ICCJ. Decizia nr. 3488/2011. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3488/2011
Dosar nr. 12338/2/2010
Şedinţa publică din 7 octombrie 2011
Deliberând asupra recursului penal de faţă.
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 114 din 23 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-au recunoscut hotărârile penale pronunţate de către Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena şi Tribunalul St. Polten, Republica Austria, în dosarul nr. 151 Hv 107/09a, definitivă la data de 17 noiembrie 2009, şi respectiv, dosarul nr. 9 Hv 70/80i, definitivă la data de 23 iunie 2008 prin nerecurare, privind pe condamnatul cetăţean român C.G.I. şi s-a dispus transferarea acestuia din Republica Austria, în România, pentru continuarea executării pedepsei de 3 ani şi 3 luni închisoare, în condiţiile art. 145 din Legea nr. 302/2004, modificată.
S-a dedus din pedeapsă perioada executată din data de 05 august 2009 la zi, cheltuielile judiciare urmând să rămână în sarcina statului iar onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 320 lei să fie suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin adresa nr. 1930/II/5/2010 din data de 16 decembrie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat această instanţă în vederea recunoaşterii hotărârile penale pronunţate de către Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena în dosarul nr. 151 Hv 107/09a, definitivă la data de 17 noiembrie 2009 şi de Tribunalul St. Polten, Republica Austria în dosarul nr. 9 Hv 70/80i, definitivă la data de 23 iunie 2008, şi a punerii în executare a acestora, în procedura soluţionării cererii de transferare a persoanei condamnate C.G.I., într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepselor aplicate de autorităţile judiciare austriece.
Din examinarea documentelor comunicate de către statul de condamnare (copie certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare; copii de pe dispoziţiile legale aplicabile; relaţii cu privire la durata condamnării deja executate; declaraţia persoanei condamnate prin care aceasta nu a consimţit la predare, Decizia din data de 10 februarie 2010 Direcţia Federală de Poliţie din Viena prin care s-a luat faţă de persoana condamnată măsura interdicţiei pe termen nelimitat de a se afla pe teritoriul Republicii Austria precum şi un referat privind situaţia familială şi socială a condamnatului) a rezultat că, numitul C.G.I. a fost condamnat prin hotărârea penală pronunţată în dosarul nr. 151 Hv 107/09 la data de 17 noiembrie 2009, de Tribunalul pentru Cauze penale din Viena la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt grav în mod profesional prin efracţie în formă consumată şi tentativă, prevăzută de art. 127, art. 128, art. 129 cif. 1, art. 130 varianta a 4 a şi art. 15 din Codul Penal Austriac. De asemenea, prin aceeaşi sentinţă s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate pentru pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată susnumitului prin sentinţa pronunţată la 23 iunie 2008 de Tribunalul St. Polten în dosarul nr. 9 Hv 70/08 i, urmând ca acesta să execute 3 ani şi 3 luni de închisoare.
În fapt s-a reţinut că persoana condamnată, împreună cu alte persoane, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au pătruns, prin efracţie, în luna iulie 2009 în filialele firmei BIPA, de unde au sustras mai multe bunuri.
In hotărârea penală pronunţată în dosarul penal nr. 9 Hv 70/08i, Tribunalul St. Polten, definitivă la data de 23 iunie 2008, s-a reţinut că susnumitul, împreună cu alte persoane, a pătruns, prin efracţie, într-un magazin de unde a sustras mai multe bunuri.
Din datele comunicate de autorităţile judiciare austriece privind situaţia executării pedepsei s-a reţinut de către instanţa de fond că, persoana condamnată C.G.I. a fost arestată la data de 05 august 2009 iar la data primirii cererii de transfer mai avea de executat mai mult de 6 luni, fiind îndeplinită condiţia prev. de art. 3 lit. c) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004.
Faptele astfel cum au fost reţinute în sarcina condamnatului C.G.I. au corespondent în legislaţia penală română realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) şi i), cu aplicare art. 33 lit. a) C. pen., fiind îndeplinită condiţia dublei incriminări.
În ceea ce priveşte condiţia prev. de art. 129 lit. d) din Legea nr. 302/2004 modificată, instanţa de fond a constatat că potrivit art. 3 pct. 1 din OG nr. 92/1999 prin care s-a ratificat Protocolul adiţional la Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997, statul de executare poate, la cererea statului de condamnare, saşi dea acordul pentru transferarea persoanei condamnate fără consimţământul acesteia din urmă, atunci când condamnarea pronunţată împotriva acesteia conţine o măsură de expulzare sau orice altă măsură în virtutea căreia acestei persoane, odată pusă în libertate, nu îi va mai fi permis să rămână pe teritoriul statului de condamnare.
Instanţa de fond a reţinut că prin Decizia din data de 10 februarie 2010 Direcţia Federală de Poliţie din Viena a luat faţă de C.G.I. măsura interdicţiei cu termen nelimitat de şedere pe teritoriul austriac, în conformitate cu legea pentru străini, cu excluderea efectului de amânare în caz de contestaţie, astfel că, consimţământul persoanei condamnate nu mai este necesar.
Solicitarea de transfer a fost făcută de Ministerul Federal de Justiţiei al Republicii Austria, prin intermediul Ministerului de Justiţie al României, existând acordul de principiu al acestor autorităţi pentru realizarea transferului astfel cum prevăd dispoziţiile 129 lit. f) din Legea nr. 302/2004.
In consecinţă, constatând că sunt îndeplinite condiţiile transferării prevăzute de art. 129 din Legea nr. 302/2004, republicată, instanţa de fond în temeiul dispoziţiilor art. 149 şi art. 150 din legea menţionată, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a recunoscut hotărârile penale pronunţate de către Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena şi Tribunalul St. Polten, Republica Austria, în dosarul nr. 151 Hv 107/09a, definitivă la data de 17 noiembrie 2009, şi respectiv, dosarul nr. 9 Hv 70/80i, definitivă la data de 23 iunie 2008 prin nerecurare, privind condamnarea cetăţeanului român C.G.I. şi a dispus transferarea acestuia din Republica Austria în România, pentru continuarea executării pedepsei, în condiţiile prevăzute de art. 145 din Legea nr. 302/2044, republicată.
Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, a declarat recurs persoana condamnată, care, prin apărător, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi respingerea cererii de transferare într-un penitenciar din România, întrucât astfel cum rezultă din adresa Ministerului Federal de Justiţie a Republicii Austria, statul solicitant nu îşi mai menţine cererea de preluare a executării a executării pedepselor aplicate numitului C.G.I.
Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse.
În mod corect instanţa de fond a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a recunoscut hotărârile penale pronunţate de către Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena şi Tribunalul St. Polten, Republica Austria, în dosarul nr. 151 Hv 107/09a, definitivă la data de 17 noiembrie 2009, şi respectiv, dosarul nr. 9 Hv 70/80i, definitivă la data de 23 iunie 2008, în ceea ce priveşte persoana condamnată C.G.I. şi a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani şi 3 luni închisoare, fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 3 lit. a) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg şi art. 129 lit. a) din Legea nr. 302/2004 (C.G.I. este cetăţean român), de art. art. 3 lit. b) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg şi art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004 (sentinţele de condamnare sunt definitive), art. 3 lit. c) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg şi art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004 (condamnatul mai are de executat cel puţin 6 luni, durata condamnării împlinindu-se la 07 septembrie 2012), art. 129 lit. d) din aceiaşi lege şi art. 3 pct. 1 din OG nr. 92/1999 prin care s-a ratificat Protocolul adiţional la Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997 (statul de executare poate, la cererea statului de condamnare, să-şi dea acordul pentru transferarea persoanei condamnate fără consimţământul acesteia din urmă, atunci când condamnarea pronunţată împotriva acesteia conţine o măsură de expulzare sau orice altă măsură în virtutea căreia acestei persoane, odată pusă în libertate, nu îi va mai fi permis să rămână pe teritoriul statului de condamnare, în cauză, faţă de C.G.I. fiind luată prin Decizia din data de 10 februarie 2010 a Direcţiei Federală de Poliţie din Viena măsura interdicţiei cu termen nelimitat de şedere pe teritoriul austriac), art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg şi art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 (faptele reţinute în sarcina persoanei condamnate au corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor de furt calificat în formă calificată prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) , cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., pedepsite cu închisoare de la 3 ani la 15 ani.
In ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 129 lit. f) din Legea nr. 302/2004 [art. 143 lit. f) după republicare, atât statul de condamnare cât şi cel de executare şi-au dat acordul la transferul persoanei condamnate], Înalta Curte reţine, instanţa de fond la data pronunţării sentinţei (23 martie 2011) a constatat, în mod corect, că solicitarea de transfer a fost făcută de Ministerul Federal de Justiţiei al Republicii Austria, prin intermediul Ministerului de Justiţie al României, existând acordul de principiu al acestor autorităţi pentru realizarea transferului.
La termenul de judecată din 17 octombrie 2010, Ministerul Justiţiei - Direcţia de Drept Internaţional şi Tratate, Serviciul Cooperare judiciară internaţională în materie penală, au comunicat prin adresa nr. 91293 din 08 septembrie 2011 faptul că autorităţile austriece nu îşi mai menţin cererea de transferare întrucât numitul C.G.I. urmează să fie liberat condiţionat la data de 10 august 2011, pe o perioadă de probă de 3 ani.
Potrivit dispoziţiilor art. 143 lit. f) din Legea 302/2004, republicată, una din condiţiile în care poate avea loc transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei este ca statul de condamnare şi statul de executare să se pună de acord asupra transferului, în caz contrar acesta neputând avea loc.
Ca urmare, având în vedere informaţiile comunicate de către Ministerul Justiţiei - Direcţia de Drept Internaţional şi Tratate, Serviciul Cooperare judiciară internaţională în materie penală privind împrejurarea că statul de condamnare nu îşi mai menţine cererea de preluare a executării pedepselor aplicate numitului C.G.I., Înalta Curte, constată lipsa acordului autorităţilor austriece în efectuarea transferului condamnatului, nefiind îndeplinită astfel condiţia prev. de art. 143 lit. f) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de persoana condamnată C.G.I., împotriva sentinţei penale nr. 114/ F din 23 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Va casa sentinţa penală atacată şi va respinge sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu privire la persoana transferabilă C.G.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de persoana condamnată C.G.I. împotriva sentinţei penale nr. 114/ F din 23 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează sentinţa penală atacată şi rejudecând, respinge sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu privire la persoana transferabilă C.G.I.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu , în sumă de 320 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3463/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3546/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
