ICCJ. Decizia nr. 3595/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3595/2011
Dosar nr. 11956/63/2010
Şedinţa publică din 17 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 161 din 17 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 11956/63/2010 al Tribunalului Dolj, secţia penală, instanţa de fond a condamnat pe inculpatul P.C., în baza art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (1), (2), (3), (4) şi (7) C. proc. pen., la pedeapsa închisorii de 13 ani şi 4 luni şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 12 ani şi 6 luni şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani.
În baza art. 192 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (1), (2), (3), (4) şi (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul P.C. la pedeapsa închisorii de 6 ani şi 4 luni.
În baza art. 33 - 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 13 ani şi 4 luni, la care se adaugă un spor de 2 ani şi 8 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute 16 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (1) C. pen.
A dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive.
A admis în parte acţiunea părţii civile C.V.M. şi a obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON în favoarea acestei părţi civile.
A luat act că C.M., S.I. şi T.I. nu se constituie părţi civile.
A obligat inculpatul la plata sumei de 1.040,38 RON cheltuieli de spitalizare, cu dobânzile aferente sumei, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la plata integrală a debitului, către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat un cuţit cu mâner de plastic de culoare maro închis şi un cuţit tip briceag.
În baza art. 191 alin. (1) C. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 4.000 RON cheltuieli judiciare, din care 2.493 RON cheltuieli judiciare avansate de stat la urmărirea penală.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 11/12 iulie 2010, urmare a apelului telefonic efectuat la S.N.U.A.U. 112 de către numitul S.G., organele de poliţie au fost sesizate cu privire la faptul că o persoană din comuna Moţăţei, sat Dobridor, a pătruns în locuinţa numiţilor T.I. şi T.E., pe care i-a agresat, fiind posibil ca aceasta din urmă să fie decedată.
În urma cercetărilor efectuate a rezultat că, pe fondul unor neînţelegeri existente între inculpatul P.C. şi soţia acestuia, P.N., aceasta din urma a părăsit locuinţa comună din satul Dobridor şi s-a mutat la locuinţa părinţilor săi, T.E. şi T.I., din comuna Cetate, judeţul Dolj.
Ulterior, inculpatul a încercat în mai multe rânduri să o convingă pe soţia sa să revină în domiciliul conjugal, solicitări cărora P.N. nu le-a dat curs.
În seara de 11 iulie 2007, fiindu-i teamă că inculpatul va veni la locuinţa părinţilor săi din comuna Cetate, fapt care se mai petrecuse în urmă cu câteva zile, P.N. s-a deplasat la locuinţa numitei S.I. din comuna Cetate, unde intenţiona să doarmă în noaptea respectivă.
În noaptea de 11/12 iulie 2010, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul P.C. s-a deplasat cu căruţa în comuna Cetate, intenţionând să o ia acasă pe soţia sa, P.N.
Ajuns pe raza comunei Cetate, inculpatul a lăsat căruţa în faţa locuinţei numitului D.M., a luat un cuţit dintr-o ladă aflată în căruţa cu care se deplasase, asupra sa mai având şi un alt cuţit tip „briceag”.
În continuare, inculpatul P.C. s-a deplasat pe jos până la locuinţa socrilor săi, în care locuia şi C.V.M., fiul numitei P.N., unde credea că se afla soţia sa.
Inculpatul a pătruns în curtea învecinată locuinţei socrilor săi, a escaladat gardul împrejmuitor ce desparte cele două imobile şi s-a deplasat la uşa de acces în locuinţa familiei T.
Inculpatul a împins uşa de acces, o parte a acesteia căzând în holul casei.
Zgomotul produs de căderea uşii de la intrarea în locuinţă le-a trezit din somn pe victimele T.E. şi T.I.
Acestea s-au ridicat din pat, moment în care inculpatul a intrat în cameră şi a lovit victimele cu unul dintre cuţitele pe care le avea asupra sa.
Inculpatul a revenit un holul locuinţei, cu intenţia de a pătrunde într-o alta cameră, unde se afla victima C.V.M., care, de asemenea, se trezise din somn şi a deschis uşa încăperii respective.
În aceste împrejurări, inculpatul P.C. a lovit victima C.V.M., precum şi pe victima T.E., care se deplasase în holul locuinţei şi încerca să-l împiedice pe inculpat să intre în camera în care se afla C.V.M.
Victima C.V.M. a ieşit din interiorul locuinţei, fiind urmărită de către inculpat.
În urma acestora s-a deplasat până la poarta de la intrarea în curtea locuinţei şi victima T.E.
În timp ce se afla lângă poarta de la intrarea în curtea locuinţei, victimei T.E. i-a mai fost aplicată o lovitură cu cuţitul de către inculpatul P.C.
Ulterior, inculpatul a plecat pe drum în direcţia în care se afla victima C.V.M.
În continuare, inculpatul P.C. a părăsit zona comiterii faptelor, iar victima C.V.M. a revenit lângă poarta de la intrarea în curtea locuinţei familiei T., unde se aflau victimele T.E. şi T.I.
În locul respectiv s-a deplasat şi un echipaj medical al Serviciului Ambulanţă, însă victima T.E. a fost găsită decedată, urmare leziunilor suferite.
Victimele T.I. şi C.V.M. au fost transportate la spital.
Instanţa a apreciat că fapta comisă de inculpatul P.C., constând în aceea că în noaptea de 11/12 iulie 2010 a pătruns fără drept în locuinţa în care se aflau victimele T.E., T.I. şi C.V.M., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) C. pen.
Fapta comisă de inculpatul P.C., constând în aceea că în noaptea de 11/12 iulie 2010 a lovit-o cu cuţitul pe victima T.E., care a suferit leziuni traumatice ce au condus la decesul acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.
Fapta inculpatului P.C., constând în aceea că în noaptea de 11/12 iulie 2010 a lovit cu un cuţit pe victimele C.V.M. şi T.I., care au suferit leziuni ce au necesitat câte 8 - 9 zile îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere criteriile stabilite prin art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), coroborat cu dispoziţiile art. 52 C. pen., în raport de care inculpatul urmează a fi condamnat pentru fiecare infracţiune la pedeapsa închisorii.
Sub aspectul cuantumului, instanţa de fond a avut în vedere împrejurările în care au fost comise faptele penale, rezultatul infracţional, relaţiile sociale vizate referitoare atât la dreptul la viaţă, cât şi la inviolabilitatea domiciliului, relaţii sociale de o importanţă deosebită, evidenţiată de legiuitor prin limitele de pedeapsă prevăzute pentru fiecare dintre infracţiunile vizate.
Împotriva hotărârii primei instanţe a declarat apel inculpatul P.C., solicitând reindividualizarea judiciară a pedepselor, în sensul reducerii acestora.
Criticile formulate de inculpat priveau greşita individualizare a pedepselor, ca urmare a neluării în considerare a o serie de aspecte ce pot constitui circumstanţe atenuante, respectiv atitudinea sinceră a acestuia, lipsa antecedentelor penale, conduita bună a inculpatului anterior săvârşirii infracţiunilor.
Totodată, inculpatul a susţinut şi sub aspectul aplicării unui spor de pedeapsă, apreciat ca fiind prea mare faţă de împrejurările de fapt ale cauzei.
Prin Decizia penală nr. 148 din 21 iunie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins apelul, ca nefondat, declarat de inculpatul P.C. împotriva hotărârii primei instanţe.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt, încadrarea juridică dată faptelor este legală, iar pedepsele aplicate au fost just individualizate.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul a declarat recurs, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Examinând cauza în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată următoarele:
Probele administrate la urmărirea penală, dintre care o parte au fost readministrate în primă instanţă, relevă următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 11/12 iulie 2010, în jurul orelor 200, înarmat cu două cuţite, inculpatul a pătruns, fără drept, în curtea familiei T. prin escaladarea gardului despărţitor şi apoi în locuinţa acesteia, prin forţarea uşii şi a agresat victimele T.E., T.I. şi C.V.M., prin aplicarea mai multor lovituri cu cuţitul.
Raportul de constatare medico-legală autopsie întocmit în cauză de I.M.L. Craiova la data de 17 septembrie 2010, a confirmat numeroasele plăgi ale victimei T.E., respectiv împrejurarea că aceasta a fost lovită de mai multe ori cu cuţitul, decesul victimei fiind determinat de una dintre plăgile tăiat-înţepate penetrante toracică, producătoare a unei hemoragii interne şi externe.
Cu privire la părţile vătămate C.V.M. şi T.I., raportul de constatare medico-legală a evidenţiat leziuni de apărare.
În raport de starea de fapt corect şi pe deplin stabilită, în mod judicios instanţa de fond a reţinut că:
- fapta inculpatului P.C. de a pătrunde fără drept în curtea şi locuinţa familiei T. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu în formă calificată prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) C. pen.;
- fapta inculpatului de a lovi cu cuţitul pe victima T.E., producându-i leziuni ce au dus la decesul acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 174 alin. (1) C. pen.;
- faptele inculpatului de a lovi cu cuţitul părţile vătămate C.V.M. şi T.I., vizând zone corporale vitale, care nu au dus la producerea rezultatului letal doar datorită modului în care părţile vătămate au reuşit să se ferească de loviturile inculpatului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen.
Se constată aşadar că starea de fapt a fost corect şi pe deplin stabilită, încadrarea juridică este legală, iar pedepsele sunt just individualizate, reprezentând în limitele legii o replică socială adecvată gravităţii infracţiunilor.
Criticile formulate de inculpat privesc aplicarea unor pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Inculpatul a susţinut că în mod greşit instanţele de judecată nu au reţinut ca circumstanţe atenuante în favoarea acestuia lipsa antecedentelor penale şi conduita bună a acestuia anterior săvârşirii infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
Or, este adevărat că unul din principiile de bază ale dreptului penal este cel al individualizării pedepsei, potrivit căruia stabilirea în lege a naturii şi limitelor pentru o anumită infracţiune, precum şi aplicarea pedepsei concret determinate pentru infracţiunea săvârşită trebuie să corespundă gravităţii acesteia, pericolului social concret, determinat de împrejurările în care fapta a fost comisă, precum şi de situaţia personală a infractorului, de periculozitatea acestuia, în aşa fel încât aceasta să-şi poată îndeplini funcţiile şi realiza scopul.
Prin urmare, temeinicia şi legalitatea hotărârilor judecătoreşti de condamnare este dată de existenţa proporţiei juste dintre riposta socială, determinată în procesul de stabilire şi aplicare a pedepsei şi culpabilitatea, şi periculozitatea relevate de probatoriul administrat în cauză.
Cu referire la critica formulată de inculpat, este adevărat că unul dintre criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), priveşte împrejurările care atenuează răspunderea penală.
În acest sens, inculpatul invocă lipsa antecedentelor penale şi conduita bună înainte de săvârşirea infracţiunilor.
Însă, în raport de modul de redactare al art. 74 C. pen., rezultă că existenţa uneia sau unora dintre cauzele enumerate exemplificativ în textul menţionat sau altele asemănătoare, nu justifică prin ele considerarea lor ca circumstanţe atenuante.
Prin urmare, în raport de textele menţionate, constatarea şi recunoaşterea ca circumstanţe atenuante a împrejurărilor invocate şi aplicarea acestora este lăsată la aprecierea instanţei de judecată.
Această apreciere impune o raţională interpretare a dispoziţiilor art. 74 C. pen., în sensul unei aplicări judicioase a circumstanţelor atenuante, exclusiv în acele situaţii în care coroborarea împrejurărilor menţionate impune constatarea unui pericol social concret mai redus decât cel generic avut în vedere de legiuitor, ilustrat de limitele de pedeapsă stabilite în norma incriminatoare.
Or, împrejurările invocate de către inculpat sunt irelevante în cauză, insuficiente pentru a caracteriza un comportament pozitiv şi un pericol social concret sub limita celui generic determinat de normele incriminatoare, care să justifice aplicarea mecanismului stabilit de art. 76 C. pen.
În acest sens, lipsa antecedentelor penale şi conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunilor nu pot fi reţinute ca circumstanţe atenuante, atâta timp cât pentru aplicarea art. 74 - 76 C. pen. nu este suficient ca acestea să reflecte doar conformarea inculpatului ordinii de drept normative, ci să caracterizeze un comportament social pozitiv special, evidenţiat printr-o activitate socială meritorie sau în calităţi morale deosebite, în raport de care săvârşirea infracţiunilor să poată fi apreciată ca un accident, ceea ce în cauză nu s-a probat.
Prin urmare, în mod judicios instanţa de fond nu a reţinut împrejurările menţionate ca circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, critica formulată de inculpat constatându-se a fi neîntemeiată, hotărârile pronunţate în cauză nefiind supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În fine, alte motive de casare, susceptibile a fi luate în considerare din oficiu, nu se constată.
În consecinţă, pentru motivele expuse, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C. împotriva Deciziei penale nr. 148 din 21 iunie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 12 iulie 2010 la 17 octombrie 2011.
Va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C. împotriva Deciziei penale nr. 148 din 21 iunie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 12 iulie 2010 la 17 octombrie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3601/2011. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 3580/2011. Penal → |
|---|
