ICCJ. Decizia nr. 4309/2011. Penal. Contestaţie (Plângere) cu privire la măsurile asigurătorii (art.168 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4309/2011
Dosar nr.9792/1/2011
Şedinţa publică din 16 decembrie 2011
Asupra recursului penal de faţă:
Analizând actele şi lucrările din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 24 noiembrie 2011, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins excepţiile de necompetenţă după calitatea persoanei şi de nelegală sesizare a prezentei instanţe în soluţionarea cauzei, ca nefondate.
Constată că instanţa a fost legal sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie din data de 26 aprilie 2011 prin care au fost trimişi în judecată inculpaţii A.E.A., A.C.D., A.A., B.D., B.V.A., C.A., C.M., C.M.E., C.M.E.A., C.R., C.I., C.E., F.C., G.D., G.A.I., H.T.C., H.A., I.T., J.G., J.V., L.G.C., L.R., L.R.V., L.F.C., M.F.C., M.A.P., N.D.D., N.G., N.R., N.C.T., P.G.A., P.L.Ş., P.S.G., P.L.A., R.F.F., R.B.C., R.V., S.V.O., S.V.I., S.G., S.F., S.S.D., Ţ.C., Z.I., Z.C.D., B.V.F., C.D., C.D.V., G.I.M., H.V., I.A., M.F.D., M.A.O., N.M., P.F., R.I., S.V., S.P.V.C., S.S., T.L.D., T.M.D., U.G.B., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi inculpaţii C.S., S.N.C., Ş.S.C., U.L., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 255 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
A respins cererile de restituire a cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie în vederea refacerii urmăririi penale, ca nefondate.
A respins, ca nefondate, cererile de restituire bunuri formulate de petenţii C.D., C.C.T., J.V., Ţ.C., S.S.D., S.A.S., C.R.A.
A respins cererile de restituire bunuri formulate de petenţii P.G., P.M., P.T.A.
Pentru a pronunţa această soluţie, referitor la cererea formulată de petenţii C.C.T. şi C.D., reţine instanţa de fond că aceştia au solicitat restituirea sumei de 5.530 euro, ridicată cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la locuinţa lor, având în vedere că au documente ce justifică faptul că suma respectivă a fost obţinută în mod licit.
Apreciază Curtea de Apel Suceava că petenţii nu au făcut dovada că suma respectivă este cea rezultată din veniturile menţionate, astfel încât a reţinut că nu se mai impune analiza contribuţiei fiecăruia dintre cei doi la dobândirea ei.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs petenţii C.C.T. şi C.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, motivând că în mod greşit, instanţa de fond a respins cererea privind restituirea sumei de 5.530 euro, cât timp au făcut dovada că a fost obţinută licit.
Se arată, de asemenea, că organul de urmărire penală nu a menţionat valoarea probabilă a pagubei pe care inculpata C.D. ar fi produs-o prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, astfel încât nu se justifică menţinerea acestei măsuri asigurătorii.
Se susţine că modul în care organul de urmărire penală a stabilit că suma primită de inculpata C.D. ar fi 28.800 RON nu este corect şi, ca atare, solicită restituirea sumei de 5.530 euro, având în vedere că măsura nu se mai justifică, iar pe de altă parte, măsura sechestrului rămâne în continuare aplicată pe autoturismul marca D., până la concurenţa sumei de 6.608 RON.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate celelalte aspecte de fapt şi de drept, reţine Înalta Curte că recursurile declarate în cauză nu sunt fondate, urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează.
Petenta C.D. a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - din 26 aprilie 2011 împreună cu alte 63 persoane pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, reţinându-se că în calitate de lucrător de poliţie în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei de Stat Siret, jud. Suceava, în baza unei înţelegeri prealabile, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale ar fi pretins, primit ori acceptat, direct sau indirect, importante sume de bani şi bunuri de la persoanele care au tranzitat frontiera în perioada septembrie 2010 - ianuarie 2011 în scopul de a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, privind controlul de frontieră şi a le permite unor cetăţeni străini introducerea în România a unor bunuri peste limita legală admisă.
Potrivit art. 254 alin. (3) C. pen., „banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani”.
Se constată că, potrivit art. 6 din Legea nr. 78/2000, infracţiunile de luare de mită, dare de mită, primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă prev. de art. 254 - art. 257 C. pen. se pedepsesc, potrivit acestor texte de lege, şi constituie, în accepţiunea Legii nr. 78/2000, infracţiuni de corupţie.
Această normă de trimitere, ca procedeu de tehnică legislativă, determină, totodată, incidenţa în materia infracţiunilor de corupţie a dispoziţiilor prevăzute de Codul penal în materia măsurilor asigurătorii.
Aşa fiind, în cazul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 254 C. pen., art. 256 C. pen. sau, după caz, art. 257 C. pen. raportate la art. 6 din Legea nr. 78/2000, măsura confiscării speciale se va dispune în mod obligatoriu, potrivit art. 20 din Legea nr. 78/2000, având în vedere şi art. 19 din aceeaşi lege, art. 254 alin. (3) C. pen., art. 255 alin. (4) lit. b) C. pen. şi art. 256 alin. (2) C. pen.
Sub aspectul reglementării măsurii confiscării, art. 19 din Legea nr. 78/2000 reia procedura cuprinsă în art. 118 lit. d) C. pen. prezentând astfel un anumit grad de generalitate prin raportare la disp. art. 254 alin. (3) şi art. 256 alin. (2) C. pen., ce vizează situaţii particulare.
Raportând aceste consideraţii teoretice cauzei deduse judecăţii, reţine Înalta Curte că măsura dispusă în faza de urmărire penală de indisponibilizare a sumei de 5.530 euro este legală, astfel că în mod corect a fost respinsă de către instanţa de fond cererea formulată de petenţi.
Susţinerea apărării în sensul că măsura este nelegală cât timp nu a fost stabilit un eventual prejudiciu nici nu poate fi supusă analizei şi excede cadrului procesual.
Infracţiunile de corupţie nu sunt infracţiuni de rezultat, ci infracţiuni de pericol, ca atare existenţa unui prejudiciu este exclusă, sumele pretinse sau primite cu titlu de mită fiind supuse confiscării atât în raport de dispoziţiile Codului penal, cât şi în raport de legea specială.
În altă ordine de idei, reţine Înalta Curte că judecata cauzei se află în fază incipientă, iar instanţa de fond este ţinută şi de limitele evitării antepronunţării cu privire la faptele şi persoanele care fac obiectul trimiterii în judecată, ca atare apreciază că cererea formulată de petenţi are şi un caracter de prematuritate, nefiind suficient ca în acest moment procesual să fie analizat modul de dobândire a sumei de bani a cărei restituire se solicită.
Faţă de toate argumentele prezentate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondate recursurile declarate de petenţi.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii C.C.T. şi C.D. împotriva Încheierii din 24 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 388/39/2011.
Obligă recurenţii-petiţionari la plata sumei de câte 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 4306/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 4312/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
