ICCJ. Decizia nr. 3580/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3580/2011
Dosar nr. 3464/97/2010
Şedinţa publică din 13 octombrie 2011
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 202 din 25 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 3464/97/2010 a fost condamnat inculpatul H.A.L. la pedepsele de:
- 3 ani închisoare şi interzicerea pe timp de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc, prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 6 luni închisoare pentru infracţiunea de deţinere droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele sus-menţionate şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A fost privat inculpatul de exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada de timp executată de la data de 9 decembrie 2009 până la data de 26 octombrie 2010.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, luată faţă de inculpat la data de 26 octombrie 2010 prin Decizia penală nr. 796/2010 a Curţii de Apel Alba Iulia.
În baza art. 17 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea şi distrugerea cantităţii de 100,5 grame rezină de canabis rămasă în urma probelor de laborator, trimisă la I.G.P.R. Bucureşti şi aflată în custodia acestuia.
S-a dispus ca următoarele mijloace de probă:
- un plic conţinând foiţa OBC;
- un plic conţinând un CD şi un DVD (înregistrat în registrul de corpuri delicte al Tribunalului Hunedoara la poziţia nr. 36/2010), să rămână ataşate la prezentul dosar.
A fost obligat inculpatul la 2.300 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut faptul că inculpatul a fost trimis în judecată în baza Rechizitoriului nr. 57/D/P/2009 întocmit de D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Hunedoara pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
S-a reţinut în sarcina inculpatului că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a deţinut şi a pus în vânzare, în trei rânduri, cantitatea totală de 102 grame droguri de risc, respectiv rezină de canabis.
Prin Sentinţa penală nr. 20/2010 a Tribunalului Hunedoara, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Soluţia a fost menţinută prin Decizia penală nr. 24/A din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Prin Decizia penală nr. 2333 din 14 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admis recursul declarat de inculpatul H.A.L. împotriva Deciziei penale nr. 24/A din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, s-a casat decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 20 din 27 ianuarie 2010 a Tribunalului Hunedoara şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă (Tribunalul Hunedoara) cu menţinerea actelor procedurale îndeplinite până la 20 ianuarie 2010.
Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr. 3464/97/2010.
Din procesul-verbal de sesizare din oficiu, rezoluţie de delegare, ordonanţe privind numirea investigatorului sub acoperire şi a colaboratorului, procese-verbale ale ofiţerului de legătură, ordonanţă provizorie audio-video şi cerere de confirmare, cerere autorizare interceptare, procese-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice şi în mediu ambiental cu planşe foto, proces-verbal de prindere în flagrant, dovadă restituire bunuri, proces-verbal consemnate acte premergătoare, rezoluţie de începere a urmăririi penale, rezoluţii şi rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică, rezoluţie şi proces-verbal audiere martor cu identitate protejată, proces-verbal, ordonanţă de punere în mişcare a acţiunii penale, delegaţie apărător, cazier judiciar, proces-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii, declaraţiile inculpatului H.A.L., ordonanţa de reţinere, propunere de luare a măsurii arestării preventive, Încheierea penală nr. 53/2009, Mandat de arestare preventivă nr. 37/2009, plic conţinând foiţe OCB, proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală; declaraţie inculpat, rechizitoriul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Hunedoara din 9 decembrie 2009 Dosarul nr. 45D/P/2008, declaraţie investigator sub acoperire, declaraţie martor, încheierea autorizare interceptări şi autorizaţie, Tribunalul a reţinut următoarele:
Inculpatul H.A.L. locuieşte în municipiul Hunedoara şi nu are ocupaţie. Existând informaţii că inculpatul deţine droguri de risc, respectiv rezină de canabis, pe care le vinde unor consumatori din municipiul Hunedoara, fie direct fie prin intermediari, în cauză a fost autorizată folosirea unui investigator sub acoperire şi a unui colaborator.
Colaboratorul cu numele de cod „M.” a intrat în legătură cu inculpatul şi acesta s-a oferit să-i dea diferite cantităţi de haşiş, pe care colaboratorul să le vândă, urmând ca după aceasta să-i predea inculpatului contravaloarea drogurilor puse în vânzare, respectiv suma de 40 RON/gram.
Astfel, la data de 27 noiembrie 2009, inculpatul H.A.L. i-a dat colaboratorului cu numele de cod „M.” aproximativ 3 grame de haşiş, împărţite în trei doze a câte un gram, învelite în foiţă de aluminiu, conform înţelegerii, cel din urmă urmând să vândă drogurile şi să-i dea banii obţinuţi, respectiv suma de 40 RON/gram, inculpatului.
Drogurile au fost predate de către colaborator investigatorului sub acoperire, în urma analizelor de laborator rezultând că au fost 2,5 grame rezină de canabis (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 4 decembrie 2009 al Laboratorului de Analiză şi profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj Napoca).
În seara aceleiaşi zile, colaboratorul autorizat în cauză s-a întâlnit din nou cu inculpatul, dându-i suma de 120 RON pentru drogurile menţionate mai sus şi primind de la acesta alte aproximativ 10 grame haşiş porţionate în acelaşi mod, respectiv în bucăţele de aproximativ 1 gram fiecare.
Drogurile au fost predate de către colaborator investigatorului sub acoperire, în urma analizelor de laborator reieşind că au fost 8,1 grame rezină de canabis (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 4 decembrie 2009 al Laboratorului de Analiză şi profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj Napoca).
Conform înţelegerii, colaboratorul cu numele de cod „M.” a început să plătească dozele puse în vânzare de către inculpat, dându-i acestuia la data de 29 noiembrie 2009, pentru un gram de haşiş, suma de 40 RON, la data de 30 noiembrie 2009, pentru două grame de haşiş, suma de 80 RON, iar la data de 5 decembrie 2009, suma de 280 RON pentru ultimele 7 doze. Cu ocazia ultimei întâlniri, inculpatul H.A.L. i-a comunicat colaboratorului autorizat în cauză că îi poate da în vederea vânzării cantitatea de 100 grame haşiş, contra sumei de 3.500 RON.
În urma acestei discuţii, în dimineaţa zilei de 9 decembrie 2009, colaboratorul cu numele de cod M. s-a întâlnit în municipiul Hunedoara cu inculpatul, care i-a dat o placă de haşiş, învelită în folie transparentă, folie de aluminiu şi legată cu o bandă adezivă de culoare maro.
Drogurile au fost predate de către colaborator investigatorului sub acoperire, în urma analizelor de laborator rezultând că au fost 91,4 grame rezină de canabis (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 10 decembrie 2009 al Laboratorului de Analiză şi profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj Napoca).
Deoarece inculpatul i-a solicitat colaboratorului să-i plătească suma de 3.500 RON, în decurs de o oră, s-a pregătit suma de 1.700 RON, notându-se într-un proces-verbal seriile bancnotelor, care au fost predate colaboratorului. Acesta s-a întâlnit cu inculpatul, în jurul orei 1030, în faţa magazinului A. din municipiul Hunedoara.
În momentul în care colaboratorul se pregătea să-i predea inculpatului cei 1.700 RON, s-a procedat la imobilizarea acestuia, ocazie cu care a fost identificat.
În urma percheziţiei corporale, au mai fost găsite asupra inculpatului H.A.L., în buzunarul din interiorul hainei, două bucăţi de substanţă brun roşcată cu aspect şi miros de canabis, una ambalată în folie din aluminiu şi cealaltă în folie transparentă. Tot acolo, inculpatul avea şi un pachet de foiţe marca OCB pentru confecţionat ţigări, conţinând cinci foiţe din hârtie.
În urma analizelor de laborator, a rezultat că substanţa aflată asupra inculpatului era rezină de canabis, în cantitate de 8,5 grame (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 10 decembrie 2009 al Laboratorului de Analiză şi profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj Napoca).
Faptele inculpatului, astfel cum au fost expuse mai sus, s-a apreciat că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de:
- trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) – vânzarea cantităţii de 102 grame rezină de canabis în trei rânduri;
- deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 – deţinere pentru consum propriu a cantităţii de 8,5 grame rezină de canabis.
Având în vedere cele de mai sus, criteriile generale de individualizare a pedepsei reglementate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), că inculpatul a comis un număr de două infracţiuni aflate în concurs real, una din acestea fiind şi infracţiune continuată (trei acte materiale), gradul de pericol social concret al faptelor, instanţa a apreciat că aplicarea unor pedepse cu închisoarea cu executare prin privare de libertate este în măsură să asigure prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi reeducarea inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen. inculpatul H.A.L., care în motivarea orală a căii de atac în declaraţia dată în faţa instanţei de apel, conform art. 374 parag. final C. proc. pen., a solicitat achitarea pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc ca urmare a lipsei de probe în dovedirea vinovăţiei sale. S-a arătat că la dosar există doar rapoartele investigatorului sub acoperire şi nu au fost administrate probele solicitate de el. Cu privire la cealaltă infracţiune pentru care a fost trimis în judecată, criticile formulate au vizat netemeinicia pedepsei aplicate şi s-a considerat că este suficient să fie aplicată o sancţiune cu caracter administrativ.
Prin Decizia penală nr. 66/A din 19 aprilie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul H.A.L. împotriva Sentinţei penale nr. 202 din 25 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Hunedoara.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului H.A.L. perioada executată în arest preventiv începând cu data de 9 decembrie 2009 şi până la data de 26 octombrie 2010.
A fost obligat inculpatul apelant să plătească statului suma de 450 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de prim control judiciar a apreciat că din probele administrate a rezultat în mod evident vinovăţia inculpatului, situaţia de fapt şi încadrarea juridică dată faptelor fiind corect reţinute de către instanţa de fond.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul H.A.L., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., solicitând achitarea sa pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi aplicarea unei amenzi administrative pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Concluziile apărătorului inculpatului, ale reprezentantului Ministerului Public şi ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în practicaua prezentei hotărâri.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., îl consideră nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Există o gravă eroare de fapt, în sensul art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., atunci când situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută prin hotărârea atacată, este contrară actelor şi probelor dosarului.
Pentru a fi reţinută „eroarea gravă de fapt” trebuie să se constate că această eroare a influenţat hotărâtor soluţia dată în cauză, adică greşita stabilire a situaţiei de fapt să fi determinat o esenţială eroare în legătură cu condamnarea sau achitarea inculpatului ori încetarea procesului penal cu toate consecinţele ce decurg din aceasta pentru inculpat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în cauză nu a fost comisă o gravă eroare de fapt în sensul textului menţionat.
Conform art. 1 C. proc. pen. român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul legii.
Pentru aceasta, procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.
În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului.
Legea obligă organele de urmărire penală şi instanţele de judecată să aibă rol activ şi pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în procesul penal, obligaţie respectată în prezenta cauză (conform speţei Dănilă contra României).
Orice persoană, bucurându-se de prezumţia de nevinovăţie, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia.
Având în vedere apărarea formulată de către inculpatul H.A.L. în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, Înalta Curte reţine că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat în sensul că: „principiul prezumţiei de nevinovăţie reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării şi ca dubiul să fie profitabil acuzatului. Acuzării îi revine obligaţia de a arăta învinuitului care sunt acuzaţiile cărora le va face obiectul şi a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declaraţie de vinovăţie. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuşi sau cu asistenţa unui avocat) şi să-i permită, să interogheze sau să pună să fie audiaţi martorii acuzării. Acest drept nu implică numai un echilibru între acuzare şi apărare, ci impune ca audierea martorilor să fie în general, în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie, în principiu, produse în faţa acuzatului în audienţă publică şi în vederea unei dezbateri în contradictoriu (plenul Hotărârii nr. 6 din decembrie 1988 Barbera, Mesesegue şi Jabordo versus Spania).
Vinovăţia nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală şi instanţei.
Probele trebuie să fie concludente şi utile, ceea ce presupune necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.
Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, însă în stabilirea vinovăţiei sale s-a avut în vedere atât de către instanţa de fond, apel şi recurs, întregul material probator administrat în cauză, care nu se coroborează cu declaraţia sa.
Inculpatului i s-a respectat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalităţii de arme, promovat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, cu privire la acest principiu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului precizează că „exigenţa egalităţii armelor, în sensul unui echilibru just între părţi, implică obligaţia de a oferi fiecărei părţi o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza, inclusiv probele, în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de dezavantaj net în comparaţie cu adversarul său. Obligaţia de a veghea în fiecare caz la respectarea condiţiilor unui proces echitabil revine autorităţilor naţionale” (a se vedea Hotărârea nr. 27 din octombrie 1993 Dombo Beheer Bv versus Olanda).
Mai mult, aceeaşi Curte a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, „în măsura în care presupune un proces echitabil şi în contradictorialitate” (Hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franţa). De asemenea, respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror (a se vedea hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului Edwards versus Marea Britanie din 16 decembrie 1992).
Ca atare, garanţiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern, cât şi al dispoziţiilor art. 5 şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu se poate reţine vreo cauză de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Din ansamblul probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale, cât şi în cea de judecată, procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesele-verbale de interceptare a convorbirilor telefonice şi în mediu ambiental, planşe foto, procesul-verbal de prindere în flagrant, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică, declaraţiile investigatorului sub acoperire, declaraţiile colaboratorului sub acoperire, declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpatului, rezultă fără putinţă de tăgadă că inculpatul H.A.L. a deţinut pentru consum şi a vândut droguri de risc, respectiv canabis.
Faptele inculpatului H.A.L., care în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a deţinut şi pus în vânzare, în trei rânduri, cantitatea totală de 102 grame droguri de risc, respectiv rezină de canabis, constituie infracţiunea de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Fapta inculpatului H.A.L., de a deţine cantitatea de 8 grame de drog de risc (rezină de canabis) pentru consum propriu, constituie infracţiunea de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Fapta prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, reţinută a fi săvârşită de inculpat, rezultă din declaraţia colaboratorului cu identitate protejată „S.M.”, dată atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de apel, când inculpatului i s-a dat posibilitatea să adreseze întrebări, în vederea garantării unui proces echitabil şi se coroborează cu cea a investigatorului acoperit V.C., cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, cu planşele foto, cât şi cu conţinutul înregistrărilor telefonice şi ambientale, nefiind singura probă în baza căreia s-a pronunţat condamnarea inculpatului (Kostovski contra Olandei), aşa cum în mod eronat susţine inculpatul.
Astfel, la data de 27 noiembrie 2009, inculpatul H.A.L. i-a predat colaboratorului cu identitate protejată „S.M.” 3 doze de haşiş care urmau să fie vândute, iar banii încasaţi de acesta urmau să fie predaţi inculpatului.
Colaboratorul cu identitate protejată a predat investigatorului sub acoperire drogurile, iar din analizele de laborator a rezultat că era vorba de 2,5 grame rezină de canabis (raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 4 decembrie 2009 al Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj Napoca).
În aceeaşi seară, colaboratorul cu nume de cod „M.” a predat 120 RON şi a primit de la acesta din urmă alte aproximativ 10 grame haşiş, porţionate în doze de 10 grame, care la rândul lor au fost predate investigatorului sub acoperire. Rezultatul analizei acestor droguri este menţionat în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 4 decembrie 2009 al Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj Napoca.
La data de 29 noiembrie 2009, colaboratorul „M.” i-a înmânat inculpatului suma de 40 RON ca plată pentru o doză de rezină de canabis din cele 10 pe care le-a primit la 27 noiembrie 2009 (proces-verbal, planşă foto), iar la data de 30 noiembrie 2009 inculpatul s-a întâlnit cu colaboratorul „M.” în acelaşi scop, respectiv pentru că aceştia doi din urmă să-i predea suma de 80 RON ca plată pentru 2 doze din cele 10 primite la 27 noiembrie 2009.
La data de 5 decembrie 2009, colaboratorul i-a predat inculpatului suma de 280 RON pentru ultimele 7 doze. Cu ocazia ultimei întâlniri, inculpatul H.A.L. i-a comunicat colaboratorului cu nume de cod „M.” că îi poate da, în vederea vânzării, cantitatea de 100 grame de haşiş contra sumei de 3.500 RON.
În urma acestei discuţii, în dimineaţa zilei de 9 decembrie 2009, colaboratorul cu nume de cod „M.” s-a întâlnit cu inculpatul, care i-a dat o placă de haşiş, învelită în folie transparentă, folie de aluminiu şi legată cu bandă adezivă de culoare maro (planşă foto, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 10 decembrie 2009).
Deoarece inculpatul i-a solicitat colaboratorului să-i plătească suma de 3.500 RON în decurs de circa o oră, s-a pregătit suma de 1.700 RON, notându-se într-un proces-verbal seriile bancnotelor care au fost predate colaboratorului.
Inculpatul a fost surprins în flagrant, în faţa magazinului A., în timp ce colaboratorul se pregătea să-i predea suma de 1.700 RON (bancnote ale căror serii sunt menţionate în procesul-verbal), asupra acestuia fiind identificate substanţele descrise în procesul-verbal din 9 decembrie 2009, fiind percheziţionat în prezenţa martorilor asistenţi A.I. şi P.M.G.
La percheziţia corporală efectuată asupra sa, în data de 9 decembrie 2009, au fost găsite bucăţi de substanţă brun roşcată cu aspect şi miros de canabis ambalate în folie de aluminiu şi în folie transparentă, un pachet de foiţe OCB pentru confecţionat ţigări. Bucata de haşiş găsită asupra inculpatului cu ocazia prinderii în flagrant este exact partea care lipsea din placa de haşiş dată de către inculpat în dimineaţa zilei de 9 decembrie 2009 colaboratorului.
Modul în care martorii asistenţi descriu substanţa găsită asupra inculpatului la momentul efectuării percheziţiei, cât şi în declaraţiile date în faţa instanţei de fond, formează convingerea faptului că aspectele menţionate în procesul-verbal încheiat în 9 decembrie 2009 corespund realităţii, iar neconcordanţele privind detaliile referitoare la forma substanţei, tipul foliei în care erau învelite expuse la termenele din 26 august 2010 şi 23 septembrie 2010 pot fi determinate de timpul relativ mare de la momentul asistării la percheziţie până în momentul audierii lor de către instanţă, pe de o parte, iar pe de altă parte, de ineditul acţiunii la care au participat în calitate de martori asistenţi.
În cauză nu se poate vorbi de o provocare din partea organelor statului, aşa cum susţine inculpatul că ar fi existat.
Deşi legislaţia română nu prevede o definire a acestei provocări, pe baza art. 68 alin. (2) C. proc. pen. şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, se reţine existenţa acesteia dacă sunt îndeplinite condiţiile:
1. situaţia presupus infracţională tinde să fie probată prin solicitarea emanând de la o persoană ce avea sarcina să descopere infracţiunea sau când exista o invitaţie directă la comiterea unei infracţiuni din partea unui denunţător sau martor anonim.
2. lipsa oricăror indicii că fapta ar fi fost săvârşită fără această intervenţie.
Din analiza întregului material probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi de cercetare judecătorească, nu rezultă vreo acţiune de provocare din partea fie a organului de urmărire penală, fie a investigatorilor sub acoperire.
Astfel, în cauză rezoluţia infracţională fusese luată anterior intervenţiei organelor de urmărire penală, fapta s-ar fi săvârşit şi fără această intervenţie, dovadă modul în care a acţionat inculpatul.
Din actele dosarului a rezultat faptul că existau date din care reieşea că inculpatul se ocupă cu vânzarea rezinei de canabis, porţionată sub forma unor doze pe care le vindea personal, cât şi prin intermediar, motiv pentru care au fost autorizaţi investigatorii sub acoperire şi colaboratorii în vederea strângerii informaţiilor şi datelor privind existenţa infracţiunilor şi identificarea făptuitorilor, iniţiativa punerii în vânzare a drogurilor aparţinând inculpatului, astfel încât din partea acestora nu se poate reţine vreo acţiune de provocare. Inculpatul a avut, de altfel, ocazia să-i pună întrebări colaboratorului „S.M.” cu ocazia audierii acestuia în faţa instanţei de apel (Ludi contra Elveţiei) şi să combată susţinerile acestuia, însă, aşa cum rezultă din analiza actelor dosarului, inculpatul nu a oferit explicaţii plauzibile cu privire la învinuirile aduse, susţinerile sale fiind lipsite de suport probator.
Mai mult, inculpatul nu era străin operaţiunilor care aveau obiect traficul de droguri, întrucât aşa cum recunoaşte era consumator, fapt care implică o activitate de procurare a drogurilor (Teixeira de Castro contra Portugaliei), de contact cu diferite persoane implicate în această activitate ilicită. Inculpatul nu a fost determinat să săvârşească fapte penale, acestea s-ar fi săvârşit şi fără intervenţia colaboratorului „S.M.”.
Astfel, explicaţiile date de inculpat cu ocazia prinderii în flagrant, cât şi cu privire la celelalte acte materiale reţinute în sarcina sa nu sunt probate şi nu prezintă relevanţă în susţinerea nevinovăţiei sale.
Inculpatul nu a oferit explicaţii plauzibile cu privire la cantitatea de droguri găsite asupra sa sau cele înmânate colaboratorului în vederea vânzării, cu privire la întâlnirile cu acesta din care, aşa cum rezultă în planşele foto, înmânează sume de bani, astfel încât apărarea sa să fie veridică.
„Dreptul să probeze lipsa de temeinicie” a probelor în acuzare, drept procesual recunoscut de lege acuzatului, nu presupune o contestare ori criticare a probelor de vinovăţie, o interpretare personală a acestor probe, combaterea lor prin exprimarea unor opinii proprii.
Folosind expresia „are dreptul să probeze”, legiuitorul a impus acuzatului, deopotrivă ca şi acuzării, obligaţia de a proba apărările sale, obligaţia de a proba lipsa de temeinicie a probelor în acuzare.
În consecinţă, în aplicarea principiului general înscris în art. 62 C. proc. pen., în cazul în care există probe de vinovăţie, lipsa de temeinicie a probelor în acuzare se probează tot cu probe, iar nu prin simpla negare a acestora prin interpretări proprii, deoarece, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen. – aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Explicaţiile inculpatului apar în acest context ca insuficiente pentru susţinerea nevinovăţiei sale, probele administrate în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, coroborându-se şi neputând fi înlăturate, conduc la concluzia reţinută de instanţa de fond şi de cea de prim control judiciar cu privire la situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului H.A.L.
Simpla afirmaţie a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realităţii evidente, nu poate influenţa convingerea bazată pe probe certe.
Faptul că, în cauză, se impune înlăturarea declaraţiei inculpatului ca nesinceră şi neluarea acesteia în considerare ca probă nu poate reprezenta o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie şi nici a principiului egalităţii armelor în faţa instanţei, întrucât declaraţiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probator existent în cauză. Or, declaraţiile inculpatului H.A.L. sunt singulare, necoroborându-se cu alte mijloace de probă administrate.
În raport de cele reţinute este exclusă posibilitatea acceptării achitării inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Întrucât condamnarea inculpatului s-a făcut pe baza unor dovezi convingătoare de vinovăţie, nu se poate vorbi de constatarea încălcării art. 6 parag. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cu referire la art. 66 şi art. 52 C. proc. pen., care reglementează prezumţia de nevinovăţie, garanţie specifică a unui proces echitabil recunoscută persoanei acuzate de săvârşirea unei infracţiuni.
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte apreciază că, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) cu referire la art. 52 C. pen., pedepsele au fost corect individualizate.
Faptele inculpatului care aduc atingere sănătăţii populaţiei sunt extrem de grave, iar sancţiunile nu pot fi stabilite decât prin raportare la gradul de pericol social al faptelor.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât şi atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Aşa fiind, inculpatul trebuia să ştie că, pe lângă drepturi, are şi o serie de datorii, obligaţii, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în faţa societăţii.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi a altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie al făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în C. pen. român, art. 52, potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”. Inculpatul a mai săvârşit fapte prevăzute de legea penală, aşa cum rezultă din fişa de cazier, iar în prezent este arestat într-un alt dosar al cărui obiect îl reprezintă tot traficul de droguri, astfel încât numai o pedeapsă a cărei executare este stabilită în regim de detenţie este de natură să contribuie la reeducarea inculpatului.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu se impune modificarea cuantumului pedepselor, nici modalitatea de executare, iar fapta prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 nu este lipsită de gradul de pericol social pentru a se putea aplica o sancţiune administrativă, aşa cum inculpatul a solicitat.
Conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.A.L. împotriva Deciziei penale nr. 66/A din 19 aprilie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Va constata că inculpatul este arestat în altă cauză.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.A.L. împotriva Deciziei penale nr. 66/A din 19 aprilie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3595/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3575/2011. Penal → |
|---|
