ICCJ. Decizia nr. 3455/2011. Penal. Infracţiuni la legea privind soluţionarea conflictelor de muncă (Legea nr. 168/1999). Contestaţie în anulare - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3455/2011
Dosar nr. 665/59/2011
Şedinţa publică din 6 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 29 iunie 2011, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul declarat de recurentul contestator D.V.V. împotriva deciziei penale nr. 969 R din 6 iunie 2011 şi a încheierii din 9 iunie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 665/59/2011.
Prin încheierea din 9 iunie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de recuzare formulate de contestatorul D.V.V. împotriva membrilor completului de judecată investit cu soluţionarea contestaţiei sale, a procurorului şi a grefierului de şedinţă.
Prin Decizia penală nr. 969R din 6 iunie 2011, Curtea de Apel Timişoara, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul D.V.D. împotriva deciziei penale nr. 12/R/2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 3569/30/2010.
Recursul declarat de contestator împotriva acestor două hotărâri este inadmisibil.
Potrivit art. 3851 pct. 1 C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs, printre altele, deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curţi de apel şi Curtea Militară de Apel.
Din economia textului de lege sus-menţionat, rezultă că pot fi supuse recursului deciziile pronunţate de curţile de apel, cu ocazia soluţionării căii de atac a apelului.
Or, în cauză, Decizia recurată de contestator nu a fost pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în faza procesuală a apelului, ci cu ocazia examinării în principiu a admisibilităţii contestaţiei în anulare formulată de contestator, în conformitate cu prevederile art. 391 C. proc. pen.
Pentru aceste motive, şi recursul declarat împotriva încheierii din 9 iunie 2011, care a fost dată după pronunţarea hotărârii, este inadmisibil.
Aşa fiind, recursul este inadmisibil, întrucât hotărârile atacate sunt definitive, nefiind supuse acestei căi ordinare de atac.
Pentru aceste considerente, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul contestator D.V.V. împotriva deciziei penale nr. 969 R din 6 iunie 2011 şi a încheierii din 9 iunie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul contestator D.V.V. împotriva deciziei penale nr. 969 R din 6 iunie 2011 şi a încheierii din 9 iunie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 665/59/2011.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 octombrie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 3442/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3461/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|