ICCJ. Decizia nr. 3646/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3646/2011
Dosar nr. 4053/98/2010
Şedinţa publică din 18 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 41/F din 27 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), formulată de inculpatul A.G. S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., în infracţiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 C. pen., formulată de inculpatul A.P.C.
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul A.G. din infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea de viol în formă continuată prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), text în baza căruia a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 74 - 76 C. pen.
În baza art. 83 C. pen. a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 116 din 29 mai 2009 pronunţată de Judecătoria Feteşti, definitivă la data de 21 octombrie 2009, inculpatul A.G. având de executat pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a făcut în cauză aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 - 76 C. pen. a condamnat inculpatul A.P.C. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea de viol.
În baza art. 861 C. pen. a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani prevăzută de art. 862 C. pen.
În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul A.P.C. a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 863 alin. (3) C. pen. a impus aceluiaşi inculpat respectarea următoarelor obligaţii: să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de calificare; să nu intre în legătură cu partea vătămată A.I.O. A pus în vedere inculpatului, potrivit art. 359 C. proc. pen., dispoziţiile art. 864 C. pen.
A făcut în cauză aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
A luat act că partea vătămată A.I.O. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 7 din Legea nr. 76 din 08 aprilie 2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la cei doi inculpaţi.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că, în ziua de 01 mai 2010, un grup de prieteni din comuna Sudiţi, judeţul Ialomiţa, printre care se afla şi partea vătămată A.I.O., s-au deplasat în pădurea din această localitate.
În jurul prânzului în această locaţie au ajuns şi inculpaţii A.G. şi A.P.C. care s-au deplasat cu şareta.
În jurul orei 18,00 s-au întors cu toţii în comună iar inculpaţii s-au hotărât să se mai plimbe, însoţindu-i pe cei care se deplasau în comuna Săveni pentru a o conduce la domiciliul său pe prietena martorului P.M. S-au format astfel două grupuri de tineri ce se deplasau cu două atelaje hipo, respectiv, o căruţă şi o şaretă. În şareta în care se aflau inculpaţii s-a urcat şi A.I.O., deoarece nu mai avea loc în căruţă.
La întoarcerea în comuna Săveni, inculpatul A.G. a condus atelajul către comuna Frăţileşti pretextând că doreşte să meargă la un prieten pe care îl cheamă M. A.I. li s-a adresat şi celorlalţi, aflaţi în căruţă, să-i însoţească însă aceştia au refuzat. Inculpaţii împreună cu partea vătămată s-au îndreptat spre Frăţileşti şi după ce A.G. a văzut că la domiciliul lui M. nu răspunde nimeni, a continuat drumul către pădurea Frăţileşti. Inculpatul A.G. a condus atelajul hipo prin pădure, oprindu-se într-un loc care, după propriile declaraţii, se afla la aproximativ 15 metri de malul râului Ialomiţa.
Inculpatul A.G. a coborât din atelaj, cerându-i acelaşi lucru şi părţii vătămate A.I. Când i-a spus în mod explicit acesteia că au venit aici pentru a întreţine relaţii sexuale împreună, partea vătămată A.I. a refuzat, motiv pentru care inculpatul a lovit-o cu palma peste faţă.
Inculpatul A.G. a insistat şi după susţinerea părţii vătămate, i-a mai dat o palmă, după care i-a cerut inculpatului A.P.C. să se plimbe mai încolo cu şareta. În aceste împrejurări inculpatul A.G. a întreţinut relaţii sexuale normale cu A.I.O. Inculpatul A.P.C. s-a îndreptat pentru moment la locul în care se aflau ceilalţi doi după care, s-a întors şi când inculpatul A.G. a terminat, i-a cerut I. să aibă şi cu el relaţii sexuale, altfel, va spune în sat.
În felul acesta şi inculpatul A.P. a avut relaţii sexuale cu partea vătămată A.I.O. după care, inculpatul A.G. a avut din nou relaţii sexuale cu aceasta. Când s-au înapoiat în sat cei doi pretind că au stabilit cu A.I. să se întâlnească seara la discotecă.
Partea vătămată A.I.O. a ajuns la domiciliul părinţilor săi, faţă de care a ascuns ceea ce se întâmplase şi a încercat să doarmă.
În jurul orei 01,00, minora a trezit-o pe mama sa, căreia i-a spus că inculpaţii A.G. şi A.P.C. au violat-o în după-amiaza acelei zile, în pădurea de la Frăţileşti.
În dimineaţa zilei de 02 mai 2010, tatăl minorei, A.I.I. a apelat telefonic organele de poliţie din comuna Sudiţi, reclamând fapta de viol a cărei victimă a fost fiica sa.
Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută a rezultat din următoarele probe: plângerea părţii vătămate, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor şi ale inculpaţilor, raportul de constatare medico-legală, raportul de evaluare, procesul-verbal de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate în condiţiile art. 913 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Aceste probe coroborate au condus instanţa de fond la concluzia că fapta de viol există şi a fost săvârşită de cei doi inculpaţi în împrejurările reţinute în actul de sesizare al instanţei.
Audiat în cursul urmăririi penale, declaraţia aflată la dosarul de urmărire penală, inculpatul A.G. a recunoscut că a întreţinut acte sexuale cu partea vătămată A.I.O., dar nu a recunoscut că a constrâns-o, ameninţat-o şi lovit pe partea vătămată. De asemenea, cunoştea că partea vătămată era minoră, nu împlinise 15 ani deoarece aşa cum a arătat în declaraţia de la dosar urmărire penală, fusese vecin şi vorbind cu ea pe e-mail cu puţin înainte de data de 01 mai 2010, aceasta i-a spus că are buletin ceea ce înseamnă că împlinise vârsta de 14 ani.
A precizat că inculpatul A.P.C. a ameninţat-o că dacă nu întreţine acte sexuale şi cu el va spune în sat şi în aceste condiţii partea vătămată a acceptat să întreţină astfel de acte cu inculpaţii.
În declaraţia aflată la filele nr. 56 - 61, inculpatul A.P.C. a menţionat că a întreţinut acte sexuale cu minora fără să o constrângă sau să exercite violenţe asupra ei.
La 18 iunie 2010, inculpatul a precizat că ştia că partea vătămată are 15 ani şi a recunoscut totodată că a văzut când inculpatul A.G. i-a dat o palmă peste faţă părţii vătămate.
L-a auzit pe inculpat când îi spunea părţii vătămate pe un ton ridicat, răstit „ce fă cu ăia au vrut şi cu mine nu vrei";.
De asemenea, inculpatul A.P.C. a mai arătat că în momentul în care inculpatul A.G. i-a cerut să meargă cu şareta mai departe ştiind că o să întâmple dar nu a avut nici o reacţie.
Instanţa de fond a reţinut că încadrarea juridică corectă, pentru cei doi inculpaţi este - infracţiunea de viol în formă continuată prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) pentru inculpatul A.G. şi infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. pentru inculpatul A.P.C., constând că au existat două momente în care inculpatul A.G. a întreţinut acte sexuale cu partea vătămată, exercitând violenţe şi ameninţări asupra acesteia în scopul obţinerii satisfacţiei sexuale.
La individualizarea pedepselor aplicate instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social deosebit al faptei - fiind săvârşite de două persoane - care au întreţinut pe rând relaţii sexuale cu partea vătămată, starea de minoritate a acesteia, urmările avute asupra ei, persoana inculpaţilor, atitudinea procesuala avută.
Instanţa de fond a avut în vedere că inculpatul A.G. a avut o atitudine oscilantă în declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, nu a recunoscut că ar fi exercitat violenţe asupra părţii vătămate pentru a întreţine acte sexuale cât şi faptul că inculpatul se află în stare de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., deoarece din fişa de cazier judiciar a rezultat că se afla condamnat prin Sentinţa penală nr. 116 din 29 mai 2009 pronunţată de Judecătoria Feteşti, definitivă la data de 21 octombrie 2010, la pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare dispunându-se suspendarea condiţionată a executării acesteia în condiţiile art. 81 - 82 C. pen.
Întrucât fapta dedusă judecaţii a fost săvârşită în perioada termenului de încercare de 3 ani stabilit prin sentinţa sus-menţionată, conform art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an închisoare.
Ca modalitate de executare, având în vedere gravitatea faptei şi starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., instanţa de fond a apreciat că singura modalitate de natură să realizeze scopul coercitiv educativ al acesteia, astfel cum sunt prevăzute de art. 52 C. pen. este executarea în regim de detenţie.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul A.P.C., instanţa a reţinut că acesta a recunoscut fapta, nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut în vedere circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., iar ca modalitate de executare, a considerat ca scopul coercitiv-educativ al pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi realizat şi fără executarea acesteia, dispunând suspendarea sub supraveghere în condiţiile art. 861 C. pen., impunându-i obligaţiile prevăzute de art. 863 şi art. 863 alin. (3) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A.G., şi a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate, dându-se o eficienţă sporită dispoziţiilor art. 74 - 76 C. pen. şi coborârea cuantumului pedepsei sub 5 ani.
Prin Decizia penală nr. 173/A din 13 mai 2011 Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.G. împotriva Sentinţei penale nr. 41/F din 27 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa şi a obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
A constatat instanţa de apel că în mod corect, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt în urma coroborării întregului material probatoriu administrat în cauză, respectiv plângerea formulată de partea vătămată, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile părţii vătămate, ale inculpaţilor şi ale martorilor audiaţi în cauză, raportul de constatare medico-legală, raportul de evaluare, procesul-verbal de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate în condiţiile art. 913 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
A mai reţinut instanţa de apel că în mod temeinic, instanţa de fond a încadrat juridic faptele săvârşite de către inculpatul A.G. în dispoziţiile art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen. şi că starea de recidivă postcondamnatorie derivă din condamnarea la pedeapsa de 1 an închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării, pe un termen de încercare de 3 ani, pedeapsă aplicată prin Sentinţa penală nr. 116 din 29 mai 2009 a Judecătoriei Feteşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 133/A din 09 octombrie 2009 a Tribunalului Ialomiţa.
De asemenea, a mai constatat instanţa de apel că, în mod temeinic, instanţa de fond a aplicat criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reţinând starea de agravare a răspunderii penale constând în recidiva postcondamnatorie, condamnarea anterioară fiind dispusă, inclusiv, pentru o infracţiune de ultraj; limitele de pedeapsă prevăzute de lege; gradul de pericol social deosebit al faptei - fiind săvârşită de două persoane - care au întreţinut, pe rând, relaţii sexuale cu partea vătămată; starea de minoritate a acesteia; urmările avute asupra părţii vătămate; persoana şi conduita procesuală a inculpatului, care a avut o atitudine oscilantă în declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul A.G. şi a solicitat în temeiul art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., cu referire la art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea întrucât faptei îi lipseşte intenţia şi nu exista suficiente mijloace de probă din care să rezulte vinovăţia sa.
În temeiul cazului prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. a solicitat reducerea pedepsei, întrucât victima a mers de bună voie.
Examinând decizia recurată în raport de motivele de casare invocate de recurentul inculpat, dar şi din oficiu conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen, combinat cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul declarat inculpatul A.G. este nefondat pentru următoarele considerente.
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., prin care inculpatul a solicitat achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., motivând că faptei îi lipseşte intenţia, Înalta Curte constată că prima instanţă şi instanţa de apel au stabilit în mod corect, pe baza probelor administrate, situaţia de fapt, făcând şi o corespunzătoare încadrare juridică a faptei săvârşită de inculpat.
Fapta inculpatului A.G. constă în aceea că a întreţinut acte sexuale cu partea vătămată A.I.O., exercitând violenţe şi ameninţări asupra acesteia în scopul obţinerii satisfacţiei sexuale şi ulterior după ce inculpatul A.P.C. a avut relaţii sexuale cu minora, fără voia acesteia, inculpatul A.G. a mai întreţinut relaţii sexuale cu aceasta.
Inculpatul A.G. în declaraţiile date iniţial a recunoscut că a întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată, nu a recunoscut că a exercitat violenţe sau ameninţări asupra acesteia, însă în declaraţia ulterioară a acestuia, a precizat „recunosc că am lovit-o pe partea vătămată în sensul că i-am dat o palmă pentru a întreţine relaţii sexuale cu mine, dar nu eu am dezbrăcat-o, ea s-a dezbrăcat singură";. De asemenea şi inculpatul A.P., precizează „L-am auzit pe A.G. vorbind cu partea vătămată pe un ton răstit (...) şi de asemenea l-am văzut pe A.G. dându-i o palmă I.";.
De asemenea, concluziile raportului psihologic privind situaţia minorei A.I.O. în vârstă de 14 ani sunt în sensul că aceasta a fost victima unor abuzuri sexuale şi relevantă în cauză este şi declaraţia părţii vătămate în care precizează „A. a început să tragă de mine, mi-a dat o palmă peste faţă, eu i-am spus că nu vreau să întreţin relaţii sexuale cu el, şi mi-a spus că mă omoară şi mă aruncă în apa din apropierea locului unde mă aflam, inculpatul A.P. nu s-a opus în niciun fel acţiunii inculpatului A. am încercat să scap de acolo, am reuşit să sar din şaretă şi am fost prinsă de inculpatul A.G. care mi-a dat o palmă";, „am ajuns acasă m-am spălat şi am încercat să mă uit la televizor, pe calculator şi nu am putut să dorm şi seara târziu m-am dus în dormitorul mamei şi i-am spus ce s-a întâmplat";.
Din declaraţia mamei părţii vătămate martora A.T., a rezultat că minora i-a povestit în seara zilei de 01 mai 2010 că a fost violată de cei doi inculpaţi. Martora a precizat că minora era speriată, surescitată, precizând că fiica ei i-a spus că cei doi inculpaţi au lovit-o şi ameninţat-o pentru a întreţine relaţii sexuale cu ea.
Relevante în cauză sunt şi concluziile raportului de constatare tehnico ştiinţifică nr. 337/685/A din 8 iunie 2010 în care se precizează că pentru răspunsurile numitului A.G. la întrebările relevante ale cauzei au fost evidenţiate reacţii specifice comportamentului simulat.
Astfel, Înalta Curte constată că nu se poate reţine nevinovăţia inculpatului A.G. astfel cum a fost solicitată de apărare, respectiv dispoziţiile art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., având în vedere întreg materialul probator administrat în cauză, declaraţia de recunoaştere a inculpatului A.G., declaraţiile inculpatului A.P., cât şi declaraţiile părţii vătămate A.I.O.
Cu privire la motivul invocat de inculpat prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Curtea constată că hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite prevăzute de lege.
Instanţa de fond şi instanţa apel, prin hotărârile pronunţate, au avut în vedere toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), inclusiv şi persoana inculpatului, astfel că pedeapsa aplicată este, atât prin cuantum cât şi modalitate de executare, de natură a-şi realiza scopul, aşa cum acesta este circumscris în art. 52 C. pen.
Totodată, Înalta Curte, analizând întreg materialul probator constată că prin hotărârea pronunţată de instanţa de fond, soluţie menţinută şi confirmată şi de instanţa de apel, s-a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului A.G., iar pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost just individualizată faţă de circumstanţele reale şi personale, respectiv starea de recidivă postcondamnatorie, deoarece din fişa de cazier judiciar rezultă că inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 116 din 29 mai 2009 pronunţată de Judecătoria Feteşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 133/A din 9 octombrie 2009 a Tribunalului Ialomiţa, la pedeapsa de 1 an închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen., iar prezenta faptă a fost săvârşită în perioada termenului de încercare.
De asemenea, inculpatul a avut o atitudine procesuală oscilantă, au fost reţinute circumstanţe atenuante în favoarea acestuia respectiv atitudinea de recunoaştere şi faptul că s-a prezentat la toate termenele de judecată, iar pedeapsa a fost stabilită sub minimul special prevăzut de lege.
Înalta Curte constată că în mod corect s-a analizat întreg materialul probator, pedeapsa astfel cum a fost individualizată, răspunde atât principiului proporţionalităţii între gravitatea faptei - viol, impactul psihologic asupra părţii vătămate - minoră în vârstă de 14 ani şi datelor personale ale inculpatului - acesta a mai fost condamnat anterior în cauză fiind reţinute şi dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen., cât şi scopului prevăzut de art. 52 C. pen. - acesta poate fi realizat doar prin executare în regim de detenţie -, astfel că pedeapsa a fost just individualizată faţă de cele mai sus menţionate.
Înalta Curte, ţinând seama de aceste împrejurări precum şi de administrarea legală şi completă a probelor de către prima instanţă şi de instanţa de apel, constatând că nu există niciun alt caz de casare care se ia în considerare din oficiu, va respinge recursul inculpatului A.G., potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.G. împotriva Deciziei penale nr. 173/A din 13 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3649/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3644/2011. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
