ICCJ. Decizia nr. 3653/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3653/2011
Dosar nr. 8224/1/2011
Şedinţa publică din 18 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 10 octombrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul A.R.I. ca neîntemeiată, a constat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului A.R.I. şi a menţinut această măsură, constatând că este temeinică şi legală, iar temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, subzistă şi justifică în continuare privarea de libertate a inculpatului, cu atât mai mult cu cât în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare. A apreciat că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., sens în care a reţinut că pedeapsa pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani şi că există date şi indicii că, fiind judecat în stare de libertate, inculpatul prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, raportat la natura infracţiunii, la modalitatea de săvârşire şi la consecinţele produse.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul A.R.I. şi a solicitat admiterea recursului şi judecarea în stare de libertate arătând ca nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri. A solicitat, totodată şi înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea.
Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul A.R.I. este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:
Prin Sentinţa penală nr. 661/F din 17 august 2011 Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpatul A.R.I. la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru tentativă la omor calificat.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen a condamnat inculpatul la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor.
În baza art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele trei pedepse aplicate, în final, inculpatul A.R.I. având de executat pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare în baza art. 35 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului A.R.I. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
S-a reţinut că inculpatul A.R.I., în noaptea de 02 - 03 aprilie 2010, după ce în prealabil împreună cu ceilalţi inculpaţi I.Ş.A., P.C.R. şi D.D.R., a stabilit modalitatea de a acţiona, şi a atras victima la locul săvârşirii infracţiunilor pe Bd-ul I.M. Inculpatul A.R.I., fără a poseda permis de port armă, a tras asupra părţii vătămate S.G.A. cu un pistol de la care a fost îndepărtată o piesă şi modificată muniţia în sensul ataşării unei bile de metal la tubul cartuş, arma în aceste condiţii putând produce efect letal. A executat foc asupra părţii vătămate S.G.A. provocându-i astfel leziuni traumatice ce i-au pus viaţa în primejdie.
Procedând la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestări preventive luată faţă de inculpatul A.R.I. în conformitate cu dispoziţiile legale, instanţa - Curtea de Apel Bucureşti - în mod temeinic, a apreciat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, respectiv cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., nu s-au modificat, astfel, a dispus menţinerea măsurii arestări preventive a inculpatului şi a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive.
Înalta Curte, pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului A.R.I. se reţine că dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., prevăd dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 din acelaşi cod şi dacă inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului.
Astfel, din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale şi în faţa instanţei de judecată până în prezent, Curtea constată că în cauză, există, aşadar, motive plauzibile de a bănui că inculpatul a săvârşit faptele ce i se reţin în sarcină.
În ceea ce priveşte temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cumulativă a celor două cerinţe prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Astfel, se constată că, în raport de actele dosarului, prima condiţie prevăzută de textul de lege menţionat, referitoare la săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului - art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., art. 279 alin. (3) C. pen., art. 321 alin. (1) C. pen. - ce sunt sancţionate cu pedepse ce depăşesc limita arătată.
Analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă existenţa şi a celei de-a doua cerinţe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5 parag. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în fata autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea preventivă a unei persoane şi menţinerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Înalta Curte constată că menţinerea arestării preventive a inculpatului A.R.I. este justificată, acesta fiind trimis în judecată pentru infracţiuni caracterizate de un grad ridicat de pericol social, care prin natura lor, împrejurările comiterii şi, îndeosebi, urmările produse, impun menţinerea detenţiei provizorii.
Din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că pericolul concret pentru ordinea publică al faptelor de tentativă la omor calificat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., poate fi dedus atât din pericolul social concret deosebit de ridicat al faptelor - infracţiuni contra vieţii şi integrităţii corporale - cât şi din circumstanţele personale ale inculpatului, din modul în care acesta a acţionat - premeditat împreună cu cei trei inculpaţi şi consecinţele produse - producerea de leziuni corporale într-o zonă vitală părţii vătămate ce au necesitat 25 de zile îngrijiri medicale, leziunile suferite au pus în primejdie viaţa victimei, (raportul de expertiză medico-legală 06 aprilie 2010).
În cauza de faţă, stabilirea pericolului social al faptei şi persoanei asupra căreia s-a conturat cu suficienţă existenţa unor probe ce justifică bănuiala puternică şi legitimă că inculpatul a comis infracţiunile, pentru care a fost deja condamnat chiar nedefinitiv la o pedeapsă de 9 ani închisoare -având în vedere gravitatea faptelor, împrejurările în care au fost comise, importanţa valorilor puse în pericol şi rezonanţa faptelor.
În ceea ce priveşte cererea recurentului inculpat A.R.I. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea, Curtea constată că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 139 alin. (1) C. proc. pen., faţă de considerentele expuse mai sus, de circumstanţele cauzei în acest stadiu procesual, faţă de caracterul necesar al măsurii arestării preventive pentru asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procedurii judiciare cu privire la inculpat şi faţă de caracterul proporţional al măsurii cu gravitatea acuzaţiei penale formulate împotriva acestuia şi cu scopul urmărit, astfel apreciază că cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive nu este întemeiată în acest moment procesual.
În consecinţă, Înalta Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci acestea se menţin în continuare, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpatul A.R.I., cu obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.R.I. împotriva încheierii din 10 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 8165/2/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3654/2011. Penal. înlocuirea măsurii... | ICCJ. Decizia nr. 3652/2011. Penal. Excepţie de... → |
|---|
