ICCJ. Decizia nr. 4314/2011. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4314/2011

Dosar nr.1503/46/2011

Şedinţa publică din 16 decembrie 2011

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 197/F din 8 decembrie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza dispoziţiilor art. 103 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, a constatat că persoana solicitată, S.G.A., este de acord cu predarea şi a dispus arestarea sa pe o perioadă de 29 de zile, începând cu 8 decembrie 2011 şi emiterea mandatului de arestare corespunzător.

A dispus executarea Mandatului European de Arestare emis de Tribunalul de Mare Instanţă din Rodez, bd. de GUIZARD, bp.312312031RODEZ cedex 9 şi a dispus predarea către statul solicitant.

A constatat că persoana solicitată a fost reţinută la data de 8 decembrie 2011 pentru 24 de ore.

S-a luat act că persoana solicitată nu a renunţat la regula specialităţii.

Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat recurs persoana solicitată S.G.A.

La termenul stabilit pentru soluţionarea recursului, astfel cum rezultă şi din practicaua hotărârii, persoana solicitată în prezenţa apărătorului său ales şi-a manifestat voinţa de a-şi retrage recursul ce face obiectul prezentei cauze.

Potrivit dispoziţiilor art. 3854 alin. (2) C. proc. pen., părţile pot renunţa la recurs conform art. 368 şi pot retrage recursul în condiţiile art. 369 C. proc. pen., text de lege care se aplică în mod corespunzător.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că sunt respectate condiţiile art. 369 C. proc. pen., că cererea de retragere a recursului s-a făcut până la închiderea dezbaterilor în cauză, instanţa urmează a lua act de manifestarea de voinţă a persoanei solicitate în sensul retragerii recursului declarat de aceasta împotriva Sentinţei penale nr. 197/F din 8 decembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de retragerea recursului declarat de persoana solicitată S.G.A. împotriva Sentinţei penale nr. 197/F din 8 decembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenta-persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 16 decembrie 2011.

Procesat de GGC - AZ

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4314/2011. Penal