ICCJ. Decizia nr. 3463/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3463/2011
Dosar nr. 7857/1/2011
Şedinţa publică din 6 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 23 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, investită cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii C.M. şi P.I. împotriva sentinţei penale nr. 357 din data de 19 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II a penală, a dispus, în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
S-a reţinut, în esenţă, că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive se menţin şi în prezent şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Astfel, s-a reţinut că sunt întrunite cumulativ condiţiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea cercetată, este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul pentru ordinea publică rezultă din modul de operare şi în condiţii de agravare, faptele pentru care este judecat prezentând un sporit grad de pericol social concret.
Împotriva încheierii sus-menţionate, a declarat recurs inculpatul.
Recursul inculpatului nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se menţin, aşa cum a reţinut în mod corect prima instanţă, astfel că se impune în continuare privarea de libertate.
Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislaţiilor europene, menţinerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi să fie prezent cel puţin unul dintre temeiurile de arestare expres şi limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării şi menţinerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă şi în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege. Astfel, pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menţinerea detenţiei este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptei de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, modalitatea de comitere a acesteia, lăsarea acestuia în libertate ar putea crea riscul ca acesta să repete asemenea fapte, menţinerea măsurii preventive impunându-se pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Aşa fiind, temeiurile care au stat iniţial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se revocarea măsurii preventive, iar condamnarea inculpatului în primă instanţă, la o pedeapsă de 6 ani închisoare, chiar dacă nu înlătură prezumţia de nevinovăţie, care subzistă în favoarea sa, oferă indicii cu privire la vinovăţia acestuia şi constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat C.M. împotriva încheierii din 23 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 4981/2/2011 (2030/2011), să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.M. împotriva încheierii din 23 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 4981/2/2011 (2030/2011).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3461/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3488/2011. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
