ICCJ. Decizia nr. 3575/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3575/2011
Dosar nr. 4985/30/2009
Şedinţa publică din 13 octombrie 2011
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş nr. 1566/P/2009, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş la data de 10 august 2009, sub număr unic de dosar 4985/30/2009, a fost trimis în judecată inculpatul M.E., în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 11 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată, art. 192 alin. (2) C. pen., art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că numita V.S., ulterior devenită parte civilă, a trăit în concubinaj de circa 14 ani cu partea vătămată M.A. Cei doi locuiau la domiciliul unui fiu al părţii civile V.S., D.R., în localitatea Lugoj. În luna noiembrie 2008, M.A. a părăsit-o pe V.S., mergând să locuiască în altă parte, în Lugoj. Inculpatul M.E. locuia şi el în acelaşi cartier, în apropiere de locuinţa lui V.S. Între inculpat şi partea civilă s-a format o relaţie intimă. V.S. locuia peste noapte la M.E., iar ziua revenea la domiciliul său. Înainte cu aproximativ două săptămâni de data de 27 mai 2009, M.A. s-a întâlnit cu V.S. în municipiul Lugoj, ocazie cu care M.A. i-a cerut lui V.S. să se împace cu el şi să treacă peste diferendele pe care le-au avut în trecut (M.A., ca şi M.E., o agresau pe V.S. pe motiv de gelozie şi pe fondul consumului de alcool). V.S. a fost de acord cu propunerea lui M.A. şi cei doi au plecat împreună spre locuinţa de pe str. M., reluând vechea relaţie. După aproximativ două zile, V.S. s-a întâlnit cu M.E. şi i-a spus că a terminat relaţia cu el, întrucât s-a împăcat cu M.A. V.S. susţine că, la momentul acelei discuţii, inculpatul nu a ameninţat-o în nici un fel, dar ulterior, întâlnindu-se prin cartier cu ea, o tot ameninţa că o omoară, lucru pe care inculpatul îl făcea doar când era băut şi era singur cu ea. V.S. a arătat că M.E. o mai agresase şi înainte de momentul împăcării sale cu M.A. şi chiar a urmat o bătaie între cei doi.
La dosar există o copie xerox a unei plângeri a lui M.E. din data de 28 aprilie 2009, făcută la Poliţia Municipiului Lugoj, în care acesta a reclamat că a fost lovit de M.A., sens în care a depus şi un certificat medico-legal care atestă că în data de 19 aprilie 2009, inculpatul a suferit leziuni traumatice care au necesitat 10 zile de îngrijiri medicale şi care au fost produse prin lovire directă repetată cu un obiect contondent.
În data de 27 mai 2009, V.S. şi M.A. se aflau la locuinţa lui V.S. Aceasta avea în grijă pe o nepoată de-a sa în vârstă de 1 an, iar M.A. stătea pe un pat din camera de acces în locuinţă, jucându-se cu un joc electronic. Locuinţa în cauză este compusă din două camere, una de acces care serveşte şi de bucătărie şi una care nu are acces din exterior, ce serveşte de dormitor, aceasta din urmă având doar geam spre exterior.
La un moment dat, V.S. a văzut cum o piatră aterizează prin uşa de la bucătărie, aflată deschisă. Uitându-se afară pe geam, din dormitor, V.S. l-a văzut pe M.E. la circa 3 metri de intrarea în bucătărie, părând beat şi strigând după ea.
V.S. a ieşit afară la inculpat să vadă ce vrea. M.E. a încercat să o lovească cu mâna, dar V.S. a văzut că acesta are un cuţit în mână, aşa că s-a refugiat în locuinţă, rapid intrând cu M.A. în dormitor, baricadând uşa dintre cele două camere cu corpurile lor. M.E. a pătruns, fără voia celor doi, evident în locuinţă şi, cu cuţitul în mână, a început să forţeze uşa de la dormitor. A reuşit să o deschidă şi, cum imediat în faţa sa se afla V.S., a încercat să o străpungă cu cuţitul, referitor la care V.S. nu a precizat în ce mână îl ţinea. Nu a reuşit, deşi a lovit cu forţă spre abdomenul femeii, creându-i doar o leziune superficială, pentru că M.A. a tras-o în spate şi s-a interpus între agresor şi victimă. Atunci M.E. l-a lovit în piept şi abdomen de trei ori cu cuţitul pe M.A., care a căzut pe podea într-o baltă de sânge, după care a părăsit, cu cuţitul în mână, locuinţa celor două victime. V.S. a mai apucat să audă cum M.A. cere să vină salvarea, după care a văzut cum acesta îşi pierde cunoştinţa.
De la locuinţa victimei, M.E. a pornit pe un traseu ce trecea pe lângă locuinţa martorului W.G.L., care se află chiar în spatele locuinţei lui V.S. (având perete comun) şi care are o curte împrejmuită de un gard tip palisadă de lemn. Inculpatul a intrat în curtea acelei locuinţe şi a înfipt respectivul cuţit la circa 2 - 3 metri în stânga de la intrare, lângă gard şi un butuc de vie. A fost observat pe geamul locuinţei de martor, care, deşi nu a precizat în ce mână avea inculpatul cuţitul, a observat că acesta avea sânge pe mâneci şi pantaloni. Martorul a arătat că inculpatul avea un tricou de culoare deschisă şi o şapcă de culoare albă pe cap (inculpatul a fost fotografiat cu hainele pe care le purta înainte de a fi ridicate acestea) şi pantofi deschişi la culoare. Totodată, martorul arată cum a ieşit repede în curte şi l-a urmărit pe inculpat, care s-a dus repede la o cişmea aflată la câţiva zeci de metri, unde s-a spălat şi a plecat la un bar din zonă. Fiind alertată poliţia, care între timp a ajuns la faţa locului, martorul a şi condus agenţii de poliţie la acel bar, ulterior arătându-le şi unde a fost ascuns cuţitul în cauză.
Ulterior, pe hainele ridicate de la inculpat, s-a descoperit sânge uman, inculpatul fiind depistat la barul SC G.C. L.G. SRL de pe str. B. şi reţinut de către poliţişti imediat, fără a fi avut timp să-şi schimbe hainele, în prezenţa martorei D.E., barman la localul în cauză.
Inculpatul M.E., la început nu şi-a recunoscut faptele, susţinând că a fost într-adevăr la V.S. acasă, dar nu a intrat în locuinţa acesteia, doar a chemat-o afară, dându-i după aceea o palmă care i-a spart nasul victimei, fiind stropit cu sânge pe pantaloni.
Audiat după ce a fost reţinut 24 ore, a arătat că, aflat în uşa de la bucătăria locuinţei lui V.S., M.A. a sărit la el şi că este posibil să-l fi lovit pe acesta cu vreun cuţit de prin bucătărie, admiţând că e posibil să o fi lovit şi pe V.S. Nu a fost de acord să fie testat cu aparatul poligraf. Ultima oară a declarat că M.A. l-ar fi atacat cu cuţitul şi că din lupta lor ar fi rănit-o pe V.S.
Organul de cercetare a apreciat că apărările inculpatului sunt inconsistente şi că inculpatul a procedat exact aşa cum a relatat partea civilă V.S. Mai mult, V.S. a fost examinată medico-legal în 28 mai 2009, deci chiar la o zi după evenimentul mai sus descris şi nu prezenta nici o leziune la nivelul feţei (care ar fi existat fără îndoială dacă ar fi fost de natură a-i provoca sângerări). A prezentat însă o leziune în zona epigastrică stânga (abdomen stâng), care a necesitat 6 zile îngrijiri medicale şi s-a putut produce prin lovire cu corp tăietor înţepător.
Din Raportul medico-legal din 28 mai 2009 reiese că moartea lui M.A. a fost de natură violentă, s-a datorat ca urmare a plăgilor înjunghiate toraco-abdominale în număr de 3 (trei) penetrante, care puteau data din 27 mai 2009 şi s-au putut produce prin lovire directă şi repetată cu un cap tăietor înţepător, iar moartea victimei data tot din 27 mai 2009.
Pe hainele inculpatului (pantaloni crem, tricou alb, pantofi sport albi) au fost detectate pete de sânge uman. Şi pe cuţitul în cauză a fost detectat sânge uman, dar nu s-a putut determina grupa sanguină.
Inculpatul M.E. posedă antecedente penale ce nu atrag starea de recidivă. A fost condamnat la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. prin Decizia penală nr. 576 din 1 aprilie 2003, fiind arestat la 28 ianuarie 1992 şi eliberat la 14 iunie 1995 cu un rest de 927 de zile. A mai fost condamnat la 7 milioane amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. prin Decizia penală nr. 342 din 22 aprilie 2005 a Tribunalului Timiş.
Se poate observa clar caracterul profund violent al inculpatului (i s-a mai aplicat şi o amendă administrativă, pentru fapte prevăzute de Legea nr. 61/1991 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj).
Acesta a solicitat o expertiză neuropsihiatrică, considerându-se însă că nu se impune o asemenea expertizare.
Pe parcursul cercetărilor a fost nesincer, nerecunoscându-şi faptele, aducând totuşi argumente lipsite de substanţă în favoarea sa (în trei declaraţii diferite dă versiuni diferite ale faptelor sale).
În faza de urmărire penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare al organelor de urmărire penală; proces-verbal de depistare a inculpatului; proces-verbal de cercetare la faţa locului; declaraţii martori; declaraţii parte civilă; fişa de cazier judiciar a inculpatului; certificatul medico-legal privind leziunile inculpatului rezultate din prima încăierare cu M.A.; certificat medico-legal constatator al decesului (fotocopie) a părţii vătămate M.A.; fotocopia actului de identitate a părţii vătămate M.A.; Raport de constatare medico-legal din 28 mai 2009 privind leziunile părţii civile V.S.; Raport de constatare medico-legal din 29 mai 2009 privind autopsia părţii vătămate M.A. (cu planşe foto); Buletin de analiză din 2009 privind hainele purtate de inculpat în momentul săvârşirii faptelor; Buletin de analiză din 2009 privind cuţitul folosit de inculpat la săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa; declaraţia inculpatului; proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.
În faţa instanţei au fost audiaţi inculpatul, V.S., M.A., N.M., D.E., W.G.L.
În cauză, la cererea inculpatului şi faţă de împrejurarea că din actele medicale rezultă alcoolism cronic, s-a încuviinţat efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice care a concluzionat că inculpatul are discernământul uşor diminuat.
Partea vătămată V.S. s-a constituit parte civilă cu suma de 1.700 RON, bani cheltuiţi de mama victimei pentru înmormântare. A fost citată mama victimei pentru a se verifica dacă nu înţelege să formuleze pretenţii civile, dar aceasta nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Prin Sentinţa penală nr. 436 din 24 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 4985/30/2009, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat prin apărător.
În baza art. 11 alin. (1) din Legea 61/1991, a fost condamnat inculpatul M.E., cercetat în stare de arest preventiv la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „port fără drept a unui cuţit”.
În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru tentativă la săvârşirea infracţiunii de „omor”.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 174 alin. (1) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „omor”.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 192 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. coroborat cu art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, care a fost sporită cu 1 an, pedeapsa rezultantă fiind de 11 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie potrivit art. 52 C. pen.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 35 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, aceea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului M.E.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii din data de 27 mai 2009 şi a arestului preventiv de la data de 28 mai 2009 la zi.
În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 998, art. 999 C. civ., a fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă V.S.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat un cuţit cu prăsele din lemn şi lama de 15 cm.
În temeiul art. 109 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri a unei perechi de pantaloni din stofă de culoare crem, un tricou din material textil de culoare albă cu desen verde, o pereche de pantofi sport de culoare alb cu negru cu inscripţia „P.”.
În baza art. 191 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli judiciare către stat şi s-a luat act că partea civilă nu a solicitat cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă, analizând probatoriul administrat atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei, constând în declaraţiile inculpatului, ale părţii vătămate şi ale martorilor, a reţinut următoarele:
În data de 27 mai 2009, V.S. şi M.A. se aflau la locuinţa părţii vătămate V.S. Aceasta avea în grijă pe o nepoată de-a sa în vârstă de 1 an, iar victima M.A. stătea pe un pat din camera de acces în locuinţă jucându-se cu un joc electronic.
La un moment dat, V.S. a văzut cum o piatră aterizează prin uşa de la bucătărie, aflată deschisă. Uitându-se afară pe geam, din dormitor, V.S. l-a văzut pe M.E., fostul său concubin la circa 3 metri de intrarea în bucătărie, părând beat şi strigând după ea.
Partea vătămată V.S. a ieşit afară la inculpat să vadă ce vrea, iar inculpatul M.E. a încercat să o lovească cu mâna, dar V.S.a văzut că acesta are un cuţit în mână, aşa că s-a refugiat în locuinţă, rapid intrând cu M.A. în dormitor, baricadând uşa dintre cele două camere cu corpurile lor. Inculpatul a pătruns, fără voia celor doi, evident în locuinţă şi, cu cuţitul în mână, a început să forţeze uşa de la dormitor. A reuşit să o deschidă şi, cum imediat în faţa sa se afla partea vătămată V.S., a încercat să o străpungă cu cuţitul. Nu a reuşit, deşi a lovit cu forţă spre abdomenul femeii, creându-i doar o leziune superficială, pentru că M.A. a tras-o în spate şi s-a interpus între agresor şi victimă. Atunci M.E. l-a lovit în piept şi abdomen de trei ori cu cuţitul pe M.A., care a căzut pe podea într-o baltă de sânge, după care a părăsit, cu cuţitul în mână, locuinţa celor două victime.
De la locuinţa victimei, inculpatul a pornit pe un traseu ce trecea pe lângă locuinţa martorului W.G.L., care se află chiar în spatele locuinţei părţii vătămate V., (având perete comun) şi care are o curte împrejmuită de un gard tip palisadă de lemn. Inculpatul a intrat în curtea acelei locuinţe şi a înfipt respectivul cuţit la cca. 2 - 3 metri în stânga de la intrare, lângă gard şi un butuc de vie. A fost observat pe geamul locuinţei de martor, care, deşi nu a precizat în ce mână avea inculpatul cuţitul, a observat că acesta avea sânge pe mâneci şi pantaloni. Martorul a arătat că inculpatul avea un tricou de culoare deschisă şi o şapcă de culoare albă pe cap (inculpatul a fost fotografiat cu hainele pe care le purta înainte de a fi ridicate acestea) şi pantofi deschişi la culoare. Totodată, martorul a arătat cum a ieşit repede în curte şi l-a urmărit pe inculpat, care s-a dus repede la o cişmea aflată la câţiva zeci de metri, unde s-a spălat şi a plecat la un bar din zonă. Fiind alertată poliţia, care între timp a ajuns la faţa locului, martorul a şi condus agenţii de poliţie la acel bar, ulterior arătându-le şi unde a fost ascuns cuţitul în cauză.
În declaraţia dată de inculpat în faţa instanţei şi prin memoriile depuse la dosar, acesta a susţinut mai multe variante, excluse de probatoriul administrat. În declaraţia dată, inculpatul a susţinut că victima l-a atacat cu cuţitul şi că s-a luptat cu acesta să-i ia cuţitul, cu această ocazie fiind rănită partea vătămată V.S., a susţinut că nu ştie să fi lovit victima, dar este posibil întrucât nu-şi aduce aminte. A luat cuţitul şi a plecat fiind foarte tulburat. Susţinerile inculpatului sunt combătute de declaraţia părţii vătămate şi raportul medico-legal din care rezultă că victima a prezentat trei plăgi înjunghiate şi urmele de sânge aparţinând victimei, existente pe îmbrăcămintea inculpatului.
În ultimul memoriu depus la dosar, inculpatul a declarat că partea vătămată V.S. a lovit cu cuţitul victima, deoarece el i-a aplicat o singură lovitură şi nu trei, câte rezultă din raportul medico-legal.
Toate aceste susţineri nu sunt confirmate de probele administrate, partea vătămată a fost atacată de inculpat, iar victima M.A. a sărit în apărarea sa, lipsind motivaţia pentru care partea vătămată V.S. să-l fi atacat pe M.A.
Potrivit art. 174 C. pen.: ”Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi”.
După cum se poate observa din analiza dispoziţiilor legale indicate mai sus, infracţiunea de omor constă, din punct de vedere al laturii obiective, în orice acţiune sau inacţiune care are drept rezultat suprimarea vieţii unei persoane.
Din punct de vedere obiectiv, infracţiunea s-a realizat prin acţiunea inculpatului de a înjunghia victima M.A. în abdomen şi în zona toracică, din raportul medico-legal de necropsie rezultând cu certitudine legătura de cauzalitate dintre acţiunea inculpatului şi moartea victimei.
Pe latură subiectivă, prima instanţă a reţinut intenţia indirectă, ca formă a vinovăţiei, inculpatul prevăzând rezultatul periculos al faptei sale, pe care deşi nu l-a urmărit, a acceptat producerea acestuia.
Faţă de aceste considerente, prima instanţă a apreciat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de omor prevăzute şi pedepsite de art. 174 alin. (1) C. pen.
Potrivit art. 21 alin. (2) C. pen., tentativa de pedepseşte cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului special şi jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracţiunea consumată.
Potrivit dispoziţiilor art. 144 C. pen., prin săvârşirea unei infracţiuni se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă.
Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 174 alin. (1) C. pen., din punct de vedere obiectiv, infracţiunea de omor se realizează printr-o acţiune de ucidere a unei persoane, adică prin orice activitate materială care are ca rezultat moartea unui om.
Tentativa nefiind altceva decât o formă a activităţii infracţionale, situată în faza de executare a infracţiunii, între începutul executării acţiunii ce constituie elementul material al laturii obiective şi producerea rezultatului socialmente periculos, având în vedere probele administrate în cauză, Tribunalul a constatat că fapta inculpatului de a lovi pe partea vătămată V.S. în zona abdominală cu un cuţit, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare cinci zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor, inculpatul M.E. punând în executare hotărârea de a săvârşi infracţiunea, executarea neproducându-şi rezultatul datorită unor motive independente de voinţa inculpatului.
Din punct de vedere obiectiv, infracţiunea în forma tentativei s-a realizat prin acţiunea inculpatului de a înjunghia victima în zona abdominală.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă. Este evident că inculpatul a avut reprezentarea socialmente periculoasă a faptei sale, în condiţiile în care a lovit cu un cuţit partea vătămată, într-o zonă vitală a corpului. În acest sens inculpatul a cunoscut împrejurarea că prin actele sale poate provoca moartea victimei şi chiar dacă el nu a urmărit producerea acestui rezultat, totuşi a acceptat posibilitatea producerii sale, motiv pentru care Tribunalul a reţinut intenţia indirectă ca modalitate a vinovăţiei.
Este posibil ca inculpatul să nu fi urmărit să provoace moartea victimei, însă, raportat la împrejurarea că a lovit o persoană cu un cuţit, instrument care, în condiţiile în care lovitura este aplicată în zona abdominală, este apt să producă moartea, se poate constata că inculpatul a acceptat, cel puţin, producerea acestui rezultat periculos.
Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 61/1991 „constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă, următoarele fapte:
1. portul, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului, pumnalului, şişului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire ...”.
Ţinând seama de probele administrate în cauză şi care deja au fost analizate mai sus, din care rezultă că inculpatul a purtat asupra lui un cuţit, într-un loc public, pe stradă, cuţit pe care ulterior l-a folosit la agresarea părţii vătămate şi a victimei, prima instanţă a constatat că fapta inculpatului întruneşte, atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 11 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, putându-se reţine intenţia directă ca modalitate a vinovăţiei în condiţiile în care inculpatul a avut reprezentarea faptului că nu este îndreptăţit să poarte un cuţit în împrejurările indicate mai sus şi, cu toate acestea, a purtat o asemenea armă.
De asemenea fapta inculpatului M.E. de a pătrunde fără drept, înarmat cu un cuţit, în locuinţa părţii civile V.S., întruneşte elementele constitutive infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei care a fost aplicată inculpatului pentru fiecare infracţiune reţinută în sarcina acestuia, plecând de la prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), prima instanţă a ţinut seama de limitele speciale ale pedepsei, de pericolul concret al faptelor inculpatului, de persoana acestuia.
Tribunalul a reţinut că inculpatul a avut o atitudine nesinceră, neacceptând faptele săvârşite, acesta are antecedente penale, care chiar dacă nu atrag starea de recidivă, pot fi avute în vedere la caracterizarea persoanei inculpatului, care a mai comis anterior fapte cu violenţă, inclusiv o tentativă de omor.
Faţă de cele reţinute a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „port fără drept a unui cuţit”, 5 ani închisoare pentru tentativă la săvârşirea infracţiunii de „omor”, 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „omor” şi 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, prin aplicarea regulilor prevăzute pentru concursul de infracţiuni, pedeapsă ce va fi sporită cu 1 an, urmând ca pedeapsa rezultantă să fie de 11 ani închisoare.
Cu privire la aplicarea pedepsei accesorii, prima instanţă a reţinut că aplicarea art. 71 alin. (2) C. pen. trebuie realizată în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, (cauzele Hirst c. Regatului Unit şi Sabou şi Pârcălab c. României), cât şi în lumina Deciziei nr. XXIV/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, care a stabilit că interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) - c) C. pen. nu se face de drept, ci instanţa trebuie să aprecieze în concret, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 71 alin. (3) C. pen. şi la principiul constituţional al proporţionalităţii. Prin urmare, ţinând cont de natura şi gravitatea infracţiunii, de împrejurările cauzei şi de persoana infractorului (precizate mai sus), prima instanţă a aplicat pe lângă pedeapsa principală pedeapsa accesorie şi a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., constând în dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau funcţiile publice elective şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat ca pedeapsă accesorie, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.
Prima instanţă a apreciat că interzicerea drepturilor electorale de a alege sau de a fi ales, precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, este justificată în privinţa inculpatului întrucât acesta, atâta timp cât nu a fost în măsură să aprecieze valoarea unuia din drepturile fundamentale prin care se exprimă personalitatea umană, respectiv dreptul la viaţă al oricărei persoane, nu este în măsură nici să-şi exprime punctul de vedere, prin votul său, referitor la modalitatea în care autorităţile statului îşi îndeplinesc atribuţiile, iar adoptarea unui asemenea comportament nu poate fi compatibilă cu ocuparea unei funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat.
În acelaşi sens, interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., trebuie analizat în contextul faptei săvârşite de inculpat, constatând că faţă de natura acesteia, nu se impune interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii, deoarece ipotezele prevăzute de textul legal nu sunt incidente în speţă.
Faţă de aceste aprecieri, prima instanţă a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 65 C. pen., pentru că textul art. 174 C. pen. o cere în mod expres, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen., pentru o perioadă de 3 ani şi respectiv 4 ani închisoare, urmând ca în baza art. 35 C. pen., inculpatul să execute pedeapsa complementară cea mai grea, de 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale.
Împotriva inculpatului s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi admiterea propunerii de arestare preventivă, emiţându-se Mandatul de arestare preventivă din 28 mai 2009 emis de Tribunalul Timiş.
În consecinţă, prima instanţă a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) deducerea din pedeapsa aplicată a reţinerii din data de 27 mai 2009 şi a arestului preventiv de la data de 28 mai 2009 la zi.
Apreciind că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă şi în prezent, în temeiul art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a acestuia.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpat un cuţit cu prăsele din lemn şi lama de 15 cm.
În temeiul art. 109 C. proc. pen., a dispus restituirea către inculpat la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri a unei perechi de pantaloni din stofă de culoare crem, un tricou din material textil de culoare albă cu desen verde, o pereche de pantofi sport de culoare alb cu negru cu inscripţia „P.”.
Referitor la acţiunea civilă, prima instanţă a reţinut că partea civilă V.S. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.700 RON daune materiale, dar a arătat în cuprinsul declaraţiei că suma de bani reprezintă cheltuielile de înmormântare, care au fost suportate de mama victimei, M.A., care, deşi a fost înştiinţată despre instanţă cu privire la constituirea de parte civilă, aceasta nu a înţeles să formuleze pretenţii civile.
Analizând pretenţiile formulate de către partea civilă, Tribunalul a reţinut că acestea nu sunt întemeiate, deoarece cheltuielile efectuate cu înmormântarea victimei nu au fost suportate de către partea civilă V.S., motiv pentru care a respins acţiunea civilă.
Împotriva Sentinţei penale nr. 436 din 24 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 4985/30/2009 din 10 august 2009 a declarat apel în termen inculpatul M.E., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, Secţia penală sub nr. 4985/30/2009 din 29 octombrie 2010.
Pentru motivarea apelului său, inculpatul a depus la dosar la termenul din 10 ianuarie 2011 un memoriu, prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice din tentativă de omor în vătămare corporală gravă şi a se constata că nu a fost violare de domiciliu şi port fără drept de cuţit, arătând că: el nu a intrat abuziv peste ei în casă; nu a vrut să le facă vreun rău; aceştia l-au bătut şi tâlhărit de telefon cu o lună înainte de nenorocire; el nu purta cuţit asupra lui; el s-a apărat de loviturile de cuţit ale fostei concubine.
Prin Decizia penală nr. 48/A din 7 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.E. împotriva Sentinţei penale nr. 436 din 24 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 4985/30/2009 din 10 august 2009.
În baza art. 383 alin. (11) raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus arestul preventiv de la 24 septembrie 2010 la zi.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 150 RON cheltuieli judiciare către stat în apel.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar a apreciat corect reţinute, de către prima instanţă, situaţia de fapt, vinovăţia inculpatului şi încadrarea juridică dată faptelor săvârşite acestuia.
S-a considerat că nu se impune schimbarea de încadrare juridică din tentativă de omor calificat împotriva părţii vătămate V.S. în vătămare corporală gravă, întrucât intenţia inculpatului a fost aceea de a suprima viaţa acesteia, dovadă fiind obiectul folosit şi zona corpului vizată.
Pedepsele aplicate inculpatului au fost apreciate ca fiind corect individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), sporul de 1 an închisoare fiind justificat faţă de numărul şi cuantumurile pedepselor stabilite, iar reţinerea circumstanţelor atenuante apare ca fiind nejustificată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul M.E., criticând-o prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor în infracţiunea de loviri şi alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., iar în subsidiar reducerea pedepsei aplicate şi înlăturarea sporului de 1 an închisoare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., îl consideră nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Inculpatul M.E. a criticat hotărârea numai în ceea ce priveşte încadrarea juridică stabilită pentru fapta săvârşită faţă de partea vătămată V.S., pe care a agresat-o cu cuţitul, cu o lovitură penetrantă în zona abdomenului, pentru care a necesitat 6 zile îngrijiri medicale, considerând că fapta sa nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor, ci ale infracţiunii de loviri şi alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
În acest sens a susţinut că intenţia sa nu a fost aceea de a omorî victima, ci de a-i aplica o corecţie, dovadă fiind şi numărul mic de zile de îngrijiri medicale.
Înalta Curte, în raport de materialul probator existent la dosar (declaraţii parte vătămată, raport de constatare medico-legal, declaraţii inculpat), apreciază că fapta inculpatului, care a aplicat o lovitură cu cuţitul în zona epigastrică părţii vătămate V.S., pentru care a necesitat 6 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.
Împrejurarea că în urma agresiunii la care a fost supusă partea vătămată pentru vindecare au fost necesare 6 zile de îngrijiri medicale, nu duce automat la concluzia săvârşirii de către inculpat a infracţiunii prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., deoarece această împrejurare nu poate fi separată de celelalte elemente materiale care caracterizează atitudinea subiectivă şi care dovedesc urmărirea de către inculpat sau numai acceptarea producerii morţii victimei, inculpatul trebuind să prevadă această posibilitate la nivelul omului diligent.
Mai mult, faptul că au fost suficiente pentru vindecare numai 6 zile de îngrijiri medicale nu înseamnă că viaţa părţii vătămate nu a fost pusă în pericol.
Intenţia de a ucide a inculpatului este dovedită prin instrumentul pe care acesta l-a folosit la aplicarea loviturii părţii vătămate, respectiv un corp tăietor-înţepător (cuţit), apt să producă decesul. De asemenea, zona vizată – abdominală – care este o zonă puternic vascularizată, considerată vitală, cât şi intensitatea loviturilor care au fost atenuante tocmai de intervenţia victimei M.A., sunt aspecte care demonstrează că inculpatul a urmărit sau a acceptat posibilitatea producerii morţii părţii vătămate, în cauză nejustificându-se schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., solicitarea inculpatului în acest sens fiind nefondată.
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte apreciază că, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cu referire la art. 52 C. pen., pedeapsa a fost corect individualizată.
Actele de violenţă comise de inculpat îndreptate împotriva valorii sociale supreme – viaţa – atrage în numele dreptului inviolabil la viaţă, la integritate fizică şi psihică a oricărei fiinţe, pedepsirea corespunzătoare a făptuitorului.
Nu se poate ca pentru faptele săvârşite împotriva altor semeni de ai săi şi cărora le-a curmat viaţa sau le-a pus-o în primejdie, răspunderea sa penală să nu fie corespunzătoare încălcărilor grave aduse relaţiilor sociale referitoare la dreptul la viaţă.
Faptele inculpatului sunt extrem de grave, astfel că în operaţia complexă a individualizării tratamentului penal s-a ţinut seama de consecinţele faptelor inculpatului – pierderea unei vieţi omeneşti şi punerea în primejdie a alteia, coroborate cu existenţa antecedentelor penale (a mai fost condamnat la 6 ani închisoare pentru tentativă de omor, cât şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.), care demonstrează o perseverenţă infracţională şi un potenţial criminogen crescut – Înalta Curte apreciind că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme, care să fie în deplin acord cu dispoziţiile art. 1 C. pen., ce prevăd că: „legea apără ... persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept”.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât şi atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Aşa fiind, inculpatul trebuia să ştie că, pe lângă drepturi, are şi o serie de datorii, obligaţii, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în faţa societăţii.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie al făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român, art. 52 alin. (1), potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”.
Solicitarea reţinerii circumstanţelor atenuante este nefondată, deoarece inculpatul a săvârşit fapte de o agresivitate şi violenţă sporită, având reţinute în antecedenţa sa infracţională fapte de acelaşi gen (de altfel, încadrarea juridică dată faptei, trebuia a fi reţinută ca fiind cea prevăzută de art. 176 lit. c) C. pen., dar întrucât în recursul inculpatului nu i se poate crea o situaţia mai grea, ca urmare a lipsei recursului Parchetului sau al părţii civile, încadrarea juridică nu a mai putut fi schimbată), aspecte ce demonstrează periculozitatea şi persistenţa infracţională a acestuia.
Atitudinea de recunoaştere a faptei în faţa unor probe evidente de vinovăţie nu poate fi considerată ca fiind o circumstanţă atenuantă, fiind o împrejurare normală fără a i se poate da valoarea de circumstanţă atenuantă.
Dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. nu pot fi aplicate în căile de atac, fiind aplicabile numai în situaţia în care până la începerea cercetării judecătoreşti inculpatul a recunoscut în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare, deci numai în instanţa de fond.
Aplicarea sporului de 1 an închisoare apare ca fiind justificată în funcţie de numărul faptelor săvârşite, de modul în care inculpatul a acţionat, cât şi prin raportare la antecedenţa sa infracţională.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului M.E. împotriva Deciziei penale nr. 48/A din 7 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), va deduce prevenţia de la 27 mai 2009 la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.E. împotriva Deciziei penale nr. 48/A din 7 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 mai 2009 la 13 octombrie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3580/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3574/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
