ICCJ. Decizia nr. 3452/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 370 din 6 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului C.S. fost (Ca.) prin rechizitoriu din infracțiunile prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 rap. la art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și respectiv prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 rap. la art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 în infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 rap. la art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 rap. la art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat inculpatul C.S. fost Ca., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare și 1 (un) an interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) Teza a ll-a, lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară.
S-a aplicat art. 64 lit. a) Teza a ll-a, lit. b) C. pen. și art. 71 C. pen.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 08 august 2007 și până la data de 30 ianuarie 2008.
în baza art. 14 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 346 C. proc. pen. combinat cu art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părților civile următoarele sume de bani, reprezentând despăgubiri civile după cum urmează: suma de 1.200 euro către partea civilă C.Ș.; 1.300 euro către partea civilă V.L.,; 1.300 euro către partea civilă F.I.; 1.300 euro către partea civilă C.M. și respectiv 1.300 euro către partea civilă F.L.S. sau echivalentul în lei la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății.
S-a constatat că partea vătămată N.D.N., nu s-a constituit parte civilă în cauză.
în baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 modif. și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 rap. la art. 118 lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 300 euro.
în baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.400 RON cheltuieli judiciare către stat din care suma de 1.200 RON onorariu apărător oficiu.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriile Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Dolj, cu nr. 107D/P/2006 și respectiv 114D/P/2007, din 22 august 2007 și 17 decembrie 2007, a fost trimis în judecată - în stare de arest - inculpatul C.S. (fost Că.), pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/21001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005, cu referire la art. 2 lit. a) din aceeași Lege, modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005, într-unul din actele de trimitere în judecată reținându-se în sarcina inculpatului și dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Având în vedere că, în cauză s-au constatat îndeplinite dispozițiile art. 34 C. pen., instanța de fond a dispus conexarea celor două cauze penale prin care inculpatul fusese trimis în judecată, apreciindu-se că reunirea cauzelor se impune pentru o bună înfăptuire a justiției.
în fapt, prima instanță a reținut următoarele:
Așa cum a rezultat din probele administrate în cauză, în perioada iulie 2006-februarie 2007, în baza aceleiași rezoluțiuni infracționale, respectiv de a realiza foloase de pe urma traficării unor persoane, inculpatul a recrutat pe părțile vătămate: C.M., C.Ș., F.L.S., V.L. și N.D.N., pe care Ie-a transportat și cazat în Italia unde Ie-a exploatat timp de câteva luni prin amenințare la muncă în folosul lui, însușindu-și toți banii obținuți din munca acestora.
Analizând actele și probele administrate în cauză, instanța a constatat că starea de fapt expusă în actul de inculpare este corectă urmând să o rețină ca atare, vinovăția inculpatului fiind dovedită cu declarațiile părților vătămate coroborate cu declarațiile martorilor audiați în cauză.
Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor, susținând că pașapoartele au fost reținute drept garanție pentru plata chiriei pentru imobilul în care locuiau, că datorită condițiilor atmosferice, părțile vătămate nu au putut presta continuu muncă în agricultură iar banii câștigați din munca prestată au fost dați de către patronul italian la care aceștia lucrau martorului C.L. care suportase cheltuielile de transport în Italia ale părților vătămate.
Apărarea inculpatului a fost combătută însă de probele administrate în cauză.
Astfel, martorul F.Ș. a arătat că inculpatul a reținut pașapoartele părților vătămate pentru a-i determina pe aceștia să muncească în folosul său, că banii câștigat de aceștia erau însușiți în totalitate de către inculpat care spunea că cu aceștia le plătește chiria și le cumpără mâncare, însă deși cumpăra mâncare de cca. 5-6 euro pe zi pentru toate părțile vătămate le spunea acestora că le cumpără de 50 euro, de multe ori părțile vătămate chiar "sufereau de foame".
Mai mult decât atât, martorul a arătat că deseori inculpatul însoțit de către un cetățean italian pe nume G. cunoscut ca o persoană foarte periculoasă și uneori chiar de el, mergea la locul unde erau cazate părțile vătămate în condiții precare, - fără apă, curent și obiecte de mobilier și le obliga să lucreze mai mult amenințându-le că dacă îl va părăsi vor suporta consecințele.
Așadar, în realitate, reținerea pașapoartelor de către inculpat era făcută pentru a-i garanta acestuia pe de o parte achitarea sumelor de bani plătită cu transportul părților vătămate în Italia iar pe de altă parte pentru a crea o dependență acestora față de el cunoscând că fără acte de identitate asupra lor și fără să cunoască limba italiană părțile vătămate erau nevoite să accepte condițiile impuse de către inculpat și să lucreze în folosul acestuia.
De altfel, atunci când părțile vătămate V.L., C.Ș., F.L.S., C.M. și F.I. nemulțumiți de condițiile de muncă și cazare impuse de către inculpat și-au găsit alt loc de muncă și de cazare, inculpatul C.S., însoțit de martorul F.Ș., de doi bărbați de etnie rromă și de italianul G. le-au urmărit pe părțile vătămate până la locul de cazare, unde prin amenințare cu violență fizică le-au determinat să se întoarcă la vechiul loc de muncă și să continue să muncească în folosul inculpatului.
Ulterior, la intervenția martorului C.N.L. și în principal a patronului italian F. - care a aflat că inculpatul își însușise toți banii cuveniți părților vătămate pentru munca prestată și că le reține pașapoartele - inculpatul a fost determinat să le restituie actele, iar acestea au revenit în țară, cu sprijin financiar din partea rudelor.
în drept fapta inculpatului care în perioada iulie 2006 - februarie 2007, în baza aceleiași rezoluțiuni infracționale, respectiv de a realiza foloase de pe urma traficării unor persoane, inculpatul a recrutat pe părțile vătămate: C.M., C.Ș., F.L.S., N.D.N., V.L. și N.D.N., pe care Ie-a transportat și cazat în Italia unde Ie-a exploatat timp de câteva luni prin amenințare la muncă în folosul lui, însușindu-și toți banii obținuți din munca acestora, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 rap. la art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social generic și concret al faptelor săvârșite de către inculpat, scopul urmărit, respectiv obținerea de foloase materiale, modalitatea de comitere a faptei, concretizată în acțiuni repetate, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul sancționator, recrudescența deosebită pe care acest gen de fapte o cunoaște în prezent, precum și persoana inculpatului care nu are antecedente penale, însă nu a recunoscut săvârșirea faptelor.
Din probele administrate în cauză, instanța a reținut că nu se constată însă, temeiuri pentru a se reține circumstanțe atenuante judiciare în favoarea inculpatului, așa cum s-a solicitat de către apărătorul acestuia, întrucât o pedeapsă într-un cuantum mai redus nu ar fi aptă de a îndeplini funcțiile și a realiza scopul pedepsei în contextul în care acest gen de infracțiuni au dobândit un caracter de fenomen în ultima perioadă de timp. Aceste infracțiuni de o amploare deosebită aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv demnitatea persoanei, reprezentând totodată, una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate. Pericolul social deosebit al acestor fapte constă în împrejurarea că face din traficarea unor persoane de către o altă persoană, o sumă ilicită de câștig și de procurare a mijloacelor de trai. în aceste condiții, a reduce pedeapsa pentru autorul unei asemenea infracțiuni, cu impact deosebit, ar echivala cu încurajarea tacită a lui și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției. în plus, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Sub aspectul laturii civile, instanța a reținut că părțile vătămate s-au constituit părți civile cu sume de bani ce constituie contravaloarea plății muncii prestate în domeniul agricol, bani care au fost însușiți în totalitate de către inculpat după cum urmează: partea vătămată C.Ș. cu suma de 1.200 euro; părțile vătămate V.L., F.I., C.M. și F.L.S. cu suma de câte 1.300 euro fiecare.
Din probele administrate în cauză a rezultat că părțile civile au prestat diverse activități în domeniul agriculturii cca. 2 luni, atunci când condițiile atmosferice permiteau acest lucru, pe ziua de muncă aceștia câștigau cca. 30 euro, iar banii câștigați din muncă de către părțile vătămate erau însușiți în totalitate de către inculpat, astfel că în baza art. 14 și 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumelor solicitate de părțile civile.
întrucât partea vătămată N.D.N. nu s-a constituit parte civilă și a arătat că din munca prestată de el inculpatul și-a însușit suma de 300 euro, s-a dispus confiscarea acestei sume în baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 modificată, rap. la art. 118 lit. e) C. pen.
împotriva acestei sentințe, a declarat apel inculpatul C.S. (fost Ci.).
Prin motivele de apel, inculpatul a solicitat desființarea sentinței și achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a), c), d) C. proc. pen., fapta nu există, nu a fost săvârșită de inculpat și îi lipsește și latura subiectivă - intenția; a mai arătat că banii pentru munca prestată de părțile vătămate au fost primiți de C.L. de la patronul italian; prin motivele scrise de apel, s-a solicitat și reducerea pedepsei și aplicarea art. 74, 76 C. pen.
în faza de apel a fost audiat inculpatul, care nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, arătând că a ajutat părțile vătămate să meargă în Italia la muncă, însă nu Ie-a exploatat în nici un fel, nu Ie-a luat acestora actele de identitate, și nici banii din munca prestată. A mai precizat că părțile vătămate îi datorau martorului C.L. niște sume de bani reprezentând costul transportului până în Italia, sume de bani ce au fost primite de C.L. direct de la patronul italian numit F.
Tot în faza de apel s-a solicitat reaudierea martorilor C.N.L. și T.G., întrucât la instanța de fond nu s-a consemnat tot ce au declarat martorii, cerere ce a fost respinsă, cu motivarea că martorii au fost audiați la instanța de fond în condiții de publicitate și contradictorialitate, cu respectarea dreptului la apărare și a garanțiilor procesuale.
Prin decizia penală nr. 54 din 9 martie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins apelul inculpatului.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate, precum și din oficiu, sub toate aspectele, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat că instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă și concordantă cu probele administrate în cauză, iar încadrarea juridică este, de asemenea, justă.
Se constată astfel că, în perioada iulie 2006 - februarie 2007, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a recrutat pe părțile vătămate C.M., C.Ș., F.L.S., F.I., N.D.N., V.L., pe care Ie-a transportat și cazat în Italia unde Ie-a exploatat timp de câteva luni prin amenințare la muncă în folosul lui, însușindu-și banii obținuți din munca acestora, vinovăția inculpatului fiind dovedită cu declarațiile părților vătămate coroborate cu declarațiile martorilor audiați în cauză.
Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor, arătând în instanța de apel că nu a exploatat în nici un fel părțile vătămate, nu Ie-a luat acestora actele de identitate, și nici banii din munca prestată. A mai precizat că părțile vătămate îi datorau martorului C.L. niște sume de bani reprezentând costul transportului până în Italia, sume de bani ce au fost primite de C.L. direct de la patronul italian numit F.
Apărarea inculpatului este infirmată de probele administrate în cauză. Se constată astfel că martorul F.Ș. a declarat că inculpatul a reținut pașapoartele părților vătămate pentru a-i determina pe aceștia să muncească în folosul său și că banii câștigați de aceștia erau însușiți în totalitate de către inculpat. Același martor a mai relatat că de multe ori inculpatul însoțit de către un cetățean italian pe nume G., cunoscut ca o persoană foarte periculoasă, și uneori chiar de el, mergea la locul unde erau cazate părțile vătămate în condiții precare (fără apă, curent și obiecte de mobilier) și le amenința că dacă îl va părăsi vor suporta consecințele.
Aspectele relatate de martor sunt în concordanță cu cele arătate de părțile vătămate în declarațiile lor.
Corect a reținut instanța de fond și faptul că, atunci când părțile vătămate V.L., C.Ș., F.L.S., C.M. și F.I., nemulțumiți de condițiile de muncă și cazare impuse de către inculpat și-au găsit alt loc de muncă și de cazare, inculpatul C.S., însoțit de martorul F.Ș., de doi bărbați de etnie rromă și de italianul G. le-au urmărit pe părțile vătămate până la locul de cazare, unde prin amenințare cu acte de violență le-au determinat să se întoarcă la vechiul loc de muncă și să continue să muncească în folosul inculpatului. Ulterior, la intervenția martorului C.N.L. și în principal a patronului italian F., inculpatul a fost determinat să le restituie actele, iar părțile vătămate au revenit în țară.
în aceste condiții, se constată că fapta de trafic de persoane există, a fost săvârșită de inculpat, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată rap. la art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective, inculpatul acționând cu forma de vinovăție cerută de lege, respectiv intenția.
Se constată astfel că motivele de apel formulate de inculpat prin care a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a), c), d) C. proc. pen. (fapta nu există, nu a fost săvârșită de inculpat și îi lipsește și latura subiectivă - intenția) sunt neîntemeiate.
în ceea ce privește motivul de apel prin care s-a solicitat reindividualizarea pedepsei și aplicarea disp. art. 74, 76 C. pen., Curtea apreciază că și acesta este neîntemeiat.
Astfel, observând criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptelor, scopul urmărit, respectiv obținerea de foloase materiale, atingerea adusă valorii sociale apărate de lege, modalitatea de comitere a faptei, prin acte repetate, precum și persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, însă nu a recunoscut săvârșirea faptelor, se apreciază că pedeapsa aplicată de instanța de fond, de 3 ani închisoare, va fi în măsură să realizeze scopul preventiv, educativ și sancționator al pedepsei în sensul disp. art. 52 C. pen., neimpunându-se așadar reținerea de circumstanțe atenuante și nici reducerea acesteia.
întrucât în cauză scopul pedepsei poate fi atins numai prin executarea sa efectivă, în regim de detenție, nu s-a modificat nici modalitatea de executare dispusă de instanța de fond.
împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.S. (Ci.), invocând cazurile de casare prev. de art. 3859pct. 18 (întrucât fapta nu există sau nu a fost săvârșită de el), 12 (întrucât lipsește latura subiectivă a infracțiunii) și 14 C. proc. pen.
în susținerea motivelor de casare, a arătat că în mod greșit s-a reținut că inculpatul a luat pașapoartele părților civile, întrucât F.L. nu ar fi putut primi bani prin Western Union în lipsa actului de identitate, iar V.L. și C.V. au fost angajate la o fabrică de legume, în care accesul se efectua pe baza actului de identitate sau a legitimației eliberate în baza acestuia. în februarie 2007, inculpatul a fost însoțit în Italia de un alt grup, format din 4 persoane, iar dintre acestea, doar N.D. s-a constituit parte vătămată, ceilalți, ascultați ca martori au arătat că au fost mulțumiți de condițiile de muncă din Italia.
A mai invocat declarațiile martorilor F.G., C.M.O., C.L., din care rezultă că acesta din urmă și-a recuperat banii de combustibil de la inculpat.
în ce privește individualizarea pedepsei, a susținut că inculpatul nu a avut anterior nicio amendă, are caracterizări foarte bune din sat, s-a străduit să ridice o nouă locuință și se impune prezența sa la domiciliu, pentru finalizarea acesteia și pentru a avea grijă de mama sa. în concluzie, a solicitat reducerea pedepsei, prin reținerea dispozițiilor art. 74 lit. a), c) C. pen. și aplicarea art. 81 C. pen.
Cu privire la latura civilă, a solicitat respingerea pretențiilor civile.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate, Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat.
în ce privește cazul de casare prev. de art. 3859pct. 18 C. proc. pen., Curtea reține că pentru a fi în prezența acestuia trebuie să existe o reflectare inexactă, denaturată a conținutului dosarului în cuprinsul hotărârii atacate, cu consecința greșitei rețineri a faptei imputate inculpatului, în natura sau împrejurările în care aceasta ar fi fost comisă.
Această contrarietate evidentă și esențială trebuie să fie independentă de orice proces de apreciere a probelor pe care instanța l-a făcut în conformitate cu art. 63 C. proc. pen., acesta din urmă necăzând sub incidența cazului de casare analizat.
Altfel spus, eroarea gravă de fapt nu poate proveni dintr-o greșită sau incompletă apreciere a probatoriului administrat în cauză.
Pe de altă parte, simpla invocare a acestui caz de casare nu este suficientă, recurentul fiind obligat să indice exact piesa dosarului a cărei existență sau inexistență o afirmă în mod eronat instanța de fond sau apel ori al cărei cuprins este redat contrar a ceea ce este evident și fără posibilitate de controversă.
Or, examinând motivele de recurs formulate în cauză, Curtea constată că recurentul critică modalitatea în care instanțele de fond și apel au interpretat probatoriu administrat în cauză, aspecte ce nu pot face obiectul cenzurii instanței de recurs în limitele cazului de casare invocat.
Deși aprecierea probelor nu poate fi cenzurată în limitele cazului de casare prev. de art. 3859pct. 18 C. proc. pen., instanța de recurs poate totuși verifica dacă a fost respectat principiul liberei aprecieri a probelor consacrat de art. 63 alin. (2) C. proc. pen., căci acesta ține de legalitatea procesului penal, a cărei respectare poate și trebuie să fie analizată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859pct. 171 C. proc. pen.
Din această perspectivă, Curtea constată că situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite în urma coroborării declarațiilor părților vătămate și a martorilor audiați în cauză.
Contrar celor susținute de inculpat atât în apel, cât și în recurs, din aceste mijloace de probă rezultă că inculpatul (și nu altă persoană) a fost cel care a recrutat părțile vătămate pentru a munci în Italia în agricultură, promițându-le că vor și plătiți cu 4-5 euro/oră și li se va asigura cazare pe perioada muncii.
în realitate, odată ajunse în Italia, părțile vătămate au fost exploatate de inculpat, care și-a însușit toți banii câștigați de acestea (mai întâi sub pretextul recuperării cheltuielilor de transport până în Italia, iar mai apoi pentru plata hranei și a transportului zilnic la locul de muncă), reținându-le totodată actele de identitate.
în ce privește cazarea, aceasta s-a făcut în condiții insalubre, într-o casă părăsită, aflată într-o stare avansată de degradare, fără utilități, în care părțile vătămate au fost obligate să doarmă pe jos.
Mai mult, atunci când părțile vătămate au reușit să scape și și-au găsit alt loc de muncă, ele au fost constrânse de inculpat prin amenințări cu violență fizică, să se reîntoarcă la vechiul loc de muncă, fiind exploatate în continuare de inculpat.
Este adevărat că în cauză au fost audiate și persoane care au înfățișat o altă situație de fapt (a se vedea declarațiile martorilor T.G., C.M., C.V.), însă este de observat pe de o parte că acestea s-au referit exclusiv la primăvara anului 2007 și au vizat doar situația părții vătămate N.D., în timp ce în cazul majorității părților vătămate activitatea infracțională ce face obiectul judecății s-a desfășurat în vara anului 2006.
Pe de altă parte, și în aceste cazuri este de necontestat că inculpatul Ie-a înfățișat alte condiții de salarizare decât cele reale.
De altfel, chiar și una dintre aceste persoane (martorul C.S.) a arătat că din discuțiile cu fiul și nepotul său aflați de asemenea în Italia (martorul C.M. și partea vătămată N.D.) a rezultat că inculpatul nu îi plătea așa cum le promisese, cărțile de identitate erau ținute de acesta și chiar dacă ar fi vrut să plece, nu ar fi putut.
De asemenea, ca și în cazul părților vătămate recrutate în anul 2006, martorii au fost amenințați de inculpat, sub pretextul neplății transportului în Italia, cu toate că și acești martori, ca și părțile vătămate nu îi datorau nimic inculpatului.
Prin urmare, Curtea constată că probatoriul administrat în cauză demonstrează că faptele imputate inculpatului există, au fost săvârșite de acesta și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată, astfel încât soluția de condamnare a inculpatului este legală și temeinică.
în acest context, Curtea reține că nu poate fi primită nici critica inculpatului, subsumată cazului de casare prev. de art. 3859pct. 12 C. proc. pen., în sensul că el nu ar fi acționat cu forma de vinovăție cerută de lege.
în realitate, modul de derulare a faptelor demostrează că inculpatul a acționat în baza unui plan bine stabilit, el inducând în eroare părțile vătămate cu privire la condițiile de muncă, de viață și salarizare în Italia, în scopul exploatării lor ulterioare, ceea ce s-a și realizat de altfel, întrucât pe perioada în care s-au aflat în Italia, părțile vătămate au fost practice aservite inculpatului.
Prin urmare, inculpatul a prevăzut și urmărit rezultatul faptelor sale, ceea ce înseamnă că a acționat cu intenție, astfel încât acestea întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoană și în plan subiectiv.
în ce privește cazul de casare prev. de art. 3859pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată că pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată atât în cuantum, cât și ca modalitate de excutare, astfel încât criticile sale sunt nefondate.
în mod corect s-au avut în vedere gradul de pericol social concret al faptelor comise, caracterul repetat al acestora, scopul pentru care au fost săvârșite (procurarea unor surse ilicite de câștig), dar și circumstanțele personale ale inculpatului, lipsit de antecedente penale, însă cu o conduită procesuală nesinceră, care dovedește că nici pe parcursul procesului penal inculpatul nu a conștientizat gravitatea faptelor comise și nu și-a asumat atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală.
în aceste condiții, în mod justificat inculpatul nu a beneficiat de circumstanțe atenuante judiciare, iar ca modalitate de executare s-a stabilit că reeducarea inculpatului nu se poate realiza decât prin privare de libertate, urmând ca pe timpul petrecut în detenție acesta să-și formeze o nouă atitudine față de ordinea de drept și de regulile de conviețuire socială.
în ce privește latura civilă a cauzei, Curtea constată că despăgubirile acordate părților civile reprezintă sumele de care acestea au fost private pentru munca prestată și care au fost însușite de către inculpat, astfel încât în mod legal acesta a fost obligat să le plătească.
în concluzie, toate criticile formulate de inculpat sunt nefondate, astfel încât recursul său va fi respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
S-au văzut și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3512/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3449/2011. Penal → |
|---|
