ICCJ. Decizia nr. 3389/2011. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3389/2011

Dosar nr. 862/35/2010

Şedinţa publică din 4 octombrie 2011

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A) Prin rechizitoriul nr. 87/P/2006, din data de 19 septembrie 2007, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, inculpaţii minori P.V. şi S.C., au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (2) lit. a)), alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (2) C. pen., reţinându-se că în noaptea de 22/ 23 iulie 2006 partea vătămată G.O., martorul I.P.C., împreună cu inculpaţii se aflau la barul „F." din localitatea Moftinu Mare, unde, era organizată o discotecă. Au consumat împreună băuturi alcoolice, iar în jurul orelor 3:00 - 3:30 dimineaţa inculpaţii împreună cu partea vătămată şi martorul cad de acord ca martorul I.P.C. care se afla în vădită stare de ebrietate, să fie condus la locuinţa inculpatului P.V., ai cărui părinţi erau în străinătate, loc în care acesta să rămână până îşi va reveni din beţie. Conform înţelegerii martorul împreună cu partea vătămată au pornit împreună spre locuinţa inculpatului P.V., timp în care cei doi inculpaţi au rămas la bar. în timp ce consumau împreună băuturi alcoolice la bar, cei doi inculpaţi au convenit să se deplaseze şi ei la locuinţa inculpatului P.V. şi să întreţină raporturi sexuale cu partea vătămată G.O..

Astfel, în jurul orelor 4:00 dimineaţa, cei doi inculpaţi s-au deplasat la locuinţa inculpatului P.V. şi i-au găsit atât pe martor, cât şi pe partea vătămată întinşi pe pat, îmbrăcaţi, în prima încăpere a imobilului.

Profitând de faptul că în încăpere lumina era stinsă, inculpatul P.V. a încercat să se aşeze peste partea vătămată, care se afla întinsă pe pat, dar aceasta a opus rezistenţă şi a reuşit să-l îndepărteze. In acel moment martorul I.P.C. s-a trezit şi conform celor declarate ulterior, s-a dus în ultima cameră unde s-a culcat şi a adormit.

Profitând de faptul că partea vătămată a rămas singură, cei doi inculpaţi au determinat-o să treacă în următoarea cameră, loc în care inculpatul S.C. folosind forţa fizică, ajutat fiind şi de inculpatul P.V., care i-a imobilizat părţii vătămate braţele, inculpatul S.C. a reuşit să întreţină un raport sexual normal, complet cu partea vătămată, împotriva voinţei acesteia.

După ce inculpatul S.C. a terminat actul sexual, inculpatul P.V. a întreţinut un raport sexual scurt şi incomplet cu partea vătămată, motivând că din afara locuinţei se auzeau mai multe voci de persoane, una dintre ele fiind a mătuşii părţii vătămate.

Imediat a fost forţată uşa de acces în locuinţă, care fusese asigurată din interior de către inculpatul P.V., iar martora M.R., mătuşa părţii vătămate, împreună cu martorii M.C., U.C. şi F.H. au pătruns în interior. De frică inculpatul P.V. s-a ascuns sub patul din camera alăturată, iar inculpatul S.C. a părăsit locuinţa fugind în grădina casei, loc în care a rămas ascuns până la plecarea părţii vătămate şi a martorilor.

Mătuşa părţii vătămate a fost alertată de mesajul trimis pe telefonul mobil de către partea vătămată în timp ce unul dintre inculpaţi întreţinea cu ea raport sexual.

La data săvârşirii faptei atât inculpaţii, cât şi partea vătămată şi martorul I.P.C. se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

La data săvârşirii faptei inculpatul P.V. avea 14 ani şi 8 luni, iar inculpatul S.C. avea 15 ani şi 9 luni, astfel încât amândoi erau minori sub 16 ani. De asemenea, partea vătămată G.O. avea 12 ani şi 9 luni.

S-a reţinut că faptele inculpaţilor P.V. şi S.C. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de viol, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (2) C. pen.

în cauză s-au efectuat expertize medico - legale psihiatrice, precum şi referate de evaluare pentru amândoi inculpaţii minori şi s-a concluzionat că amândoi au săvârşit fapta pe fondul carenţelor educaţionale.

Partea vătămată G.O. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 500.000.000 lei.

Potrivit rechizitoriului, faptele inculpaţilor se dovedesc prin: procesul verbal sau rezoluţia de începere a urmăririi penale; plângerea penală sau denunţul; declaraţiile părţii vătămate; alte acte medicale privind partea vătămată; declaraţiile învinuiţilor/ inculpaţilor; declaraţiile martorilor;cazier judiciar; examinări medico-legale, expertiza medico-legală psihiatrică, acte medicale privind pe inculpaţi; anchetă socială; plângeri împotriva actelor de urmărire penală şi actele de soluţionare a acestora; proceduri de citare; delegaţiile apărătorilor; prezentarea materialului de urmărire penală.

B) prin sentinţa penală nr. 150 din 2 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr. 3832/83/2007, în baza art. 197 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (2), art. 100 şi 109, alin. (1) C. pen., au fost condamnaţi inculpaţii minori:

- P.V., fiul lui V. şi M., şi S.C., fiul lui D. şi M., pentru săvârşirea infracţiunii de viol la câte o pedeapsă de:

- 7 (şapte) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) Teza II, şi art. 64 lit. b)) şi d) C. pen., pe o durată de 3 ani potrivit art. 65 C. pen., pentru fiecare inculpat.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpaţilor pe durata executării pedepselor, după ajungerea acestora la majorat, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) Teza II şi art. 64 lit. b) şi d) C. pen.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 998, art. 1000 alin. (2) C. civ., a fost obligat inculpatul P.V., în solidar cu partea responsabilă civilmente P.M. şi inculpatul S.C., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.M., să plătească fiecare, câte 15.000 lei (RON), părţii civile G.O.C., reprezentată prin M.R.

În baza art. 189 C. proc. pen. s-a dispus plata din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Satu Mare a sumei de 200 lei onorariu de avocat din oficiu, pentru inculpaţi, conform delegaţiei nr. 2536/2007, avocat G.O., iar în baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul P.V. în solidar cu partea responsabilă civilmente P.M. şi inculpatul S.C. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.M. să plătească statului, fiecare, câte 300 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Inculpaţii şi partea vătămată sunt din aceeaşi localitate Moftinu Mare şi se cunoşteau de mai mult timp. În data de 22 iulie 2006 la barul „F." din localitatea Moftinu Mare era organizată o discotecă la care au participat mai multe persoane printre care se aflau cei doi inculpaţi P.V. şi S.C., partea vătămată G.O.C., martorii I.P.C., M.R. şi ceilalţi martori indicaţi în rechizitoriu, precum şi alte persoane.

Din declaraţia martorei M.R. a rezultat că aceasta se afla cu un grup de alte persoane la o masă separată, inculpaţii împreună cu alţi băieţi în altă parte a încăperi la o altă masă, iar partea vătămată de asemenea cu un alt grup de persoane, fiecare grup constituit separat. în aceste împrejurări, după cum declară martora, s-au consumat băuturi alcoolice, în special de băieţi. Pe acest fond, I.P.C. a devenit în stare de ebrietate astfel că partea vătămată care îl cunoştea de mai mult timp şi era în relaţii apropiate i-a propus să-l ducă acasă însă acesta a refuzat să meargă acasă de frica părinţilor, motiv pentru care au plecat împreună la locuinţa inculpatului P.V. întrucât locuinţa acestuia era neocupată, restul membrilor de familie fiind plecaţi.

Aşa cum s-au înţeles cei doi, s-au deplasat la locuinţa lui P.V. unde s-au culcat pe un pat întrucât martorul I.P.C. era în stare avansată de ebrietate.

Din declaraţiile inculpaţilor P.V. şi S.C., date în faza de urmărire penală, a rezultat că după plecarea celor doi de la discotecă s-au înţeles să meargă şi ei la locuinţă unde se aflau partea vătămată şi cu I.P.C. pentru a întreţine cu aceasta relaţii sexuale.

Din relatările inculpatului S.C. a rezultat că acesta a aflat de la coinculpatul P.V. că martorul I.P.C. i-a mai cerut cheile de la locuinţă spre a merge împreună cu partea vătămată în locuinţă şi că ar fi avut raporturi sexuale împreună, fapt însă care nu a fost dovedit astfel că doar coroborat cu raportul medico-legal din care rezultă că minora prezintă o deflorare veche se apreciază că cele relatate de inculpatul S.C. ar corespunde adevărului.

Aproximativ după 20 de minute de la plecarea părţii vătămate împreună cu martorul I.P.C., aceasta fiind în jurul orelor 3,30 - 4,00 în dimineaţa zilei de 23 iulie 2006, inculpaţii P.V. şi S.C. s-au deplasat la locuinţa unde se aflau cei doi, partea vătămată şi martorul I.P.C., unde au găsit uşa închisă cu zăvorul însă au reuşit să-l deschidă, după care au pătruns în antreu primul fiind P.V., iar apoi S.C., care după intrare a închis uşa cu zăvorul. De aici s-au deplasat în cameră unde au găsit pe cei doi întinşi pe pat, martorul I.P.C. dormind l-au trezit pe acesta care buimăcit de somn şi de băutură s-a sculat şi s-a dus într-o altă încăpere. S-a precizat că imobilul în care se aflau este compus din 6 încăperi, cu posibilitatea de a intra dintr-o încăpere în alta.

Lumina din cameră era stinsă, inculpatul P.V. s-a culcat pe pat lângă partea vătămată G.O.C. după care a încercat să se urce pe aceasta, dar partea vătămată a opus rezistenţă şi în aceste împrejurări a plecat în altă încăpere unde inculpatul S.C. ajutat de către coinculpatul P.V. a violat-o.

Aşa cum a declarat inculpatul P.V., declaraţie confirmată şi de către coinculpatul S.C. primul care a încercat să întreţină raporturi sexuale cu partea vătămată a fost P.V., însă acesta nu a reuşit datorită opoziţiei părţii vătămate după care coinculpatul S.C. a prins-o de mână, a dus-o într-o altă cameră unde a trântit-o pe pat şi a încercat să întreţină relaţii sexuale cu aceasta. Întrucât partea vătămată s-a opus, a intervenit coinculpatul P.V. care a imobilizat-o prinzând-o de mână şi în aceste condiţii inculpatul S.C. a întreţinut raport sexual cu minora.

După realizarea raportului sexual a intervenit inculpatul P.V. care l-a dat de o parte pe coinculpatul S.C. şi cu toată împotrivirea părţii vătămate a întreţinut la rândul său relaţii sexuale cu aceasta.

În aceste împrejurări partea vătămată a reuşit să-l determine pe inculpatul S.C. să-i restituie telefonul mobil pe motiv că vrea să lumineze camera, reuşind însă să dea un apel telefonic către mătuşa sa, martora M.R. prin care-i transmitea că se află la V. (este vorba de locuinţa inculpatului P.V.), că este în necaz şi că vor să o violeze.

La primirea apelului telefonic, martora M.R. împreună cu martorii F.H., U.C., M.C.S. s-au deplasat de îndată la locuinţa inculpatului P.V. unde au găsit casa în întuneric şi dând ocol casei au încercat să vadă dacă se află cineva înăuntru făcând gălăgie şi strigând pe partea vătămată după care au forţat uşa de la intrare şi au pătruns în locuinţă. în acest timp inculpaţii au părăsit locuinţa, după afirmaţia martorii, prin escaladarea geamului, fără însă a fi văzuţi.

Odată pătrunşi în locuinţă au găsit acolo pe partea vătămată aşezată pe podea plângând iar martorul I.P.C. se găsea pe un pat unde dormea fiind beat. După ce a fost trezit cu greu, s-a constatat că acesta nu a ştiut nimic despre cele întâmpla, neputând da nici un fel de relaţii, aceasta fiind şi datorită faptului că era încă beat.

Partea vătămată, după intrarea martorilor în locuinţă, a leşinat fiind nevoită a fi prinsă în braţe şi dusă de către martorul U.C.

Martorii care au găsit-o pe partea vătămată arată faptul că era foarte agitată, stresată, tremura, era marcată de cele întâmplate, şi-a pierdut cunoştinţa, a reuşit doar să le spună că cei doi inculpaţi au violat-o.

După ce martorul I.P.C. a ieşit din locuinţă, acesta s-a întâlnit cu inculpatul S.C. în curte care i-a spus să nu anunţe poliţia despre cele întâmplate, fapt însă care nu a putut fi probat, rezultând doar din declaraţia acestui martor.

Din examinarea medico - legală efectuată de la Serviciul de Medicină Medico - Legală Satu Mare a rezultat că partea vătămată G.O.C. fiind examinată la data de 25 iulie 2006 s-a constatat că prezintă o excoriaţie veche la cotul stâng care s-a putut produce cu circa 5-6 zile înainte, mai prezenta o deflorare veche incompletă, raportul medico - legal nefiind edificator în cauză cu privire la infracţiunea pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată.

Inculpaţii au recunoscut în faza de urmărire penală săvârşirea faptelor aşa cum au fost descrise mai sus însă ulterior au plecat din ţară, P.V. fiind plecat în Italia încă din anul 2006, iar S.C. a plecat în Franţa fiind înregistrat ca ieşit din ţară prin Vama Petea la data de 16 august 2006, astfel că aceştia nu au mai putut fi audiaţi ulterior, sustrăgăndu-se de la judecată.

Partea vătămată, de asemenea a plecat şi s-a stabilit în Ungaria, însă a fost prezentă în instanţă unde şi-a susţinut declaraţia dată în faza de urmărire, confirmând faptul că a fost violată de către cei doi inculpaţi şi constituirea de parte civilă faţă de aceştia.

Din expertiza medico-legală efectuată, privind pe cei doi inculpaţi, a rezultat că aceştia aveau discernământul păstrat raportat la faptele de care au fost învinuiţi însă în limitele vârstei acestora.

Cu privire la învinuirea adusă inculpaţilor, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză rezultă fără nici un dubiu că inculpaţii au săvârşit fapta de viol cu care au fost acuzaţi iar partea vătămată a fost afectată psihic şi fizic de pe urma faptei inculpaţilor.

Instanţa de fond a reţinut că inculpaţii sunt minori, ca de altfel şi partea vătămată, inculpatul P.V. împlinind anul acesta vârsta de 17 ani, iar inculpatul S.C. 18 ani, astfel că faţă de aceştia nu este eficientă luarea unei măsuri educative de internare într-un centru de reeducare. Faptele inculpaţilor prezintă un grad de pericol social ridicat, astfel de faptă afectând în mod substanţial persoana vătămată şi având o rezonanţă negativă în rândul populaţiei iar faptul că inculpaţii au părăsit ţara, sustrăgându-se de la judecată, determină ca instanţa să aplice faţă de aceştia măsuri severe de sancţionare.

Aşa cum s-a reţinut şi descris mai sus, activitatea infracţională a inculpaţilor întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. Faţă de inculpaţi sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 99 alin. (2), art. 100 şi 109 alin. (1) C. pen., inculpaţii fiind minori la data săvârşirii faptei, sub 16 ani.

Reţinând vinovăţia inculpaţilor, având în vedere gravitatea faptelor săvârşite de aceştia, limitele de pedepse prevăzute de lege, care potrivit art. 197 alin. (2) şi alin. (3) teza I C. pen. raportat la art. 109 alin. (1) C. pen. sunt de la 5 ani la 12 ani şi 6 luni închisoare, reţinând însă şi faptul că inculpaţii sunt minori sub 16 ani la data săvârşirii faptei, provin din familii dezorganizate, prezintă carenţe educaţionale, având în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) instanţa de fond i-a condamnat pe fiecare inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de viol, la câte o pedeapsă de câte 7 ani închisoare fiecare şi interzicerea pe o durată de 3 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, art. 64 lit. b) şi d) C. pen., potrivit art. 65 C. pen., făcând aplicarea disp.art. 197 alin. (2) şi alin. (3) teza I C. pen., art. 109 alin. (1) C. pen. şi art. 99 alin. (2) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpaţilor pe durata executării pedepsei şi numai după împlinirea de către aceştia a vârstei de 18 ani drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, art. 64 lit. b) şi d) C. pen.

Instanţa de fond, la individualizarea pedepsei, a avut în vedere faptul că în raport de persoana inculpaţilor, pericolul social al infracţiunilor, urmările acestora, faptul că s-au sustras de la judecată, precum şi persoana inculpaţilor, vârsta acestora, lipsa de antecedente penale şi recunoaşterea acestora într-o primă fază de audieri.

Cu privire la aplicarea pedepsei complementare şi accesorii instanţa a avut în vedere faptul că infracţiunile reţinute în sarcina acestora prezintă un grad ridicat de pericol social cu impact deosebit de negativ asupra populaţiei ceea ce face ca să fie excluşi un anumit timp de la exerciţiul unor drepturi fiind nedemni de aceasta, instanţa apreciind că această decizie fiind în concordanţă cu practica C.E.D.O., atât în materie de minori cât şi cu privire la exercitarea drepturilor esenţiale.

în cauză partea vătămată G.O.C. s-a constituit parte civilă faţă de inculpaţi cu suma de 500.000.000 lei Rol cu titlu de daune morale.

Instanţa de fond, ţinând cont de consecinţele faptelor inculpaţilor, impactul asupra părţii vătămate, consecinţele traumatizante psihic suferite de către aceasta, confirmate în parte de către martorii audiaţi în cauză, a apreciat că totuşi o sumă de 30.000 RON ar fi suficientă pentru o reparare materială a prejudiciului moral suferit. Drept urmare, în baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 998 şi 1000 alin. (2) C. civ. au fost obligaţi inculpatul P.V. ca în solidar cu partea responsabilă civilmente P.M., mama acestuia, şi de asemenea pe inculpatul S.C., pe acesta în solidar cu partea responsabilă civilmente S.M., să plătească fiecare câte 15.000 RON despăgubiri civile cu titlu de daune morale părţii vătămate Gaspar Orsyolya Csilla. La cuantificarea daunelor morale s-au avut în vedere traumele psihice la care a fost supusă partea vătămată atât în perioada desfăşurării activităţii infracţionale cât şi pe viitor, precum şi practica judiciară în materie.

C) prin Decizia penală nr. 19/ A din 17 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, Secţia penală în dosar nr. 3823/83/P/2007, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de inculpaţii P.V. şi S.C. împotriva sentinţei penale nr. 150 din 2 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, care a fost desfiinţată şi s-a dispus rejudecarea cauzei de către aceeaşi instanţă, ţinându-se seama de considerentele deciziei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Oradea a reţinut că potrivit art. 379 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., o hotărâre penală este supusă desfiinţării în cazul în care există vreunul dintre cazurile de nulitate prevăzute în art. 197 alin. (2) C. proc. pen. Potrivit art. 171 alin. (2) C. proc. pen. „ asistenţa juridică este obligatorie când inculpatul este minor", iar conform art. 197 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. încălcarea dispoziţiilor relative la prezenţa inculpaţilor şi asistarea acestuia de către apărător, când sunt obligatorii potrivit legii, atrage sancţiunea nulităţii absolute, care nu poate fi înlăturată în nici un mod, poate fi invocată în orice stare a procesului şi se ia în considerare din oficiu. Din interpretarea sistematică a acestor dispoziţii rezultă că, potrivit legii române, în cazul inculpatului mi nor, se prezumă în mod absolut că interesele justiţiei reclamă acordarea asistenţei juridice din oficiu, atunci când acesta nu are posibilitate de a-şi angaja un apărător ales.

în cauza de faţă, instanţa de apel a constatat că inculpaţii (amândoi minori) au, în mod vădit, interese procesuale contrare, întrucât inculpatul Pritogan Vasile îl face vinovat de săvârşirea faptei pe inculpatul S.C. şi invers, declaraţiile respective din timpul urmăririi penale nefiind niciodată retractate de către vreun inculpat. Cu toate acestea, la judecata pe fond a cauzei, ambii inculpaţi au fost asistaţi juridic de către acelaşi avocat desemnat din oficiu.

Or, dreptul la apărare, inclusiv cel asigurat din oficiu, astfel cum este recunoscut de dispoziţiile art. 6 pct. 3 lit. c) din C.E.D.O., trebuie să aibă un caracter efectiv, iar nu unul formal.

în speţă, în opinia instanţei de apel, apărarea asigurată de avocatul din oficiu cu ocazia judecării pe fond a cauzei, nu a fost efectivă, de vreme ce acesta a fost pus în situaţia de a susţine poziţii procesuale în mod vădit contrare. în consecinţă, instanţa a constatat că, în fapt, instanţa de fond nu a respectat dreptul inculpaţilor la o apărare efectivă, ceea ce atrage nulitatea absolută a hotărârii pronunţate în aceste condiţii, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, instanţa de apel a admis recursurile inculpaţilor, a desfiinţat în întregime hotărârea instanţei de fond şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă, respectiv Tribunalul Satu Mare.

D) în rejudecarea cauzei penale, prin sentinţa penală nr. 237 din 10 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr. 3823/83/2007 s-au dispus următoarele:

1) În baza art. 197 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (2) C. pen. şi raportat la art. 100,109 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 74, art. 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul P.V., pentru săvârşirea infracţiunii de viol la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis condamnatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza II şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei, executarea începând cu data la care acesta împlineşte vârsta de 18 ani.

În baza art. 81 C. pen. cu aplicarea art. 110 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei principale, iar in baza art. 71 alin. (5) C. pen. si a pedepselor accesorii, pe durata prevăzută de art. 110 C. pen. stabilind 5 ani termen de încercare.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra disp.art. 83 C. pen. pe durata executării pedepsei.

2) În baza art. 197 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (2) C. pen. şi raportat la art. 100, art. 109 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74, art. 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul S.C., pentru săvârşirea infracţiunii de viol la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis condamnatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza II şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei, executarea începând cu data la care acesta împlineşte vârsta de 18 ani.

În baza art. 81 C. pen. cu aplic.art. 110 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei principale, iar in baza art. 71 alin. (5) C. pen. şi a pedepselor accesorii, pe durata prevăzută de art. 110 C. pen., stabilind 5 ani termen de încercare.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. cu aplicarea art. 998, 1000 alin. (2) C. civ. a fost obligat inculpatul P.V., în solidar cu partea responsabil civilmente P.M. şi pe inculpatul S.C. VASILE, în solidar cu partea responsabil civilmente S.M., să plătească părţii civile G.O.C., dom. în Satu Mare, Aleea Mureşului, nr. 16, bl.59, et.3, ap.22, judeţul Satu Mare, câte 15.000 lei RON, despăgubiri civile.

În baza art. 189 C. proc. pen. a dispus virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Satu Mare a sumei de 300 RON reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu avocat B.A., conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie, nr. 746/2009.

În baza art. 189 C. proc. pen. a dispus virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Satu Mare a sumei de 300 lei RON, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu avocat C.C., conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie, nr. 853/2009.

În baza art. 191 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpatul P.V., în solidar cu partea responsabil civilmente P.M. şi inculpatul S.C.V., în solidar cu partea responsabil civilmente S.M. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 600 lei fiecare.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă care a rejudecat cauza penală a constatat următoarele:

Vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea faptelor este dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, cu atât mai mult cu cât aceştia au recunoscut faptele în cursul urmăririi penale, în cauza fiind administrate probe din care rezultă cu certitudine vinovăţia acestora. Astfel, martorii I.P.C., I.C., M.R., M.C.S., audiaţi în fata instanţei, au susţinut în totalitate situaţia de fapt expusă în rechizitorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare din data de 19 septembrie 2007 (Dosar nr. 687/P/2006).

1) În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului minor P.V. de a întreţine în noaptea de 22/23 iulie2006 relaţii sexuale cu minora G.O. împotriva voinţei acesteia, întruneşte elementele constitutive ale C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (2) C. pen. şi rap. la art. 100, art. 109 alin. (1) C. pen.

Din expertiza medico - legala psihiatrica şi din referatul de evaluare rezulta ca inculpatul P.V., raportat la fapta pentru care a fost trimis in judecata a avut discernământul păstrat.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanţa de fond a ţinut seama de criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP): gradul de pericol social al faptei, care este de gravitate relativ mare raportat la valoarea sociala ocrotită în dispoziţia legală încălcată de către inculpat; modul si împrejurările concrete in care a fost săvârşită infracţiunea; persoana inculpatului, care nu are antecedente penale si este minor; limitele speciale ale pedepsei, conform prev. Codului penal, instanţa urmând a stabili o pedeapsa intre limitele speciale prevăzute de Codul penal in cazul pedepselor aplicate minorilor conform dispoziţiilor art. 109 C. pen.

Faţă de cele ce preced, inculpatul fiind minor, fără antecedente, instanţa de fond a apreciat ca se impune reţinerea în favoarea acestuia a unor circumstanţe atenuante şi aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege.

În ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei stabilite, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., cu aplicarea art. 110 C. pen., în sensul de a dispune suspendarea condiţionată a executării acesteia pe durata prevăzută de art. 110 C. pen., stabilind 5 ani termen de încercare având convingerea că şi in acest mod pedeapsa îşi va realiza scopul educativ prevăzut de ar. 52 C. pen. şi pe viitor inculpatul nu va mai săvârşi fapte prevăzute de legea penală.

Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra revocării suspendării condiţionate a executării acestei pedepse, astfel cum este ea reglementata de art. 83 C. pen., în cazul săvârşirii de noi infracţiuni înăuntrul termenului de încercare.

S-a menţionat că, potrivit deciziei nr. LI (51) a înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, secţiile unite, prin care s-a admis recursul in interesul legii, s-a stabilit ca pedeapsa accesorie prev. de art. 71 rap. la art. 64 lit. a) si b) C. pen. este aplicabilă si inculpaţilor minori, pedeapsa a cărei executare va începe la împlinirea vârstei de 18 ani, instanţa făcând aplicarea disp.art. 71 C. pen. a interzis condamnatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza II şi lit. b)) C. pen. pe durata executării pedepsei, executarea începând cu data la care acesta împlineşte vârsta de 18 ani, dar raportat la modul de executare a pedepsei principale-cu suspendare, va face aplicarea disp.art. 71 alin. (5) C. pen. dispunând suspendarea si a pedepselor accesorii.

2) În drept, s-a reţinut de instanţa de fond că fapta inculpatului minor S.C., de a întreţine în noaptea de 22/ 23 iulie 2006 relaţii sexuale cu minora G.O. împotriva voinţei acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, prevăzută şi pedepsită de art. art. 197 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (2) C. pen. şi rap. la art. 100, art. 109 alin. (1) C. pen.

Din expertiza medico-legala psihiatrica şi din referatul de evaluare rezulta ca inculpatul S.C. raportat la fapta pentru care a fost trimis in judecata a avut discernământul păstrat.

La individualizarea pedepsei ce a fost stabilită inculpatului, instanţa de fond a ţinut seama de criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP): gradul de pericol social al faptei, care este de gravitate relativ mare, raportat la valoarea sociala ocrotita in dispoziţia legală încălcată de către inculpat; modul si împrejurările concrete in care a fost săvârşita infracţiunea; persoana inculpatului, care nu are antecedente penale si este minor; limitele speciale ale pedepsei, conform prevederilor Codului penal, instanţa urmând a stabili o pedeapsa intre limitele speciale prevăzute de Codul penal in cazul pedepselor aplicate minorilor,conf.disp.art. 109 C. pen.

Faţă de cele ce preced, inculpatul fiind minor, fără antecedente penale, instanţa de fond a apreciat că se impune reţinerea în favoarea acestuia a unor circumstanţe atenuante şi aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege.

În ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei stabilite, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., cu aplicarea art. 110 C. pen. în sensul că a dispus suspendarea condiţionata a executării acesteia pe durata prev. de art. 110 C. pen., stabilind 5 ani termen de încercare, având convingerea ca si in acest mod pedeapsa îşi va realiza scopul educativ prevăzut de ar.52 C. pen. si pe viitor inculpatul nu va mai săvârşi fapte prevăzute de legea penală.

Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra revocării suspendării condiţionate a executării acestei pedepse, astfel cum este ea reglementata de art. 83 C. pen., în cazul săvârşirii de noi infracţiuni înăuntrul termenului de încercare.

Având în vedere Decizia nr. LI (51) a înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, secţiile unite, prin care s-a admis recursul in interesul legii si s-a stabilit ca pedeapsa accesorie prev. de art. 71 rap.la art. 64 lit. a) si b) C. pen. este aplicabila si inculpaţilor minori, pedeapsa a cărei executare va începe la împlinirea vârstei de 18 ani, instanţa de fond făcând aplicarea disp.art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza II si lit. b). C. pen. pe durata executării pedepsei, executarea începând cu data la care acesta împlineşte vârsta de 18 ani, dar raportat la modul de executare a pedepsei principale-cu suspendare, va face aplicarea disp.art. 71 alin. (5) C. pen. dispunând suspendarea si a pedepselor accesorii.

Cu privire la constituirea de parte civilă instanţa a soluţionat-o prin prisma dispoziţiilor art. 998 C. civ. şi art. 1000 alin. (2) C. civ. (inculpaţii fiind minori, aflaţi în întreţinerea părinţilor) care prevăd că orice fapta a omului care cauzează altuia un prejudiciu obliga pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat a-l repara si omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul cauzat pentru fapta sa dar si pentru acela cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa.

În speţă, s-a apreciat că prejudiciile părţii civile au fost cauzate de către inculpaţi prin fapta lor, fiind de netăgăduit că aceştia i-au cauzat părţii civile - cu atât mai mult cu cât aceasta este minora - o suferinţă morală, de natura a determina acordarea de către instanţă a daunelor morale, astfel că, în baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998, art. 1000 alin. (2) C. civ. instanţa l-a obligat pe inculpatul P.V., în solidar cu partea responsabil civilmente P.M. şi pe inculpatul S.C.V., în solidar cu partea responsabil civilmente S.M., să plătească părţii civile G.O.C., dom. în Satu Mare, câte 15.000 lei RON, despăgubiri civile.

Instanţa de apel a apreciat că au fost respectate dispoziţiile procesuale care garantează drepturile inculpaţilor pe parcursul desfăşurării procesului penal si cu privire la aflarea adevărului, fiind respectat si dreptul la un proces echitabil astfel cum este reglementat de art. 6 alin. (1) din Convenţie, întrucât hotărârea a fost pronunţată de instanţa independenta si in termen rezonabil (cauza fiind şi în rejudecare) dar având in vedere complexitatea cauzei, respectiv, obiectul cauzei, faptul ca au fost 2 inculpaţi, că nu au existat perioade semnificative de inactivitate si chiar si raportat la momentul de la care se socoteşte "termenul rezonabil" in jurisprudenţa constanta a Curţii Europene a Dreptului Omului - fiind momentul la care o persoana este pusa sub acuzare - acest moment fiind evident şi în prezenta speţa anterior sesizării instanţei, dar chiar şi în aceste condiţii cauza a fost soluţionată în termen apreciat rezonabil in jurisprudenţa curţii. Inculpaţii au beneficiat de dreptul la apărare, deşi nu si-au angajat apărător ales, dar instanţa a desemnat in vederea realizării apărării fiecăruia câte un apărător din oficiu, raportat la Decizia nr. 19/A/2009 a Curţii de Apel Oradea, care i-a reprezentat la toate termenele de judecata, iar inculpaţilor nu li s-au acordat cuvântul în dezbateri, din motive neimputabile instanţei, reţinând că aceştia nu s-au prezentat, fiind plecaţi în străinătate.

E) împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul P.V., solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare de către Tribunalul Satu Mare.

În susţinerea motivelor de apel, apărătorul inculpatului apelant a arătat că hotărârea primei instanţe este lovită de nulitate absolută, întrucât judecarea inculpatului în primă instanţă a avut loc fără citarea inculpatului de la domiciliu, aşa cum rezultă din actele de la dosar, la pronunţarea sentinţei penale nr. 150 din 2 aprilie 2008, inculpatul domicilia în Franţa, unde era la şcoală şi internat acolo, nefiind citat de la această adresă ci de la alte adrese din ţară, la care nu mai domicilia. Cu privire la termenul de declarare a acestui apel, a relevat că nici hotărârea atacată nu i-a fost comunicată la adresa din Franţa, unde efectiv domicilia inculpatul, aflând despre aceasta atunci când mama sa a solicitat avocaţilor să se intereseze despre situaţia sa juridică, întrucât nu a mai primit nici o citaţie s-au comunicare.

Inculpatul a declarat apel penal peste termen arătând că a aflat de soluţia dată de Tribunalul Satu Mare la data de 17 august 2010, dată la care dosarul a fost studiat de apărătorul său.

Prin Decizia penală nr. 17 din 03 martie 2011, Curtea de Apel Oradea, Secţia penală, în baza art. 379 pct. l lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat, peste termen, de inculpatul P.V., născut la 31 decembrie 1991, împotriva sentinţei penale nr. 237 din 10 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Satu Mare.

A fost obligat apelantul să plătească în favoarea statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare în apel, din care suma de 50 lei, onorariu pentru avocat din oficiu I.R., conform delegaţiei nr. 4405 din 13 septembrie 2010, va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:

Instanţa de fond a reţinut o stare de fapt bazată pe probe suficiente, concludente şi just interpretate, atât în faţa instanţei cât şi în faţa organelor de urmărire penală, probe care se coroborează şi cu plângerea şi declaraţia părţii vătămate (filele 10-15 din dosar de urmărire penală, fila 134 - dosarul instanţei de fond), depoziţiile martorilor I.P.C. (filele 35-37, 38-39 din dosar de urmărire penală, fila 113 - dosarul instanţei de fond), M.R. (filele 42-43, 44 - dosar urmărire penală), F.H. (filele 46-47, 48 - dosar urmărire penală), U.C. (filele 49,50 - dosar urmărire penală; fila 135 - dosarul instanţei de fond), M.C. Sorin (filele 51, 52 din dosar de urmărire penală, fila 137 -dosarul instanţei de fond), proces verbal de cercetare la faţa locului (fila 4 dosar de urmărire penală), constatarea medico legală ( fila 19 dosar de urmărire penală).

Astfel, reţine instanţa de apel că, în noaptea de 22/ 23 iulie 2006 partea vătămată G.O., martorul I.P.C., împreună cu inculpaţii s-au aflat la barul „F." din localitatea Moftinu Mare, unde era organizată o discotecă şi au consumat împreună băuturi alcoolice, iar în jurul orelor 3:00 - 3:30 dimineaţa l-au condus pe martorul I.P.C., care se afla în vădită stare de ebrietate, la locuinţa inculpatului P.V., ai cărui părinţi erau în străinătate. Conform înţelegerii, martorul împreună cu partea vătămată au pornit împreună spre locuinţa inculpatului P.V., timp în care cei doi inculpaţi au rămas la bar. în timp ce consumau împreună băuturi alcoolice la bar, cei doi inculpaţi au convenit să se deplaseze şi ei la locuinţa inculpatului P.V. şi să întreţină raporturi sexuale cu partea vătămată G.O. Astfel, în jurul orelor 4:00 dimineaţa, cei doi inculpaţi s-au deplasat la locuinţa inculpatului P.V. şi i-au găsit atât pe martor, cât şi pe partea vătămată întinşi pe pat, îmbrăcaţi, în prima încăpere a imobilului. Profitând de faptul că în încăpere lumina era stinsă, inculpatul P.V. a încercat să se aşeze peste partea vătămată, care se afla întinsă pe pat, dar aceasta opune rezistenţă şi reuşeşte să-1 îndepărteze. In acel moment martorul I.P.C. s-a trezit şi conform celor declarate ulterior, s-a dus în ultima cameră unde s-a culcat şi a adormit.

Profitând de faptul că partea vătămată a rămas singură cei doi inculpaţi o determină să treacă în următoarea cameră, loc în care inculpatul S.C. folosind forţa fizică, ajutat fiind şi de inculpatul P.V., care i-a imobilizat părţii vătămate braţele, inculpatul S.C. a reuşit să întreţină un raport sexual normal, complet cu partea vătămată, împotriva voinţei acesteia. După ce inculpatul S.C. a terminat actul sexual, inculpatul P.V. a întreţinut un raport sexual scurt şi incomplet cu partea vătămată, motivând că din afara locuinţei se auzeau mai multe voci de persoane, una dintre ele fiind a mătuşii părţii vătămate.

Imediat a fost forţată uşa de acces în locuinţă, care fusese asigurată din interior de către inculpatul P.V., iar martora M.R., mătuşa părţii vătămate, împreună cu martorii M.C., U.C. şi F.H. au pătruns în interior. De frică inculpatul P.V. s-a ascuns sub patul din camera alăturată, iar inculpatul S.C. a părăsit locuinţa fugind în grădina casei, loc în care a rămas ascuns până la plecarea părţii vătămate şi a martorilor. Mătuşa părţii vătămate a fost alertată de mesajul trimis pe telefonul mobil de către partea vătămată în timp ce unul dintre inculpaţi întreţinea cu ea raport sexual.

Faţă de starea de fapt reţinută, instanţa de apel a constatat că încadrarea juridică atribuită faptei este legală, aceasta încadrându-se în textele de lege reţinute de către instanţă.

Inculpatul P.V. a recunoscut în faza de urmărire penală săvârşirea faptelor, aşa cum au fost descrise mai sus (filele 21-26 - Dosar 687/P/2006). Cu privire la învinuirea adusă inculpatului, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză rezultă fără nici un dubiu că inculpatul a săvârşit fapta de viol, de care a fost acuzat, iar partea vătămată a fost afectată psihic şi fizic de pe urma faptei.

în opinia instanţei de apel, solicitarea inculpatului privind trimiterea cauzei spre rejudecare, nu este întemeiată, câtă vreme a fost legal citat. Cu privire la critica că nu a fost legal citat în Franţa, ci numai la adresele din ţară, unde nu domiciliază, examinând dosarul cauzei s-a reţinut că inculpatul a fost citat de la adresele cunoscute, respectiv din loc. Cămârzana şi prin afişare la Consiliul Local Moftin.

Potrivit articolului 177 C. proc. pen., învinuitul sau inculpatul se citează la adresa unde locuieşte, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului de muncă. Dacă printr-o declaraţie dată în cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul a indicat un alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul indicat. în caz de schimbare a adresei arătate în declaraţia învinuitului sau inculpatului, acesta este citat la noua sa adresă, numai dacă a încunoştinţat organul de urmărire penală or instanţa de judecată de schimbarea intervenită, sau dacă organul judiciar apreciază pe baza datelor obţinute, potrivit articolului 180 că s-a produs o schimbare de adresă. Dacă nu se cunoaşte adresa unde locuieşte învinuitul sau inculpatul şi nici locul său de muncă, citaţia se afişează la sediul Consiliului Local în a cărei rază teritorială s-a săvârşit infracţiunea.

Inculpatul, pe parcursul rejudecării cauzei în primă instanţă, nu a indicat o altă adresă de unde să fie citat şi a fost asistat de apărător din oficiu, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile unei citări nelegale, în vederea rejudecării cauzei cum solicită acesta. Inculpatul nu poate invoca propria culpă în condiţiile în care se sustrage de la judecată.

Potrivit alin. (3) al art. 291 C. proc. pen., reprodus astfel cum a fost modificat prin articolul XVIII punctul 41 din Legea nr. 202/2010, partea prezentă personal la un termen, prin reprezentant, prin avocat ales ori prin avocat din oficiu, dacă acesta din urmă a luat legătura cu partea reprezentată, la un termen, precum şi partea căreia, personal, prin reprezentant sau apărător ales sau prin funcţionarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenţei i s-a înmânat în mod legal citaţia pentru un termen de judecată nu mai sunt citate pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la unul dintre aceste termene, cu excepţia situaţiei în care prezenţa acestora este obligatorie potrivit legii. Alin. (1) al art. 484 C. proc. pen. a fost abrogat prin art. 18 punctul 61 din Legea nr. 202/2010, care prevedea că judecarea cauzei privind o infracţiune de un minor se face în prezenţa acestuia (...).

S-a mai menţionat de către curtea de apel că pedeapsa este corect dozată ca şi cuantum şi modalitate de executare. La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului apelant, instanţa a avut în vedere toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel, că pe lângă persoana inculpatului care nu are antecedente penale, era minor la data săvârşirii faptei, modul şi împrejurările în care acesta a comis fapta reţinută în sarcina sa.

Împotriva deciziei instanţei de apel inculpatul P.V.V. a declarat recurs, dezbaterile asupra acestuia fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Prealabil examinării pe fond a recursului, Înalta Curte constată următoarele:

- în recurs au fost acordate 3 termen de judecată, inculpatul nefiind prezent la niciunul dintre acestea;

- în urma depunerii la dosar a unor cereri (fii. 15, fii.29 d.r), instanţa de recurs a amânat de 2 ori judecarea recursului pentru motive de apărare (iniţial pentru angajarea unui avocat, apoi pentru motiv de boală al apărătorului ales). între termenele de judecată au existat intervale de timp de 3 luni de zile, respectiv, de 4 luni de zile, apreciate ca suficiente pentru luarea măsurilor necesare pregătirii apărării;

- la acest ultim termen de judecată, avocatul ales nu s-a prezentat la instanţa de recurs, trimiţând - prin fax - motive scrise de recurs (fii.46-49 d.r.);

- în recurs nu au fost propuse ori administrate probe noi pe situaţia de fapt.

Examinând pe fond recursul inculpatului, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru motivele ce se vor arăta:

S-a susţinut în motivele scrise de recurs că judecata s-a făcut cu nelegala sa citare în Franţa (caz de casare invocat - art. 3859 pct. 21 C. proc. pen.), solicitându-se, în final, rejudecarea cauzei.

Critica nu este întemeiată.

În primul rând se constată că avocatul ales a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., prin motive scrise trimise prin fax la data de 4 octombrie 2011, adică la cel de-al treilea termen de judecată.

Potrivit art. 38510 C. proc. pen., recursul trebuie motivat, iar motivarea se face prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

în cauză, primul termen de judecată a fost la data de 7 iunie 2011.

Conform art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., în cazul în care nu sunt respectate condiţiile legale referitoare la motivarea în scris a recursului, instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C.pr.pen., se iau în considerare din oficiu.

Or, cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., nu este prevăzut printre cazurile de recurs care, potrivit art. 3859 alin. (3) C.pr.pen., se iau în considerare din oficiu.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată următoarele în legătură cu critica apărătorului ales, critică referitoare la „nelegala citare a inculpatului":

Citarea inculpatului în procesul penal nu este o activitate pur formală, nu reprezintă un scop în sine, ci are menirea, pe de o parte, să informeze pe acesta despre existenţa unei proceduri judiciare penale (urmărire penală, judecarea cauzei în fond, judecarea cauzei în apel sau în recurs), iar pe de altă parte, să asigure acestuia posibilitatea să se prezinte în instanţă şi, în acest fel, să-şi susţină apărările, să formuleze cereri de probe etc. Doctrina juridică este consecventă în acceptarea concepţiei dublului scop al citării: de încunoştinţare şi, respectiv, de chemare în faţa organelor judiciare.

Potrivit actualei legi procesual - penale române, în cursul judecăţii, inculpatul aflat în stare de libertate, poate fi reprezentat; în majoritatea situaţiilor această reprezentare judiciară este realizată de către un avocat ales.

În legătură cu aspectele menţionate trebuie observate şi principiile expuse în Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009 în care se arată că dreptul persoanei acuzate de a fi prezentă în persoană la proces este inclus în dreptul la un proces echitabil prevăzut la articolul 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Curtea a declarat, de asemenea, că dreptul persoanei acuzate de a fi prezentă în persoană la proces nu este absolut şi că, în anumite condiţii, persoana acuzată poate renunţa, de bună voie şi nesilită de nimeni, în mod expres sau tacit, dar fără echivoc, la respectivul drept. Este necesar a se constata dacă acuzatul, având cunoştinţă de procesul stabilit, a mandatat un avocat, care a fost numit fie de către persoana în cauză, fie de către stat, pentru a o apăra la proces şi că a fost într-adevăr apărată de avocatul respectiv la proces. Modul de numire a avocatului şi chestiunile conexe ţin de legislaţia naţională.

De asemenea, s-a arătat că potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, atunci când se analizează dacă modul în care au fost furnizate informaţiile este suficient pentru a asigura informarea persoanei cu privire la proces, o atenţie deosebită ar putea fi acordată, acolo unde este cazul, şi eforturilor depuse de către persoana în cauză pentru a primi informaţiile ce i-aufost adresate.

Cele deja menţionate nu fac decât să dea conţinut unui cunoscut principiu judiciar potrivit căruia nimeni nu poate invoca în susţinerea intereselor sale propria sa culpă, nimeni nu poate să obţină foloase invocând propria sa vină, şi nici să se apere valorificând un asemenea temei.

Or, din actele şi lucrările dosarului (în acest sens constatându-se că această cauză penală a parcurs de două ori primele două etape ale judecăţii -judecata în primă instanţă şi judecata în apel), rezultă că, după începerea procedurilor judiciare, respectiv, după ascultarea lui de către organele judiciare de urmărire penală, în declaraţiile date recunoscând săvârşirea faptelor (împrejurare care, printre altele, a atras reţinerea unor circumstanţe atenuante cu efectul reducerii semnificative a pedepsei, dar şi aplicarea unei modalităţi de executare neprivative de libertate), inculpatul a părăsit teritoriul României.

Conform părţii introductive a deciziei atacate din data de 3 martie 2011 (după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010), rezultă că „la apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat apărătorul ales al inculpatului apelant P.V. - avocat D.M.Ş., în baza împuternicirii avocaţiale nr. 412 din 22 septembrie 2010, emisă de Satu Mare - Cabinet de Avocaţi Asociaţi, lipsă fiind inculpatul apelant P.V.", acelaşi avocat formulând motivele scrise de recurs şi transmiţându-le, prin fax, la instanţa de recurs.

Examinarea părţii introductive a deciziei atacate (pag. 1 a deciziei) nu relevă invocarea de către avocatul ales al inculpatului a unor aspecte legate de lipsa de procedură cu acesta, mai ales că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, avocatul ales îl reprezenta pe inculpat şi nu se mai justifica citarea acestuia (art. 172 alin. (7), art. 174 alin. (1) şi art. 291 alin. (3) C.pr.pen.).

De asemenea, referitor la „eforturile depuse de către persoana în cauză pentru a primi informaţiile ce i-au fost adresate" - în sensul jurisprudentei Curţii Europene a Drepturilor Omului - se reţine că actele şi lucrările dosarului (care, aşa cum s-a menţionat, a parcurs de 2 ori judecata în primă instanţă şi judecata în apel), nu sugerează că, ulterior lunii octombrie 2008, inculpatul V.P. s-ar mai fi aflat în plasament la sediul A.E.P.C. din Franţa „căminul de tineri" (filele. 156-157 Dosar nr. 3823/83/P/2007).

Faţă de cele arătate, Înalta Curte - în temeiul art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V.V. împotriva deciziei penale nr. 17/ A din 3 martie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 4 octombrie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3389/2011. Penal