ICCJ. Decizia nr. 3700/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3700/2011
Dosar nr. 5741/1/2011
Şedinţa publică din 20 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 119 din 8 iunie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.N. împotriva rezoluţiilor nr. 270/P/2010 din 30 martie 2010 şi nr. 577/ll/2/2010 din 27 mai 2010 adoptate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. 270/P/2010, privind pe intimata M.M., magistrat judecător la Judecătoria Buzău. S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin rezoluţia nr. 270/P din 30 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în temeiul art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul M.M., pentru infracţiunile prev. de art. 246, art. 264 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), cu motivarea că faptele sesizate de petentul B.N. nu există.
Procurorul a reţinut că persoana vătămată a solicitat tragerea la răspundere penală a intimatei, pretinzând că aceasta a săvârşit fapte penale cu ocazia soluţionării dosarului nr. 8538/300/2007 aflat pe rolul Judecătoriei Buzău, având ca obiect „obligaţia de a face", deoarece a interpretat în mod abuziv probele administrate în cauză şi a condus cercetarea judecătorească de o atare manieră încât să prejudicieze interesele familiei sale.
Pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză procurorul a apreciat că încuviinţarea şi administrarea probelor precum şi analiza acestora reprezintă chestiuni de judecată asupra cărora numai instanţa de judecată se poate pronunţa şi în situaţia în care părţile sunt nemulţumite cu privire la administrarea probatoriului cât şi cu privire la soluţia pronunţată pot formula critici numai prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.
În situaţia în care instanţa ar proceda în sens contrar ar însemna o intervenţie în activitatea de judecată, ceea ce nu este permis, întrucât s-ar încălca principiul independenţei justiţiei recunoscut prin art. 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
De asemenea, se arată că aprecierea asupra legalităţii şi temeiniciei măsurilor dispuse de completul de judecată sunt contrare independenţei magistratului în soluţionarea cauzei, concluzionându-se că afirmaţiile petentului sunt lipsite se suport probator, că faptele sesizate nu există.
Plângerea formulată de petent împotriva acestei soluţii, conform art. 277-278 C. proc. pen. a fost respinsă, de procurorul general, prin rezoluţia nr. 577/11/2/2010 din 27 mai 2010, cu motivarea că soluţia de neîncepere a urmăririi penale a magistratului M.M. este corectă nefiind indicii privind existenţa faptelor sesizate.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs petiţionarul.
Recursul declarat de petiţionar împotriva sentinţei este inadmisibil, pentru următoarele considerente :
Potrivit dispoziţiilor art. 2871 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) şi (8) din acelaşi cod, judecătorul, soluţionând plângerea, pronunţă una dintre soluţiile prevăzute la lit. a), b), c) de la alin. (8).
Conform prevederilor art. 2781 alin. (10), astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, publicată în M.Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010 şi intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin.8 este definitivă.
În cauză, hotărârea recurată de petiţionar a fost pronunţată la data de 8 iunie 2011, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, care nu mai prevede posibilitatea exercitării recursului împotriva acestor hotărâri.
În raport de considerentele expuse, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionar, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiţionar B.N. împotriva sentinţei penale nr. 119 din 8 iunie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3699/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3704/2011. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
