ICCJ. Decizia nr. 3407/2011. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3407/2011
Dosar nr. 12015/2/2010
Şedinţa publică din 13 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă.
În baza actelor din dosar, constată următoarele.
Prin Rezoluţia nr. 2190/11/5/2010 din 2 decembrie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 149 alin. (4) şi art. 150 din Legea nr. 302/2004, în vederea recunoaşterii şi punerii în executare a sentinţei penale nr. 8Hv 369/06y din 13 decembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Landului Eisenstadt şi a sentinţei penale nr. 13 Hv 85/09a din 15 decembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Landului St. Polten, în procedura de transferare a condamnatului M.(fost B.)F. într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei închisorii, ca urmare a cererii înaintate de către autorităţile judiciare din Republica Austria.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, prin sentinţa penală nr. 5/F din 11 ianuarie 2011, în temeiul art.149 raportat la art. 145 din Legea nr. 302/2004, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A recunoscut Sentinţa penală nr. 8 Hv 369/06y din 13 decembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Landului Eisenstadt, prin care inculpatul M.F. a fost condamnat la pedeapsa de 30 luni închisoare, dispunându-se executarea a 10 luni închisoare şi suspendarea condiţionată a executării restului de 20 luni închisoare.
A constatat executată în întregime partea din pedeapsă de 10 luni închisoare.
A recunoscut sentinţa penală nr. 13 Hv 85/09a din 15 decembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Landului St. Polten, prin care acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 15 luni închisoare şi s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării restului de 20 luni închisoare.
A dispus transferarea condamnatului M.(fost B.)F. din penitenciarul din Republica Austria într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei rezultante de 35 luni închisoare (2 ani şi 11 luni închisoare).
A dedus din această pedeapsă perioada deja executată în detenţie de către condamnat, începând cu data de 05 noiembrie 2009 şi până la zi.
S-a dispus emiterea unui mandat de executare cu privire la pedeapsa de 2 ani şi 11 luni închisoare, la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe penale.
Pentru a hotăra astfel instanţa de fond a constatat următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 8 Hv 369/06y din 13 decembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Landului Eisenstadt, s-a dispus condamnarea inculpatului M.F. la pedeapsa de 30 luni închisoare, dispunându-se executarea a 10 luni închisoare şi suspendarea condiţionată a executării restului de 20 luni închisoare, pe un termen de încercare de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 127, raportat la art. 128 alin. (1) pct. 4, art. 129 pct. 1 şi art. 130 teza a II-a şi respectiv de art. 241 alin. (1) raportat la art. 130 teza a II-a C. pen. austriac.
Din partea de pedeapsă supusă executării, s-a dedus perioada arestului preventiv, începând cu data de 09 august 2006 şi până la data pronunţării sentinţei, 13 decembrie 2006.
În fapt, s-a reţinut că, în noaptea de 08/09 august 2006, în localitatea Bad Sauerbrunn, inculpatul M.F. şi coinculpatul C.C.D. au pătruns prin efracţie în mai multe locuinţe şi clădiri, de unde au sustras bunuri în valoare totală mai mare de 3.000 Euro. De asemenea, în aceleaşi împrejurări, inculpatul şi coinculpatul şi-au însuşit, dintr-o locuinţă, mijloace de plată non-cash (card-uri de credit), pe care intenţionau să le folosească ulterior fără drept.
În raport cu faptele astfel reţinute, Curtea a constatat că este îndeplinită condiţia dublei incriminări, prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 (privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală), precum şi de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate.
Astfel, faptele respective au corespondent în legislaţia penală română, acestea constituind infracţiunea continuată de furt calificat [prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani) şi respectiv infracţiunea de tentativă la utilizarea fără drept a unui instrument de plată electronică [prevăzută de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 27 alin. (1), (5) din Legea nr. 365/2002 şi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 6 ani].
II. Prin sentinţa penală nr. 13 Hv 85/09a de 15 decembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Landului St. Polten, inculpatul M.F. a fost condamnat la pedeapsa de 15 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 127 raportat la art. 130 teza I şi respectiv de art. 15 raportat la art. 269 alin. (1) teza a III-a C. pen. austriac.
S-a constatat că inculpatul a executat în întregime, până la data de 08 iunie 2007, cele 10 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală menţionată la pct. l şi s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării restului de 20 luni închisoare.
Din pedeapsa stabilită spre executare, s-a dedus perioada arestului preventiv, începând cu data de 05 noiembrie 2009 şi până la data pronunţării sentinţei, 15 decembrie 2009.
În fapt, s-a reţinut că, în noaptea de 05 noiembrie 2009, în localitatea Kemmelbach, inculpatul M.F. şi un alt făptuitor necunoscut au pătruns, în unele cazuri prin efracţie, în mai multe clădiri, de unde au sustras bunuri în valoare totală mai mică de 3.000 Euro. De asemenea, în aceeaşi noapte, deplasându-se împreună cu coinculpatul T.I.C., care l-a ajutat să transporte cu autoturismul său bunurile astfel sustrase, pe autostrada A4 spre Ungaria, inculpatul a exercitat acte de violenţă fizică asupra organelor de poliţie care intenţionau să-l aresteze, atunci când, în urma controlului efectuat asupra autoturismului respectiv, oprit în trafic, acestea au descoperit acele bunuri, care nu au putut fi justificate.
Şi în raport cu aceste fapte, Curtea a constat că este îndeplinită condiţia dublei incriminări, prevăzută de reglementările interne şi internaţionale anterior menţionate.
Astfel, faptele respective au corespondent în legislaţia penală română, acestea constituind infracţiunea continuată de furt calificat [prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani] şi respectiv infracţiunea de ultraj [prevăzută de art. 239 alin. (2) C. pen. şi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani].
III. Cu privire la situaţia executării pedepsei rezultante, de 35 luni (2 ani şi 11 luni) închisoare, autorităţile austriece au comunicat că pedeapsa respectivă se execută începând cu data de 05 noiembrie 2009 şi până la data de 05 octombrie 2012.
IV. Prin declaraţia din data de 18 octombrie 2010, formulată în fata unui funcţionar consular al Ambasadei României la Viena, condamnatul M.F. (încarcerat în Penitenciarul Sonnberg) şi-a exprimat consimţământul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei închisorii.
Potrivit referatului social întocmit de acelaşi funcţionar consular, condamnatul a precizat că, numai în România, are posibilităţi de reintegrare.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, persoana transferabilă M.F. a declarat recursul de fată, recurs care nu a fost motivat şi a cărui soluţionare fost lăsată la aprecierea instanţei de către apărătorul desemnat din oficiu .
Analizând sesizarea, pe baza documentelor şi informaţiilor comunicate de către statul de condamnare, în aplicarea fee-nvenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate (adoptată la Strasbourg în anul 1983 şi ratificată de România prin Legea nr. 76/1996), precum şi sentinţa recurată, Înalta Curte constată că recursul declarat de persoana transferabilă M.F. este nefondat.
Astfel, hotărârile străine de condamnare sunt definitive şi executorii, condamnatul este resortisant al statului român, la data primirii cererii de transferare mai avea de executat peste 6 luni din durata pedepsei rezultante a închisorii şi a consimţit în mod liber la realizarea transferării, iar faptele care au atras condamnarea sa de către instanţele austriece constituie infracţiuni şi potrivit legii penale a statului român.
Pentru motivele mai sus arătate, Înalta Curte constată că în privinţa condamnatului M.(fost B.)F., sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute în art. 129 din Legea nr. 302/2004, sentinţa recurată fiind legală şi temeinică.
Aşa fiind, recursul declarat urmează a fi respins ca nefondat, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina satului, iar onorariul apărătorul desemnat din oficiu urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă M.F. împotriva sentinţei penale nr. 5/F din 11 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3389/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3628/2011. Penal → |
|---|
