ICCJ. Decizia nr. 3707/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3707/2011
Dosar nr. 8292/1/2011
Şedinţa publică din 20 octombrie 2011
Asupra recursurilor de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 7 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosar nr. 45105/3/2011(3138/2011), s-a dispus, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., menţinerea stării de arest a inculpaţilor D.M., M.G., T.A.F. şi F.V.
Verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive a celor trei inculpaţi instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
S-a reţinut că şi la acest moment procesual, temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor se menţin şi impun în continuare privarea de libertate, fiind incidente şi dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul social concret pentru ordinea publică pe care l-ar crea lăsarea în stare de libertate a inculpaţilor rezultă din natura şi gravitatea faptelor presupus comise, de urmarea produsă.
Împotriva încheierii sus-menţionate, au declarat recurs inculpaţii D.M., M.G., T.A.F. şi F.V., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.
Examinând actele dosarului, în raport de motivele de recurs invocate, se constată că recursurile inculpaţilor nu sunt fondate.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, se constată că instanţa de apel a verificat în mod corespunzător legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpaţilor, prin raportare la temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor, ajungând în mod întemeiat la concluzia că acestea subzistă şi că lăsarea acestora în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislaţiilor europene, luarea unei măsuri preventive privative de libertate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi să fie prezent cel puţin unul dintre temeiurile de arestare expres şi limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că este incident temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. fiind îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege: inculpaţii au săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că detenţia este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de trafic internaţional şi trafic de droguri de mare risc, fapte pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată şi condamnarea în primă instanţă, lăsarea inculpaţilor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa, pericolul concret pentru ordinea publică rezultă atât din natura şi modalitatea de comitere a faptelor săvârşite în concurs, care au lezat mai multe valori sociale, cât şi din urmările produse.
Pe de altă parte, natura, amploarea şi modalitatea de comitere a infracţiunilor sus-menţionate relevă nu doar o periculozitate infracţională dată şi de perseverenţa inculpaţilor, dar şi una socială care impun o reacţie fermă, deoarece lăsarea acestora în libertate ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.
În ce priveşte termenul rezonabil, Curtea constată că, raportat la momentul procesual şi la complexitatea cauzei, dată de natura infracţiunilor de o gravitate sporită, de numărul mare al inculpaţilor, simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce principiul rezonabilităţii măsurii arestării preventive, în accepţiunea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părţilor şi durata procedurilor în faţa organelor judiciare.
Aşa fiind, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă şi nu impun înlocuirea acesteia cu o altă măsură procesuală, câtă vreme probele strânse în cursul urmăririi penale şi administrate în cursul cercetării judecătoreşti au oferit indicii cu privire la vinovăţia inculpaţilor, neexistând garanţii că luarea unor măsuri neprivative de libertate faţă de cei trei inculpaţi ar asigura buna desfăşurare a procesului penal.
În concluzie, nu se impune revocarea măsurii preventive, iar condamnarea inculpaţilor în primă instanţă, la pedepse rezultante de câte 10 ani închisoare şi 7 ani închisoare pentru inculpatul D.M. (în condiţiile aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.), chiar dacă nu înlătură prezumţia de nevinovăţie, care subzistă în favoarea acestora, oferă indicii cu privire la vinovăţia inculpaţilor şi constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
Drept urmare, se constată că măsura arestării preventive este legală şi temeinică, aceasta impunându-se pentru buna desfăşurare a procesului penal, în vederea aflării adevărului.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursurile inculpaţilor D.M., M.G., T.A.F. şi F.V. să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi D.M., M.G., T.A.F. şi F.V. împotriva încheierii din 7 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosar nr. 45105/3/2011 (3138/2011).
Obligă recurenţii inculpaţi D.M. şi M.G. la plata sumei de câte 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenţii inculpaţi T.A.F. şi F.V. la plata sumei de câte 325 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 octombrie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 3704/2011. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 3708/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|