ICCJ. Decizia nr. 3708/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3708/2011
Dosar nr. 8299/1/2011
Şedinţa publică din 20 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 6 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, investită cu soluţionarea apelurilor declarate printre alţii, de inculpatul Z.M., a dispus menţinerea stării de arest preventive a inculpatului, respingerea cererii privind constatarea ca încetată de drept a măsurii arestării preventive şi respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi ţara.
Instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Inculpatul Z.M. a fost arestat preventiv în baza mandatului nr. 68/UP din 11 aprilie 2008, emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 143 C. proc. pen. şi art. 148 lit. a), d) şi f) C. proc. pen.
Faptele de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., complicitate la trafic internaţional de droguri de mare risc, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen. şi fals privind identitatea prev. de art. 293 alin. (1) C. pen., toate cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen. au făcut obiectul cercetărilor penale în primă instanţă de la data sesizării cu rechizitoriu, 29 iulie 2008 şi până la data pronunţării sentinţei penale nr. 712 din 7 iulie 2009 de către Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, când s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă rezultantă de 16 ani închisoare.
Prin decizia penală nr. 231/A din 2 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpaţii Z.M., T.I. şi O.S. împotriva sentinţei penale nr. 712 din 7 iulie 2009 de către Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a desfiinţat sentinţa apelată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, cu privire la toţi inculpaţii, la aceeaşi instanţă de fond, Tribunalul Bucureşti, menţinându-se măsura arestării preventive a inculpatului Z.M.
Procedând la rejudecarea cauzei, prin sentinţa penală nr. 324/F din 14 aprilie 2011, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., art. 26 - art. 3 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen., art. 293 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul Z.M. la pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 11 mai 2010, având ca obiect apelurile declarate de inculpaţii Z.M., T.I. şi O.S.
De la această dată şi până la termenul din 6 septembrie 2011 cauza a fost amânată de către instanţa de apel ca urmare a insistăm inculpatului Z.M. în citarea martorului S.V. prin INTERPOL şi a martorului V.T. cu mandat de aducere.
S-a reţinut că şi la acest moment procesual, nu au încetat şi nici nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive.
Astfel, în cauză, există indicii temeinice, potrivit art. 143 alin. (1) C. proc. pen., şi art. 68/1 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunea de trafic de droguri de mare risc şi complicitate la trafic internaţional de droguri de mare risc. De asemenea, sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 148 lit. a) C. proc. pen., în sensul că inculpatul a fugit în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, perioadă în care a săvârşit cu intenţie o altă infracţiune, fals privind identitatea, precum şi condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile săvârşite este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul social concret pentru ordinea publică pe care l-ar crea lăsarea în stare de libertate a inculpatului rezultă din natura şi gravitatea faptelor presupus comise, modalitatea în care s-a reţinut că au fost săvârşite, cantitatea mare de drog traficată, precum şi persoana inculpatului care a refuzat să dea curs citaţiilor ce i-au fost trimise, intenţionând să părăsească ţara sub o altă identitate.
În ce priveşte circumstanţele referitoare la persoana inculpatului, care are o reşedinţă în România, un copil în întreţinere rezultat din căsătoria cu o femeie de origine română s-a reţinut că nu pot fi luate ca garanţii procesuale, atâta timp cât acestea existau şi în momentul în care urma să treacă fraudulos graniţa României.
S-a reţinut că nu se impune nici înlocuirea măsurii arestării preventive, întrucât nu s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
În ce priveşte cererea inculpatului de a se constata încetată de drept măsura arestării preventive, instanţa a constatat că aceasta s-a menţinut la data de 6 aprilie 2010, dată la care s-au pus concluzii şi pe fondul cauzei, iar pronunţarea hotărârii a fost amânată pe data de 14 aprilie 2010, când Tribunalul Bucureşti a menţinut măsura conform art.350 C. proc. pen., astfel că măsura preventivă expira de drept la data de 12 iunie 2010, iar Curtea de Apel Bucureşti a menţinut această măsură la data de 8 iunie 2010.
Împotriva încheierii sus-menţionate, a declarat recurs inculpatul, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.
Examinând actele dosarului, în raport de motivele de recurs invocate, se constată că recursul inculpatului nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, se constată că instanţa de apel a verificat în mod corespunzător legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului, prin raportare la temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive, ajungând în mod întemeiat la concluzia că acestea subzistă şi că lăsarea acestuia în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislaţiilor europene, luarea unei măsuri preventive privative de libertate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi să fie prezent cel puţin unul dintre temeiurile de arestare expres şi limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că sunt incidente trei temeiuri care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, prevăzute de art. 148 lit. a), d), f) C. proc. pen., respectiv inculpatul a fugit în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, perioadă în care a săvârşit cu intenţie o altă infracţiune, fals privind identitatea şi sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege: inculpatul a săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că detenţia este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de complicitate la trafic internaţional şi trafic de droguri de mare risc, fapte pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată şi condamnarea în primă instanţă, lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa, pericolul concret pentru ordinea publică rezultă atât din natura şi modalitatea de comitere a faptelor săvârşite în concurs, care au lezat mai multe valori sociale, cât şi din urmările produse de astfel de fapte.
Pe de altă parte, natura, amploarea şi modalitatea de comitere a infracţiunilor sus-menţionate relevă nu doar o periculozitate infracţională dată şi de perseverenţa inculpatului, dar şi una socială care impun o reacţie fermă, deoarece lăsarea acestuia în libertate ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.
În ce priveşte termenul rezonabil, Curtea constată că, raportat la momentul procesual şi la complexitatea cauzei, dată de natura infracţiunilor de o gravitate sporită, de numărul inculpaţilor, simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce principiul rezonabilităţii măsurii arestării preventive, în accepţiunea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părţilor şi durata procedurilor în faţa organelor judiciare.
Aşa fiind, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă şi nu impun înlocuirea acesteia cu o altă măsură procesuală, câtă vreme probele strânse în cursul urmăririi penale şi administrate în cursul cercetării judecătoreşti au oferit indicii cu privire la vinovăţia inculpatului, neexistând garanţii că luarea unor măsuri neprivative de libertate faţă de inculpat ar asigura buna desfăşurare a procesului penal.
Totodată, condamnarea inculpatului în primă instanţă, la pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare, chiar dacă nu înlătură prezumţia de nevinovăţie, care subzistă în favoarea acestuia, oferă indicii cu privire la vinovăţia inculpatului şi constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
Drept urmare, se constată că măsura arestării preventive este legală şi temeinică, aceasta impunându-se pentru buna desfăşurare a procesului penal, în vederea aflării adevărului.
În ce priveşte cererea inculpatului de a se constata încetată de drept măsura arestării preventive, se constată că aceasta a fost respinsă în mod corect de instanţa de apel.
Astfel, măsura arestării preventive a fost menţinută la data de 6 aprilie 2010, dată la care s-au pus concluzii şi pe fondul cauzei, iar odată cu pronunţarea hotărârii, care a fost amânată pe data de 14 aprilie 2010, Tribunalul Bucureşti a menţinut măsura conform dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., de la această dată curgând termenul prevăzut de art. 160b alin. (1) C. proc. pen. Drept urmare, măsura preventivă expira de drept la data de 12 iunie 2010, iar Curtea de Apel Bucureşti a menţinut această măsură la data de 8 iunie 2010, în conformitate cu dispoziţiile legale în materie.
De altfel, instanţa este investită numai cu verificarea legalităţii şi temeiniciei temeiurilor care au determinat menţinerea arestării preventive de la anterioara menţinere a stării de arest, iar nu cu cenzurarea lor în alte momente procesuale ale cauzei.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat Z.M. împotriva încheierii din 6 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosar nr. 62011/3/2010 (1679/2011) să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat Z.M. împotriva încheierii din 6 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosar nr. 62011/3/2010 (1679/2011).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limba turcă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3707/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 665/2011. Penal. Conflict de competenţă... → |
|---|
