ICCJ. Decizia nr. 3628/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3628/2011
Dosar nr. 1962.1/108/2006
Şedinţa publică din 18 octombrie 2011
Asupra recursurilor de faţă:
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Arad, prin sentinţa penală nr. 443 din 9 noiembrie 2006, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul M.G.P. pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 174 C. pen.
În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen. au fost respinse acţiunile civile exercitate de părţile civile B.V., B.I., Spitalul judeţean Arad şi M.I.A., acesta din urmă având calitatea de curator.
În baza art. 350 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus punerea în libertate, de îndată, a inculpatului, de sub puterea mandatului de arestare preventive nr. 61 din 26 octombrie 2005 emis de Tribunalul Arad, dacă nu este arestat în altă cauză.
Pentru a pronunţa sentinţa, instanţa a reţinut următoarele:
Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, prin rechizitoriul nr. 291/P/2005 din 27 februarie 2006, a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.G.P., pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 174 C. pen.
În esenţă, rechizitoriul a reţinut că inculpatul, în noaptea de 17 august 2005 a aplicat multiple lovituri, cu un obiect contondent idoneu producerii rezultatului letal, concubinei sale B.M., decesul acesteia instalându-se la 21 august 2005.
La cercetarea judecătorească, s-a reţinut că începând cu anul 1996, inculpatul a întreţinut relaţii de concubinaj cu B.M., ambii locuind în casa situată în jud. Arad. Din convieţuirea celor doi s-a născut copilul M.A.C., la acea dată el fiind în vârstă de 8 ani.
Cu aproximativ 2-3 ani înaintea datei de 17 august 2005, relaţiile concubinilor s-au deteriorat, mai ales pe fondul refuzului inculpatului de a se căsători cu cea care-i era concubină şi cauzat şi de comportamentul lui, violent, acestea determinând-o pe femeie să încerce să părăsească, împreună cu minorul, domiciliul inculpatului şi să se retragă la părinţii ei.
În aceeaşi localitate, inculpatul avea un spaţiu comercial, concubina lui şi P.A.M., fiind vânzătoare acolo.
Totodată, inculpatul era şi proprietarul unui vehicul cu care, adesea, contra cost, realiza transport de legume pentru cetăţenii din zonă.
În contextul amintit, la 16 august 2005, inculpatul se înţelesese cu B.V. şi cu B.G. să le transporte legume la Haţeg, jud. Hunedoara, întâlnirea dintre ei fiind stabilită pentru ora 3.00 din noaptea de 17 august 2005.
Incinta curţii locuinţei inculpatului avea, ca acces, două intrări, una cunoscută numai de cei din preajma sa şi de puţini vecini, respectiv cea de pe str. Î., poarta căreia era asigurată din interior cu o pârghie metalică acţionată cu o sfoară, deschiderea din exterior făcându-se prin tragere din stradă.
Posibil, urmare unui conflict spontan, inculpatul, la o oră apreciată ca fiind între 2.30 – 3.00 , şi-a lovit concubina în cap, după care a ieşit pe poarta de la str. Î., a pornit motorul vehiculului şi s-a deplasat spre locuinţa lui B.V., a încărcat marfa, a rulat în continuare la familia B.G. şi a părăsit comuna la orele 4.00 - 4.40 îndreptându-se spre Haţeg. La B.V., inculpatul a ajuns în jurul orei 3.40, încărcarea mărfii durând aprox.20 minute.
La ora 6.20, B.S., cunoscut al inculpatului, s-a dus în curtea acestuia, pătrunderea având loc de pe str. Î., poarta găsind-o deschisă, anterior ei convenind ca primul să-şi ţină vaca în grajdul inculpatului, iar pentru a o hrăni şi adăpa, el, zilnic, în jurul orei 6.30 –7.00 şi seara ora 20.00, având acceptul de a intra astfel în incinta curţii.
După ce a muls vaca şi după ieşirea din grajd, B.S. a auzit un plânset de copil şi strigăte „mami, mami". Alertat şi pentru că a recunoscut vocea minorului inculpatului, B.S. a observat că uşa de acces în casa inculpatului era larg deschisă, geamul acestuia de la nivelul sistemului de închidere, era spart, a sesizat că în camera din dreapta intrării, B.M. era căzută la podea, lângă pat, dezbrăcată până la talie, cu chilotul rupt rămas doar pe piciorul drept, era inconştientă şi sângera abundent, toate acestea determinându-l să-i anunţe pe N.F. şi pe A.T., ulterior poliţia şi ambulanţa.
Ulterior participării la îmbarcarea victimei în ambulanţă şi sosirii şefului postului local de poliţie la faţa locului, B.S. l-a sunat pe inculpat pe telefonul mobil şi i-a spus că la el acasă sunt probleme în sensul că cineva a spart uşa şi a bătut-o pe B.M., inculpatul i-a comunicat că se află la ieşirea din Deva spre Haţeg, dar nu a părut surprins de cele aflate, nu a întrebat nimic în legătură cu starea victimei şi minor. Această atitudine a inculpatului a fost sesizată şi de B.M., persoană care împreună cu nepoata ei în vârstă de 6 ani se afla în vehiculul inculpatului.
S-a mai reţinut că inculpatul şi-a apelat fratele şi l-a îndemnat să se ducă la Arad pentru a se interesa despre starea victimei.
Ulterior, fratele lui, telefonic, l-a anunţat că B.M. este în comă, după care inculpatul l-a sunat pe B.S. şi i-a cerut să intre în prima cameră a casei lui, aici spunându-i că într-un dulap se găsesc bani pe care să-i ia pentru a nu fi sustraşi de poliţişti, convorbirea fiind auzită de lucrătorul de poliţie Hirina.
În continuare, în jurul orei 8.30, după ce a descărcat marfa în Haţeg, inculpatul s-a reîntors spre Şiria, el fiind însoţit de V.L. şi fiica ei, K.M. Pe traseu, inculpatul a vorbit la telefon, de mai multe ori, cu fratele lui, acesta îi comunica ce se întâmpla la spitalul din Deva, el a cumpărat 5 saci cu cartofi şi la sugestia lui V.L. de a duce personal să vadă starea concubinei, inculpatul a refuzat spunându-i că merge acasă să-şi vadă copilul.
Dar, ajuns în Şiria, s-a interesat despre soarta minorului doar spre seară şi l-a văzut abia în 18 august 2005, în locuinţa lui B.S.
Inculpatul a negat comiterea faptei, a susţinut că relaţiile cu concubina lui au fost foarte bune, o singură dată a lovit-o cu palmele peste cap şi peste figură, iar cu referire la orele interesând cauza, a susţinut că a dormit în camera din dreapta intrării împreună cu B.M. şi cu minorul, dar că femeia, de fapt, nu adormise pentru că se îndeletnicea cu facerea monetarului şi actelor firmei lui.
La fel, victima l-ar fi trezit la ora 3.00, el a părăsit casa la 3.15, victima l-a condus până la maşina parcată în stradă, în faţa porţii, că din casă el a luat 20 milioane de lei şi că i-ar fi dispărut 70 milioane de lei şi posibil, 25 lei şi 240 euro, sume ce se aflau pe acelaşi raft unde s-au găsit 2400 Euro, 1.120 dolari SUA, 35 milioane de lei, o cutie cu bijuterii din aur.
La cercetarea efectuată la locul faptei, a fost ridicat un ciorap din lână croşetat manual, expertizarea lui relevând că profilul genetic al ADN-ului extras din proba de referinţă recoltată de la inculpat este inclus în amestecul de profile genetice obţinute din microurmele de celule epiteliale identificate în zona tălpii, inclus în amestec din microurmele de celule epiteliale identificate pe sistemul de închidere al geamului.
Inculpatul nu a recunoscut că ar fi văzut vreodată acel ciorap în locuinţa lui.
S-a mai reţinut că mobilierul şi alte obiecte din locuinţă nu au fost răscolite, pe măsuţa din camera unde a fost găsită victima, la vedere, erau 30 Euro şi 500.000 lei, bijuteriile din aur purtate de victimă au fost găsite asupra ei, roleta geamului încăperii în care dormeau inculpatul şi concubina lui era întredeschisă şi ridicată până la jumătatea ferestrei.
Inculpatul, personal, a cerut testarea sa, raportul Laboratorului Poligraf al Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ Cluj stabilind că la întrebările relevante, în traseele diagramelor s-au evidenţiat modificări psiho-fiziologice caracteristice reactivităţii emoţionale ce au condus la concluzia că el nu a fost sincer, observaţia psiho-comportamentală punând în evidenţă note ale comportamentului simulat.
Susţinând, ulterior, că este eronat rezultatul testării, inculpatul a refuzat solicitarea parchetului de a fi supus unei noi testări poligraf la Bucureşti, el motivând că testarea ar antrena eroare judiciară.
Examinând materialul probator, instanţa a motivat că inculpatul nu este autorul faptei, soluţia argumentând-o pe fragmente din declaraţiile martorilor, acestea, spune instanţa, rezumându-se la „în sat se vorbeşte că autorul crimei este inculpatul, dar tor ei afirmă că nu sunt convinşi că inculpatul este autorul", deci, există dubiu care-i profită, bara de fier cu care s-a prezumat că ar fi fost lovită victima, indicată de minor, nu a fost ataşată cauzei, B.S. a declarat că întrebându-l pe minor cine a bătut-o pe maică-ta", acesta a răspuns „nu ştiu", acelaşi a declarat că prin sat se vorbea că ar fi putut fi şi alte persoane pe care victima refuza să le servească la magazin, că el, personal în viziunea inculpatului a fost bănuit că „a vândut" la cineva „pontul" că inculpatul are bani în casă, B.D. a declarat că minorul i-a spus că „erau doi mai mici îmbrăcaţi în negru aveau pe ei ţinte, a auzit că cereau bani, că P.E. a susţinut că nu crede că inculpatul a bătut-o, nu a văzut niciodată să o bată, P.M. a declarat că spune doar ceea ce a auzit de la oameni, P.A., la fel, N.M., fostă soţie a inculpatului, de asemenea a susţinut că nu crede că inculpatul să fie autorul crimei.
Privind susţinerea martorei S.A., sora victimei, potrivit căreia tatăl lor a auzit de la A. că inculpatul a bătut-o pe mama lui şi îi este frică să spună procurorilor pentru că îl va omorî şi pe el, instanţa a înlăturat-o, cu motivarea „mai ales că minorul pur şi simplu fabulează" (fila 235 dosar tribunal).
Referitor declaraţiei martorei B.L., persoană care l-a îngrijit pe minorul celor doi, instanţa motivează că aceasta nu-l acuză direct pe inculpat, ci spune ce a auzit de la alte persoane şi de la copil, pe care-l consideră inteligent, dar şi posibil că fabulează.
Fiul celor doi, declaraţia sa fiind redată amănunţit (fila 235 verso dosar tribunal), în instanţă, referindu-se la cele declarate la urmărirea penală, a spus : chiar dacă eu am afirmat că tatăl meu ar fi lovit-o pe mama cu o bară din fier, cred că au fost nişte fabulaţii ale mele, pe care eu le-am inventat din discuţiile cu B.L., care mi-a spus că tatăl meu a căzut la testul de minciuni.
Ea nu m-a influenţat. Eu am crezut că testul de minciuni este mai bun. De la această idee am inventat că tatăl meu a lovit-o pe mama, dar în realitate nu a lovit-o şi nici nu ştiu cine... faţă de întrebările puse, eu am fabulat şi la psiholog şi la procuror".
Pentru a reliefa, odată în plus, concluzia că nu inculpatul este autorul faptei (fila 236 dosar tribunal) instanţa citează pasaje din declaraţiile inculpatului, din testul poligraf, din concluziile expertizei biocriminalistice din 14 noiembrie 2005 ulterioară celorlalte, din referatele de consiliere a minorului, din referatul de evaluare a aceluiaşi, concluzia fiind că minorul fabulează, din raportul psihologului C.V. şi din constatarea tehnico-ştiinţifică privind urmele de adâncire create în tocul uşii cu bara din fier.
În ce priveşte scrisorile părţilor civile, părinţi ai victimei, instanţa a considerat că având interes în cauză, nu comentează declaraţiile lor (filele 234 şi 237 dosar tribunal).
Împotriva sentinţei, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi părţi civile B.V. şi B.I.
Motivele de apel, atât ale parchetului cât şi ale părţilor civile au fost îndreptate pe nelegala achitare a inculpatului.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 5A din 21 ianuarie 2008, în baza disp. art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile.
În esenţă, instanţa de apel şi-a motivat soluţia alături de reluarea considerentelor sentinţei, pe revenirea, la cercetarea judecătorească, asupra celor declarate la urmărirea penală, de către minorul M.A.C., oscilant în declaraţii, pe lipsa informaţiilor decisive în privinţa identificării reale a autorului, pe inconsistenţa probelor ştiinţifice, pe aprecierea că expertiza biocriminalistică a ciorapului nu poate conduce la inculpare, că raportul de constatare tehnico-ştiinţifică privind urmele create de bara metalică pe tocul uşii locuinţei inculpatului ridicată la indicaţia minorului, nu este probă care să demonstreze că inculpatul a acţionat cu acel corp şi pe concluzia expertizei biocriminalistice efectuată asupra barei, aceasta înscriind că pe obiect nu existau urme de sânge şi nu s-au putut recolta profile ADN. Referitor motivelor părţilor civile, s-a argumentat că întrucât acestea susţin generic vinovăţia inculpatului pentru că sunt părinţii victimei, argumentaţia lor este marcată de subiectivism şi, ca atare, just a fost respinsă acţiunea civilă.
Împotriva deciziei instanţei de apel, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi partea civilă B.V.
Parchetul a criticat Decizia invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., respectiv achitarea inculpatului este o eroare gravă de fapt.
Partea civilă recurentă în memoriile şi scrisorile depuse pentru ceea ce a considerat a fi recurs, a reiterat cele susţinute de-a lungul procesului penal, respectiv că inculpatul i-a ucis fiica pentru că aceasta era hotărâtă să-l părăsească şi să se retragă împreună cu minorul, la casa ei natală şi pe cereri vizând plata de către inculpat a valorii muncii depuse de fiică de-a lungul convieţuirii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia penală nr. 2413 din 2 iulie 2008, a admis recursurile, a casat Decizia instanţei de apel şi sentinţa fondului şi a trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalul Arad.
În esenţă, Decizia de casare a reţinut că în aprecierea probelor sau în examinarea unora s-au omis date utile sau cerute, impunându-se reaudierea minorului, confruntarea între acesta şi fratele inculpatului, reaudierea martorilor pentru stabilirea reperelor orare având în vedere că s-a respins efectuarea unei reconstituiri, reaudierea inculpatului.
Tribunalul Arad, în rejudecare după casare, prin sentinţa penală nr. 59 din 16 februarie 2010, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de omor, prev. de art. 174 C. pen., în infracţiunea de omor deosebit de grav, săvârşit prin cruzimi, prev. de art. 174 C. pen., raportat la art. 176 lit. a) acelaşi cod, text de lege în baza căruia l-a condamnat pe inculpat la 20 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen. pe durata de 7 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen.
În baza art. 346 C. proc. pen. s-a admis acţiunea civilă exercitată de părţile civile B.V. şi B.I., inculpatul fiind obligat să plătească câte 50.000 lei cu titlu de daune morale.
Totodată, s-a admis acţiunea civilă exercitată din oficiu pentru minorul M.A.C., inculpatul fiind obligat să-i plătească, cu titlu de daune morale, suma de 100.000 lei.
De asemenea, inculpatul a mai fost obligat să plătească părţii civile Spitalul Clinic Arad, suma de 1788,30 lei şi dobânda legală.
În baza disp. art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea, de la inculpat, a barei metalice corp delict.
Pentru a dispune astfel, instanţa de rejudecare a fondului, a procedat la reaudierea inculpatului, reaudierea minorului M.A.C., reaudierea fratelui inculpatului M.I.A., confruntarea acestora din urmă, au fost reaudiaţi martorii V.L., B.M., B.S., N.F.S., N.G., P.E.D., M.L.A., P.A., A.T., B.L., B.V., B.G., B.D., efectuarea unui supliment de expertiză medico-legală, supliment de expertiză biocriminalistică, confruntarea minorului cu martora B.L., mătuşa lui, referate de specialitate ce au vizat personalitatea minorului.
În conformitate cu disp. art. 329 alin. (3) C. proc. pen., constatând că unele probe nu au mai putut fi administrate, respectiv reaudierea martorilor D.C. şi S.A., instanţa a menţionat că au fost valorificate.
Referitor următoarelor probe: cercetare la faţa locului şi reconstituirea traseului parcurs de inculpat, expertiza biocriminalistică a barei metalice şi firelor de păr, urme papilare, acestea au fost respinse ca nefiind concludente.
Reluând starea de fapt deja expusă, instanţa a stabilit că în noaptea de 17 august 2005, între orele 1.00 – 3.00, pe fondul relaţiilor deja depreciate dintre ei, în urma unui conflict spontan, inculpatul şi-a lovit concubina cu o bară metalică, în special în zona capului.
Raportul medico-legal completat în faza rejudecării, în concluzii, raportat şi la obiectivele dispuse de instanţa fondului, a înscris: leziunile descrise în raportul de autopsie medico-legală nr. 273/B/1 din 22 august 2005 au putut fi produse prin loviri multiple, repetate, succesive, cu un corp dur contondent, iar după morfologia lor şi zonele corporale unde se situează, pledează pentru caracterul de atac, respectiv pentru caracterul unor leziuni de apărare având o direcţie de lovire cel mai probabil dinspre superior spre inferior.
S-a mai precizat că în conformitate cu morfologia şi văzându-se localizarea leziunilor cu considerarea şi a unor date din literatura medicală de specialitate, poziţia ipotetică a victimei B.M. şi a agresorului în momentul recepţionării loviturilor, este posibil, şi, cel mai probabil să fi fost faţă în faţă în poziţia în picioare, victima, posibil, în poziţia „în picioare" cu spatele la agresor (fila 124 dosar tribunal rejudecare).
În altă ordine de idei, lămuririle suplimentare comunicate cauzei de către Institutul de Criminalistică (fila 214-215 acelaşi dosar) în legătură cu analiza genetică efectuată din microurmele de celule epiteliale remanente pe ciorapul din lână, în zona tălpii – interior şi exterior, au condus la probabilitatea de includere a numitului M.G. în amestecul de profile genetice în proporţie de 99,99612%, o altă persoană necunoscută, care l-ar fi putut substitui în acest amestec, fiind regăsită la un număr mai mare decât 12.837 indivizi, iar transferul depunerii microundelor putând fi direct sau indirect, aceeaşi concluzie menţionându-se şi privind încuietoarea tip vertai.
Coroborând probatoriul, instanţa de rejudecare a stabilit că inculpatul este vinovat, intenţia sa fiind directă, martorii au furnizat elemente cu privire la împrejurările ulterioare activităţii de lovire, altele de la locul faptei (mobilierul, alte obiecte, nu au fost mutate din loc sau răscolite, bijuteriile aflate asupra victimei, restituite inculpatului de către personalul sanitar, sumele de bani în lei şi alte valute aflate în vizorul agresorului, alte obiecte bijuterii, de asemenea) personalitatea inculpatului, implicarea lui în comiterea de acte antisociale, toate acestea denotând agresivitatea lui, P.E.D. şi M.L. auzind, în jurul orei 2.00 şi 3,30 strigăte de femeie, iar în ce priveşte declaraţiile minorului, martor ocular, a reţinut doar ca reală împrejurarea că lovirea s-a făcut cu bara de fier considerată corp delict ridicată la indicaţia respectivului, cât şi că între inculpat şi victimă există o stare conflictuală în legătură cu dorinţa femeii de a se căsători cu el.
De asemenea, instanţa a stabilit că vinovăţia aceluiaşi, fără dubiu, rezultă din coroborarea concluziilor expertizelor biocriminalistice cu procesul-verbal de la faţa locului, declaraţia martorei P.E.D. şi a inculpatului care a arătat că ciorapul, deşi nu corespundea mărimii piciorului lui, există posibilitatea de a-l fi atins, deşi iniţial a negat să-l fi văzut în gospodăria lui. Revenirea asupra acestei susţineri făcând-o după aflarea rezultatului expertizei, pe el şi pe încuietoarea vertai existând acelaşi tip de profile identificat pe dunga ciorapului, aspect reliefat de suplimentul de expertiză biocriminalistică, deci, cel care a folosit ciorapul la deschiderea uşii a fost inculpatul, simpla atingere, fără tragerea lui pe mână, neputând crea profil genetic în interior şi exterior.
Totodată, instanţa de rejudecare, alături de elementele din probatoriu deja expuse, a mai reţinut că locul faptei a oferit aspecte ce întăresc concluzia că inculpatul este cel care a lovit victima: niciun element obiectivat nu a condus la realitatea susţinută, că s-ar fi urmărit sustragerea de bani sau violarea victimei, examinarea cadavrului negăsind urme specifice violului, iar sumele de bani chiar cele aflate la vedere, nu au fost sustrase, astfel că jaful nu este verosimil nici ca ipoteză a unui mobil presupus de către inculpat.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul, motivul invocat fiind greşita stabilire a vinovăţiei şi, implicit, nelegala sa condamnare.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 47/A din 2 martie 2011, în complet de divergenţă, cu opinia separată a celui de-al doilea judecător care a participat la judecarea apelului declarat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 59 din 16 februarie 2010 a Tribunalului Arad, a admis apelul inculpatului, a desfiinţat sentinţa şi a decis achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 C. pen. raportat la art. 176 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor, prev. de art. 174 C. pen.
Judecătorul membru al completului de judecată care a examinat cauza în apel încă de la termenul la care dosarul a fost repartizat aleatoriu, în opinia separată a motivat că soluţia corectă este admiterea apelului declarat de către inculpat, desfiinţarea, în parte, a sentinţei, înlăturarea circumstanţei agravante prev. de art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. şi condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.
Împotriva deciziei instanţei de apel, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi partea civilă B.V., cazurile de casare fiind cele prev. de art. 3859 pct. 18 şi 17 C. proc. pen., dezvoltate ca atare în încheierea de la termenul de judecată din 20 septembrie 2011, încheiere ce face parte integrantă din prezenta.
Recursurile sunt fondate pentru considerentele ce se vor dezvolta, alături de cazurile de casare invocate, acestea fiind examinate şi prin prisma celor prev. de art. 3859 pct. 21 şi de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., respectiv judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi şi instanţa nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate, de natură să influenţeze soluţia procesului.
Astfel, din verificarea lucrărilor cauzei, se reţine că la 6 decembrie 2010, completul de apel, constatând că apelul formulat de inculpat este în stare de judecată, trecându-se la dezbateri, în baza art. 306 C. proc. pen., cu motivarea că are nevoie de timp pentru a delibera asupra soluţiei, a amânat pronunţarea pentru 9 decembrie 2010.
La 9 decembrie 2010, acelaşi complet, motivând că mai are nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 10 decembrie 2010 (fila 129 dosar apel). O încheiere din 10 decembrie 2010 nu se găseşte însă în dosar.
În aceeaşi încheiere, în continuare (cea din 9 decembrie 2010), se menţionează că nefiind întrunită unanimitatea în adoptarea soluţiei asupra chestiunilor supuse deliberării, cauza se repune pe rol pentru reluarea judecării în complet de divergenţă, dispunându-se, în consecinţă, stabilirea termenului de judecată la 24 ianuarie 2011, cu citarea părţilor.
La 24 ianuarie 2011, completul alcătuit din doi judecători, al doilea membru fiind judecătorul care a participat în cauză după constituirea completului de divergenţă, constatând că judecătorul din apel lipseşte din motive obiective, în vederea constituirii legale a completului, a dispus amânarea judecării cauzei la 21 februarie 2011, cu citarea părţilor.
Încheierea de la acest termen, în ce priveşte procedura de citare, o consideră îndeplinită şi pe citativul de pe verso-ul filei 138, cu referire la partea civilă B.V., deşi se înscrie că, la apelul nominal făcut în şedinţă publică lipsesc părţile, cel menţionat apare ca având termen în cunoştinţă, nemaifiind citat pentru termenul din 21 februarie 2011 (vezi filele 139, 140, 141, 142 dosar apel).
La 21 februarie 2011, în ce priveşte partea civilă B.V., lipsă, se consideră procedura de citare ca fiind îndeplinită legal (fila 153 acelaşi dosar).
În continuare, la acelaşi termen, motivându-se nevoia de timp pentru a delibera, se amână pronunţarea deciziei pentru 2 martie 2011.
Lipsa încheierii din 10 decembrie 2010, astfel cum s-a arătat, constituie impediment în a analiza, în recurs, ce a deliberat completul, în condiţiile în care, potrivit art. 343 C. proc. pen., completul de judecată deliberează mai întâi asupra chestiunilor de fapt şi apoi asupra chestiunilor de drept, membrii completului de judecată având îndatorirea de a-şi spune părerea asupra fiecărei chestiuni.
În ce priveşte repunerea cauzei pe rol, art. 344 C. proc. pen. prevede că aceasta intervine dacă în cursul deliberării, instanţa găseşte că o anumită împrejurare trebuie lămurită şi că este necesară reluarea cercetării judecătoreşti sau, alin. (2) al textului, reluarea dezbaterilor.
Instanţa, motivând că nu s-a întrunit unanimitatea în luarea hotărârii, a repus cauza pe rol în complet de divergenţă, la 9 decembrie 2010 motivând neîntrunirea unanimităţii în adoptarea soluţiei şi, ulterior, cum s-a mai arătat, soluţionarea apelului declarat de inculpat, deci, reluarea dezbaterilor, acestea prin ascultarea concluziilor apărării, reprezentantului Ministerului Public şi ultimul cuvânt al inculpatului.
Cu referire la alcătuirea completului de divergenţă, în dosar nu există un document din care să rezulte cum a fost inclus judecătorul (preşedinte, vice-preşedinte, preşedinte de secţie sau judecător din planificarea de permanenţă) alături de judecătorii din completul de apel [art. 54 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 304/2004].
Apelul reprezentând cale de atac de fapt şi de drept, presupunând reexaminarea temeiurilor de fapt şi a celor de drept care au dus la pronunţarea hotărârii atacate, potrivit art. 371 C. proc. pen., este devolutiv, instanţa de apel dobândind împuternicirea de a rejudeca cauza prin efectuarea unui nou examen al chestiunilor de fapt şi de drept care au format obiectul judecăţii anterioare, astfel putând face propria evaluare a datelor cauzei, deci o nouă judecată, ex integro în cauză pentru că inculpatul critică greşita sa condamnare, aceasta şi în condiţiile în care instanţa de apel a încuviinţat administrarea unor probe (martori, aceştia neprezentându-se însă, răspunsul Institutului de criminalistică referitor la neatribuirea profilului genetic obţinut din materialul biologic remanent pe dunga ciorapului, unei alte persoane fila 112 dosar apel). Ca atare, administrând şi probe noi, trebuia să se efectueze o cercetare judecătorească similară sau mai restrânsă decât cea de la prima instanţă.
În cauză însă, instanţa de apel, motivând admiterea apelului declarat de inculpat cu reţinerea cauzei spre judecare, lapidar, înscrie: „... curtea apreciază că acestea (probele) nu sunt în măsură să ducă la înlăturarea prezumţiei de nevinovăţie şi să stabilească cu certitudine vinovăţia... se susţine cu multă uşurinţă că un ciorap..., pe care s-au găsit profile genetice de la cel puţin două persoane, profilul genetic al inculpatului este inclus..., a fost folosit la spargerea geamului şi la deschiderea încuietorii tip vertai... va înlătura această probă... nefiind dovedit că a fost folosit doar la data în care a fost comisă fapta şi în acest scop". Cu referire la această probă, instanţa de fond a coroborat declaraţiile inculpatului, iniţial el spunând că nu a văzut niciodată ciorapul, iar după ce a aflat rezultatul expertizării biocriminalistice, a acceptat că, posibil, l-a atins, dar că ar fi provenit dintr-o anexă a gospodăriei lui, cu rezultatele expertizării încuietorii amintite.
În continuare, nerăspunzând concluziilor sentinţei şi dezvoltării probelor care au condus instanţa de rejudecare, după casare la stabilirea vinovăţiei, instanţa de apel, generic, la pagina 18 a deciziei cu unele precizări, chiar, comentează pasaje din sentinţă, fără o contrapunere a neconcludenţei urmare controlului său.
În ce priveşte declaraţiile minorului M.A.C., instanţa fondului după casare, nu a înlăturat în totalitate depoziţiile acestuia, revenindu-i instanţei de apel obligaţia de a supune propriului său examen ceea ce se coroborează cu antecedente sau împrejurări ale cauzei, relevante fiind, în acest sens, reconstituirea modalităţii acţiunii agresive corespunzător versiunii minorului, conducerea, de către el, a organelor de cercetare penală în camera unde le-a indicat ranga din metal susţinut a fi fost obiectul contondent cu care a fost lovită victima, depoziţiile fiind date când minorul nu locuia cu tatăl lui.
Totodată, raportat situaţiei de fapt, instanţa de apel nu a analizat încadrarea juridică a faptei, asupra acestui aspect procurorul, şi în faza rejudecării fondului după casare, motivând neîndeplinirea circumstanţei agravantă prev. de art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.
În altă ordine de idei, partea civilă B.V., în toate memoriile şi scrisorile (cererile) trimise cauzei inclusiv în faza judecării apelului, aminteşte constant un moment important la care prezentă fiind, personal, ar fi luat cunoştinţă direct de la inculpat despre o trăire, confesare a aceluia" (am dormit cu G. în pat (când am fost la înmormântare), el s-a sculat, încă nu era ziuă şi a ieşit afară vorbind singur că ce-a crezut ea, că ia copilul şi pleacă, ia că acuma n-o să mai plece), astfel că, dacă instanţa de apel ar fi analizat, prin audierea părţii, bineînţeles dacă ar fi citat-o legal, şi această susţinere, coroborată cu alte împrejurări şi probe relevante reţinute de instanţa de rejudecare după casare, controlul său, posibil, ar fi eliminat sau, dimpotrivă, ar fi putut da relevanţă juridică suspiciuni părţii, grav prejudiciată moral de uciderea fiicei sale, mai ales în condiţiile în care instanţa de apel nu a analizat deloc în considerentele deciziei despre participarea acestei părţi în procesul penal, el fiindu-i recunoscut de legea procesual penală dreptul de a critica latura penală şi latura civilă.
Ca atare, citând-o legal, instanţa de apel poate, considerând vârsta înaintată şi situaţia materială deosebit de precară a respectivei părţi, despre acestea B.V. depunând, în tot cursul procesului penal, probe, conform disp. art. 77 alin. (3) C. proc. pen., să o asculte, prin intermediul reţelei video şi audio, cu respectarea principiilor contradictorialităţii, al nemijlocirii, precum şi a drepturilor procesuale ale inculpatului.
Pentru considerentele expuse, avându-se în vedere şi dispoziţiile art. 3 C. proc. pen., recursurile declarate de parchet şi de către partea civilă fiind fondate, în conformitate cu art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., vor fi admise, se va casa Decizia instanţei de apel şi se va dispune rejudecarea de către instanţa competentă, Curtea de Apel Timişoara.
În rejudecare, alături de motivele casării deciziei recurate, instanţa va analiza toate celelalte susţineri din recursul parchetului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de partea civilă B.V. împotriva deciziei penale nr. 47/A din 2 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, privind pe intimatul inculpat M.G.P.
Casează Decizia penală sus-menţionată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 lei, pentru intimatul inculpat se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3407/2011. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 417/2011. Penal → |
|---|
