvârşirii acesteia nu relevă un grad de periculozitate socială sporită, în contrast vădit cu conduita sa anterioară care să necesite o reacţie represivă mai severă.
Totodată, corect s-a apreciat că atitudinea postdelictuală a inculpatului, constând în lipsa de opoziţie la reţinerea sa de către organele de anchetă, recunoaşterea faptei şi atitudinea sinceră pe parcursul procesului penal a reprezentat o constantă în conduita sa procesuală care dovedeşte o stare de periculozitate redusă şi un început de reîncadrare în viaţa corectă.
Contrar susţinerilor parchetului, declaraţia de recunoaştere a inculpatului a contribuit în mod esenţial la dezlegarea pricinii, întreagă situaţie de fapt fiind stabilită pe baza denunţului formulat de martorul I.S., declaraţiile martorului denunţător şi ale inculpatului, procesele-verbale de redare a interceptărilor şi convorbirilor telefonice purtate între inculpat şi denunţător şi procesul-verbal de realizare a flagrantului.
În plus, excluderea de plano a beneficiului reţinerii circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. în cazul infractorilor prinşi în flagrant care îşi recunosc vinovăţia, ar constitui o încălcare a dispoziţiilor legale, Codul penal în vigoare nereglementând cazuri în care este interzisă reţinerea de circumstanţe atenuante.
În consecinţă, în raport de elementele circumstanţiale ale cauzei, reţinerea de către instanţa de fond a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. corespunde exigenţelor legii procesuale penale privitoare la individualizarea judiciară a pedepsei.
Totodată, se constată că modalitatea de executare a pedepsei în condiţiile art. 81 C. pen. pe durata unui termen de încercare de 4 ani corespunde exigenţelor asigurării scopurilor pedepsei, un argument în acest sens fiind atitudinea procesuală sinceră a inculpatului pe tot parcursul desfăşurării procesului penal.
În ceea ce priveşte conţinutul pedepsei accesorii, se constată că solicitarea de aplicare a interdicţiei dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., este neîntemeiată întrucât, pe de o parte, inculpatul nu mai exercită funcţia de autoritate începând cu 7 octombrie 2010, iar condamnarea îl exclude de drept de la posibilitatea de a mai ocupa o astfel de funcţie, iar pe de altă parte, actele materiale săvârşite de inculpatul Z.R.A. nu au implicat în niciun fel exercitarea profesiei de medic veterinar.
Deşi, într-adevăr, funcţia de autoritate pe care a deţinut-o inculpatul şi în virtutea căreia a săvârşit infracţiunea, presupune, în mod obligatoriu, preexistenta profesiei de medic veterinar, această profesie a constituit numai o împrejurare care a prilejuit săvârşirea faptei.
În plus, interzicerea exercitării acestei profesii care constituie singurul mijloc de venit al inculpatului ar constitui o încălcare a principiilor constituţionale şi comunitare referitoare la caracterul legitim şi proporţionalitatea măsurii cu situaţia care a generat-o.
În consecinţă, nefiind fondate criticile invocate de parchet şi cum nu se constată existenţa altor motive, susceptibile de a fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva deciziei penale nr. 73/A/2010 din 2 septembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, privind pe intimatul inculpat Z.R.A.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 50 lei, până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 323/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3346/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
