ICCJ. Decizia nr. 3348/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3348/2011
Dosar nr. 7655/1/2011
Şedinţa publică din 29 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 9 septembrie 2011, pronunţată în dosarul nr. 48009/3/2011 (2981/2011), Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de inculpaţii D.G. şi R.V.G. împotriva sentinţei penale nr. 635/F din 29 iulie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a pus în discuţie legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului D.G.
Constatând că temeiurile de fapt şi de drept prev. de art. 143 şi art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. se menţin şi impun în continuare privarea de libertate a acestuia, în temeiul art. 3002 rap. la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului D.G., arestat în baza MAP nr. 80/UP din data de 23 martie 2011, emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
În termen legal, inculpatul D.G. a declarat recurs împotriva încheierii menţionate, solicitând admiterea acestuia şi judecarea sa în libertate, având în vedere înscrisurile în circumstanţiere aflate la dosar, precum şi circumstanţele sale personale, respectiv faptul că anterior săvârşirii faptei avea un loc de muncă stabil, are 2 copii minori, soţia născând de curând, iar celălalt coinculpat se află în libertate.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventiva.
Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prev. de art. 143 şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cu referire la motivele de recurs invocate, se reţine că instanţa de apel, la 23 septembrie 2011 a constatat că lăsarea în liberate a inculpatului prezintă şi în prezent un pericol concret pentru ordinea publică, iar în raport de stadiul procesual al cauzei, arestarea preventivă este necesară pentru a asigura buna desfăşurare a judecăţii.
În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că prin sentinţa penală nr. 635/F din 29 iulie 2011 a Tribunalului Bucureşti, a fost condamnat inculpatul D.G. la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, ambele cu aplic. art. 3201 C. proc. pen.
Aşa fiind, se constată că deşi hotărârea de condamnare a inculpatului pronunţată pe fond de Tribunalul Bucureşti nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condiţiile art. 5 par. 1 lit. a) din CEDO.
Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescenţa acestui gen de fapte, starea de pericol şi urmările sociale produse prin însăşi natura faptei.
În această ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpatului, poziţia sa procesuală, cât şi cele referitoare la infracţiunile de săvârşirea cărora este învinuit, respectiv pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia nu acţionează destul de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de pericol accentuat.
Nu în ultimul rând, s-au mai avut în vedere caracterul extrem de grav al faptelor, gravitatea propriu-zisă a activităţii infracţionale în care se presupune că inculpatul a fost implicat, cât şi urmările produse asupra dezvoltării psihice şi fizice a părţii vătămate minore, cât şi perioada îndelungată a exploatării sexuale a acesteia.
Faţă de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfăşurării procesului penal, în raport de natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, de modalitatea de săvârşire, de circumstanţele reale în care au fost produse, de recrudescenţa acestui gen de fapte, de starea de pericol şi de urmările sociale produse prin însăşi natura faptelor.
Măsura arestării preventive se justifică în continuare , fără a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul până la pronunţarea şi rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracţiuni şi nu tinde să reprezinte o executare anticipata a pedepsei, durata nedepăşind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei şi faptul că până în prezent nu a fost pronunţată o hotărâre definitivă în cauză.
Ca atare, încheierea pronunţată la 9 septembrie 2011 este legala.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul D.G. nefiind fondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G. împotriva încheierii din 9 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 48009/3/2011 (2981/2011).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3346/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3389/2011. Penal → |
|---|
